Eu am rămas pe-acolo pe sus, o tură prea faină să fie descrisă în cuvinte.
Planificasem de multă vreme tura asta, încă de când am fost la pietrele Albe. Am făcut acest circuit urmând matematic traseul stabilit de acasă. Ideea mi-a venit și după ce am urmărit un filmuleț de pe YouTube și de ce să nu recunosc că mi-a plăcut, deja mă vedeam pe aceste culmi. Cu circa o săptămână înainte de tură am întrebat pe grup să văd cine ar mai fi interesat, fără a mai da curs unui eveniment. Uneori caut să mergem ceva mai restrâns, daca este o tura care impune acest lucru (diferența mare de nivel sau mulți kilometri), dar nu pentru că om fi noi foarte buni în comparație cu alții, din contră eu mereu sunt pe la coadă, dar nu despre asta este vorba. Se știe că atunci când suntem foarte mulți ne mișcăm și mult mai greu, se fac și mai multe pauze, posibil și mai lungi și tot așa de bine motivele pot continua. S-a dovedit și de data asta contrariul, la fel ca data trecută că e destul de greu să faci o tură privată, nu poți să refuzi persoanele care iși doresc cu adevărat să te însoțească oricât de restrăns îți dorești să mergi.
Am ajuns cu vre-o 6 mașini până la Rusca, 5 din Timișoara și una din Reșița, 17 bicicliști în jurul orei 8 dimineața. Aici ne-am luat apă (nu am mai cărat-o din Timișoara) stiam că vom găsi și izvoare dar era mai sigur să avem la noi. Plecăm în amonte prin frumosul defileu al Hidegului, pe drumul de beton ce urmărește fidel cursul apei. Suntem în zona care separă două importante masive muntoase ale banatului. Țarcu reprezentat prin prelungul crac Poiană Înaltă la nord (stânga), Cerna-Godeanu la sud (dreapta) cu cea mai vestica ramificație a lor Culmea Cănicei, ținut legendar și spectaculos, pe unde noi tocmai am făcut o frumoasă tură cu bicicletele în urmă cu aproximativ o lună. La intersecția cu un pod urmăm drumul betonat din dreapta (cel din stânga urcă la pensiuni), printr-un urcuș susținut până deasupra de baraj. Depășim un popas cu belvedere până la ramificația cu un drumul forestier. Luam urma acestui drum (spre coada lacului), care se împrăștie pe aproape toți afluenții Hidegului pentru a pătrunde adânc în munte: fie pe golurile Țarcului, fie pe spinările abrupte ale munților Cernei. Ajungem la un podeț pe care îl traversăm, cotim imediat la dreapta și urcăm pe o pantă lejeră până ajungem la un indicator cu drumul forestier Târnicioara Lungă. Drumul este foarte frumos, dar din păcate nu este prea bine întreținut, fiind din ce în ce mai greu de străbătut pe măsură ce caștigă în altitudine. De aici panta începe să se asprească și ajungem după ceva timp la o intersecție cu un drum de TAF. Împrospătați de apa de la izvor o luăm din loc pe un urcuș susținut circa 2 kilometri de push-bike până ajungem la marginea pădurii într-o poieniță. Facem o scurtă pauză cât să admirăm frumusețea locului și coborăm în șaua ce ne duce la baza drumului care serpuiește până pe creastă. Nu urcăm foarte mult, după circa 1 kilometru am decis ca ne-ar prinde bine o pauză puțin mai lungă decât cea obișnuită de la regrupări. Nu voiam să repet faza de săptămâna trecută că nu am mâncat nimic toată ziua decât aproape la final când deja eram complect epuizat. Plecăm într-un final după ce ne-am mai odihnit puțin, cu vântul ce-și făcea de cap înpingându-ne de la spate. Încet încet cum luăm altitudine, avem și o deschidere tot mai bună în toate direcțiile. Zărim și multe vârfuri, printre care și Vf Dobrii (1924 m alt) la dreapta de cum urcăm. Traversăm creasta în partea opusă și continuăm pe o curbă de nivel pentru a ocoli varful Olanu. Cu greu ne despărțim de acest loc și ne urnim la vale circa un kilometru spre lacul Iezer până aproape de o stână unde cotim la stănga și dăm de o râpă pe care o traversăm împingând bicicletele câtiva zeci de metrii. Aici ne-am oprit un moment pentru a admira munții Țarcu la stânga, și văile adânci de la poalele Varfurilor, Capul Prislop, Gugu, Moraru și Godeanu la dreapta. Mai departe urmează o coborâre lungă și foarte tehnică care ne duce la marginea pădurii, iar de acolo prin locul numit Târsele Băranului. Traversăm aceată bucată și ajungem la drumul forestier pe care continuam pâna la un indicator cu drum foretier Rotunda. Pe vale intalnim o mare turma de oi. Ne oprim și asteptăm pe marginea drumului până la trecerea lor. Cu ajutorul ciobanilor scăpăm oarecum teferi de câinii ce s-au năpustit la noi gata gata să ne mănânce. Ne urnim dinou la vale și coborâm destul de repede înapoi la punctul de plecare de la Rusca. Nu am scăpat nici de data asta fără pană, ajuns la drumul betonat imediat după intersecția de dinainte de lacul Rusca, am luat o țepusă din lemn fiind nevoit să mă opresc și să înlocuiesc camera.
Per total tura a fost super faină și aș putea afirma că a fost și reusita cu oameni super faini. Sper că vom mai ajunge prin zone atât de minunate și ne vom întoarce dinou cu povești noi.
Până atunci vă lăsăm să urmăriți materialul foto si filmarea de mai jos.
Sus sus sus, tot mai sus.
Locul unde ne-am lăsat mașinile.
Pregătiți de plecare pe traseu.
Plecăm pe drumul de beton ce urmărește fidel cursul apei.
În regrupare la intersecția cu pod (stanga duce către pensiuni iar dreapta către barajul Rusca).
Barajul Rusca văzut de sus.
Părăsim drumul betonat și urmăm un foretier bunicel spre coada lacului.
Drept înainte, drumul coboară spre casele din Cornerva
O frumoasă belvedere spre lacul Rusca
Dinou în regrupare. În timp ce asteptam restul trupei, ne improspatam cu apa rece de la izvorul din marginea drumului.
Ajungem la un pod cu o intersecție stânga, dreapta.
Traversam podetul si cotim la dreapta in amonte.
Roxana & Cristi
Urcam incet dar sigur, deocamdata la adapost de soarele care ardea.
De aici mai avem circa 15 minute până la golul alpin.
Cracul Olanu statea chiar in fata noastra amenintandu-ne cu o o culme tare inclinata
Aici coborăm în șaua ce ne duce la baza drumului care serpuiește până pe creastă
O privite in spate
Aici am făcut pauza de masă
Încet, incet, luăm altitudine și în fața ochilor ni se deschid unghiuri din ce in ce mai largi. Vedere spre Țarcu
Aici traversăm creasta in partea opusă și continuăm pe o curbă de nivel pentru a ocoli vârful.
Piatra Mare si Piatra Mica a Closanilor. Langa noi vedem si Varful Dobrii (1928 m alt)
Dintr-acolo venim
Urcarea s-a terminat dupa aproximativ 32,5 km și aproximativ 7 ore de cand am plecat din Rusca cu tot cu pauze.
Ultimul urcuș a cam scos sufletul din noi așa că stăm puțin să ne tragem sufletul. Mai departe la vale circa un kilometru spre lacul Iezer până aproape de o stână (nu ajungem la lac).
Aici avem o râpă pe care o traversăm
De la stanga la dreapta se pot observa varfurile, Capul Prislop, Gugu, Moraru si Godeanu.
Să vedem e vreun măgar care behăie mai clar.
O scurta regrupare la drumul foretier Rotunda
Tocmai când ne-am bucurat că am scăpat ușor de câinii de pe creastă. Se aud tălăngi pe dealuri, coboară oile din munţi. Vin în vale valuri, valuri, se-îngrămădesc să treacă punţi. În saivane pregătite multe zile vor ierna. De ciobani vor fi-îngrijite până s-o-împrimăvăra. Am reușit cu ceva emoții să scăpăm de cei mai agresivi 3-4 caini din cei 8 sau chiar mai multi.
Imagine cu barajul Rusca de pe malul drep.
Vremea este un factor semnificativ în parcurgerea acestui traseu de culme. Am avut noroc de vreme extrem de bună, in comparatie cu tura de anul trecut de la Pietrele Albe unde ne-a prins furtuna. Vântul de pe culme si norii de deasupra ne-au tinut departe de canicula. Am avut momente cand chiar mi-a fost rece. Încă un week-end frumos pe munte.
Toamna se numără kilometrii în șa și dovlecii! Pe 19 septembrie 2026, am lăsat mașina în parcarea Lidl din Jimbolia și am pornit pe biciclete, împreună cu fiica mea, Roxana, spre Festivalul Dovleacului de la Kikinda. Deși planul inițial era să plecăm mai devreme alături de un grup mai mare de prieteni, o mică întârziere ne-am obligat să pedalăm pe cont propriu până la graniță. La vama Lunga am fentat rapid coada de mașini, ne-am intersectat cu alți bicicliști timișoreni și am format un pluton de cinci pe pista excelentă spre Serbia. Prima oprire obligatorie la intrarea în oraș a fost pe celebra stradă cu boltă naturală. Este un loc absolut magic, unde coroanele copacilor se întâlnesc deasupra șoselei și formează un tunel vegetal spectaculos, perfect pictat în nuanțe timpurii de toamnă. Nu am putut rezista fără să tragem pe dreapta pentru o scurtă sesiune de poze. De acolo, am plonjat direct în atmosfera vibrantă a festivalului din centrul orașului, printre meșteșugari, arome irezi...
Există ture de bicicletă care îți rămân întipărite în minte nu doar pentru kilometrii parcurși, ci pentru atmosfera lor specială. Exact așa a fost tura de vineri, pe care nu o pot numi altfel decât „Octombrie Magic”. A fost o aventură de toamnă veritabilă în Munții Poiana Ruscă, trăită în formulă de trei: eu, fiica mea Roxana și soțul ei, Flavius. Pentru ei doi, o bună parte din acest traseu a fost o premieră absolută, iar cifrele înregistrate la final pe GPS au confirmat că nu ne-am jucat: 73 de kilometri și 1264 de metri diferență de nivel. Planul inițial era simplu: să nu plecăm cu noaptea-n cap, dar nici mai târziu de ora opt din Timișoara. Însă, cum socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu cea din teren, am reușit să pornim abia în jur de ora nouă. O întârziere care avea să ne coste mai târziu, având în vedere că trecerea recentă la ora de iarnă scurta considerabil ziua. Am prevăzut de la bun început că ne va prinde noaptea pe drumul de întoarcere, și exact așa s-a și întâmpla...
O zi de ascensiune către un vârf cunoscut, urcat și râvnit de mulți bicicliști, dar care pentru mine a însemnat o adevărată aventură de peste 10 ore și o reușită memorabilă — revenirea pe un traseu pe care îl mai parcursesem și în primăvara anului 2014. Evocarea oricărui loc vizitat trezește inevitabil o sumedenie de amintiri: peisajele care mi-au rămas întipărite pe retină, potecile ascunse sau întâmplările trăite la fața locului( îți poți aminti și povestea turei din 2014 aici ). Nemaiavând stare acasă într-o zi frumoasă de noiembrie, am căutat coechipieri de munte și am luat legătura cu Alida și Caius. Totul s-a legat brusc și oarecum neașteptat. Odată confirmată echipa, am bătut în cuie planul zilei: plecăm de la Mănăstirea Maria Radna, intrăm pe Valea Milovița din localitatea Milova și urcăm prin pădure peste Vârful Ivanița (707 m) până pe cel mai distinctiv vârf al zonei, Vârful Highiș (799 m) . Pentru întoarcere am ales creasta principală pe marcaj bandă roși...
Curtea - Fărăşeşti -Poieni Strâmbu- Bătrâna -Valea lui Liman-Româneşti-Curtea: O poveste de toamnă cu push-bike și „suc de prune” Ne-am dat întâlnire într-o sâmbătă de toamnă, pe 24 octombrie, în parcarea hotelului Baron din Timișoara, cu un plan clar: tura Românești – Poieni Strâmbu – Bătrâna. Dar cine suntem noi, de fapt? Suntem pur și simplu bicicliști pasionați de aventură și de libertatea pe care ți-o dau cele două roți. Am pornit la drum nouăsprezece suflete până la Fărășești, un sat aflat la vreo zece kilometri de Curtea, localitatea unde ne lăsasem mașinile. Aici, traseul nostru s-a separat de trei dintre colegi, doi băieți și o fată, care au preferat să pedaleze într-un ritm mai lejer. Cum dinamica grupului nostru cerea un alt tempo, ne-am despărțit strângându-ne mâinile și asigurându-ne că se vor descurca de minune, mai ales că aveau un GPS la îndemână. Am rămas astfel șaisprezece – o singură fată și restul băieți. Ținta noastră era clară și ambițioasă: voiam să ne căț...
O dorință mai veche împlinită pe două roți „Drumurile dificile duc mereu spre destinații frumoase.” Acesta a fost motto-ul nostru pentru o nouă evadare în natură, gata să dăm multe pedale spre drumuri noi. Într-o zi de sâmbătă, pe 2 iunie 2018, conform planului stabilit de acasă, ne îndreptam spre Munții Poiana Ruscă. Aveam un obiectiv clar și ambițios: să urcăm cu bicicletele până pe Vârful Rusca (1355 m), iar la întoarcere să coborâm prin Luncanii de Jos, trecând pe la Tăul Ursului. Am ajuns la punctul de plecare, Complexul Turistic Valea lui Liman, în jurul orei 8:40. Pentru a ne bucura de o tură cât mai relaxantă la început, am pornit la drum puțin înainte de ora 9:00, chiar din parcarea complexului. Am intrat pe drumul de legătură spre Poieni-Strâmbu, traversând Valea lui Liman într-o ascensiune constantă de circa 6 kilometri. Odată ajunși la capătul acestei urcări, ni s-a deschis în față Valea Șasa. A urmat o coborâre plăcută de aproximativ 2 kilometri, până în dreptul unui podeț...
Era o primăvară ca oricare alta, dar pentru mine, acel aprilie a venit cu o schimbare neașteptată. Roxana, fiica mea, a decis că a sosit momentul să facă un pas mare și să se mute. A fost decizia ei spre o nouă etapă în viață, un drum pe care îl susțin cu toată inima, chiar dacă a lăsat un gol uriaș în casă. Odată cu ea a plecat și Maxx, cățelul „nostru”, de care eram extrem de atașat. Cum nimic nu ar mai fi fost la fel fără un blănos în familie, casa părând brusc prea liniștită, am știut că trebuie să fac ceva. Viața cu un cățel este minunată, dar presupune și asumarea unor responsabilități uriașe, așa că m-am asigurat că aleg câinele potrivit. Căutam un suflet activ, dar adaptabil, un partener loial care să iubească natura la fel de mult ca mine. Așa a început căutarea care ne-a condus la ea. Când am văzut-o prima dată — un ghemotoc de energie cu ochi inteligenți și blană sârmoasă — am știut instant că ea este piesa lipsă din puzzle-ul nostru. Am numit-o Sara. Primele zil...
„Dacă nu poți zbura, fugi. Dacă nu poți fugi, mergi. Dacă nu poți merge, târăște-te. Orice ai face, trebuie să mergi înainte.” Cuvintele lui Martin Luther King par scrise special pentru zilele de toamnă târzie, când lumina e puțină, timpul e strâns, dar dorul de ducă e prea mare ca să rămâi în casă. Ziua tot mai scurtă ne îmbie la trasee blânde, prin zone mai puțin umblate, unde foșnetul pădurii devine singurul partener de drum. Însă pe bicicletă, în Munții Zărandului, termenul „blând” capătă rapid nuanțe de aventură pură. Ceea ce pornește ca o plimbare liniștită sub soarele palid de noiembrie se transformă, la prima pantă serioasă, într-un test de voință unde pushing-ul prin covorul dens de frunze uscate dă dreptate citatului: important e să înaintezi, indiferent de ritm. Filmele, pozele sau descrierile text redau doar o mică parte din experiența trăită într-o astfel de aventură. Trebuie doar să scoți bicicleta la o tură pe munte ca să te poți bucura cu adevărat de farmecul acestor m...
Clisă friptă şi pită picurată! De data aceasta revin cu o poveste de toamnă, mai exact o pedalare din 15 noiembrie 2014, pe care am organizat-o la inițiativa lui Meleag Florin (Mely). Aventura a început într-o sâmbătă, pe la jumătatea lui noiembrie. Ne-am adunat cu toții în Gara de Nord din Timișoara la ora 7:00, iar la 7:39 am luat trenul spre Radna – o călătorie care a costat doar 9,5 lei de persoană și 3 lei pentru bicicletă. Vremea a ținut cu noi și, pe o zi frumoasă de toamnă, am pornit din Lipova spre Paniova, peste dealuri și hăt departe, prin locuri mai puțin umblate. Am pedalat prin satele din jur – Șiștarovăț, Labășinț, Crivobara și Secaș – bucurându-ne de un traseu relativ ușor, fără urcări istovitoare. Singura porțiune care ne-a pus ceva mai mult la încercare a fost urcarea dintre Șiștarovăț și Secaș, însă restul drumului s-a așternut în pante line, perfecte pentru admirat peisajul. Odată ajunși în Paniova, a urmat momentul mult așteptat, tot la inițiativa lui Mely: o...
Sunt multe locuri pe hartă unde ajungem prea rar sau chiar deloc, iar Munții Șureanu s-au încăpățânat multă vreme să rămână pe această listă a datoriilor mele drumețe. Pentru mine, Șureanu era muntele învăluit în mister despre care nu știam mai nimic, în afară de faptul că adăpostește vechile cetăți dacice și acea spectaculoasă Fundătură a Ponorului unde, deși îmi propun în fiecare an, nici până acum nu am reușit să pun piciorul. Dorința de a schimba acest lucru și de a explora aceste plaiuri m-a determinat să preiau inițiativa și să organizez această drumeție. Am strâns rândurile și am pornit devreme din Timișoara pentru o călătorie de aproximativ trei ore cu mașina. Drumul a curs lin, iar după ce am trecut de Grădiștea de Munte, șoseaua s-a îngustat, șerpuind strâns dar bine întreținută până într-o parcare frumos amenajată, unde asfaltul se oprește pentru a face loc muntelui. Ceasul arăta puțin după ora 10:00 când am oprit motoarele și am făcut prima numărătoare oficială a grupului p...
Gândul de a merge cu cortul peste noapte mi-a surâs imediat, mai ales că pe listă se afla un loc frumos și liniștit, testat în trecut. Printre aceste destinații de suflet se numără și Poiana Mărului, o zonă legendară despre care se spune că ar ascunde cel mai curat aer. Propunerea a fost imediat aprobată, fără prea multe discuții. Am preferat mereu locurile retrase în care mă pot bucura cu adevărat de fiecare clipă, iar o escapadă spontană în aer liber este întotdeauna binevenită când vrei să prinzi din plin razele de soare. Îmi place să mă las purtat de lucrurile spontane, nu de cele programate la milimetru. Până la urmă, nu te întâlnești în fiecare zi cu șansa de a te deconecta complet de freamțul obositor al cotidianității. Realitatea este că nu toată lumea se dă în vânt după un contact atât de apropiat cu natura. Mulți nu își permit luxul acestui timp liber, iar și mai mulți nu văd o noapte la cort ca pe o prioritate sau ca pe un obiectiv de bifat pe lista lucrurilor de făcut până ...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Gânduri de pe traseu? Lasă un comentariu și spune-mi cum ți s-a părut această aventură sau ce alte poteci frumoase ai descoperit! Păstrăm un ton respectuos și prietenos.