Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Turnul de pe Deal

Bună dimineaţa şi bine v-am regăşit, în care povestim despre una alta! 
Ehe, şi iată bătând la uşă un alt sfârşit de săptămână, de data aceasta sinonim cu „La sud-vest de Bocșa” anul trecut (aici). O să tot fac comparații d-astea, cu ,,anul trecut". A venit așadar dimineața plecării. Cam greu, dar reuşesc să mă şi trezesc. Telefonul, şi el se tot zbate în surdină, pe colţul noptierei. Display-ul pâlpâie și... „ar cam trebui să sar din pat”, îmi spun. „Cam da”. O oră mai târziu sunt în șa gata de drum. 
Povestea a început mai demult (aici). Cum mai mereu, nu aştept mare lucru, chiar nimic; plec să caut - absolut orice, de ce să rămână colțuri necercetate, negustate sau neîncercate? În dimineața asta fac echipă doar cu Cristi și plecăm spre Reșița, fie ce o fi, deocamdată nu plouă. În vara asta mai mult de nevoie turele de bicicletă pe care le-am făcut, au fost cu trenul, un mod de a ajunge la munte. În schimb avantajul de putea sări munții, cum am mai făcut și cu alte ocazii e oarecum pus în balanță cu faptul că trebuie să fii în gară atunci când pleacă trenul. Civilizați cum ne-au obișnuit, cei de la Regiotrans sunt prietenoși cu bicicliștii și corecți cu business-ul: 3 lei de bicicletă pentru distanțe sub 100km, 5 lei peste. Nu m-ar mira să aflu în curând că bagaj de mână se taxează și el la fel ca bicicleta! Deci, luăm trenul de dimineață până la Berzovia. E o dimineaţă ploiosă în drumul până la Grădinari (dar excelentă pentru tot restul zilei, mai exact până vom lua trenul de întoarcere către casă). Ajunși la Berzovia, schimbăm trenul sperând ca până la destinația finală, ploaia să se oprească. Priveam pe geam din localitate în localitate să nu cumva să trec de gara la care trebuie să cobor. Am depăşit infinitul. Ciudat, căci trăim în secolul vitezei. Porțiunea dintre Berzovia şi Grădinari trenul se mișcă cu viteza melcului turbat. Până una-alta ne mulțumim cu ce avem, e infinit mai mult decât nimic. Cu greu se scurge timpul, dar într-un târziu suntem pe punctul de-a ajunge, mă anunţă printr-un gest "nașul", controlorul din tren. Ups!, cred trebuie să ne pregătim și să mergem către uşă. După trei ceasuri de la plecare descalec în Grădinari. Nu mai plouă, se întrevede o zi faină, iar zîmbetul îmi inundă chipul. D'aci și pân'la la Bocșa vom merge în șa pe asfalt prin locuri spectaculoase.
Localitatea este situată Caraș-Severin (DN57 Oravița-Moravița), între Canalul Ieruga și Dealul Cacova, deal pe care odinioară era situată localitatea. Comuna Grădinari se învecinează cu: la nord cu localitatea Comorâște, la sud cu localitatea Greoni, la est cu localitatea Ticvaniu Mare și la vest cu localitatea Vărădia. Localitatea Grădinari era cunoscută în trecut sub denumirea de Cacova. În anul 1965 i se schimbă numele în Grădinarii, iar în anul 1968 i se scurtează numele cu o literă, adică: Grădinari.  WIkipediA

"pe ici ...pe colo" între două ploi.
Turnul din piatră de pe Dealul Cacova (sau Dealul Bisericii) este o rămășița unei biserici construite în perioada 1731-1779 și demolată în 1906.

Reputatul istoric Ionel Bota susţine în „Ordinul Cavalerilor Tetoni în Ţara Caraşului”, o cu totul altă variantă. Conform lui Bota, turnul este una din urmele lăsare în Banat de Ordinul Teuton „Order der Bruder vom Deutschen Haus St.Mariens in Jerusalem”.  „Prin documentul din 7 mai 1211, teutonii sunt colonizaţi în Ţara Bârsei (Burzenland) pentru apărarea graniţei de sud-est a Transilvaniei, obţinând privilegii solide precum scutiri de vămi şi dări, dreptul de a apela la judecata regală, dreptul de a ţine şi a organiza târguri, de a ridica numai cetăţi din lemn, scoaterea lor de sub jurisdicţia voievodului Transilvaniei. Teritoriul este situat doar formal într-o competenţă autoritara a ordinului şi, cum se va întâmpla în 1221, conflictul teutonilor cu regele ungar va pleca tocmai de la tentativa acestora de a transforma ţinutul, prin unificarea proprietăţilor pe temeiul organizărilor de tip religios, într-un domeniu autonom. Forţa cavalerilor e valorificată din nou, tot în 1213, în luptele de la Vidin, unde regele Andrei al II-lea (1205-1235) trimite unităţi militare formate din români, saşi, secui, pecenegi, aceştia, cu români bănateni din părţile Caraşului şi Severinului, să-l ajute pe nepotul de frate al lui Ioniţă Kaloioan, Borila (1207-1218), împotriva unei tentative de răscoala având drept scop desprinderea din ţaratul creştin de la Dunăre. Bănăţenii vin din partea cetăţii regale Karrassowa, Crucessburg, Krassoffew, unde, după 1211, se stabiliseră câţiva reprezentanţi ai Ordinului Teuton”, scrie Ionel Bota.

Istoricul e de părere că Turnul din Grădinari, şi azi în picioare, a făcut parte dintr-o organizare militară cândva extinsă, după 1250.

„Nu ne gândim la argumentul reliefului favorabil, propice, dar ne gândim că documentul din 1378, amintind biserica de lemn pe fundament de piatră, de pe moşia Valea („ecclesia partim in lignis et partim in lapidibus constructa”), ar explica în ce masura vorbim de astfel de continuităţi. Credem că turnul e parte dintr-o construcţie care nu avea, la început destinaţie religioasă. Abia dupa 1360, fortificarea paramilitară a zonei fiind abandonată, localnicii au încadrat turnul în arhitectura unei biserici ortodoxe dar cu altfel de material de construcţie. Harta militară din secolul XIV, menţionată şi în Tractatus de re militari et machinis bellis, realizată de Paulus Sanctinus Ducensis pentru Sigismund de Luxemburg, remarca un aspect ciudat, semnalând în acelaşi loc, am spune simboluri lipite unul de altul, un turn de observaţie militară şi o biserica „eretica” (ne catolica, adica, sigur ortodoxa). Era, probabil, vremea în care utilităţile construcţiei se pliază, în sensul anularii destinaţiei anterioare…

În 1987, printr-un proiect comun al administraţiei locale, Episcopiei Ortodoxe Române Caransebeş şi Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Caraş-Severin, încep lucrări de restaurare la turn şi planuri pentru refacerea navei fostei biserici. Din păcate, proiectul este suspendat în anul 1989.

La parohia Grădinari este păstrată masa de altar a fostei biserici din Cacova. Turnul de pe Deal se află pe lista monumentelor istorice din judeţul Caraş-Severin, sub codul CS-II-m-B-11120, dar, ca în multe alte cazuri de prin Banat şi din toată ţara, monumentul se află într-o stare de degradare.

SURSA: adevarul.ro

În drum spre Berzovia. Cu greu m-am înghesuit lângă Cristi pe o banchetă până la destinație. Nu dezvolt subiectul despre călătoria din tren, decât că de fiecare dată întâmpinăm aceeași problemă... se fumează în tren și nimeni nu le are treaba. Aveam amintiri cu vagoane înecate în fum de ţigară, compartimente ticsite de sarsanale din rafie murdară şi personaje violente cu sau fără alcool. Este 8:30 și afară plouă de rupe... 

Berzovia-Fizeș-Tirol-Doclin-Surducu Mare-Forotic-Comorâște-Grădinari. Străbatem aceste destinații cu alt tren.

Din păcate vremea extrem de capricioasă ne-a cam tăiat din elan în acestă lună, plouă aproape zilnic. Nu văd gara. Unde suntem? ... Grădinari?!?  Nu, tocmai suntem la Forotic, apoi Comorâște și pe urmă Gradinari, se aude o voce. 

Tranvaiul cu care am ajuns până aici



Gara Grădinari.

După circa 300 de metri de la gară, la soseaua naţională 57 întâlnim indicatoare către diferite dircţii.

Din Grădinari ne îndreptăm spre nord! Vom trece prin sate, toate, fără excepție, sunt… care mai de care! La început asfalt (DN 57) până la Comorâște, apoi pe drum de pietriș ( DJ572), spre Forotic, Brezon, Surducu Mare până la Doclin. Terminăm ultima porțiune spre Biniș până la Bocșa Română pe asfalt.

Monumentul Eroilor. Acest monument a fost ridicat după unire prin recunoștința fiilor comunei în memoria eroilor din Cacova căzuți în războiul mondial din 1914 - 1918, contribuind prin moartea lor la întregirea neamului.


Grădinari - Biserica Ortodoxă "Sf. Marele mucenic Gheorghe ''

Cu tot elanul pe o vreme închisă, alimentat şi de dorinţa de explorare a necunoscutului, pornesc, împreună cu Cristi, spre Turnul de pe Deal, imediat ce facem câteva cumpărături la un magazin din apropiere.

Cerul plumburiu, ne amintea mai degrabă de zile de octombrie, și nu de zile de la începutul verii... Calea de acces către turn este relativ simplă: din șoseaua națională 57 trebuie să cotim la stânga – după circa 300 de metri întâlnim la primul colţ se face dreapta, urcăm un pic, apoi pe un petec de pămând cât se poate de plat cotim la stânga şi am ajuns la turn.

Încet-încet, după doar câţiva paşi, trec un șanț, și ajungem la turn. 

O stare de bine mă inundă. Plutesc pe pajiştea alpină.

Înconjurat de o zi gri, o „liniște” plăcută ne înconjoară.

Liniştea-i străpunsă de câțiva porumbei. 

Înfulec micul dejun, aici și abia acum. 


Nimic de spus, doar trăiri.





Stânga-împrejur, dar doar până în şa. De aici drumul de asfalt ne va duce la Comorâște.

Turnul văzut de pe drumul național 57. Se poate, oare, să nu fi observat și altceva din frumusețea locului?! Da, nu am văzut podul turcesc, sau podul Maria Tereza de pe râul Caraș la ieșirea din Grădinari spre Greoni (DN57 Orsova-Moravita) la fel ca și în cazul Turnului de pe Deal, frumosul pod din cărămidă s-a transformat într-o ruină, devenind impracticabil.

Dealul şi al său urcuş (nu foarte lung) îmi curmă elanul.

Şoseaua e perfectă, şerpuindă vrea să ne jucăm de-a v-aţi-ascunselea. Se vede, nu se vede, apare, dispare şi iar apare. Unde mai pun lipsa traficului și mult chef de dat!? De vis! 

Drumul este punctat de multe pauze impuse nu neapărat de temperaturi ridicate pentru că ele nu există...

Loc de popas.





De cu totul alt drum, avem parte de acum.









O să te surprinzi făcând involuntar cu mâna localnicilor care stau la taifas în fața casei, care te privesc curios și te salută.



Biserica romano-catolică din Brezon (1879) http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Brezon 

Localitatea a fost înfiinţată, în anul 1872, prin aducerea aici de colonişti şvabi din pustele Torontalului, de către StEG (Societatea Privilegiată Cezaro-Crăiască Austriacă de Căi Ferate de Stat – cu capital francez şi austriac), numele localităţii fiind dat după cel al lui Georg Bresson, oficial din conducerea societăţii. Istoricul Pesty Frigyes spune că StEG, proprietarul domeniilor din Banatul Montan, a adus coloniştii nemţi pentru a stimula localnicii din Forotic la muncile agricole specifice zonei.

Un moment de pauza - câtă inspiraţie! După mai bine de două ceasuri de mers ajungem în locul „Crucea Sfânta Elena”, ne oprim.

O „liniște” plăcută ne înconjoară şi aici; doar sunetele naturii și cele specifice unei așezări rurale ne gâdilă auzul. Nimic nu tulbură atmosfera, chiar și cele câteva autovehicule care trec pe drum merg încetișor. 




Timp în care aștept să mănânce Cristi, arunc priviri fiecărui colț, cemai? Sunt absorbit de frumusețile dimprejur. El abia acum işi ia micul dejun... la prânz!




Timpul se scurge! Cu rezervoarele pline pornim spre următoarea locaţie.

Carireră de granit undeva între cele două localități, Brezon și Surducu Mare


Pârâul Ciornovăț

Ploile de primăvară oferă un habitat umed.

De-alungul acestui drum o lăsăm mai moale. O impune ambientul; e chiar păcat să pierdem din frumusețea locului.



Ținem pe drumul județean 572 spre Surducu Mare








Urcăm constant - ne mai oprim pentru câte o fotografie. 

Bicicleta pe care merg.

Şontâc, şontâc, înaintăm. Cumva, ocolind gropile.





Mai trece un ceas de la Forotic și ajungem la Doclin. Chef nu am nici să mor, nu sunt interesat de ceea ce se întâmplă, trebuie să găsim musai un magazin.

Întotdeauna iubim întâlnirile noastre scurte cu aceste creaturi frumoase. Am mai fost aici anul trecut - zburdam pe aici în mâneca scurtă, în plin soare! Nu vă panicați. Dac'așa s-a nimerit - la un an distanță?! Povestea complectă a anului trecut vi se dezvăluie aici: De la Doclin Pan'la Bocșa.

Eu, pe traseu cred că am pierdut deja un kilogram. Au trecut trei ore de la Grădinari - aici facem un popas de hidratare. Mă dopez cu elixirul vieţii şi mă simt mai bine.

Două treimi din drum sunt parcurşi. Gata, plecăm. Îmi îndrept ghidonul spre ieşire, adică spre drum şi pornesc. Cristi e mai cu timp, hrănea patrupedul.

Norii au dominat cerul, toată ziua. Bine că nu-și bagă și vântul coada! 

Parcurgem și ultima porțiune, traversând Biniș apoi ajungem în Bocșa.

Mai departe, nimic notabil. Planific un popas la Bocșa. Până atunci, pedalăm. Uit de plimbare și de mediul înconjurător. Mă dau și atât, privirea zărind doar punctul în care doresc să ajung. 

Tot drumul mă gândeam doar la acest popas. După atâta destindere e nevoie de şi mai multă. În atare condiții nu petrecem decât un ceas jumate la terasă.

Frumoasă plimbarea, dar ia să văd la ce oră am tren spre Timișoara să ajung acasă!  Timp avem suficient (circa două ceasuri jumate), așa că nu ratăm delicioasa pizza de la Arena.

Bla, bla, bla, nu mai am răbdare. Înfulecăm pizza, beau o bere și plecăm la gară.

Duș de primăvară - parcurgem o altă bucată bună până la gară mergând pe jos prin ploaie.

În drumul spre gară a început o torențială, eram ud leoarcă și deja plimbarea e mai faină. 

Natura nu are nici un sef. Ce zi! ploaie, aţipeli sporadice în tren, greieri, păsări, gânduri…, a doua ploaie, ud în doar două minute. Frânt de oboseală? nu, pentru că nu a fost un traseu greu. Experiența plimbării de azi a fost foarte plăcută. Grădinari este într-adevăr un sat care stârnește admirație prin peisajele oferite, monumentele găzduite, casele vechi și oamenii buni care trăiesc aici, dar și respect pentru valorile istorice și culturale care se încăpățânează să reziste în această așezare. 

Comentarii

< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner


AM FOST ȘI AICI

Cheile Garlistei - Mutii Aninei

Cu bicicleta pe Culmea Canicei