Poteci de toamna tarzie. - Pestera Gaura Turcului si prin Valea Sodol

Drumuri noi își povestesc aventurile

Orice călătorie începe cu un pas. Într-o perioadă în care vin ploile, zapada şi frigul, drumețiile vor fi noi provocări, își vor povesti aventurile.
Sâmbătă – 24 noiembrie 2018, a fost una din zilele frumoase pentru drumeție. Ascunse, întunecate și inedite, peșterile conturează și ele obiective de neratat, unele cu adevărat impresionante. Fiind mai dinainte hotărât, am plecat din Timișoara, mai multe mașini spre Cuptoare, locul de unde a început drumetia către peștera Gaura Turcului. Eu și cu Roxana am făcut parte din acest grup minunat de participanți. 
Mda, să începem cu Reșița... așadar fiindcă pe aici suntem doar în trecere, ne-am gândit să ne oprim totuși la un supermarket să mai cumpărăm câte ceva și am traversat-o mai repede decât mi-am închipuit, oprindu-ne în satul Cuptoare.

 De lângă biserica din Cuptoare se desprinde spre dreapta un drum de pietriș mărunt amestecat cu nisip (dacă venim de la Reşiţa) pe care îl urmăm la pas. După aproximativ 150 de metrii, găsim pe partea stângă o potecă, ce pornește dintre doua case. Câțiva câini, prea harnici poate, din curtea unei gospodării își făceau datoria bătând la noi, sau mai bine zis - la unii dintre noi și la neobișnuita noastră îmbrăcăminte de drum. Apucarăm la stânga și nu după mult timp poteca noastră se transformă într-un drum de căruță nu foarte umblată, ce coboară în Valea Sodolului, după mai mult de 1 km. În dreapta și în fața noastră avem Valea Mare, Valea Baciului și abrupturile împădurite ale dealului Ponor pe care am fost de mai multe ori. Ajunși în vale, vom întâlni marcajul bandă albastră (cam sters), ce marchează un traseu între Minda și Peștera Comarnic prin Valea Sodol. Noi vom urma pentru puțin timp marcajul, în aval sperând să descoperim cascada Sodol, dar din păcate în aceasta perioadă a anului este fără apă. De-a lungul anului, cascada seacă și doar primăvară poate fi văzută, după topirea zăpezii sau după câteva zile ploioase.

După ce ne-am bucurat de câteva surprinderi cu telefonul, urcăm pe marcajul turistic, până la obiectivul principal al drumeției noastre, Peștera Gaura Turcului. Urmând poteca pe marginea pârâiașului Drăgoina, trecem pe lângă o veche stație de clorinare și ajungem la baza versantului ce găzduiește peștera. Urcăm o diferență de nivel de circa 15 m și ajungem la deschiderea peșterii pe care o recunoaștem după zidul vechi care închide o parte din intrare. Traseul este unul ușor spre mediu și durează aproximativ 2 ore. 
Peștera este structurată pe cinci nivele și are o lungime de 1870 m și o denivelare de 76,8 m. Dintre acestea doua sunt temporar active. Având un grad de dificultate mediu, peștera se poate vizita în tot cursul anului, cu echipament adecvat (cizme de cauciuc, salopetă, cască de protecție, lanternă), cu excepția perioadelor de viitură.

După ce am încheiat de vizitat peștera ne puteam întoarce la Cuptoare, pe același drum. Am continuat drumeţia prin valea Sodolului marcaj bandă albastră și încă circa 800 m pe fosta cale ferată forestieră Port Secu-Anina până la tunelul din Valea Sodolului, apoi pe același terasament ne-am intors spre Cantonul Bichi. Ultimul kilometru până la mașini a fost pe asfalt.

Printre stânci, în căutarea liniștii

Găsesc drumuri noi, numai cei care le caută. Peştera este situată în Munţii Domanului, la circa 5,5 km de Resita, si la circa 2,2 km sud-vest de satul Cuptoare, pe traseul turistic marcat de banda albastra, in versantul drept al Vaii Sodolu Mare, amonte de confluenta acesteia cu Valea Baciului. 

Drumuri grele, drumuri de pamant ce cobor şi urcă lin.

Nu după mult timp de la plecare, lăsând la o parte drumul mare, ne băgăm pe un altul la stânga.

Munţii Banatului, deşi nu sunt cei mai înalţi munţi, atrag prin peisaje privelişti extrem de frumoase care-ţi taie respiraţia – toate se găsesc la doar o aruncătură de băţ de Timişoara, în vestul ţării.

Orizontul pe care îl poate cuprinde privirea este extrem de larg. Undeva în preajmă poate fi zărită foarte distinct localitatea Cuptoare, iar mai departe înălţimile muntilor care o înconjoară.

Muntele nu înseamnă doar varfuri înalte. Zona oferă foarte multe trasee montane atât drumeților, cât și pentru cei care adoră mersul pe bicicletă.

Drumul, străbătut la pas, ia circa două ore bune până la peșteră.

Printre nori si raze de soare ne indreptam incet la vale...

Și farmecul începe de abia după ce începi să urci, după ce apuci calea muntelui. 

Peştera Turcului din valea Sodolului ( se văd urme de zid la intrare, construit din piatra de râu și mortar)

Din auzite și citite, numele peșterii vine de la o legendă, care spune că locuitorii din Gornicrai (Cuptoare cum i se spune astăzi) au fugit în peşteră din valea Sodolului și s-au ascuns aici de turci, a cărei intrare o întăriseră cu un zid; resturi ale zidului se mai văd şi azi. Aceștia, în încercarea de ai scoate afară pe localnici, au urcat cu tunuri (a căror ţeavă era din lemn de cireş) pe Ponor şi au tras asupra zidului. Ghiulelele rămâneau înfipte în zid , sau dacă treceau prin el nu reuşeau să facă o spărtură mare. Atunci turcii au hotărât să afume peştera. Au făcut la gura peşterii focul în așa fel încât fumul să intre în peșteră pentru ca sătenii să fie obligați să iasă afara. Fumul a intrat prin găuri şi fisuri înăuntrul peşterii, şi , tot satul (bărbaţi, femei, copii) care era înghesuit în peşteră, pieri. Doar o singură femeie, o văduvă, scăpă cu viaţă. Tot potrivit legendei, oamenii ar fi găsit altă ieșire și au scăpat cu viață. Cercetătorii au descoperit un horn, care ar putea explica povestea peșterei.

Pregătiți de explorare.

Pestera poate fi vizitată fără echipament și cunoștințe specifice speologiei, aceasta atingând 1870 m lungime și 76,8 m denivelare.  

Lipa lipa în patru labe. Observam si un liliac.

Faptul că aștepti cu sufletul la gură să vezi peste ce mai dai după ce intri în acestă gaură din stâncă, te întorci din drum fără să fii avut satisfacția că ai văzut ceva la capătul tunelului la care clar că nu am ajuns. În ansamblu nu este o peșteră extrem de spectaculoasă dar mă bucur că am ajuns să o vizitez.

Am părăsit Peștera Gaura Turcului plăcut impresionați și ne-am deplasat în amonte prin Valea Sodolul pentru a mai lungi drumeția.

Pas cu pas (pe unde apuci) prin valea Sodolu Mare, are destule secțiuni abrupte, înguste care strică toată bunăvoința. De-a dreptul a fost nevoie de atenție, la orice pas greșit puteai să-ți scrântești piciorul….

Pare o albie de râu secată, unde trebuie să calci pe tot felul de pietroaie. 

O bogătie de priveliște, sălbatică, foarte relaxantă.

Am ajuns la o bifurcație de drum, un loc pe unde am mai trecut de atâtea ori cu bicicleta. 

  Traversăm și continuăm prin vale până la un tunel

Urcatul prin vale a ținut cam o oră prin frunzele, pietre și copaci, cu câteva posibile opriri.

Unul din cele două tunele de pe Valea Sodol

Am să numesc acest tunel tradiționalul loc de popas

Aici am poposit...am mâncat.

Poza de grup

Cu capul sus, către cerul plin de nori, ne-am strecurat, și încet încet am păcălit pădurea pe care am lăsat-o în urmă...

Acesta ar fi primul tunel "La Pini"
Dacă a fost frumos? categoric da. Din păcate, pe drum nu am întâlnit alți turiști. Profitând de una din zilele frumoase ale acestei toamne, ziua de astăzi m-a făcut să apreciez încă o dată frumusețile muntilor Banatului. În acest fel, vizita la peștera Gaura Turcului a fost una foarte binevenită.