Cetatea Sarmizegetusa Regia – Vf. Muncel – Vf. Godeanu

Sunt multe locuri unde prea rar am ajuns sau chiar deloc, iar Munții Șureanu se înscriu în această listă lungă. Șureanu - muntele despre care nu știam nimic altceva în afară de faptul că adăpostește cetățile dacice și Fundătura Ponorului, unde... nici până acum nu am ajuns cu toate că mi-am propus în fiecare an.

Am pornit devreme din Timișoara și iată-ne, ajungem la Cetatea Sarmizegetusa undeva după ora 10:00, circa 3 ore de mers cu mașina. Trecem de Grădiștea de Munte și ajungem pe un drum mai îngust, bine întreținut, care se termină cu o parcare amenajată: aici facem numărătoarea iniţială – suntem nouă: Ion, Roby, Wanda, Ianna, Florin, Mely, Liviu, Daciana şi cu mine; lăsăm mașinile în  parcare, ne echipăm şi la ora 10:30 pornim să urcăm spre cetatea Sarnizegetusa Regia, pe un drum pietruit. Printre noi apare și un cățel tare simpatic, tare bucuros de prezența nostră. Îi dăm câte ceva de mâncare și rămâne lângă mașini până la întoarcere.

Mașinile au rămas mai jos în parcare, de unde nu se mai putea merge.

Urmăm drumul pavat (cu acces blocat pentru mașini). 

Photo Credit: Roby. Dimineața am vrea să vedem soarele, dar nu e... Acelasi plafon de nori din ziua precedenta, cu toate că s-a anunțat vreme frumoasă. 

După nici 1 km și un urcuș mediu, am ajuns la porțile cetății Sarmizegetusa. Situl este amenajat la poalele muntelui, întreținut și păzit, are wc-uri și tonetă de bilete (10 lei de adult)

Pătrundem pe teritoriul fascinant al dacilor, unde urmăm traseul deschis pentru vizitare. De fapt, întreaga zonă arde de istorie și nu este neobișnuit ceea ce găsim pe parcurs.

Intrare în sit arheologic Sarmizegetusa Regia. Drumurile prin cetate sunt din pământ bătătorit. 

Drumul Pavat. 

Există o serie de panouri informative care ne ajută să înțelegem mai bine ceea ce vedem. Dealul Gradistei de munte era străbătut în antichitate de un drum pietruit, în cea mai mare parte a sa,  cu bucăți de micașist. Din apropierea cetății cobora în pantă ușoară un drum pavat cu lespezi de calcar, ce ajungea până în zona sacră. Drumul avea o lățime de 4 metri și era mărginit în ambele părți, de câte o bordură din blocuri de calcar pe care erau dispuși stâlpii de lemn ce susțineau  un acoperiș de șindrilă. Foarte probabil pe acest drum se cobora în procesiune dinspre cetate spre temple în timpul evenimentelor  religioase majore.       

Ne oprim să ne bucurăm de priveliști. Sunt și zone interzise turiștilor sau panouri cu interzicerea urcării pe monumente, adică pietre.

Un loc încărcat de istorie - merită vizitat 

Spiritul de drumeție din noi a ochit imediat marcajul (cruce roșie). După vizita în fugă monumentelor, o luăm în sus, pe o potecă abia ghicită acoperită de frunzele ce invadează prima parte a urcării dar sunt destule cruci roșii cât să confirme direcția cea bună..

Urcăm prin pădure spre nord-est urmând marcajul până se ajunge la o intersecție de trei drumuri de exploatare, iar în continuare marcajul e prezent pe cel din mijloc, adică tot înainte și tot în sus.

Traseul e nou pentru mine, dar nu mă uimește cu nimic prin pădure... e doar o cale de acces și nu rezonez cu drumul pe care urcăm nicicum. Din departare, prin aerul sec, troznesc pomii amețitor de înalți, care, în căderea lor prăpăstioasă, se cutremură tot codrul! Tot povestim de una-alta, ajungem la aceea intersecție de drum,  unde ne oprim așteptând să ajungă toată lumea.

Photo credit: Roby. Ne tragem sufletul, căci privelistea merită cu prisosință...

Continuam traseul în urcare prin pădurea deasă până ieșim în golul alpin al Crestei Muncelului.

Prin pădure spre culmi… Privire în spate. 

La ieșire din pădure, drumul cotește ușor spre stânga și începe să urce mai agresiv spre Vârful Muncelu.

Din acest punct, marcajul turistic cruce roșie nu mai era prezent.. Slavă gps-ului călătoritul e tot mai simplu în zilele noastre.

Acolo sus în ceața de nori e Vârful Muncelu pe care deocamdată nu îl putem distinge și nici poteca ce urcă… Avem parte de un dans al norilor peste creste.

Privire în spate

Iarna bate deja la ușă. Uneori, vântul insistent al toamnei aduce aroma aspră a zăpezii ❄️ era și destul de rece, iar totul e învăluit de ceață. Plafonul de nori coboră deasupra munților și privirea cuprindea din ce in ce mai puține zări, dar nu ne facem griji, deocamdată.

Trecem printr-o zona fără să distingem vre-o potecă sau marcaj care să urce spre dreapta. Este ascunsă bine sub pajiștea înierbată… Se pare ca aici nu a mai întreținut nimeni poteca, și acum daca a trecut vara, mă îndoiesc că va veni cineva să marcheze traseul

Ajungem lângă stână părăsită, facem o vizita adăpostului și hotărâm să continuam spre culme pe o pajiște înierbată, cu promisiunea unui popas la intoarcere pentru a lua masa în acest loc. 

Photo Credit: Roby. 

Urcăm pieptiş pe păşune și câștigăm rapid altitudine, iar într-un final vom întâlni Culmea Muncelului, străbătută de un drumeag, în apropierea vârfului omonim (marcat cu o cruce rudimentară de lemn). 

Și iată-ne ajunși pe Vârful Muncel (1564m) cuprinși de cețuri.

Panorama de pe Vârful Muncelu este limitată, ceata densă ascunde orice detaliu.

Continuăm pe golul alpin până ajungem la următorul punct de interes, Vârful Godeanu (1656m)

Plafonul de ceata de pe culme se retrage constant și munții mai mici ies ușor, ușor la lumină… Și când mă gândesc că prognoza anunța soare glorios pentru astăzi la răsărit.

Și primele urme de zăpadă.

Urmărim drumul de culme spre dreapta (Est) şi trecem cu uşurinţă printr-o șa, urcând din nou până ajungem la următorul punct de interes, Vârful Godeanu (1656m). 

Înseninare. Peisajul se schimbă în fiecare secundă. Până la urmă norii, încet, încet, se sparg și ne lasă să admiram crestele nenumărate ce se întind de jur împrejur.

După ce am parcurs porținea de creastă ni se dezvăluie în toată splendoarea vârful Godeanu (1656 metri; ultimul plan), încă acoperit de ceata spumoasă ce s-a jucat în dimineața aceasta cu noi.

În apropierea vârfului drumul ocoleşte, aşa că noi îl părăsim pentru o potecă directă prin dreapta, care după un urcuş de numai 250 m ajungem în vârful, marcat cu o cruce de oţel. 

Priveliste spre vârf

Sus pe vârful Godeanu ajungem la momentul oportun, numai bine ce iese soarele (spre asfințit) și cerul se mai limpezește.

Facem poze pe terasele muntelui și ne bucurăm de priveliște.

S-au simțit și temperaturile hibernale de pe sus, cel puțin corpurile noastre nu sunt încă acomodate cu frigul și vor trece câteva ieșiri până să intrăm din nou în ritm.

Vârful Godeanu.

Suntem pe un vârf despădurit, cu ceva priveliște zgârcită spre câteva culmi împădurite.

Am pornit-o înapoi tot pe unde-am urcat, până în șaua din fața nostră, apoi am coborât prin stânga spre un forestier, bucurându-ne de o priveliste mai bună decât pe urcare.

Dacă aceasta drumeție ar fi fost făcută în timpul primăverii, probabil aș fi descris munții Șureanu cu mult verde și liniște, însă dacă trec de impresia aceasta de suprafață, e un labirint de dealuri, drumuri și sălbăticie. În ultimii ani, mai multe catastrofe naturale au lovit Godeanu cauzând distrugerea a zeci de hectare de pădure.

Pana una alta sa revenim la drum… Începem coborârea pe aici în liniște deplină, feriți de vânt (ne bate din spate).

Soarele aduce cu adevărat liniște. Ne oprim să luăm prânzul, e prea fain aici si e păcat să plecăm mai departe deși stabilisem să facem popasul la stâna pe care am întâlnit-o la urcare. 

Pădurea are și ea frumusețea ei...

Vârful Godeanu dintr-un alt unghi

Photo credit: Roby

(Photo credit: Roby) Ultimele cadre din 2020, pe munte.

Chiar dacă încet se lasă noaptea și ne grăbim să ajungem jos de pe munte, mereu mai e totuși timp pentru un cadru. Ajungem în cam 3 ore la mașini. Tot drumul am mers agale, am povestit și am fotografiat, ne-am bucurat de lucruri simple și mărunte, si nici nu am prea avut chef de alergat pe munte weekend-ul acesta, astfel că soarele se ascunde deja după versanți, și înserarea ne cuprinde într-a ei îmbrățișare. Ultimele sute de metri înseamnă o mică luptă cu întunericul și ajungem la mașini, aproape la limită dar, am aprins totuși frontalele (când e iarnă și pleci la 10.30 de la mașină, ziua e brusc foarte scurtă). 

O zonă cu un peisaj superb, rupt de lumea civilizată. Merită vizitate! Starea marcajelor: CR (bună în pădure) din golul alpin nu am mai văzut nici un marcaj. Culmea Muncelului nemarcat. Traseul este unul lejer, nu necesită experiență avansată de mers pe munte.