Cu bicicleta prin dealuri - Circuitul Herneacova
D o r d e- o fru n z ă d e fag... Uneori, cea mai grea urcare nu este cea de pe traseu, ci cea din propria minte, înainte de a trece pragul casei. Pe fondul unei stări de spirit nu tocmai grozave și cu niște dureri de spate care îmi dădeau târcoale în ultimul timp, primul instinct a fost să capitulez. Mi-am spus că poate ar fi mai bine să rămân acasă weekendul acesta, să mă odihnesc și să aștept să treacă. Dar exact așa zisesem și săptămâna trecută, când am strâns din dinți, am plecat și am finalizat o tură minunată. Mi-am amintit un adevăr simplu, știut de orice iubitor de ducă: starea de bine nu se așteaptă pe canapea, ea vine pe parcurs, la fiecare pedală. Așa că am refuzat să pierd momentul. Simțeam o nevoie profundă de relaxare, de ceva simplu, ușor și tihnit, care să ne permită să ne bucurăm la maximum de natură, fără grabă. Cristi avea liber, așa că privirea mi-a fugit inițial pe hartă spre Cheile Carașului. Deși mai fusesem acolo, acele locuri au un magnetism aparte și oches...