Pur si simplu - Borlova, Muntele Mic și Poiana Mărului

  Pe drumul spre munte  

A fost mai mult o drumeție, cea mai frumoasă tură din acest an  dar foarte grea cu push-bike cât pentru un an întreg.
Se poate ajunge aici destul de ușor.  De la Caransebeș spre est pe drumul județean DJ608, prin satele Zervești-Turnul Ruieni și Borlova (ultima localitate) circa 13 km. Pe la inceputul satului, după prima cuba la dreapta, cotim către stânga pe o straduță îngustă. Ținem un drum de pietriș ce urcă relativ ușor pe valea Borlovei până la cracul cu valea Borloviței de unde începe adevăratul urcuș.
Mai departe puteți urmări cateva din frumoasele peisaje de pe traseu, unele urmate chiar și de o descriere acolo unde este cazul.

Nu a fost deloc simplu, dar a fost frumos.

În dimineața zilei de sâmbătă 01.07.2017, în gara din Timișoara Nord, au spus prezent 7 persoane de unde am călătorit cu trenul până la Caransebeș.

Doar asa am putut sa ne transportam bicicletele pentru că deocamdată nu avem un vagon special de biciclete între Timisoara și Caransebeș.

La Caransebeș ne mai așteptau alți 7 bicicliști veniți cu mașinile. Deja e grupul perfect, mult mai mulți decât am sperat că vom fi pentru această tură, asta dacă iau în calcul sondajul făcut pe grup. Este totuși o tură în care am dorit să fim un grup mai restrâns. Motivul: deplasare în condiții deloc normale și problema biletelor. Dacă suntem foarte mulți avem riscul ca la întoarcere să rămânem pe jos pentru că trenurile sunt mult mai aglomerate decat la plecare sau să ne suim cu bicicletele pe oameni, ceea ce nu e deloc normal.

Și primul popas l-am făcut la Turnul Ruieni. Aici ne-am cumpărat apă pentru că nu aveam informații de vre-un posibil izvor până sus. 
Trebuie menționat, se văd de pe drum ruinele turnului de la Ruieni, Turnul lui Ovidiu, care sper că următoarea tură (traversare) va fi pe acolo. 

Popasul nu a fost unul foarte lung, practic nici nu avem pentru ce, eram abia la inceputul turei, așa că ne continuăm călătoria pe drumul asfaltat până la următorul sat, Borlova. 

O scurtă regrupare pe valea Borlovei

În așteptarea celor rămași în urmă.

Discuții, schimburi de păreri (așa cum se mai întâmplă pe la ture) dar și drumul îmbietor, au dus la o atenție scăzută acordată gps-ului, trecănd astfel ușor de cracul cu valea Borloviței. Lipsa stațiilor și a semnalului gsm a făcut să pierdem mai bine de o oră reîntoarcerea la locul unde trebuia să cotim stânga. Un timp foarte prețios ținând cont că aveam de prins și trenul la întoarcere.

De aici panta se asprește (push-bike spre Cioca Orlei 1271 m). Pe viitor trebuie acordată o atenție sporită acestei urcări. De la Bifurcația drumului am urcat prin această albie de râu secată, unde trebuie să calci pe tot felul de pietroaie. Poteca pe unde trebuia să urcăm este puțin mai la dreapta (mi-am dat seama abia după ce am ajuns acasă și am verificat traseul) dar până la urmă nu a fost deloc rău, a fost doar un mic ocol ce doar ne-a furat din timpul prețios pe care il aveam la dispoziție.

Continuăm pe această urcare chiar dacă gps-ul îmi arată altceva, de data asta ma orientez ăi după intuiție. Fie ce-o fi, important este că urcă. 

Porțiunea  bolovănoasă s-a terminat rapid. Arunc o privire și imi dau seama că nu mai putem înainta drept înainte așa cum ar fi trebuit, dar avem noroc că un drum (de exploatare) la stanga urcă destul de abrupt și continuăm pe el.

Privire din spate. După ce acest forestier a făcut stânga în vre-o două rânduri, îndepărtându-ne tot mai mult de traseu, încet încet el revine cu o curbă la dreapta ajungând până la baza drumului care serpuia până pe culme. 

Drumul dispare o data cu luarea în altitudine și rămân doar potecile

O panoramă foarte faină de pe Cioaca Orlei (1271 m), spre Muntele Mic dar și spre lacul de acumulare de la Zervești.

Spre Muntele Mic

Izvor de unde ne-am luat apa

Câteva momente de odihnă.

Aici suntem la o intersecție dintre două poteci ce se unesc, cea pe care noi suntem și cealaltă care vine din stânga și pare-se că tot de jos vine. Ieșim usor dreapta din pădure, iar după cațiva zeci de metri poteca se desparte la stânga și drept înainte spre stațiunea Muntele Mic. Pentru că timpul nu ne mai permite să mergem intr-acolo alegem poteca din stânga, traversăm creasta în partea opusă (cel mai înalt punct din această tură 1345 m), și coborâm spre lacul Măru.

Prea frumos aici sus.

Timpul a trecut pe nesimțite iar trenul nostru deja era pierdut.

Chiar dacă e vară și multe ore de lumină, se întâmplă iată să avem parte și de instabilitate, o ploaie apărută de nicăieri ne-a udat binișor. 

Întâlnim și un biet cioban singurel, doar el cu câinele ce lătra neincetat pe noi (insă nu i-am văzut oile). Stătea la scut langa un foc. Îl intrebăm care ar fi coborârea cea mai bună și plecăm să nu ne prindă noaptea pe aici

Am ajuns la DJ683 incă pe lumină

Ne pregătim farurile și îi dăm repede la vale spre Măru, 23 August, Cireșa, Oțelu Roșu. Aici ne-am despărțit de George, el a rămas la niște cunoscuți până a doua zi iar noi am continuat pe asfalt traversând mai departe satele, Glimboca, Obreja, Iaz și Caransebeș. 

Barajul Măru

Lacul Măru
Mai departe a urmat întoarcerea la Timișoara, apelând la amabilitatea colegilor veniți cu mașinile pentru care trebuie să le mulțumesc. 

Filmul .