Pe nicăieri, și totuși undeva.
O ieșire spon tană, nimic planificat de data asta. Cristi și Roxana nu aveau nimic împotrivă, așa că de ce nu? Singura misiune grea era să ne trezim la timp. Când a sunat ceasul, am fost convins că este ora 6:00. Până să mă dezmeticesc și după un scurt somnoros de câteva minute, ecranul arăta deja 6:25. Din acel moment, totul a devenit o cursă contra cronometru: ne-am echipat rapid de tură și am zburat spre gară. Timpul se scurgea repede: aveam un sfert de oră să găsim ceva de mâncare in gară și să prindem trenul. Am urcat bicicletele din mers, ajutat de oameni binevoitori, dar am urcat și eu ca să le aranjez mai bine. Trei biciclete erau deja acolo, iar alte două au urcat în ultima secundă, exact când trenul a părăsit peronul. Destinația noastră încă nu era clară, motiv pentru care nici nu am luat bilet de la casă. La apariția controlorului trebuia să mă decid rapid până unde plătim călătoria. Pe măsură ce roțile trenului se învârteau, am început să caut pe hartă trasee neumblate, d...
