Festivalul Dovleacului de la Kikinda !

‘’Zilele Dovleacului ‘’ (Dane Ludaje sau Pumpkin days), este cel mai renumit festival de acest gen din S-E Europei! Iar dovleacul este simbolul orașului Kikinda. O sărbătoare deja tradiţională a recoltei, cu vechi obiceiuri adaptate, în parte, vremurilor moderne. Acest eveniment a început de joi 19 septembrie și a ţinut până duminică 22 septembrie și s-a organizat fix în zona central - pietonală a orașului Kikinda. Se află la o aruncătură de băţ de graniţa cu România, la o distanţă de doar 10 kilometri: spre exemplu, de la Timişoara la Kikinda sunt doar 70 de kilometri. Prima etapa este una feroviară, așa că am ales să luăm trenul până la Jimbolia, care durează aproximativ o oră cu tot cu întârziere, apoi pe bicicleta până la Kikinda. Pornisem la drum în dimineața unei zile de septembrie pentru care nici o emoție nu mă încerca, era sâmbătă şi venise timpul să fac și eu această tură, mi-o doream de mai mult timp. Călătoria până la Kikinda de la gară va dura 90 de minute și este pe asfalt. Una din variante şi cea urmată de noi (pe biciclete), a fost ruta din Jimbolia prin Comloşu Mare şi ieşire din ţară pe la Lunga-Nakovo. În această perioada a festivalului trecerea prin punctul vamal va fi deschis fără întrerupere începând de vineri dimineaţă până luni seara (în restul zilelor trebuie verificat orarul pentru că vama nu e deschisă non-stop). O altă variantă de a ajunge în Kikinda, este prin vama Jimbolia, dar în acest caz se parcurg câțiva km în plus, ocolind 2-3 localități. Noi am optat pentru un circuit în care să se includă ambele variante și ne-am întors pe la punctul de frontieră Srpska Crnja - Jimbolia. De dimineață am fost nouă bicicliști iar la întoarcere mai puțini cu doi - Bote (cel cu organizarea) și Vadim Iliescu, şi-au grăbit plecarea motivând că vor să prindă trenul de la ora 14:47 din Jimbolia, asta după ce stabilisem să ne întoarcem pe biciclete la Timișoara. Ajungem şi noi în Jimbolia în jurul orei 16:00, pe un alt drum. Ne-am mai despărțit de un alt coleg, rămănând la gară  pentru trenul de ora 17:40. E destul de demotivant să te doară fundul de la șa după doar câțiva kilometri când ai în față încă foarte mulţi... Nu se pune problema abandonului ci a acceptării durerii… Restul ne-am pornit parcurgând distanța de 45 km până la Timișoara în șa. Plimbarea a însumat 120 km, dar se pot economisi vreo 60 km dacă se alege varianta de întoarcere cu trenul cum au făcut și colegii noştri. 
P.S. acasă am aflat că Bote şi Vadim Iliescu s-au întors totuşi la Timişoara pe biciclete...

Vedeta festivalului este, desigur, dovleacul, numit de bănăţeni „ludaie”, iar acesta este sărbătorit de localnici cu tot fastul. 

Ziua începe bine încă de dimineaţă! Luăm trenul până la Jimbolia, şi cheful de ducă vine, la fel ca pofta de mâncare. Mersul cu trenul e o experiență în sine, mai ales atunci când ai mai multe biciclete, pe care nu știi unde să le pui, și atunci când trebuie să te înțelegi cu nașii în timpul scurt de dinainte de plecarea trenului. Mie îmi place să merg în tren, să călătoresc cu trenul. Iubesc zgomotul pe care acesta îl face atunci când merge pe șine chiar dacă CFR e pur și simplu depășit de situație.

Coborâm din tren și suntem gata să plecăm! 

Gara din Jimbolia

Photo credit Mate Iulia

Ne punem ușor în mișcare către Comloșu Mare

Aici ne-am oprit pentru câteva cumpărături, în special apă.

Precum denumirea, localitatea  Lunga este întinsă pe o singură stradă…..foarte ’’lunga’’ 

Punctul de trecere a frontierei Lunga-Nakovo, deschis zilnic între orele 8.00-20.00 iar în această perioadă a festivalului va fi deschis fără întrerupere începând de vineri dimineaţă până luni seara.

În prim-plan, partea sârbească.

Acum că am stabilit coordonatele, să ne întoarcem la excursia noastră. Avem pista chiar de la punctul vamal. 

Kikinda se află la o aruncătură de băţ de graniţa cu România 10 km: spre exemplu, de la Timişoara la Kikinda sunt doar 70 de kilometri. 

Am ajuns în Kikinda într-o dimineaţă mai răcoroasa de toamna.

Drumul ne-a dus exact în mijlocul oraşului  

Străzile lungi, străjuite de copaci pe ambele părţi, au fost motivul perfect pentru o poza de grup, mai ales că arborii se întâlneau deasupra drumului, formând un tunel şi acoperind cerul. 

Ludăi de tot felul

Despre cât de mari sunt dovlecii din Kikinda chiar există și un banc în care se spune că:’’ Dacă te urci pe-un dovleac, asa cum numai la Kikinda creşte, poţi vedea întreg Banatul, atât sunt de mari!!!’’

Surprindem acel moment când ludăile se pun pe cântar. 

Partea finală a festivalului este atunci când juriul alege cel mai mare și cel mai greu dovleac.

Ca să putem cumpăra de la tarabe va trebui să folosim moneda ţării vecine: dinarul.

În Kikinda se găsesc câteva case de schimb valutar unde primesc inclusiv lei. 

După ce am schimbat lei în dinari la un schimb valutar din apropiere și ne-am mai dezmorţit picioarele, am plecat să aflăm mai multe despre festivalul ludăii. Unde mâncăm și la ce prețuri.

Trecem pe lângă multele terase şi restaurante care împânzesc o vastă zonă pietonală, încercând să aflăm unde se poate bea o cafea. 

 Era lume multă, vreme frumoasă și atmosferă faină. Toate șansele să te întâlnești ușor și cu cine vrei și cu cine nu vrei.

Dovleaci uriași care mai de care mai frumos și ingenios decorați.

Desigur ne oprim pentru poze. Poze peste poze.

Să revin la ce era mai important: ce putem face în zonă, dar şi unde mergem să mâncăm o pljeskavică sau o plăcintă cu ludaie.

Am plecat într-un târziu să luăm pljeskavică, lăsând bicicletele în grija lui Claudiu. Știa Gabi un loc de unde a mai mâncat, așa că ne-am lăsat pe mâna ei. Voiam să savurăm şi din produsele tradiționale pe bază de… evident, dovleac, sperând că vor fi pe săturate plăcinte cu ludaie sau dovleci copţi, proaspăt scoşi din cuptor, dar şi ceaune cu bunătăţi însă nu am găşit nimic din toate astea și ne-am mulţumit cu o rulada umlută cu mac - baigli. 

Sârbii au multe tipuri de bere foarte bună şi toate merită încercate, mai ales că sunt şi foarte ieftine. Aici ni se oferă o bere artizanală din dovleac pe care am gustat-o şi a fost foarte bună.

Şi, deşi la început n-am crezut, erau destule lucruri de văzut. Principala atracție a Kikindei și cea care m-a determinat să vizitez orașul este Narodni Muzej Kikinda (Muzeul Național). În primul rând Kikinda este celebră şi pentru numărul mare de bufniţe. Când vremea se răceşte bufniţele încep să apară în zonă. Chiar am norocul să vedem vre-o două prin copaci însă destul de sus și nu le-am mai pozat. 

Muzeul adăpostește rămășițele Kikăi, foarte bine conservate ce au fost descoperite de nişte muncitori în 1996, într-o zonă de la marginea oraşului, „blocată“ în lut, la o adâncime de 21 de metri. Specialiştii care au analizat scheletul, păstrat intact în proporţie de 90%, au aflat că avea şapte metri lungime, aproape cinci metri înălţime şi nişte colţi de vreo trei metri şi jumătate. Ar fi cântărit şapte tone şi şi-a pierdut viaţa după ce a rămas blocată într-o zonă pe atunci mlăştinoasă, de unde nu a mai putut ieşi. 

În curtea interioara a muzeului se află o replică în mărime naturală a Kikăi, ușor păcăli un ochi neavizat, iar în muzeu sunt expuse rămăşiţele originale ale mamutului care pot fi vizitate.

Ne fotografiem cu replica mamutului. 

Căluții noștrii

Centrul, terasele şi restaurantele au început să se aglomereze încă de la orele dimineţii (de abia reuşim să ne strecurăm cu bicicletele) și pot doar să presupun că rămâne așa până târziu în noapte, noi fiind nevoiți să ne încheiem plimbarea prin oraș undeva în jurul orei 15-16, pentru că aveam în plan să ne întoarcem pe biciclete până la Timişoara.

Obiectivele de neratat nu se termină la muzeu. Ce mai putem vedea în apropiere şi spre care tocmai ne îndreptam, este singura moară acționată de cai care s-a păstrat pe teritoriul Serbiei și una din cele două existente pe continent. O găsim la intersecția străzilor Nemanjina și Moravska, cca 5 minute de mers cu bicicleta din piața centrală. Ar mai fi şi muzeul sculpturilor de teracotă dar lăsăm pentru următorul obiectiv.

Suvača (moara acționată de cai)  

Partea care o pune în mişcare este o roată mare (aflată în poziţie orizontală), care erau puse în mişcare de caii inhămaţi, axul de lemn se invârtea şi cu ajutorul unui asemenea mecanism se punea în mişcare piatra grea a morii. Nu se măcina numai grâul, ci şi ardeiul şi piperul. 

Singura moară acţionată de cai din Banatul istoric păstrată până în ziua de astăzi pe locul construcţiei originale este cea de la Kikinda Serbia. A fost construită în 1899 şi a funcţionat până în anul 1945. Are o anvergură de 15 m, iar înălţimea în centrul piramidei este de 8,55 m. O pereche de cai putea furniza forţa necesară pentru a se măcina 100 kg de făină pe oră.

Sursa: Arhivele Istorice Kikinda (Serbia) 

Din păcate nu era deschisă (nici nu am văzut vreun orar afișat), așa că ne-am mulțumit cu câteva poze făcute prin gard.

Aruncăm o privire peste gard încercând să pozăm şi înăuntru.

"Obosiţi" după plimbarea pe la muzeu, parcuri, la vânătoare de bufniţe sau doar de clădiri splendide, traseul nostru a continuat înspre punctul vamal de la Srpska Crnja - Jimbolia

Am făcut un ultim popas pe teritoriul Serbiei la gomex, un magazin alimentar din Rusco Selo unde am cheltuit ultimii dinari pe suc, ciocolată etc.

Parcurgem ultimii kilometrii până la frontiera Srpska Crnja  - Jimbolia, şi mai departe spre Timişoara. 

În concluzie am avut o zi superbă în Kikinda, la Zilele Dovleacului, un nou prilej de bucurie, de a petrece o zi deosebită mai ales că îmi doream mai demult să ajung la acest festival! O excursie de o zi poate fi soluția perfecta pentru sfârșitul săptămânii. Dacă aveți ocazia, merită să faceți măcar un mic popas de câteva ore, să vizitați principalele atracții turistice din zona, cu care ei se mândresc. Vă asigur că veți rămâne cu gândul la mamutul din muzeu, la moara trasă de cai și la dovlecii care simbolizează orașul, iar gustul unic de cafea sârbească, de pljeskavică și de înghețată aromată vă va amplifica dorința de a reveni.