Prin Parcul National Cheile Nerei

Lacul Dracului

Acest traseu poate fi abordat din mai multe perspective: fie urmezi un traseu ce străbate Cheile Nerei cu plecare din Sopotu Nou, parcurgând din amonte în aval, ori din Sasca Română parcurgând Cheile din aval în Amonte, lacul Dracului fiind undeva la mijloc, fie începi de la Podul Bei tot din aval în amonte, pe la Cantonul Damian, și prin porțiunea numită "la cârlige" porțiunea cea mai spectaculoasă însă destul de dificilă, greu de traversat cu bicicleta pentru că trebuie cărată o bună parte în spate.  Noi acum, pentru acest traseu am ales o variantă ocolitoare, pornind din Sasca Montană, pe drumul comunal DJ571 trecând prin Ştinăpari, Cărbunari, și urmând indicatoarele spre Crucea lui Milan, Moldoviţa - Gîrnic - Cârșa Roșie - Urcu -  Șopotu Nou - Driştie - Poiana lui Trifu (Meliug) - Lacul Dracului - Poiana Logor - Stancilova și Sasca Montană.

Biserica din Sasca Montană

Aici ne-am lăsat mașinile.

Drumul din stânga spre Cheile Șușarei! Mi-as fi dorit să ne întoarcem pe el.

Plecăm pentru această tură 19 bicicliști, pe drumul DJ571 către Ştinăpari - Cărbunari, 
după ce ne-am plictisit aşteptănd sosirea ultimei maşini, un cuplu care nu a mai ajuns în Sasca Montană. Mai târziu aflăm că maşina în care erau s-a defectat. 

Stinăpari

Cărbunari

Locul numit Crucea lui Milan.

Avenul pe urcarea către Moldovița

Moldovița, localitate pe care o traversăm.

Fântână de apă

Biserica din Moldovița

Ajungem în Gîrnic prin rezervația Valea Mare (DJ571A)

La intrarea în Gîrnic pe dreapta, zărim pensiunea Gernik 100, un loc minunat unde am poposit pentru a savura o bere. Din spusele patronului, este un loc foarte fregventat de străini Cehi, grupuri de motocicliști cu atv-uri ce colindă împrejurimile Banatului Montan.

Plecăm de la pensiune mai odihniţi decât am ajuns şi dornici (o parte dintre noi) să ajungem mai repede la Lacul Dracului, astfel că nu mai pierdem mult timp și alegem variantele cele mai scurte. La primul colţ de stradă cum se merge spre centrul satului, cotim la stânga (aici întâlnim două indicatoare amplasate pe un stâlp) apoi imediat la dreapta şi ieșim din sat, urcând uşor un deal. 

O priveliște în spate spre Gîrnic, un loc rupt parcă dintr-un colț de rai.

Ţinem drumul de căruță spre Cîrșa Roșie pe la poalele dealului Gabramița spre dealul Mohilă 575m.

Intersecție de drum, deci o regrupare necesară. De pe la Cîrșa Rosie găsim asfalt (recent turnat), ce ne duce spre Șopotu Nou.

Printre munții Almajului în stânga și Locvei în dreapta, ţinem valea pârâului Buceava, până la Șopotu Nou.

Intrarea în localitatea Şopotu Nou, trecând podețul peste pârâul Buceava.

Au fost şi aventurieri care au trecut pe bicicletă pârâul prin apa care aproape că le trecuse peste papuci.

Ne oprim pentru a vedea ce ne spun indicatoarele turistice amplasate aici. În dreapta lor se află un pod pe care o sa-l trecem.

Aici râul Nera își schimbă cursul, făcând o cotitură mare. Dacă până aici a curs înspre sud-vest, de aici încolo se îndreaptă spre nord-vest. Sunt 2 ore de mers pe jos până la Lacul Dracului. Trecem podul peste râul Nera și pedalăm spre nord-vest pe malul drept al Nerei, aproximativ 3-4 km până dăm într-o poiană (o proprietate privată), dar și de o poartă pe care trebuie să o deschidem ca să putem trece.

Indicatorul amplasat pe un copac ne îndrumă spre Lacul Dracului pe drumul din stânga. Aici dăm de o poartă închisă dar şi de un panou amplasat în stânga porții ce ne informează că este o proprietate privată.

Deschidem poarta ca să trecem şi ținem drumul de pe marginea Nerei încă aproximativ 2 km  până într-o altă poiană (Poiana Trifu), unde dăm de un alt panou informativ, dar și de o altă poartă.

Avem parte de o splendoare și un peisaj de vis.

Drumul pe porțiunea asta este unul relativ bun și ușor de parcurs.

Izvor.

Imediat după Șopotul Nou, Nera întâlnește munții ca o bariera în drumul ei spre Dunăre, ce dau astfel naștere la Cheile Nerei.

Ajungem și la poarta de care am amintit mai sus, iar dincolo de ea se scurge dinspre casă un pârâiaș cu apă limpede, pe care îl traversăm pe bicicletă. Tot aici un panou turistic ne informează că suntem în Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița. Mai înaintăm puțin prin poiană până la un copac pe care sunt atârnate două tăblițe din lemn.

Din Şopotu Nou și  până aici, în Poiana Trifu, am venit pe un traseu destul de lejer pe proprietatea oamenilor, nevoiți să trecem prin mai multe obstacole !  Acestea fiind porțile închise pe care trebuiam să le deschidem-închidem de fiecare dată ca să trecem.

 Una din tăblițe ne anunță că suntem în Poiana Trifu, iar cealaltă ne arată că înainte mergem spre Lacul Dracului pe la scară și vad. Noi de aici deviem spre stânga şi ne apropiem de Nera.

Aici găsim două punți suspendate. Una mai veche şi mai îngustă în partea din stânga (nu cred că se mai poate merge pe ea) și una mai nouă și mai lată. Noi ne aventurăm spre puntea mai nouă și trecem pe celălalt mal al Nerei. Mai era o variantă drept înainte pe la scărițe dar vom fi nevoiţi să trecem prin apă. Pe timpul verii nu ar fi fost o problemă să ne udăm la picioare însa acum e destul de rece pentru acest lucru iar apa din Nera și ea mult prea rece.

Traversez puntea fără să o balansez prea mult şi continuăm la dreapta pe o potecă până ieșim într-o altă poieniță unde se află moara lui Untan. În urmă cu doi ani, am mai făcut acest traseu dar în sens invers. Am trecut atunci Nera cu o barcă de rafting chiar în zona lacului!  Întâmplarea a făcut să ne sincronizăm în acel loc cu un grup de tineri ce făceau rafting. Au oprit să viziteze lacul iar noi am profitat de moment, rugând coordonatorul acelui grup să ne treacă pe celălalt mal. Așa a fost norocul nostru, altfel am fi traversat Nera prin apa destul de mare, neștiind atunci de această punte suspendată.

Trecerea punții peste Nera.

După toate aparențele moara pare funcțională. Nu putem vedea moara și din interior pentru că un lacăt ține ușa închisă.

Până să trecem și noi cei de la coadă pârâul, gașca pleacă înainte "cum se întâmplă de cele mai multe ori", iar noi trebuie să atacăm poteca din stânga care urcă prin pădure.

Andrenalină, distracție, cam asa se trece pe bârnă. Cât timp trecem pârâiașul și așteptăm să se întoarcă cei grăbiți, admirăm frumusețile ce înconjoară acest minunat loc.

La scurt timp de unde am început să urcăm ne-am intersectat cu 4-5 drumeți ce se întorceau de la lac. Aici pe această urcare marcajul apare parcă mai des decât până acum. După circa 15 - 20 de minute ieșim la un loc de popas în mijlocul pădurii, cunoscut sub denumirea de „La Scaune”. Defapt este o intersecție de trasee.

Odată ce ai ajuns aici, răsufli ușurat că mai ai foarte puțin, doar 15 minute până la lac, fără să te mai gândești ce te așteaptă la întoarcere.

Din stânga coboară cărarea care vine dinspre Cărbunari (o oră și jumătate), drept înainte arată spre Cantonul Damian, (4 - 5 ore), iar la dreapta, poteca ce înaintează spre Lacul Dracului (15 minute). 

Cățărarea pe stâncărie până aici a fost istovitoare pentru mine. Am făcut-o cu ultima sforțare și penultimă suflare pe care am mai putut să o trag. Noroc în ajutorul primit din partea colegilor de grup ce m-au ajutat la urcatul bicicletei.

Aici am lăsat bicicletele sub paza câtorva colegi ce au preferat să ne aștepte (întoarcerea de la lac fiind tot pe aici, de aceea nu avea rost să le cărăm cu noi). Urcăm din nou  pe o cărare sălbatică flancată de tufe și arbuști, iar apoi coborâm. Mai întâi domol, apoi foarte abrupt până la lac. Norocul nostru a fost că nu a plouat așa cum s-a anunțat, ar fi fost foarte dificilă această porțiune până la lac, dar și întoarcerea către Ogașul Porcului.

Suntem la câteva sute de metrii înălțime în Munții Locvei. O priveliște de vis spre sud-estul Nerei.

Dintre traseele de pe Cheile Nerei, s-ar zice că Lacul Dracului ar fi cel mai dificil prin comparație. De la marginea căldării până la suprafața apei pare o diferența de nivel de circa 10 - 12 m, iar apropierea de luciul apei este imposibilă

Suntem la Lacul Dracului și privim fascinați culoarea incredibilă pe care o are apa. 

Greu, greu, dar la final, odată ajuns te așezi pe un colț de piatră și-ți zici în gând "băi dar ce frumos e! Chiar că a meritat tot efortul până aici"

 Suprafața lacului este de circa 700 m², iar adâncimea lui maximă este de 13 m. Este cel mai mare lac carstic din România, format prin prăbușirea tavanului unei peșteri. Peștera aflată aproape de suprafața lacului, are o lungime de circa 70 m. 

Există și o legendă despre lac, dar se mai spune și că lacul ar fi fără fund datorită tunelelor subterane, și că cine se cutezește a se îmbăia în el, nu mai revine nici o dată la suprafață. Să sperăm ca nu este chiar așa și că este doar o legendă! 

Mai aruncăm o ultimă privire spre lacul ascuns din Cheile Nerei, cu greu ne despărțim de el și începem urcușul. Facem cale întoarsa exact pe traseul pe care am venit, până în locul unde ne-am lăsat bicicletele.

Priveliște spre Nord-Vestul Nerei. De la indicatorul de mai devreme unde bicicletele au fost lăsate, am urmat poteca spre Sud-Vest ce duce la Ogasul Porcului. O porțiune la fel de dificilă și sălbatică, necesitând puşh bike, carry bike, ce a scos sufletul din noi, mai ales mie deoarece încă mai trag cu o răceală veche de mai bine de trei săptămâni.

În depărtare se vede și ploaia  care dă să vină peste noi, deja se simt și câțiva stropi.

Într-un final cu greu și mult efort am ajuns la un drum forestier. Aici un indicator ne îndrumă la dreapta spre Ogașul Porcului. Alegem spre Ogașul Porcului, însă și varianta la stânga ar putea fi bună. Cele două forestiere merg paralel și teoretic amândouă ar trebui să ajungă la DJ571B. De aici și până la drumul județean 571B mai sunt circa 4 km buni ce pot fi parcurși pe bicicletă.

Am ajuns la locul numit ,,Ogașul Porcului" unde mai multe indicatoare te îndrumă în diferite direcții.

Am chinuit puțin până aici pe pietrele umede, foarte alunecoase de la ploaie.

Aici drumul județean 571B care ne duce înapoi la Sasca Montană

Poiana Logor din apropierea comunei Cărbunari. Aruncăm o privire peste gardul ce înconjoară poiana, facem şi o poză după care ne grăbim să coborâm printre stropii de ploaie, către locul unde aveam mașinile lăsate de dimineață.

Comuna Cărbunari pe care o lăsăm în stânga iar noi continuăm prin localitatea vecină Ştinăpari, și începem coborârea spre Sasca Montană. O pană pe roata din faţă la bicicleta lui Gabriela ne mai ține pe loc timp de mai multe minute până la remedierea ei.

O ultimă privire spre... înapoi!  Ne vom întoarce cu siguranță. Explorare, distracție, aventură! Sunt doar câteva motive pentru care merită să-ți provoci prietenii să iasă din casă. Urcări grele pe pante abrupte, cățărări, coborâri în viteză și peisaje de poveste cu oameni faini. Recomand această tură doar celor cu o condiție fizică relativ bună ce au mai fost cel puțin o dată pe la munte. Nu începătorilor sau celor fără un minim de experiență, tura nu este una deloc una ușoară. Ca de final ne-am  încălzit cu un ceai fierbinte iar mai departe a urmat întoarcerea la Timișoara.

Aici este traseul pe care noi l-am parcurs.