Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

O gură de oxigen

„Pentru că se întâmplă lucruri”, poposim, vorbe, despre un drum frumos.
 
În cea mai frumoasă perioadă a primăverii, trăim vremuri istorice când responsabilitatea personală și responsabilitatea contează. Lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum vrem, însă trebuie să ne asumăm responsabilitatea asupra vieții noastre și să nu condamnăm vreo situație sau vreo persoană. Toată lumea e afectată și abia așteaptă să se urce pe bicicletă din nou. Ordonanțele militare din ultima vreme specifică foarte clar condițiile în care se acceptă ieșirea din casă și deplasarea. Activitățile de zi cu zi, firești în societate, sunt limitate cu aşa-numita distanţare socială. Trebuie să fim prevăzători, mai ales când vine vorba de propia sănătate și a celor dragi. Ce faci atunci când în fiecare zi, mergi pe acelaşi drum, nu pentru că aşa ar fi mai sigur, ci pentru că asta e singura modalitate de a controla lucrurile? Ce faci în unele zile în care îţi dai seama cât de lipsit de control eşti de fapt? Multe din obiceiurile noastre au fost date peste cap, iar viitorul este, potrivit experţilor, departe de a fi sigur. „Eu am perceput astea două luni ca cel mai intens experiment prin care puteam trece ca societate”.  Dincolo de distanţarea socială şi spălatul riguros pe mâini suntem dornici și ne dorim adesea să ieșim în aer liber... Vine un moment când  înțelegi  cât  valorează o clipă! Uneori, tot ce îți trebuie în această eră de distanțare socială, este să urci un deal, să traversezi o pădure sau să împarți o bere la un han mic pentru a-ți reaminti ce contează cel mai mult în viață”. 

Acceptarea momentului de acum, exact așa cum este el – nu cum ne-am dori noi să fie. 
 Deși mai durează până vom mai putea da turele noastre preferate, prin munți și pe dealuri, bicicleta nu trebuie neapărat să stea nefolosită…Astăzi destul de târziu reușesc să îmi las treburile în urmă, să dau câteva pompe în cauciucuri, și să o întind (cu declarația scrisă în buzunar) împreună cu Roxana către Pădurea Verde. Am oarece emoții dar trec repede peste ele. Am simțit vântul libertății cum suflăîn micro aventura, cu impact redus pentru izolarea pandemică. Este prima evadare a Roxanei, după o  mai lungă absenţă și chiar ne dorim un tur complet prin pădure fără a întămpina probleme din cauza restricției. 

Ne-am afundat prin pădure, printre peisaje și sunete să ne plimbăm, să facem mișcare de care ducem atâta lipsă. O gura de aer proaspăt și o plimbare fac minuni, atât fizic cât și psihic.

Am înaintat pe aleea pe care sportivii sprintează de mama focului. Merită fiecare clipă ! Este o experiență care iți dă prilejul să vezi, să observi câteva locuri cunoscute, frumoase, printre care și Barajul de la Dumbrăvița, într-un ritm mai accelerat sau mai încet, după preferințe. 

Vedem ceea ce ni se dă sau ceea ce dorim cu ardoare să vedem. Niciodată realitatea. Totul era înăbușit în verde, iar copacii de margine făceau plecăciuni pe margine. 



Unul dintre aspectele de recreere în aer liber - să ne conectăm cu natura în tăcere, admirând.

Oriunde te uiți ai parte de priveliști frumoase… Ne opream din când în când să auzim păsările mai bine și să le fotografiem.

Aventura poate fi găsită peste tot și depinde de noi să o căutăm.

Stăteam iar vederea era cam asta… Ce să îți mai dorești mai mult? Sentimente de bucurie pe care doar cei dintre noi care se aventurează afară pot înțelege cu adevărat.

Aceeiași pădure, o cu totul altă experiență. Acest loc nu este îndepărtat sau greu de găsit și totuși mulți nu îl văd niciodată. Lucrurile mici sunt cele care contează, trebuie doar să îți îndrepți atenția asupra lor. 
Ziua de sâmbătă se încheie cu acest minunat peisaj dar și cu o tură de oraș...
Alt weekend a trecut, o saptamana frumoasa să vină! 

Trecutul nu mai poate fi modificat, însă viitorul îşi merită în continuare orizontul şi desfăşurarea... Nu uitați să aveți masca la voi, mai ales când urmează să fiți în zone populate de alte persoane. Protecția personală este esențială în aceaste momente dificile.

Comentarii

< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner


AM FOST ȘI AICI

Cleantul Ilovei

Pe poteci inzapezite spre Varfurile, Babei si Boldoveni