Cu bicicleta prin dealuri - Circuitul Herneacova

Dor de-o frunză de fag...
19
OCT.
Pe fondul unei stări nepotrivite, mi-am zis să nu aștept și să profit de ce aduce fiecare moment, starea mai vine și pe parcurs. E un lucru știut de altfel. M-am confruntat cu dureri de spate în ultimul timp şi am simțit că poate ar fi mai bine să stau acasă weekend-ul asta, să nu mai ies până nu îmi trece, dar aşa am zis şi săptămâna trecută...și am finalizat o tură frumoasă.

Puse toate acestea una peste alta, am simțit nevoia unui weekend relaxant, ceva simplu și ușor, ceva care să ne și tihnească, să nu ne grăbim, dar să ne bucurăm la maxim de natură… Cristi are liber în acest weekend, așa că mi-am îndreptat atenția spre Cheile Carașului. De fapt am mai fost în Chei, dar chiar şi aşa, aș mai merge prin acele locuri frumoase. Am ochit repede pe hartă două circuite simpluțe, numai bune pentru lista de dorințe, ambele din Iabalcea. Planul era perfect dar a trebuit să renunț - aveam cauciucurile de la bicicletă prea uzate ca să risc să mai plec pe undeva chiar și pe lângă casă, darămite prin Cheile Caraşului! Trag din august de ele. În cele două luni am făcut atâtea pene, cât pentru un an întreg...deja mi s-a acrit, la câte camere am tot cumpărat, așa că a trebuit să rezolv acestă problemă chiar în acest weekend.

Marius avea o propunere de tură prin împrejurimi spre Herneacova. Atât a fost nevoie... încep dimineața de sâmbătă cu starea de relaxare pe care mi-o doream (lângă o cafeluța), apoi după ce ne-am pus la cale ieşirea şi am convenit cu ora plecării, am fugit spre un magazin de biciclete să rezolv problema anvelopelor. Am cumpărat altele noi, pe care le-am înlocuit, și am plecat împreună cu Cristi să mă întâlnesc cu Marius și cu Adi. Se anunța o zi cu o vreme faină și voiam să facem cât mai mult din traseul de pe dealuri. Iubesc munții, dar iubesc și dealurile care au un loc special în inima mea. Voi rămâne un copil al dealurilor, copilul care urcă să vadă ce mai e nou în zare deși datorită bicicletei mele cunoaștem bine locurile. Circuitul Herneacova îl începem din Timișoara, și plecăm în direcția Giarmata Vii, traversând pădurea verde până la lacul de la Dumbravița. Se trece pe sub viaductul peste care şoseaua de centură traversează calea ferată Timişoara-Lipova, şi pe un drumeag paralel cu linia se ajunge la Giarmata și apoi la acumularea Giarmata. Traseul continuă către Ianova și, desigur, lacul de la Ianova. Continuăm pe drumuri de pământ către Herneacova pe liziera pădurii Richitaș. Herneacova are o bază excelentă pentru călărie. Pornim deci pe o pantă lină ce duce la Centru de Echitație, ținând asfaltul până la pădure. De aici, cotim spre stânga, de unde ni se deschid perspective minunate spre valea Băcinului. Ținem drumul spre Bencecul de Sus, până în apropiere de o fermă, apoi spre Ianova. În Ianova se continuă către Giarmata pe același drum pe care am venit. Ajungem la Timișoara pe asfaltul de pe lângă Pădurea Verde.

...and then enjoy! Niciodată toamna nu fu mai frumoasă

O alergare pitorească pe dealurile nu foarte înalte ale Lipovei

Trecător sunt, şi mă las de vânt purtat, precum frunza ce-a picat…

Toamna s-a rostogolit peste mine mai ceva ca bruma peste grădini și planurile păreau făcute. Îmi place să pedalez pe poteci și îmi place să descopăr locuri noi, cu atât mai mult aproape de casă. Lăsăm zgomotul orașului și mașinilor în urmă; să călătorești pe trasee liniștite, însorite - mirosul verii la mijlocul toamnei. Toamna e o poveste oriunde e cel puțin un copac căruia îi cad frunzele.

Când laşi natura să-ţi intre în suflet descoperi că nu-l ai destul de mare…

Zona este extrem de generoasă în peisaje.

Cum e la țară

Călătoria continuă cu o primă oprire la Giarmata.

A admira lumea de pe bicicletă înseamnă a trăi aceea viteza în care timpul iți aparține.

Ne-am îndreptat spre Ianova unde pe hartă se vedeau lacuri…cel de la Giarmata si cel de la Ianova

Pe această primă porțiune întâlnim și "lacul" secat de la Giarmata, nu mai are apă de mult timp.

 Ajungem pe digul lacului. 

Ştiam de mai multi ani că lacul este secat însă nu credeam că se va decurge la desfiinţarea lui...speram totuşi într-o umplere a lui.  

Ne bucurăm de întreg peisajul fără aproape nicio urmă de apă. Ce am remarcat, însă, a fost ca pe toată întinderea lacul era un iaz cu papură și stuf și buruieni ca şi cum acolo nu ar fi existat niciodată apă.

Atenția ne-a fost atrasă de multe altele, însă. Peisajul era absolut fantastic. Am acceptat situația că nu e loc de bălăcit și am plecat în liniște.

Schimbăm impresii, si împărtășim momentul.

Cu lacul și pădurile sale, este un cadru perfect pentru pescari și iubitorii de natură. Nu există un loc mai bun pentru un popas decât pe malul cealaltă, sub un mic adăpost de lemn, unde se pot mânca câteva gustări.

Am făcut ceva poze, dar nu multe, apoi ne-am pornit. Ar fi trebuit să traversăm pădurea (Richitaș) pentru a ajunge la Herneacova dar am ținut drumul pe la liziera pădurii. A fost și o porțiune mai solicitantă „urcare” (nu foarte lungă), după care am ajuns la drumul pe care am fi ieșit din pădure, dacă... am fi optat sa mergem prin ea. Pe oricare dintre variante, drumul ne duce la Herneacova.

  

I-am dat bice pe o potecă bine conturată cotind stânga pe liziera pădurii. Imediat a apărut și o scurtă urcare.

 Descoperim farmecul pedalării pe poteci fără să avem parte de zone tehnice greu abordabile

Aveam o privire largă și înapoi, se vedea "abruptul" pe care am venit! Orice deal e o oportunitate pentru o vedere de ansamblu. Să alergi la deal nu e nici greu nici imposibil, dar cu siguranță nu durează prea mult.

De aici se deschid perspective minunante în mai multe direcţii. De la liziera pădurii urmăm drumul în dreapta și zăream în depărtare Herneacova, iar aici, un pic mai aproape, spre dreapta, puteam repera o stână, locuri prin care fusesem, și care-mi sunt așa de dragi.

Frumosul drum care ne duce la Herneacova. 
Coborârea până la marginea satului e puțin mai abruptă și mai tehnică, astfel că mă străduiesc să cobor cât mai eficient și las bicicleta cât mai liberă. Continui urcuşul şi dintr-o dată simt că îmi este rău… Ne oprim. Trebuie să fac ceva… Nu mâncasem şi nu mă hidratasem foarte bine de la plecare.

Biserica din Herneacova e punctul de unde ne continuăm traseul spre nord dar fără Adi. Un telefon i-a grăbit întoarcerea la Timișoara, timp în care Marius îi explica varianta mai rapidă (pe asfalt) pe la Cramele Recaș, apoi dreapta (vest) către Recaș, și pe E70 până la Timișoara! Partea bună la aceste trasee este că ai tot timpul posibilități sau variante pentru a scurta traseul dacă vrei să te retragi spre Timișoara, în caz de nevoie (vreme rea, accidentare, oboseală sau alte motive). Dacă lucrurile ar fi arătat mai rău, am fi scurtat pe aici, şi noi. Așa… am zis săru’mâna și am mers mai departe, imediat după ce mi-am revenit. Am avut un moment în care NU m-am simţit deloc bine şi a trebuit să mă așez pe o bancă. Cred că a fost ceva cu glicemia, nu știu ce altceva putea să fie așa dintr-o dată. „Am rămas împreună, nesocotind ceasul.” Am reușit să-mi revin mai bine după ce am băut nişte apă și mâncat un sandviș pe care l-am cumpărat de la magazinul din sat (defapt doar o jumătate pentru că l-am împărțit cu Cristi).

După o foarte scurtă porțiune pe asfalt până la intrarea în pădure, i-am dat bice cotind stânga pe un drum de pământ. Nu am mai continuat către Centrul de Echitație Herneacova pentru că noaptea venea, mai aveam circa o oră jumătate de lumină, așa că am decis să ne scurtăm călătoria. 

Deși este mai scurt în ceea ce privește kilometrii parcurși, pornim așadar spre vest pe un drum de pământ deasupra Văii Băcinului până aproape de o fermă, apoi spre, spre nord-vest, până la intersecția cu drumul dintre cele două localități: Bencecul de Sus - Ianova.

Niciodată nu știi ce surprize plăcute îți poate aduce finalul unei zi doar printr-o simplă decizie. Ați zice că suntem pe autostrada bicicletelor și da, cam așa se poate traduce mare parte. Marius a denumit acest drum "autostrada offroad", atât de fain era de mers pe el! De la intrare și până la Ianova a fost aproape într-o coborâre ușoară.

Soarele răsare și pentru cei care privesc spre vest.

 Crucea de la intersecția celor două drumuri.

Din nou cotim la stânga către Ianova. Drumul este unul de macadam foarte bun.  

Ziua e pe cale să plece, să dispară între lumină și întuneric, între sfârșitul unei zile și începutul nopții. Din Ianova continuăm pe același drum către Giarmata, cel pe care am și venit, evitând astfel traficul de pe asfalt. Au fost și momente la final în care cauciucul roților a gustat și altceva decât offroad-ul. De la Giarmata Vii până acasă a fost pe asfalt, la lumina farului. A fost genul de weekend în care ne dorim cu toții, dar rareori găsim timpul și s-a încheiat așa cum fac majoritatea acestor weekenduri, cu întrebarea „de ce nu facem asta mai des?” Apropo! o toamnă reușită!