M u n t e l e M i c

În acest moment aş putea spune: nu mai vreau să merg pe munte. Este o chestie ciudată cu muntele. Gata. Nu mai îmi place. Asta simt. Nu ştiu de ce, dar am o repulsie. Şi totuşi muntele nu este numai traseul. Muntele este oamenii cu care mergi şi împărtăşeşti poteca şi trăirile. Muntele este emoţia pe care o simţi cu fiecare pas care îl faci spre înălţimi. Muntele este mai mult decât un simplu vârf sau un simplu traseu, oricât de dificil sau provocator ar fi el. După ce m-am auzit la telefon cu Florin și m-a asigurat că am loc la maşina lui, iar Cristi la maşina lui Marius, şi deşi sunt obosit, dărâmat, am zis, hai să mai scot bicicleta la o plimbare şi să mai urc o dată Muntele Mic. Lucrurile nu mai stau cum stăteau o dată, mai mă revigorez şi eu că prea am îmbătrânit. Marius e cu entuziasmul la maximum: ,,Să mergem şi acolo, şi acolo...! Să vedeţi pe unde vă duc...! O sa fie tare fain! Nu că noi am fi lăsat entuziasmul acasă, sau cine ştie pe unde - el pur şi simplu explodează la munte! Pentru astfel de momente plecăm de acasă. E greu să explici cuiva, să înțeleagă dependența noastră de astfel de momente, natura nu taie bilet la spectacol, totul e un spectacol aleator și nu știi niciodată ce va urma după următoarea curbă, după următoarea culme de munte, ce se ridică din iarbă sau ce coboară din zări. Nu știi detaliul, dar știi sentimentul, regenerator și viu sentiment față de care recunoști cu inima ușoară: sunt dependent. Chiar dacă am mai fost pe Muntele Mic (aici), în realitate nici o tură nu seamănă cu alta şi sunt convins că o sa fie super (toate turele "Fun Bike" sunt frumoase şi gaşca la fel). Repet trasee în anotimpuri diferite şi repet munţi de dragul amintirilor faine. Să vă povestesc: Pe munte se ajunge de la Caransebeş, pe drumul asfaltat DJ608A, care trece prin satele Zerveşti, Turnu Ruieni şi Borlova. De aici, cel mai plăcut şi sigur mod de a ajunge pe Muntele Mic este bicicleta, un traseu de 25 km care urcă de la 358 m la 1.545 m, până în staţiunea Muntele Mic. Satul este așezat pe albia râului Sebeș, mărginit de două șiruri de dealuri. Se începe cu o urcare lungă prin Valea Craiului, la început lejeră, apoi abruptă, cu peisaje epice. Se urcă şi tot aşa, doar se urcă până capitulezi. 
Traseul Muntele Mic, "cu urcări, lejere" zic unii, nu și eu... pe care îl avem în plan azi, ne duce până la punctul cel mai înalt de pe acest masiv, 1.802 m.

M u n t e l e   M i c   l a   p u t e r e. . .  într-o misiune să descoperim locuri noi.

Muntele Mic implica : cercetare, explorare, aventură, istorie, legende, rugăciune. Pentru cei care nu cunosc zona, Muntele Mic e o stațiune de dimenisiuni medii situată la poalele versantului sudic al Munților Țarcu, în Caras-Severin la o altitudine de 1.545m, într-un peisaj clasic alpin, cu Vârful 1.802 m. 

Gata, gata! Plecăm în excursie! Toată lumea e pregătită, da? 

Să-i dăm drumul! 👌 

Urmează 26 de km din care toți sunt pe asfalt, o adevărată comoară alpină pentru un mountain biker sau cursierist sau care vrea să se antreneze.

Este un soare de toată frumuseţea afară. Imediat ce mai înaintăm puțin, se formează două grupuri. 

Urcăm pantele împădurite din Valea Craiului în șopotul pâraielor până pe la Cracul Pipului. Brusc, aud un sunet foarte puternic, ca un foc de armă. Mă uit de jur-împrejur și aud pană. Văd că majoritatea se oprec, mă opresc și eu după care mă întorc să văd ce s-a întâmplat. Unui coleg din Reșița i s-a înțepat un cauciuc, sau a avut explozie. Căcat!  Mă sui pe bicicletă și plec într-un final sperând să ajung un coleg dintre cei cu care a venit.

Un scenariu obișnuit la munte. Cu stânele de oi ne vom întâlni frecvent - avem parte şi de o turmă de mioare. 

Staţia telefericului.

După o primă etapă mai lejeră între Borlova și Teleferic, urcușul începe să se asprească. La canicula care străbatea Romania, mă temeam să nu ne dea gata razele soarelui. Încep să pedalez din greu, transpir, mă dor picioarele, dar nu mă pot gândi decât să ajung mai repede sus.

Căldura, epuizarea și, mai presus de toate, durerea de mâini, de la ținut coarnele drepte, toate mă fac să vreau să se termine, să ajung mai repede sus... Dacă aici pe la cca 900 m altitudine aerul e irespirabil, nu vreau să-mi închipui ce trag cei din Timisoara.

De la Cracul Pipului, drumul începe cu o ascensiune de viraje în ac de păr provocatoare și un procent mediu de urcare de 9,4%.

Căutăm umbra...

Continuăm să urcăm pe o serie de serpentine destul de strânse, urmând să se ajungă în Șaua Jigoria

În fața mea sunt cei care au ajuns de ceva vreme în Șaua Jigoria, și decid să plece pe urcare fără să-i mai aștepte pe cei din urmă, așa cum ar fi fost normal. 

După această primă etapă a drumului,  în Șaua Jigoria stăm la o ședință de grup - se puneau la cale urmatoarele escapade! Aici intersectăm traseul principal bandă roșie, de unde putem ajunge fie pe Muntele Mic, fie la Cuntu. 

Pentru că în zare (dinspre sud-est), se aud tunete şi se văd nişte nori destul de ameninţători, ne fac să renunţăm o coborâre spre Poiana Mărului aşa cum iniţial se dorea.

Cum ziceam…

Continuăm să urcăm... pornim pe ultima pantă către staţiunea Muntele Mic - aflată la altitudinea de 1.545 m

 Urcușul continuă tot pe asfalt...

În pădurile de brazi, gândurile zboară.

Depășim o altă stână în golul alpin.

Norii negri stăteu pe loc deasupra de Țarcu.

Ascensiunea spre staţiune e relativ uşoară iar priveliştea panoramică oferită este unică.  Este locul potrivit pentru a evada

Accesul spre Crucea Eroilor

Sus suntem la 1670 metri. Pare aproape, dar nu e!

Crucea Eroilor de pe Muntele Mic este un monument comemorativ al eroilor bănățeni care au căzut în Primul Război Mondial ridicat în anul 1936 și refăcut în perioada anilor 2001-2004. Crucea aflată la altitudinea de 1670 metri este actual structurată din oțel laminat și are o înălțime de 27 metri.

De aici acces direct cu privirea spre staţiunea Muntele Mic - propice pentru practicarea sporturilor de iarnă. Pantele muntelui se transformă în pârtii de schi cu diferite grade de dificultate.

Afară soarele își făcea ușor locul între norii negri - știam că e doar apă la moară și nu va ploua.

Aici n-ai cum să te plictisești!

Cabana Cerbul - locul unde ne opream tot timpul să bem o bere acum era închis.

Aici, deasupra cabanelor, la marginea pădurii de brad, găsim biserica schitului cu hramul Sfântul Prooroc Ilie, construită din bârne de lemn, pe o fundaţie de piatră, având o turla foarte înaltă, cca 20 m, făcută după stilul bisericilor de lemn din Maramures.

Un moment de respiro o să îl avem la Restaurant-Hotel Isai!  Aici ne oprim pentru mult dorita bere, dar și pentru o mică gustare... foarte gustoasă ciorba de perișoare !

Dacă nu acum atunci când?!

Urcăm cu telescaunul spre creștetul muntelui la altitudinea 1802 metri.

Liniște deplină…

Poza din vârf face toți banii…Ne îmbrățișăm și facem poza obligatorie de grup. Adevărata aventură acum începe.

Mi-era dor de munte. Odată ajuns sus, capăt încredere în mine, mă simt puternic, ambițios și cu lumea la picioare și în același timp mic pe lângă măreția munților.

Arunc rapid o privire de jur împrejur

Odată ajuns în vârf, continuarea, adică coborârea devine dulce ca mierea!

Începem coborârea, iar poteca e suficient de lată încât să mergi relativ confortabil pe ea. Sunt multe pietre pe drum, care fac bicicleta să tremure încontinuu.

În timp ce se coboară pe serpentinele şoselei spre Șaua Jigoria.

Șaua Jigoria

Regrupare în Șaua Jigoria - toata lumea e happy!

Zbor în jos pe drum, la o viteză mai mare decât nivelul meu preferat de control, dar nu vreau să fiu lăsat în urmă.

Coborârea continuă și fac tot ce pot să ajung la final.

Pe munte nu depind de nimic altceva în afară de bicicletă, de vreme și de picioare și tot acolo găsesc refugiul ideal, departe de claxoane, net și aglomerație. O zi perfectă pe Muntele Mic, muncită dar incredibil de satisfăcătoare! După mai bine de cinci ore de urcare, asfalt, pădure, şi puţin telescaun, coborâm la maşini! E finalul aventurii. Biiiine, fie, şi pauze. Traseul era de cinci, maxim șase ore; noi am făcut aproape nouă. Dacă vă surâde experienţa Muntele Mic, urmaţi drumul de asfalt, din Caransebeş ce trece prin Zerveşti, Turnu Ruieni până în Borlova. Că tot am pomenit, din Borlova există variante şi variante (offroad). Vrianta de asfalt fiind ce-a mai ciclabilă.