Lacul Gura Apelor - Poiana Pelegii

Drumul Gura Apei - Poiana Pelegii

Durata: 3 1/2 - 4 h
Lungime: 37 km
Diferență de nivel: 619 m
Observații: Drum periculos iarna.

Ce urmează e un jurnal al drumului meu spre Poiana Pelegii. Faptul ca suntem în iunie ne ajută să ne bazăm pe o vreme schimbătoare și să sperăm și mai mult într-o excursie reușită. Vremea se anunţa potrivit de bună cu ceva bliţuri la amiază pe care diferite site-uri meteo le mutau de la 15 la 18, de la 16 la 17 şi tot aşa.  Dincolo de acestea, plecăm chiar dacă este dimineața devreme și aerul este rece. Pornim din Timişoara cu trei mașini pe direcţia: Caransebeş – Râu de Mori – Valea Râului Mare – Gura Zlata – barajul Gura Apei. Marius propusese acest traseu de munte, în care am mai fost ( aici ), și pe care voiam neapărat să-l refacem, dar şi din dorinţa de a scăpa de căldură, sperând la o zi mai răcoroasă (cu cel puțin 10 grade) decât dacă am fi stat acasă. Până la barajul lacului de acumulare Gura Apelor, urcă drumul DJ685 în lungul văii Râu Mare. Drumul (cu stânci neprotejate) e asfaltat de pe vremuri, probabil în perioda când s-a făcut barajul, iar pe ultima porțiune, nu se prezintă foarte bine ținând cont că nici măcar n-a văzut asfaltul. Totuși, atenție la gropi și la bolovanii care mai cad de pe versanți pe carosabil. Venisem la munte să batem poteci, să chiuim şi să inspirăm aer, aerul curat al muntelui. Ne lăsăm maşina pe marginea drumului "parcare", într-un loc mai lărguţ din apropierea unei bariere - ne luăm rucsăcelul, bicicleta şi pornim să cucerim înălţimile. Punctul nostru de plecare e la 1.086 de metri deasupra nivelului mării și o să ne ia trei ore și jumătate-patru. Îi dăm bice pe malul lacului pe un drum plin de gropi, apoi pe firul văii, până la Gura Pelegii, pe ceea ce s-ar numi "drum forestier". Traseul este catalogat unul ușor pe „tratatele de specialitate”, dar mare grijă pentru că drumul este distrus de ape! În Poiana Pelegii există o mică parcare şi punct Salvamont unde se poate campa la cort. În Retezat am ajuns de mai multe ori în anotimpuri diferite, trasee diferite și de la fiecare tură am rămas cu câte o poveste demnă de relatat. De data asta n-aveam nicio grijă, niciun angajament. Traseul a fost ușor de ales pe considerentele: pe unde se poate merge cu bicicleta în Retezat și oarecum ușor. Poiana Pelegii, un traseu de o zi, patru-cinci ore dus-întors - cam despre asta e vorba.

Trecem barajul propriu-zis, îndretându-ne spre intrarea în uluitorul Parc Național (drumul care duce spre Poiana Pelegii). Mutăm munții și anul ăsta?

The meeting point of mountains Țarcu, Godeanu and Retezat

„Am ajuns la Lacul Gura Apelor după o călătorie de trei ore cu maşina, din Timișoara. De aici, am urmat cu bicicleta traseul spre - Cabana Rotunda – Poiana Pelegii.

Nu înainte de câteva poze...

Acesta este punctul de acces, iar la capătul acestui drum, se dezvăluie una dintre cele mai importante atracţii turistice ale Parcului Naţional Retezat: Poiana Pelegii. În continuare drumul spre Gura Bucurei (Poiana Pelegii) este INCHIS de peste un an. Nu se mai poate merge cu mașina. 

Ca să ai voie să treci de această barieră, trebuie atât maşina cât şi turiştii, separat, să plătească taxă de intrare în rezervaţie. Am plătit și noi taxa de rezervație la prima tură când am fost pe acest traseu, acum fiind drum închis, nu am găsit pe nimeni la acest punct de control! Investiţii pentru modernizări şi reabilitări de drumuri nu se fac, iți rupi mașina până aici. O mare bătaie de joc şi o mare ruşine pentru această vedetă a turismului românesc. Sunt şi alţi munţi cu servicii Salvamont plătite de autorităţile locale și mai sunt și multe alte rezervații naturale fără taxă de intrare.

O dimineață însorită.

Indicator spre lacul Bucura și Zănoaga (cruce albastră). Ne-am înarmat cu răbdare pentru următorii kilometri de drum pe bicicletă plin de gropi, care sincer nu ne-a deranjat deloc. Pornim pe un urcuş continuu, care străbate păduri de fag, arin şi mesteacăn şi traversează luminişuri ce deschid privelişti către vârfurile încă înzăpezite ale Retezatului.

Mai oprim din când în când pentru regrupări și poze.

Lacul Gura Apelor.

Am profitat să admirăm pe îndelete frumuseţile tulburătoare. Cerul ne dă speranța unei zile frumoase de primăvară. 

Lăpușnicul Mare învolburat 

Drumul se afundă în munte şi păduri, spre poalele celor mai înalte vârfuri.

Cabana Rotunda

Cabana de vânătoare Rotunda

Doamne....ce s-a întâmplat aici? Mai înaintez puțin în pădure și descopăr pe parcurs totul culcat. Vijeliile și vârtejurile de vânt au scos din rădăcini sau au rupt sute de arbori de pe valea Lăpușnicu Mare.

Cea mai gravă situație este în zona Lunca Berhina - Stănuleți. Arborii doborâți au blocat până nu demult drumul Gura Apei - Poiana Pelegii pe mai multe porțiuni.

Îmi ajunge că văd acest masacru.

Către Crucea Trăznitului (marcaj punct galben) cca 3 ore, accesibil și iarna.

În Lunca Berhinei vom trece pe lângă locurile de pornire ale marcajelor. 

Lunca Berhina - Șaua Stănuleți (Șaua) - Piatra Iorgovanului (vârf) - Triunghi roșu 4-5 ore Tur-Retur 6-7 h

Privind soarele în faţă, ne priveşte pe fiecare dintre noi.

Următorii 14 kilometrii de forestier par floare la ureche dar se merge încet.  În total de la barieră și până în parcarea de la Poiana Pelegii am făcut cca patru ore.

Oprim din nou, de data asta ca să bem apă și să ne regrupăm, dar facem și o poză.

Pe marginea drumului sau chiar cursul râului spre Poiana Pelegii pot fi observate stive de bușteni ce au blocat/schimbat cursul apei.

Pe ultima porțiune de la Subrotunda - Poiana Pelegii este mai dificil

Natura şi-a intrat în drepturi făcând ravagii pe unele sectoare.

Scurtele pauze de odihnă

Lăpușnicu Mare şi-a croit loc pe mai multe porţiuni şi acoperă calea de acces. 

Pentru moment, știu... Ideea nu este nouă, am mai auzit de ea.

Inspir adânc, apoi o iau ușor prin albia rece ca gheața. 

După ce am lăsat-o pe Roxana în siguranță, au urmat bicicletele.

Urcarea spre Poiana Pelegii este plăcută și deloc dificilă, cu excepția porțiunilor în care mai nou trebuie să treci prin apă.

Zona aceasta este străbătută de apă. Pe alocuri, păşim chiar pe pietrele din apă sau chiar prin apă.

Natura în forma ei cea mai pură.

Sălbăticia din această zonă este ceea ce impresionează cel mai mult.

După ce am trecut albia, ne odihnim și apoi ne întoarcem la drum... defapt și acum suntem tot pe drum. 

Priveliştile descoperite impresionează la tot pasul.

Oprim din nou să facem poze.

Frumuseţea peisajului se confruntă cu pericolul prăpăstiilor pe care traseul le străbate, în timp ce drumul înconjoară muntele.

Trecem de albia bolovănoasă a Scocului, și mai avem o bucată scurtă de drum, cca 2 km. 

Ne trezim pe ultima bucată de drum. Poteca e lină, pe alocuri cu pietriș scurs și versanți expuși suficient de tare încât o greșeală banală și niște reflexe întârziate de oboseală să te trimită 10 metri mai jos în vale și să-ți testeze îngerașul de pe umăr.

De regulă aici soluția e să faci push bike acolo unde nu te simți în siguranță.

Aici întâlnim următoarele trasee: cruce rosie - lac Bucura, Poiana Pelegii, Șaua Plai Mic, Cabana Buta - bada albastră, Cabana Buta, Șaua Plai Mic, Cabana Pietrele,  Lacul Bucura, Poiana Pelegii.

Panouri informative...

"Parcarea" de la capătul "drumului forestier" de sub Poiana Pelegii. Acest traseu a fost unul foarte popular până acum un an-doi, găsind mașini parcate de-a lungul drumului pe o distanță destul de mare iar parcarea era arhiplină.. 

De aici, am urmat pe jos traseul spre Poiana Pelegii. Se coboară usor pe potecă, se trece pârâul Lăpuşnicul Mareapa și în circa cinci minute se ajunge în Poiană. 

În Poiana Pelegii (1633m) poți campa, iar cei care vor să plece pe traseele montane au o mulţime de posibilităţi.

Puntea suspendată peste pârâul învolburat, situată puţin amonte de confluenţa (la 1580 m alt) cu Pârâul Bucura, a cam fost şi ea distrusă de furia apelor... după cum se vede.

Înconjurată de munţi, păduri şi cascade, Poiana Pelegii este un centru al Retezatului, locul de unde pornesc o mare parte din traseele pe munte. 

E, de aici începe urcușul. Imediat ce se trece Lăpuşnicu Mare, cam învolburat, Sorin urcă la lacul Bucura și campează peste noapte. Cam 2 ore-2 ore jumătate până la lac, urmând semnul bandă albastră, până la 2040m altitudine. 

De aici facem cale întoarsă spre Gura Apelor

Vedem munţii până hăt departe. Zărim vârful Slaveiu, iar la dreapta vf Stirb.

Refugiu. Aici ne-am ascuns de ploaia ce se apropia

Începem coborârea lină, paralel cu jgheabul adânc al Lăpușnicului Mare spre nord-vest, apoi sud-vest pe acelați traseu pe care am urcat. Din acest loc avem de parcurs cca 14 km până la ultimul pod peste Lăpușnicu Mare, asta dacă nu mergem pe drumul de contur al lacului.

Sunt multe pietre pe drum, care fac bicicleta să tremure încontinuu, chiar dacă are suspensii pe față și frâne pe disc. Trebuie să aplic destul de multă presiune pe coarne ca să țin drumul.

Povestea se repetă și la întoarcere.

Sunt câteva zone cu urcuș mai susținut, dar traseul poate fi parcurs de oricine și este pretabil și pentru familii cu copii, exemplu fiind familia din poză cu care ne-am întâlnit. Cel mic în spate purtat în port bebe-ul de tatăl lui, iar celălalt pe bicicletă.

La întoarcere vizităm malul stâng al lacului și o superbă cascadă, apoi dorința e să explorăm și malul drept.

La capătul de jos al defileului ajungem pe malul stâng la confluența apelor Lăpușnicul Mare cu Lăpușnicu Mic și la lacul de acumulare Gura Apei. 

Afluenți cu aspect de cascada mai micuță...

Facem o scurtă pauză, în timp ce privirile se duc după marea de nori de la baza înălţimilor Munţilor Ţarcu... Acolo e un fel de "stă să plouă", dar sunt totuși șanse mari să nu plouă deloc.

Apare un nou peisaj, mai puțin de junglă...

După câteva minute, apare prima cascadă; nu foarte mare, dar frumoasă.

Pentru că se apropiau niște nori negrii dinspre munții Țarcu, ne-am întors din drum mai repede! Expediţia noastră şi-a atins scopul în cea mai scurtă variantă, 37 de km, ce durează circa trei ore și jumătate la urcare (o oră la coborâre) şi nu necesită abilităţi deosebite. O diferenţă de nivel de 619 m. Deplasarea se face preponderent pe drum de pământ pietruit, cu o priveliște perfectă, rădăcini, pietre stabile și zone cu mult flow au fost ingredientele de bază, toate asezonate cu o atmosferă relaxată și prietenoasă! Nu ne-am propus să doborâm recordul la viteză la urcare și nici la coborâre, a fost mai mult relaxare, aşa că am făcut cu jumătate de oră mai mult decât se spune. A fost tura în care am uitat de toate grijile şi de toate momentele stresante din timpul zilei şi chiar şi de foamea de la urcare“. M-a impresionat că nu am văzut nici urmă de deşeuri-ambalaje aruncate, fapt care ne spune că aici nu mai ajung cocălari, turişti de ocazie, ci adevăraţii iubitori ai muntelui. Curățăm, la propriu, rucsacul: nu lăsăm nicio firimitură de mâncare în urmă. Apoi sărim în mașină ușurați că am ajuns întregi și în siguranță, și ne întoarcem spre case.