Postări

Se afișează postări din septembrie, 2019

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Evadare de weekend pe două roți: Bucla improvizată de 40 de kilometri de la marginea Timișoarei

Imagine
 Sâmbăta și duminica ar trebui să fie, prin definiție, zilele noastre de libertate totală, momentele acelea în care ne deconectăm complet de la rutina obositoare a săptămânii. Din păcate, viața are uneori alte planuri pentru noi, iar sâmbăta aceasta un apel telefonic neprevăzut m-a chemat la datorie, dându-mi peste cap toate planurile de dimineață. Când am reușit în sfârșit să eliberez restul zilei, soarele trecuse deja bine de amiază și se îndrepta leneș spre după-amiază. Dorința de a ieși la o tură cu bicicleta era uriașă, însă exista o condiție stresantă care îmi dădea târcoale: trebuia să rămân în alertă, deoarece oricând putea să sune din nou telefonul și să fie nevoie să mă întorc la muncă. Cu această regulă clară în minte – să pedalez, dar să nu mă îndepărtemez prea mult de casă – am pornit la drum singur, încercând pur și simplu să omor timpul rămas din acea după-amiază și să îmi golesc mintea de gânduri.  Inițial, gândul meu de acasă a fost să mă îndrept spre Pădurea ...

Yummi Tour

Imagine
Slănină friptă la jar. E adevărat, aceasta nu e o reţetă, ci mai degrabă o poveste. Curiozitatea ne face să căutăm experienţe şi locuri inedite, altfel nu ne-am afla împreună aici, eu scriind despre destinaţii şi trăiri, tu citind. Dar sunt sigur că ai trăit şi tu momente în care ţi-ai dat seama că, din perspectiva unui adult, iei lucrurile de-a gata, fără să mai întrebi „de ce?” sau „ce e asta?”.  De data aceasta, prognozele erau clare! Săptămâna următoare vin ploile, aşa că e un fel de... bate fierul cât e cald, dând curs chemării lui Mircea la o tură de bicicletă și la un brunch cu slănină friptă, pe potecile uscate din zona de dealuri de pe lângă Timişoara. Oricum perioada asta de vreme stabilă şi uscată este atipică pentru toamna timişoreană, aşa că merită exploatată.  După pregătiri și mic dejun, am pornit în tuă pe lumina dimineții. Punctul de întâlnire/plecare a fost în parcul uzinei (Stoneheage) la ora 9.15 iar  traseul urmând a se stabili de acord comun la l...

Festivalul Dovleacului de la Kikinda !

Imagine
‘’ Zilele Dovleacului ‘’ ( Dane Ludaje sau  Pumpkin days ), este cel mai renumit festival de acest gen din S-E Europei! Iar dovleacul este simbolul orașului Kikinda.  O sărbătoare deja tradiţională a recoltei, cu vechi obiceiuri adaptate, în parte, vremurilor moderne. Acest eveniment a început de joi 19 septembrie și a ţinut până duminică 22 septembrie și s-a organizat fix în zona central - pietonală a orașului Kikinda.  Se află la o aruncătură de băţ de graniţa cu România,  la o distanţă de doar 10 kilometri : spre exemplu, de la Timişoara la Kikinda sunt doar 70 de kilometri. Prima etapa este una feroviară, așa că am ales să luăm trenul până la Jimbolia,  care durează aproximativ o oră cu tot cu întârziere,  apoi pe bicicleta până la Kikinda. Pornisem la drum în dimineața unei zile de septembrie pentru care nici o emoție nu mă încerca, era sâmbătă şi venise timpul să fac și eu această tură, mi-o doream de mai mult timp. Călătoria până la Kikinda...
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner