Cu bicicleta prin dealuri - Circuitul Herneacova

Dor de-o frunză de fag...

Uneori, cea mai grea urcare nu este cea de pe traseu, ci cea din propria minte, înainte de a trece pragul casei. Pe fondul unei stări de spirit nu tocmai grozave și cu niște dureri de spate care îmi dădeau târcoale în ultimul timp, primul instinct a fost să capitulez. Mi-am spus că poate ar fi mai bine să rămân acasă weekendul acesta, să mă odihnesc și să aștept să treacă. Dar exact așa zisesem și săptămâna trecută, când am strâns din dinți, am plecat și am finalizat o tură minunată. Mi-am amintit un adevăr simplu, știut de orice iubitor de ducă: starea de bine nu se așteaptă pe canapea, ea vine pe parcurs, la fiecare pedală. Așa că am refuzat să pierd momentul. Simțeam o nevoie profundă de relaxare, de ceva simplu, ușor și tihnit, care să ne permită să ne bucurăm la maximum de natură, fără grabă. Cristi avea liber, așa că privirea mi-a fugit inițial pe hartă spre Cheile Carașului. Deși mai fusesem acolo, acele locuri au un magnetism aparte și ochesem deja două circuite simpluțe din Iabalcea, numai bune de trecut pe lista de dorințe.

Planul părea perfect, însă realitatea m-a izbit din plin: cauciucurile bicicletei mele erau mult prea uzate ca să mai risc vreo ieșire. Trăgeam de ele încă din august și, în doar două luni, adunasem atâtea pene cât pentru un an întreg. La câte camere cumpărasem în ultima vreme, mi se acrise de-a dreptul și era clar că nu puteam pleca la drum lung fără să rezolv problema gumei. Salvarea a venit rapid de la Marius, care a propus o tură prin împrejurimi, spre Herneacova. Atât a fost nevoie pentru a schimba foaia. Dimineața de sâmbătă a început exact cu starea de relaxare pe care o căutam, la o cafea caldă. După ce am pus la punct detaliile și ora de plecare, am fugit la un magazin de biciclete, am cumpărat anvelope noi, le-am montat rapid și, însoțit de Cristi, am pornit spre punctul de întâlnire cu Marius și Adi. Se anunța o zi cu o vreme superbă și voiam să profităm din plin de ea. Deși iubesc munții cu măreția lor, dealurile vor avea mereu un loc special în inima mea. Voi rămâne mereu un copil al dealurilor – acel copil curios care urcă pe creastă doar ca să vadă ce se mai zărește la orizont. Iar datorită bicicletei mele, aceste locuri ne sunt deja prietene vechi.

Am început Circuitul Herneacova direct din Timișoara, pedalând spre Giarmata Vii și traversând răcoarea Pădurii Verzi până la lacul Dumbrăvița. Drumul ne-a purtat apoi pe sub viaductul unde șoseaua de centură taie calea ferată Timișoara-Lipova, iar de acolo, urmând un drumeag paralel cu linia ferată, am ajuns în Giarmata și, ulterior, la acumularea Giarmata. Pe măsură ce lăsam kilometrii în urmă, peisajul devenea tout mai pitoresc. Am continuat pe drumuri de pământ spre Ianova, trecând pe lângă lac, iar apoi ne-am ghidat roțile pe liziera pădurii Richitaș, înaintând spre Herneacova. Zona ne-a întâmpinat cu faimoasa ei bază de echitație, așa că am abordat o pantă lină, ținând asfaltul până la intrarea în pădure. Aici am cotit la stânga, moment în care natura ne-a răsplătit din plin efortul, deschizându-ne perspective minunate și largi peste Valea Băcinului. Am ținut drumul spre Bencecul de Sus până în apropierea unei ferme, unde am întors foaia și am început coborârea spre Ianova. De aici, drumul de întoarcere ne-a fost familiar: am rulat spre Giarmata pe același traseu de pământ, iar în Timișoara am intrat pe asfaltul neted de pe lângă Pădurea Verde. A fost o zi perfectă de pedalat, de deconectare și de bucurie pură... and then enjoy! Niciodată toamna nu fu mai frumoasă.

Totul în jur respiră acea tihnă specifică zilelor în care timpul pare că încetinește, iar aerul curat aduce cu el parfumul frunzelor uscate și promisiunea unei zile perfecte în aer liber.

Trecător sunt, şi mă las de vânt purtat, precum frunza ce-a picat… pedalând în liniște prin acest tunel de pădure aurie. Covorul moale de frunze uscate foșnește sub roțile noastre, în timp ce lumina toamnei se strecoară printre trunchiurile îmbrăcate în iederă.

Toamna s-a rostogolit peste mine mai ceva ca bruma peste grădini, iar poteca ne strânge acum pe toți patru într-un șir indian, adâncindu-ne în inima pădurii. Lăsăm definitiv zgomotul orașului și al mașinilor în urmă pentru a călători pe trasee liniștite, inundate de un soare blând ce aduce un aer cald, ca un miros de vară la mijlocul toamnei. Pentru că, până la urmă, toamna e o poveste oriunde e cel puțin un copac căruia îi cad frunzele.

Când laşi natura să-ţi intre în suflet descoperi că nu-l ai destul de mare… mai ales când poteca te scoate la marginea apei, unde liniștea este deplină. 

Când laşi natura să-ţi intre în suflet descoperi că nu-l ai destul de mare… mai ales când poteca te scoate la marginea apei, unde liniștea este deplină. Oglinda lacului Dumbrăvița, străbătută leneș de cele două lebede albe, dublează frumusețea stufului arămiu și oprește pentru o clipă timpul în loc.Zona este extrem de generoasă în peisaje.

Ne apropiem în liniște de mal, lăsându-ne fascinați de grația lor discretă în timp ce tulbură ușor reflexiile arămii ale stufului. Fiecare cerc format pe apă pare să adâncească și mai mult acea stare de tihnă, transformând o simplă oprire de pe traseu într-un moment de conexiune pură cu natura. 

Lăsăm malul apei în urmă și revenim în șa, înaintând pe un drum de pământ ce taie câmpul deschis spre acumularea Giarmata. Între miriștea aurie și brazdele proaspăt întoarse, drumul se întinde liber sub cerul senin, ghidându-ne roțile spre orizontul larg al dealurilor.

Poteca se curbează ușor pe lângă liziera pădurii, purtându-ne roțile pe pământul bătătorit și uscat de soare. 

Ritmul pedalării devine tot mai relaxat în acest decor rural, în timp ce siluetele plopilor înalți ne țin companie pe marginea drumului lung ce se întinde în fața noastră.

Drumul ne poartă mai departe pe lângă stufărișul înalt și auriu, unde câțiva pescari își caută liniștea pe marginea apei.

Lăsăm în urmă întinderea apei și ajungem la viaductul impunător al șoselei de centură. Coborâm din șa pentru a traversa cu atenție linia ferată Timișoara-Lipova, ghidându-ne bicicletele pe lângă terasamentul de piatră, gata să prindem drumeagul paralel ce continuă dincolo de pod.
Înaintăm agale pe pământul bătătorit, bucurându-ne de cerul senin și de aerul cald care transformă această zi într-o evadare perfectă.

Odată trecuți de viaduct, drumeagul ne scoate în plin sezon al recoltei, pe lângă un lan de porumb unde o combină roșie lucrează de zor. Zgomotul utilajului și mirosul de pământ reavăn amestecat cu tulpini uscate dau un farmec aparte acestei porțiuni, integrându-ne complet în peisajul autentic al toamnei la țară.

Călătoria continuă cu o primă oprire la Giarmata, unde tragem pe dreapta la o terasă umbrită pentru un moment binemeritat de respiro. Ne punem la adăpost sub o umbrelă mare galbenă, ne dăm jos rucsacurile din spate și ne tragem sufletul la o poveste, reîncărcându-ne bateriile înainte de a ne relua drumul pe două roți.

Locul de popas este un magazin mixt din sat, cu o clădire cochetă din lemn și o terasă primitoare în față. O scurtă oprire aici e tot ce trebuie pentru a cumpăra o apă rece sau ceva dulce, înainte de a ne îndrepta din nou spre potecile de pământ.

A admira lumea de pe bicicletă înseamnă a trăi aceea viteză în care timpul îți aparține, așa că ne luăm la revedere de la Giarmata și rulăm în formație pe asfaltul lung și întins. Pedalam relaxați, în ritmul nostru, lăsând casele în urmă și pregătindu-ne să întâmpinăm din nou drumurile libere de pământ.

Ne-am îndreptat spre Ianova, unde pe hartă se vedeau lacuri… cel de la Giarmata și cel de la Ianova, părăsind definitiv șoseaua pentru a intra pe un drumeag de pământ. Trecem pe lângă un gard vechi din lemn alb, lăsând roțile să ne poarte de-a lungul unei perdele de copaci argintii, cu gândul la întinderile de apă ce ne așteaptă la orizont.

Rămânem pe drumul de pământ ce șerpuiește printre câmpurile arse de soare, unde o scurtă oprire în mijlocul naturii devine prilejul perfect pentru a schimba câteva vorbe și a ne bucura de zâmbete. Atmosfera este excelentă, iar cerul perfect senin ne dă energie să continuăm pedalarea în aceeași formulă unită.

Pe această primă porțiune întâlnim și "lacul" secat de la Giarmata, nu mai are apă de mult timp, peisajul din jur devenind complet arid și stăpânit de tufe uscate. Înaintăm în șir indian pe făgașele adânci ale drumului de pământ, pedalând cu spor spre zarea largă unde sperăm ca următorul lac de pe hartă să ne întâmpine cu o altfel de priveliște.

Ajungem pe digul lacului, unde orizontul se deschide brusc într-o perspectivă uriașă și aridă. Urcăm pe creasta de pământ și trecem de bariera metalică deschisă, lăsând roțile să ruleze pe drumul bătătorit ce desparte văile netede și uscate de soare.

Ne bucurăm de întreg peisajul fără aproape nicio urmă de apă. Ce am remarcat, însă, a fost ca pe toată întinderea lacul era un iaz cu papură și stuf și buruieni ca şi cum acolo nu ar fi existat niciodată apă.

Știam de mai mulți ani că lacul este secat, însă nu credeam că se va recurge la desființarea lui; speram totuși într-o umplere a lui.

Atenția ne-a fost atrasă de multe altele, însă. Peisajul era absolut fantastic. Chiar și fără apă, întinderea uriașă de ierburi arămii și tufe sălbatice ce se pierdeau în zare avea o frumusețe brută, de nesfârșit. Am acceptat situația că nu e loc de bălăcit și am plecat în liniște, lăsând vechea albie în urmă pentru a ne reconecta cu dinamica drumului.

Pedalăm cu spor și ajungem în sat pentru un nou popas la Ianova, la magazinul unde oprim de fiecare dată. Rezemăm bicicletele de terasă și ne strângem la o scurtă poveste la umbră, savurând o băutură rece și starea de tihnă care a pus stăpânire pe întreaga zi.

Bicicletele se odihnesc și ele pe iarba verde din curtea magazinului, aliniate la umbra pomilor, în timp ce noi ne punem la cale restul traseului. Cauciucurile noi se comportă excelent pe pământ, iar această mică pauză ne dă tuturor energia necesară pentru a porni, în sfârșit, spre drumurile ce duc la Herneacova.

Schimbăm impresii, si împărtășim momentul, lăsând minutele să treacă cu aceeași relaxare care a definit întreaga zi. Între o gură de suc și un biscuit, glumele și poveștile noastre curg la fel de firesc ca potecile pe care tocmai le-am lăsat în urmă.

Lăsăm satul în urmă și pornim din nou la drum, înaintând pe un drumeag larg de pământ ce șerpuiește spectaculos între culturile verzi și malul înalt al lacului Ianova. Cei din față dau ritmul întregului grup, în timp ce peisajul arămiu al toamnei și liziera pădurii din zare ne reamintesc că aventura abia acum începe să devină tot mai frumoasă.

Eu mai rămân pentru o poză, lăsând roțile să se oprească chiar pe marginea drumului de pământ proaspăt bătătorit. De aici, de la înălțimea dâmbului, oglinda mare a lacului Ianova și pădurea deasă de pe malul celălalt se dezvăluie în toată splendoarea lor, oferind un cadru perfect ce merită din plin salvat în colecția de amintiri.

Cu lacul și pădurile sale, este un cadru perfect pentru pescari și iubitorii de natură. Privesc lung spre malul celălalt, gândindu-mă că nu există un loc mai bun pentru un popas viitor decât acolo, sub acel mic adăpost de lemn unde te poți odihni în tihnă și poți lua câteva gustări înainte de a relua pedalarea.

Am făcut ceva poze, dar nu multe, apoi ne-am pornit. Planul inițial era să traversăm pădurea Richitaș pentru a ajunge la Herneacova, dar în cele din urmă am ținut drumul pe la liziera pădurii. 

A urmat și o porțiune mai solicitantă, o urcare scurtă, dar intensă, după care am interceptat drumul principal pe care am fi ieșit dacă am fi optat să mergem direct prin ea. Până la urmă, pe oricare dintre variante, drumul tot la Herneacova ne duce.

Pedalăm în ritm susținut pe drumul de pământ ce șerpuiește printre pâlcurile de copaci, lăsând roțile să ne poarte prin decorul sălbatic de la marginea pădurii. Dinamica grupului este excelentă, iar poteca bătătorită și înconjurată de ierburi ruginii ne apropie tot mai mult de destinația noastră.

Lumina caldă a după-amiezii se strecoară puternic printre coroanele bogate ale copacilor, inundând pajiștea uscată cu o strălucire aurie.

Drumul de pământ continuă să șeruiască domol de-a lungul pădurii Richitaș, oferindu-ne un traseu curat și perfect pentru pedalat. 

  Rămânem concentrați în șa, savurând aerul curat al după-amiezii în timp ce lăsăm în urmă tufele ruginii și ne apropiem cu fiecare pedală de Herneacova.

Fiecare curbă a drumului ne adâncește și mai mult în această poveste de toamnă, pe măsură ce ne urmăm unii pe alții printre sălciile și plopii ce mărginesc poteca. Pământul bătătorit ne ajută să menținem un ritm bun și constant, profitând din plin de ultimele ore de lumină caldă înainte de a schimba din nou decorul.

 I-am dat bice pe o potecă bine conturată, cotind stânga pe liziera pădurii. Imediat a apărut și o scurtă urcare, care ne-a strâns în șir indian printre tufele sălbatice. 

Trecem la viteze inferioare și apăsăm mai tare în pedale, lăsând roțile să urce hotărât pe pământul denivelat spre culmea dealului.

Descoperim farmecul pedalării pe poteci fără să avem parte de zone tehnice greu abordabile. Vegetația uscată și mărăcinișul de pe margine strâng poteca, însă determinarea se simte la fiecare pedală în timp ce ne apropiem de vârful dealului.

Odată ajunși sus, efortul este răsplătit din plin de deschiderea peisajului. Aveam o privire largă și înapoi, se vedea "abruptul" pe care am venit! Orice deal e o oportunitate pentru o vedere de ansamblu. Privim de-a lungul lizierei pădurii spre arătura neagră și unduirile pământului din depărtare, convinși că să alergi la deal nu e nici greu nici imposibil, dar cu siguranță nu durează prea mult.

De aici se deschid perspective minunate în mai multe direcții. De la liziera pădurii urmăm drumul în dreapta și zăream în depărtare Herneacova, iar aici, un pic mai aproape, spre dreapta, puteam repera o stână, locuri prin care fusesem și care-mi sunt așa de dragi. 

Lăsăm momentele de contemplare și înaintăm cu bucurie pe frumosul drum care ne duce la Herneacova. Coborârea până la marginea satului devine rapid puțin mai abruptă și mai tehnică, astfel că mă străduiesc să cobor cât mai eficient și las bicicleta cât mai liberă. Însă, pe măsură ce continui următorul urcuș, organismul își cere brusc drepturile și dintr-o dată simt că îmi este rău. Ne oprim imediat; este clar că trebuie să fac ceva repede, realizând abia acum că nu mâncasem și nu mă hidratasem mai deloc de la plecare.

Biserica din Herneacova e punctul de unde ne continuăm traseul spre nord, dar fără Adi. Un telefon i-a grăbit întoarcerea la Timișoara, timp în care Marius îi explica varianta mai rapidă pe asfalt, pe la Cramele Recaș. Partea bună la aceste circuite este că ai tot timpul variante pentru a scurta drumul în caz de nevoie. Dacă starea mea ar fi arătat mai rău, am fi scurtat pe aici și noi. Însă, după ce m-am așezat pe o bancă, am băut apă și am împărțit un sandviș cu Cristi, glicemia și-a revenit. Am zis săru’mâna și am mers mai departe; am rămas împreună, nesocotind ceasul.

După o foarte scurtă porțiune pe asfalt până la intrarea în pădure, i-am dat bice cotind stânga pe un drum de pământ. Decizia a fost una înțeleaptă: nu am mai continuat către Centrul de Echitație Herneacova pentru că noaptea venea, iar ceasul ne avertiza că mai aveam circa o oră jumătate de lumină. Astfel, am decis să ne scurtăm călătoria și să rulăm întinși sub acest cer cald, grăbind ritmul pedalării spre casă înainte ca întunericul să îmbrace definitiv dealurile.

Deși este mai scurt în ceea ce privește kilometrii parcurși, pornim așadar spre vest pe un drum de pământ deasupra Văii Băcinului până aproape de o fermă, ale cărei siluete încep deja să se profileze discret în depărtare. De acolo, ne vom ghida roțile spre nord-vest, până la intersecția cu drumul dintre cele două localități: Bencecul de Sus - Ianova, lăsând câmpul întins și uscat de toamnă să ne conducă pașii în penumbra serii.

Niciodată nu știi ce surprize plăcute îți poate aduce finalul unei zi doar printr-o simplă decizie. Ați zice că suntem pe autostrada bicicletelor și da, cam așa se poate traduce mare parte din această porțiune. Marius a denumit acest drum "autostrada offroad", atât de fain era de mers pe el! De la intrare și până la Ianova a fost aproape într-o coborâre ușoară, un adevărat răsfăț pentru picioarele noastre obosite, care ne-a permis să rulăm întinși pe pământul neted și curat.

Soarele răsare și pentru cei care privesc spre vest, lăsându-ne purtați pe drumul de întoarcere în timp ce lumina lui caldă și roșiatică se stinge încet sub linia orizontului. Această ultimă pedală în amurg ne reamintește că uneori, dincolo de oboseală, ezitări sau planuri schimbate, decizia de a ieși în natură îți oferă cele mai frumoase momente, transformând o zi simplă de weekend într-o poveste de toamnă memorabilă.

Crucea de la intersecția celor două drumuri marchează simbolic finalul lungii noastre hoinăreli prin câmp deschis. Această troiță solitară din lemn, ce veghează liniștită peste pajiștea uscată de toamnă, ne confirmă că am întâlnit drumul dintre Bencecul de Sus și Ianova, fiind ultimul nostru reper înainte de a intra pe „autostrada offroad” în coborâre ușoară.

De la troiță, din nou cotim la stânga către Ianova, iar drumul este unul de macadam foarte bun. Roțile rulează fin pe această suprafață netedă, în timp ce soarele își ia rămas-bun de la noi chiar la marginea orizontului, lăsându-ne să parcurgem ultimul sector al circuitului într-o atmosferă caldă de amurg.

Ziua e pe cale să plece, să dispară între lumină și întuneric, între sfârșitul unei zile și începutul nopții. Din Ianova continuăm pe același drum către Giarmata, cel pe care am și venit, evitând astfel traficul de pe asfalt. Ultimele proiecții ale luminii se sting încet pe liziera pădurii, lăsând loc răcorii serii. Au fost și momente, chiar la final, în care cauciucul roților a gustat și altceva decât offroad-ul: de la Giarmata Vii și până acasă am rulat doar pe asfalt, ghidați de lumina farurilor sub bolta înstelată. A fost genul de weekend pe care ni-l dorim cu toții, dar pentru care rareori găsim timp, și s-a încheiat exact așa cum o fac majoritatea acestor ieșiri memorabile, cu o întrebare simplă, lăsată să plutească în aer: „de ce nu facem asta mai des?” Apropo! O toamnă reușită tuturor!




















































Comentarii

AM FOST ȘI AICI

Pleșkaviță, biciclete și dovleci uriași: O zi perfectă de toamnă la Kikinda

Octombrie Magic pe două roți: Ceață, culori de toamnă și o urcare memorabilă până în satul Bătrâna

Prin Munții Poiana Ruscă

Toamna în Munții Zărandului: Cu bicicleta pe Vârful Highiș și coborâre la frontală spre Cetatea Șoimoș

„Povestea unui nou început”

Hoinari prin toamna. O tură cu bicicleta prin Munții Zărandului: Căsoaia – Vârful Highiș

Cetatea Sarmizegetusa Regia – Vf. Muncel – Vf. Godeanu

De la Radna la Timișoara cu bicicleta, via Paniova

Poiana Mărului - O noapte la cort

Sasca Tour: Toamnă pe Două Roți în Cheile Nerei