Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr
Muntele începe să fie o „destinație de weekend” tot mai dorita de noi. Iată că după foarte mult timp am reușit să scriu și despre această frumoasă aventură, evident din ceea ce îmi mai aduc aminte pentru că a trecut ceva timp. Plecăm din Timișora în dimineața de sâmbătă (27 Septembrie 2014) la 7:38, cu trenul de Resița până in Berzovia (aici evenimentul), de unde schimbăm trenul. Ne suim în trenul de Oravița ca să mergem până la Grădinari. Suntem singurii care urcăm de aici şi controlorul vine chitit la noi. Probabil voia să ne taie bilete, dar le aveam deja luate. Asta e…” oftează el nevrând nici să se mai uite la ele. Probabil au mai urcat și alții din acest loc însă cum eram preocupati cu mutatul bicicletelor dintr-un tren în altul nu am văzut. Ca să putem face acestă tură e nevoie să ne deplasăm cu trenul nu cu mașina. Acest traseu cuprinde o traversare a munților Dognecei, până la Bocșa, motiv pentru care noi nu vom reveni la Grădinari, dar se pot face combinații de trasee care să te întoarcă în acest loc. Cea mai înaltă culme este la 617 m, Vârful Culmea Poeții. Sunt munți relativ ușor de abordat având numeroase culmi netede, dar există și numeroase pante abrupte cu înclinație mare dar care odată parcurse poate oferi numeroase surprize. Vegetația forestieră are la bază pădurile de foioase cu stejari la care se adaugă si alte specii cum sunt carpenul sau fagul. Plecăm din gara pe biciclete spre un magazin. Ne cumpărăm dulciuri și ceva de-ale gurii, apoi alegem un loc unde putem mânca. Erau persoane care doreau acest lucru la prima oră. Parcă e altceva! Ne echipăm ca de tură şi traversam satele Ticvaniu Mare, Secășeni și Calina și țintim spre Dealul Văranului 544,9 m. În drum ne oprim să vizităm o ,,fabrică de îmbuteliat apă”. ( doar de la poartă). Locul unde se imbuteliază apa minerală naturală PERENNA PREMIER. Se spune că se încadrează în rândul apelor minerale rare în lume. O ținem așa pe culme spre zona ce-a mai înaltă a munților Dognecei, vf. Culmea Poeții 619,9 m după care, orientarea va fi către comuna Ocna de Fier (wikipedia). Finalizăm tura cu o ultimă urcare spre locul numit Crucea Fierului (popas turistic) apoi la vale pe drumul spre Lacul Vârtoape. Cum era de așteptat la Bocșa vom finaliza tura și luăm trenul către Timișoara,
Munții „ne provoacă aroganța, ne redau uimirea”. „Mai mult ca niciodată avem nevoie de sălbăticia lor.”
Aventură trăită cu ochii și simțită cu inima. Urmăriți filmul de mai jos.
Aici coborâm la Grădinari.
Gara Grădinari.
Actuala comună Grădinari a fost denumită până în 1965 Cacova. În anul 1965 i se schimbă numele în Grădinarii, iar în anul 1968 i se scurtează numele cu o literă, adică: Grădinari.
Monumentul eroilor.
Localitatea Gradinari este situată între Canalul Ieruga și Dealul Cacova, deal pe care odinioară era situată localitatea.
Acum că deciziile au fost luate, am plecat spre comuna Ticvaniu Mare pe drumul judetean (DJ581). După circa 4 km de la iesirea din sat cotim la stânga pe drumul județean (581A) catre Secășeni (Wikipedia). O ținem așa încă vre-o 3 km pâna după Natural mineral water PERENNA Premier source, de unde cotim din nou la stânga pe drumul comunal (DC78) către locul numit Calina. Calina este un sat în comuna Dognecea din județul Caraș-Severin (Wikipedia) unde se exploateaza si se imbuteliaza apa plata Perenna. De la Dognece la Calina se poate ajunge pe un drum pe alocuri pietruit, inconjurat de un peisaj montan de vis (drumul de asfalt catre Calina este de pe soseaua Oravita-Resita).
O pauză de regrupare dar și de nevoi personale.
Mergem ceva mai alert.
Camera de filmat insistă asupra celor mai frumoase momente.
Locul unde se intersectează două drumuri, este locul unde se fac regrupări
Ploile și exploatările forestiere au făcut drumul impracticabil. Ne-am chinuit foarte mult să traversăm acestă bucată.
Iată-ne la o răscruce, unde se unesc două văi. Acum... încotro? Din faţă același drum greoi cu mult noroi. Din stânga se scurge un fir de apă printr-o albie domoală.
Această Vale este antidotul perfect.
Încă mai asteptăm să sosească și ultimii rămași în urmă.
Până la urmă plecăm spre stânga. Urcăm până la punctul unde albia râului face o curbă la stânga, iar drumul iese din albia pârâului şi după o scurtă pantă accentuată urcă în pădure pe dealul Văranului. Dacă am fi urmat drumul din dreapta cu siranță am fi ajuns la Dognecea...
Aceasta trebuie să fie unul dintre cele mai bune trasee din zonă pentru un factor de distracție. Dacă e greu începutul, să te oprești, e de o mie de ori mai greu.
Oarecum neaşteptat pentru noi. Vă imginați că acest drum dar si cel de pe culme figureaza pe harta google, drum Comunal (DC78)
Nu este decât un drum dur și ne va testa cu adevărat rezistența și capacitatea tehnică la maxim. Este distractiv? Tu decizi. Mie mi-a plăcut
„Aventura a luat locul reverenței,” iar „fascinația noastră (pentru munte) a devenit o obsesie.”
Eu pozez, Roxana pozează, ne pozăm reciproc. O privire fugară în urmă, o văd cum chinuie, dar zambeste si nu-i pasă. Soare în primele zile de toamnă, dar... cea mai frumoasă calitate a toamnei se ivește din paleta ei de culori când frunzele copacilor şi ale altor plante capătă o droaie de nuanţe. Aici acest lucru îcă nu se întâmplă, totul este verde de parcă ar fi primăvară.
Ultima pantă de push-bike de pe Dealul Văranului - foarte abruptă, dar suficient de scurtă cât să nu te enerveze. Ne-am chinuit ce-i drept, unii chiar erau storși de vlagă când am ajuns sus.
Daca esti bine antrenat și ai ceva tehnică, e floare la ureche.
Suntem la cota 599,9 m pe Dealul Văranului. Din acest loc se poate coborâ spre Doclin pe drumul din dreapta imaginii.
Din acest loc, traseul este unul de culme și ne îndreptăm spre vf. Culmea Poeții. Se merge încet sau pe lângă bicicletă o porțiune din cauza faptului că trebuie să ocolești constant bălți sau te scufunzi în noroi. Probabil porțiunea cea mai delicată a traseului, dar și această porțiune este 100% ciclabilă.
Cred că a plouat in urmă cu o zi și este destul de moale în continuare dar se poate merge pe bicicletă.
Aici avem un moment de respiro.
Mâncăm, privim, ne odihnim... mai dăm și o mână de ajutor dacă e cazul. E un moment de respiro și fiecare face ceva pe fugă cât timp se remediază pana.
Lucrurile se schimbă rapid pe aici - drumul în continuare a fost îndreptat cu lama. Urcarea până aici a fost destul de nămoloasă. Mai departe e o portiune destul de lunga, unde ne putem testa abilitățile tehnice.
Drumul urcă până la cota 619,9 m, după care evident ne vom da la vale până în Ocna de Fier unde vom face un popas la birt, evident pentru o binemeritată bere.
Se urcă în continu pe culme chiar dacă pe alocuri ele alternează cu mici coborâșuri, dar se poate face pe bicicleta.
Vreme foarte favorabilă. Deasupra noastă nori albi pufoși, ți-e mai mare dragul să privești în sus..
Pe undeva pe aici ne apropiem de cota maximă din această tură.
În dreapta noastră se deschid perspective spre alte varfuri. Daelu Lupac 402m, Cioaca Lupac 499m, Dealu din Hotar 348m
După cum se vede, se lucrează la modernizarea drumului, iar noi ne bucurăm de coborâre. După o porțiune "lungă" de creastă începe coborârea către Ocna de Fier.
Drumul este ok și ne dăm fiecare după cum il țin frânele.
Codașii pe această coborâre. Am rămas să îi filmăm pe toți și să le vedem bucuria după atâta chin. Problema veșnică la bicicleta mea au fost frânele, motiv pentru care a trebuit să o las mai moale pe coborâri.
Pe strada Vale la numarul 113 se află Muzeul de Mineralogie Estetică a Fierului "Constantin Gruescu", în casa lui Constantin Gruescu. Am vizitat acest muzeu într-o altă aventură pe care am avut-o prin aceste minunate locuri.
Noi am ajuns ultimii la bere.
În intersecția din centru virăm la dreapta și începem să urcăm pe drumul județean (DJ583) spre Dognecea. Continuăm să urcăm până ieșim la Crucea Fierului, o intersecție de drumuri și un popas turistic cu un foisor, masă și banci. La dreapta un drum forestier înaintează spre Culmea Moșului (13,0 km), drept înainte coboară spre comuna Dognecea, iar spre stânga se poate ajunge la Reșița. Noi mergem pe el circa 2 km, doar până se face un drum forestier către stânga, limitat accesul de o barieră.
Suntem pe valea Ferendia pe un forestier din macadam si trecem pe lângă lacul Vârtoape. Era puțină chinuială pe urcare, dar a meritat pentru că coborărea este "demențială" cum susțineu unii, prea faină să o ratăm. Este asa cum se poate vedea în imagine.
Oprim la drumul de asfalt, cel pe care ar fi trebuit să coborâm de la Ocna de fier dacă am fi fost în întârziere și ne grăbeam să prindem trenul. Așteptăm să apară toți ca să nu lăsăm pe cineva în urmă timp în care ne sfătuim pe unde ar fi mai fun să coborâm. De aici mai avem foarte puțin până în Bocșa Română și putem continua pe asfalt sau pe forestier. Să vedem ce alege lumea?
Nu am coborât pe asfalt pentru că acestă variantă e mai faină, e mai scurtă și ne scoate la srada Sadovei care ajunge exact la gară.
Ajungem în Bocșa, la strada Sadovei
Ultimul popas înainte de gară. Se subîntelege că și aici bem o bere.
În ultima geană de lumină a serii, asteptăm trenul care să ne ducă la Timișoara.
Cei care dansează sunt considerați nebuni de cei care nu pot auzi muzica.” Pentru mulți, aventura pe munte este nebunie curată. Pentru noi este distractiv
Unii oameni indiferent de ocupațiile zilnice își găsesc timp și pentru astfel de activități.
S-a așternut iarna și aici cu ale ei veșminte înghețate, și pline de mister. Prin urmare am luat iarăși drumul muntelui. Planul e destul de simplu, sâmbătă dimineața pornim spre Ilova, până la capătul satului (mai aproape de poalele munților). Frig aici în această dimineață -20 °. Și totuși asta nu ne-a împiedicat absolut deloc să ne bucurăm de o tură de trekking în natură. De îndată ce oprim maşina, căutăm să nu pierdem prea mult timp și să plecăm. Pornim la drum pe traseul desenat spre dealul Piatra Ilovei, situat în partea sud vestică a munților Țarcu din apropierea satului Ilova. Relieful regiunii este accidentat, vârful fiind situat la 874 m altitudine. Colegi de tură: Mely și Liviu Călătorii în pandemie Suntem la altitudinea de 490 m, la poalele vârfului Piatra Ilovei, şi suntem decişi să urcăm până în vârf. Ilova: strada principală Așadar, ne-am stabilit plecarea de aici De la ieșirea din sat se cotește la stânga și se intră pe un drum posibil plin de noroi, am avut noroc că er
Munţi, munţi, munţi! Altceva? Tot munţi. Ultima ieşire din luna Ianuarie ne poartă paşii spre Vârful Babei (1833 m alt.) din Munţii Cernei, o tură care s-a desfăşurat în condiţii de iarnă primăvăratică. Din nou provocare, descoperire și distracție. M-a mâncat tălpile să încerc ce nu am reuşit în urmă cu două săptămâni. Vorba aia! Vrei traseu ? Îl faci ca lumea, de la cap la coadă, pricipalul e să ai vreme bună, nu mai contează când te întorci dacă ai frontală. Am aşteptat, fără nicio grijă, să văd cum vremea se anunţă faină cu câteva zile înainte de weekend. Şi chiar aşa a fost. Zic băi...nu se poate, cât noroc pe capul meu! Asta a fost! Pentru că aveam intenţia de a face traseul, pornim de dimineaţă din Timişoara, şi iată-ne în Cornereva, sâmbătă la 9:30, departe de oraşul zgomotos. Parcăm maşina ca de obicei în Zmogotin, cătunul îconjurat de dealuri supebe dar şi de un alb care îşi clăteşte prospeţimea în soarele cald, şi împeună cu alţi 11 începem să urcăm pe un crac ce ies
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.