Must Do Rides...
Ehe, și iată bătând la ușă un alt sfârșit de săptămână, de data aceasta sinonim cu „Si iată... octombrie vine” de acum un an. După o săptămâna de coșmar cu dureri la spate, nu am avut suficientă energie pentru weekend-ul asta și am vrut să stau acasă. Cristi era la muncă, Roxana și ea cu treabă prin oraș, iar eu... deși nu am fost foarte matinal (am uitat să pun alarma la ceas), încep ziua de sâmbătă cu nelipsita cafea pe care o beau stând la calculator alături de cățelul meu Maxx - el nu avea nici o treabă, dormea la picioarele mele. Am uitat să răspund altor invitații şi chiar acum când scriu simt că uit ceva. Important. Cum mi-a venit ideea să ies !? Citind printre gurile de cafea, Festivalul Papricașului de la Buziaș a fost principalul motiv și m-am folosit de ocazia asta ca să ies din casă. Pentru că nu avem altă treabă, hotărârea era cu adevărat bună când se aplică ideilor spontane. Traseul pe care l-am ales, a fost mereu în așa fel încât să am timp să mă opresc pe drum, să mănânc, să văd locuri care eventual nu au fost socotite și îmi atrag atenția. Am trecut cu vederea tot ce mă durea, am și uitat de durerile de spate și trag o pereche de pantaloni pe mine, iau și un tricou la repezeală, din dulap, apoi mă încalț. Pun rucsacul pe spate, iau bicicleta și finalizez ieșind pe ușă. Mi-ar fi plăcut să spun că plec în zorii zilei ca să am mai mult timp la dispoziție, și să ajung pe lumină înapoi, dar era deja prânzul, ora 12:02. Hmm, cam târziu pentru traseul pe care aveam să-l parcurg - sigur se lasă și cu o nocturnă la întoarcere. Ies din oraș prin cartierul Plopi la vre-o 15 minute de la plecare, de unde îmi îndrept atenția pe un drum de pământ prăfuit către Urseni, evitând astfel drumurile cu trafic. Mă îngrozea însăși numai gândul de pe drumul județean (DJ592) către Buziaș dar să mai și merg pe el...
Tura aceasta o poate face oricine și chiar este recomandat să dai o fugă dacă nu ai fost încă, să te miști într-o direcție. Traseul mă poartă prin sate, câmpuri, și pe marginea râurilor Timiș și Pogăniș până la Buziaș. De data asta au fost doar dOuă rOți, asta însemnând că tura am făcut-o singur, și deşi a fost îndelung aşteptată nu a fost lipsită de peripeţii.
Fără ca să mai scriu mult și deageaba, iată despre ce este vorba: Zona tranzitată o vedeți doar puțin în pozele de mai jos…las fotografiile să vorbească, deși acestea nu pot reda în totalitate spectaculozitatea naturii.
Și, deși nu suntem toți în același timp, în același punct, toți suntem pe drum… Pentru cine a uitat, Festivalului Papricașului și al Vinului la cea de-a XI-a ediție s-a desfășurat în zilele de 12 și 13 octombrie, la intrarea în Parcul Buziaș.
Încă se circulă nebuneste pe soselele țării, așa că prima parte a drumului l-am făcut spre urseni, ieșind din oraș în circa 15 minute prin cartierul Plopi. Încerc să evit în totalitate asfaltul cu trafic, și ies din oraș pe aici - poarta mea către natură. Am mai fost pe acest traseu și cu o altă ocazie.
Ziua continuă înspre Buziaș pe un drum offroad dinspre cartierul Plopi, înspre Urseni. Drumul e unul de pământ până la canalul cu nuferi apoi din pietriș iar în final asfalt până la Urseni. Deși e izolat, merita drumul până acolo.
Drumul Boilor, unul dintre cele mai valoroase drumuri pentru șoferii care circulă pe ruta Timișoara – Moșnita Nouă și invers.
Privire către Timișoara. Drumul ce urmează să fie construit, va avea 2 benzi, piste de biciclete și trotuare. O stradă nouă, de aproape 2 kilometri.
Canalul cu nuferi
Urseni
Şi deşi am traversat Urseniul, nu am mai făcut nici un popas în sat.
După o porțiune pietruită care continuă înspre sud, ajung la lunca Timișului, un loc frumos :). Am făcut poze.
Lunca Timișului
Un scenariu obișnuit. Continui pe dig trecând pe lângă o turmă de oi! Stăteau la umbră. Cu stânele de oi mă voi întâlni frecvent pe traseu!
Primul peisaj incredibil pe ziua de azi. Ca să îţi aminteşti de un loc, de o plajă, cred că e nevoie să le simţi! Să “le respiri”, să le „trăieşti”, să poţi să “le povesteşti”!
Ce mă dezamăgește foarte tare, este că pe stânga și pe dreapta este plin de gunoaie, resturi de chestii, sticle etc
Pentru astfel de momente plecăm de acasă. E greu să explici cuiva, să înțeleagă dependența noastră de astfel de momente, natura nu taie bilet la spectacol, totul e un spectacol aleator și nu știi niciodată ce va urma după următoarea curbă, ce se ridică din iarbă sau ce coboară din zări. Nu știi detaliul, dar știi sentimentul: sunt dependent.
La un moment dat simți că totul se întâmplă de la sine. Totul a început să se lege: apăsarea pedalelor, direcția, viteza, intrarea în curbe, ocolirea obstacolelor, ca și cum ești parte dintr-un tot, e exact sentimentul pe care-l ai, ba chiar m-am și prins că până atunci am mers cu furca blocată… of, of!
Pe calea ferată se loveau crengile copacilor unele de altele la cum adia vântul.
Punctele de alimentare sunt lucruri la care nu va trebui să te gândeşti prea mult pentru că toate sunt acolo unde trebuie! Prima mea oprire după un început relativ ușor este ]n Uliuc, la un mic magazin. Aici era în plan o aprovizionare parțială cu bere. Cu nivelul de lichide refăcut și cu bateriile încărcate, pot pedala liniștit până în următorul sat.
Am luat drumul către Unip dar nu după mult timp ajung la o intersecție cu un drum către stânga, înainte de a intra în sat. Pornesc pe el.
Poza clasică din categoria “Uite, mamă, ce am patit!” Aici… Dezastru! Hmm, nu chiar dezastru, ci… De ce ți-e frica, nu scapi…Nu merg foarte mult de la asfalt și simt roata moale. Am făcut pană - partea asta naște mereu gluma preferată a multora dintre admiratori: Dar să lăsăm smiorcăiala deoparte și să revenim remedierea problemei. Momentele neplănuite, dar care se transformă în amintiri dragi cât ai clipi.
După o încercare nereușită de a repara cu petic, am trecut la înlocuirea camerei. Asta trebuia sa fac din prima și nu mai pierdeam timp. O ultimă verificare a pneului și cu o roată umflată, am plecat bucuros mai departe.
Drumul este destul de pustiu, dar foarte sigur. Uneori prefer platul sau urcările pentru că am timp să admir peisajul, să descopăr și asta e cam singurul scop pentru care ies cu bicicleta înafara celui de a o folosi ca mijloc de transport. Mă adâncesc în drum și câștig kilometrii cu fiecare pedală pe care o dau. Drumurile de pământ sunt mai confortabile, decât cele cu pietre.
Pe măsură ce avansez pe acest drum e tot mai pustiu chiar dacă mai dau de câte o stână. Cu liniștea te obișnuiești repede și îi găsești negreșit defecte.
Merg în ritmul meu, nezorit de nimeni, dar am mai și tras puțin de mine să recuperez timpul în care am făcut pana.
Trecând de stână, zăresc în depărtare o fântână cu cumpănă. E bine că se mai păstrează astfel de fântâni - îmi aduc aminte de copilărie.
Libertatea de-a alege drumul pe care să mergi - cinci drumuri cu direcții difeite
Vremea era ideală și kilometrii au trecut mai degrabă într-o modă de oprire, dar nu-mi păsa. Drumul prăfos face înaintarea "obositoare" și micul gât cere pauze la umbră.
Când mă uit la un copac, văd o poveste, pe când alții probabil văd frunze! Până şi modul în care îmi beau berea spune o poveste.
Traseul l-am parcurs lejer cu mici pauze de hidratare şi orientare. M-am oprit, am luat o gură din licoarea ce o purtam cu mine. Mi s-a desfăcut șiretul... am refăcut legătura și am purces mai departe
M-am ocupat pur și simplu de timp și m-am bucurat de priveliști, de liniște totală și liniște pe parcurs.
Probabil unul din cei mai fotogenici copaci întâlnit până acum pe cărările pe care le-am străbătut până acum. Dacă nu ai deja un copac preferat înseamnă că n-ai umblat destul.
Parfumând hainele cu fum
Nu mă plâng de soare, căci știu că de maine îi vom duce lipsa. E cald și soare, rămâne însorit.
După toată căldura am decis să iau o pauză în Otvești și am folosit cu succes toate opţiunile de umbră disponibile.
Când era setea mai mare, mi-a ieșit în cale un loc tare fain… un popas! A, un loc unde să ma așez, cu misiune clară să beau o bere !
Mult mai bine a mers pedalatul după, chiar dacă a urmat o porțiune mai lunga de asfalt. Trec de micul sat până înainte de podul de peste pârâul Pogonici, la indicatorul... sfârșit de localitate, și pornesc mai departe prin stânga către Blajova cu speranța drumului perfect - e asfalt până la Nițchidorf, deci e ok.
Pe la... nici o sută de metri sună telefonul. „Salve! Ce faci? Vii p-acas`?”. „Mda, dar mai târziu. Număr oi acum, și merg spre Buziaș”. „Hai! Vorbim!”… și deja oile numărat-am cam cât o turmă mare. M-am oprit totuși inspirat că-mi lipsea GoPro-ul! Ciudat, căci îl aveam pe coarnele de la bicicletă, dar cum a dispărut ? Mă întorc căt pot de repede la magazin pentru că numa acolo tre să fie, dar nu ajung că... un om de bine fugea deja spre mine (pe bicicletă) sperând că mă va ajunge să-mi dea camera. În fine, bine că mi-am recuperat camera, altceva nu mai conta!
Mai petrec încă o jumătate de ora bună de-a lungul pârâului Pogonici (Luncii Pogănișului) pe asfalt până la Nițchidorf. Lunca Pogănișului se numără printre puținele locuri în care poate fi găsită laleaua pestriță. Zona în care cresc lalelele pestrițe se află în preajma râului numit Pogăniș (Pogănici), care-și are izvorul în munții Semenic și străbate o distanță de aproape 100 km, înainte de a se vărsa în râul Timiș.
Am descoperit această rută datorită bicicletei mele în urmă cu câțiva ani tot la o tură de Buziaș... poze aici. Sunt un adevărat explorator, care călărește mereu în căutarea de noi rute și un filozof al ciclismului care se bazează pe principiul că „Trebuie să te pierzi pentru a găsi drumuri noi!”
Pedalez cu vânt în față, admir peisajul și mă mai feresc de câte o mașină.
O plimbare pe o vreme superba e ceva senzational, mai am teoretic putin pana la Buzias! Octombrie, absolut genial.
Buziașul este… un oraș cu multe dealuri care mai înalte, care mai joase… Datorită bicicletei mele am cunoscut acest oraș și tot ce-l înconjoară
Deși îmi pare că mă mișc încet, ajung chiar bine la Buziaș! Până la urmă, m-am ales cu experiența extraordinară a noului traseu, ieșind la drumul de Silagiu traversând printr-o fermă de vaci.
Am ajuns la Buzias, este 17:15. Am făcut 5 ore până aicea. Deplasarea printr-un oraș relativ mic, a devenit o lălăială pe străzi de la atâtea mașini.
Împărtășesc momentul. Nu prea fac poze la mâncăruri, dar nu m-am putut abține! Este vorba despre Festivalul Papricașului și al Vinului de la Buziaș. "mi s-a făcut foame"! Meniuri cu 10 feluri de mâncare, suficiente cât să îmi potolească pe deplin foamea, tot felul de combinații: grătar, purceluși, cartofi și murături ce multumește pe toată lumea. Merit măcar o bere, da mă uit și după vin!
Un festival de să te lingi pe degete, zic unii... Tot caut din priviri un loc unde să opresc, să las în acelși timp și bicicleta (care se pare că mă cam încurcă cu atâta lume) și să iau ceva de mâncare, un PAPRICAȘ sau ceva similar (pentru asta am venit de fapt aici) dar, nu îmi sare nimic în ochi. Mâncare e din belșug. Purceluși, Mici cu 5 lei, sarmale 3 lei bucata, varză călită 6 lei, gulaș 15 lei, pulpă pui friptă 8 lei, cartofi, murături etc. Totuși de ce i se spune Festivalul papricașului și a vinului? Sfârșesc prin a-mi cumpăra take-away trei sarmale cu care mă retrag undeva în parc să îmi umplu stomacul, era prea aglomerat și nu aveam loc la masă. Am luat și o gustare care place tuturor, un gulaș, cu toate că doream un PAPRICAȘ. Din păcate nu a fost și a trebuit să mă mulțumesc cu ce am găsit. Gulașul l-am mâncat stând la masă în timp ce pe scenă ansambluri folclorice şi artişti de muzică populară făceau un adevarat spectacol, iar totul trebuie stins cu vinul aromat al podgoriilor de la Silagiu... dar și acest lucru "a lipsit" ( defapt nu a lipsit, am zărit vre-o trei crame printre care una și de la Silagiu (poza de mai jos) dar erau departe de unde mâncam eu) mulțumindu-mă cu o bere la paharul de 400 ml și aia cam scumpă.
Crama Dealul Dorului/ Podgoriile Buziaș - Silagiu
Plin de tarabe cu de toate. Un loc de întâlnire a gusturilor, culorilor și mirosurilor, unde ne folosim de tarabe. Oricât de multe v-aș povesti, întotdeauna va rămâne ceva… nespus.
Aici și clătita uriașă.
Gogoși turcești! Alea românești din banat ce or fi având...
Ciudat, la cât de mare e sărbătoarea nu am văzu foarte multe crame, doar trei au venit cu oferta de vin, cel puțin eu atâtea am văzut.
Colonada acoperită din lemn, construită în stil bizantin la cererea împăratului Franz Joseph, a fost renovată și reprezintă o adevărată atracție turistică.
Mai arunc o privire și mă pornesc din nou în șa.
Când crezi ca s-a terminat, dar de fapt ești doar la jumătate de drum și, desigur, trebuie să o iei din loc, pe drumul pe care, în cele din urmă, îl voi parcurge cu un ocol. Acesta este sfârșitul orașului, poarta mea către natură.
Era plăcut afară și tot ce aud sunt mașinile ce trec pe lângă mine și drumul din față, dar număr stâlpii, număr copacii și uite, mai salut un câine.
După o porțiune pe asfalt, am trecut de Sârbova, iar după un kilometru m-am înscris prin stânga pe un drum larg pe care uneori mai trec și mașini (urmele dovedeau asta). Era deja târziu și nici nu am realizat cum a trecut timpul, fiind octombrie la 7:30 deja e întuneric afară - mai aveam circa jumătate de oră de lumină, iar întunericul a fost cel care m-a fugărit.
Momentul în care am ajuns la dig, iar drumul era o scurtătură ce m-a dus spre Lunca Timișului.
Cerul cu o tentă ușor aurie, amintindu-mi de peisajele de pe dealurile Lipovei, ture care nu s-a mai organizat anul acesta…
Timișul
Traversez Timișul pe malul drep.
La ceas de seară cum sunt obișnuit... soarele a apus și a fost o priveliște spectaculoasă.
Odată cu amenințarea întunericului, procrastinarea mea scade spre Topolovățul Mare pe asfalt, și mă îndrept spre următoarea parte a călătoriei mele. Chiar dacă nu vreau să ajung să mă întorc prin întuneric, nu vreau să mă plâng de lucrurile pe care nu le pot schimba. Noaptea venea, așa că de aici am plecat spre Bazoșul Nou, prin lunca Timișului, bucurându-mă de scurtele momente de lumină care mi-au mai rămas.
Nu pot să meg fără să mă mai uit în urmă! Mă încântă ce văd, e frumos.
Pedalez pe drumuri de iarba, intrând și ieșind din valuri de ceață umedă de seară. În adâncul meu cred că nu am exista fără întuneric. Finalul a însemnat o altă lume ați crede, dar nu, e partea aia în care avem nevoie de lumină pentru a vedea prin întuneric.
La doi pași de Bazoșul Nou - privire în spate
Greutățile zilei au fost uitate repede. Seara a fost a fost o adevărată aventură nocturne prin lunca timișului - doar așa mai ajung să fac ture nocturne.
Cam asta ar fi așadar de spus despre haiducia din weekend! Am traversat un week-end care m-a solicitat mult din punct de vedere emoțional. Demult nu am mai avut astfel de trăiri, demult n-am mai avut pulsul ăsta și, mai apoi, demult n-am mai stat cu ochii lipiți de ceas. Ajung la o aruncătură de băț de casă și uite că nu a fost chiar atât de rău nici singur. Am tot fost la Buziaș pe diverse trasee, chiar și pe varianta asta, dar de data asta a fost diferit. În afara faptului că nu am avut cu cine să socializez, a fost o zi memorabilă, de care îmi aduc mereu aminte cu mare drag. Și o experiență pe care mi-aș dori să o repet, la un moment dat. Când va veni vremea. Pana la urmă, m-am ales cu experiența extraordinară a noului traseu, combinată cu distracție într-o zi de OctOmbrie pe dOuă rOți, petrecută în mijlocul naturii!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.