Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr
O dorință mai veche s-a împlinit!Valea lui Liman - Vârful Rusca (1355)
“Drumurile dificile, duc mereu spre destinații frumoase.” Căutăm și de data asta o nouă evadare în frumuseţe, multe pedale spre drumuri noi. Conform planificării făcute, iată-ne 2 iunie 2018 într-o zi de sâmbătă în drum spre zona munților Poiana Ruscă, intenționând să urcăm cu bicicletele pe Vârful Rusca și apoi să revenim prin Luncanii de jos pe la Tăul Ursului. Ajungem la locul de plecare din Compl.Turistic Valea lui Liman în jurul orei 8:40. Pentru o tură mai uşoară şi mai relaxantă, pornim (cu puțin înainte de ora 9:00) chiar din parcarea complexului Valea lui Liman, pe un drum de legătură cu Poieni Strâmbu, traversând Valea lui Liman în ascensiune circa 6 km, la finalul căruia începe Valea Șasa. Coborâm circa 2 km și după ce trecem un podeț, continuăm la dreapta pe o altă vale. Continuarea este în într-o permanență ascensiune, ușor la început, până la tot mai greu, abrupt apoi aproape imposibil (pe bicicleta). Continuăm push bike dea lungul pârâului (marcat cu bandă galbenă), care era cam secat, deci era ok de mers pe el... pe pietre. De acolo cărări la stânga, la dreapta, lăsate de taf, habar nu aveai pe unde să o iei. Traversăm prin pădure, apoi o frumoasă poiană, mai mergem nu foarte mult, și ajungem în golul alpin. Aici dispare poteca, nu mai avem cărare, așa că urcăm pe unde putem... erau tot felul de plante și mărăcini ce îți îngreunau urcarea. Sus spectacolul este pe măsura efortului depus: oricum nu sunt vîrfuri golașe să îți dai seama că ești în vârf. Altitudinile maxime se găsesc în zona centrală cu aspectul de platou nivelat la circa 1300 metri din care se ridică vârfuri rotunjite: Padeş (1382 m), Rusca (1355 m), Pădeşel (1280 m). Se vedeau frumos toate celelalte vărfuri din Poiana Ruscă, deci o senzație plăcută după atăta efort depus. Bătea un vânt puțin mai rece deoarece se apropia cu pași repezi o furtună. Am stat puțin, am luat o pauză să mâncăm și apoi am început să ne întrebăm pe unde o să coborâm, căci până aici am făcut aproximativ cinci ore. Am ales să coborâm pe cărarea principală (marcată cu banda roșie) care duce la Tăul Ursului. Cred că era singura pentru a ajunge in Luncanii de jos.
În continuare, vă invităm să admiraţi imaginile surprinse.
C-am pus lumea la mirare, sui la deal, cobor la vale.
Si aici filmul.
Complexul Turistic Valea lui Liman
În ascensiune pe Valea lui Liman
Loc de odihnă și fumat.
Momentu' ăla
La limita dintre văi: Valea lui Liman si Valea Şasa
Pe traseu.
După 6 km parcurși pe acest drum forestier, se ajunge la o căsuță din lemn și imediat la un podeț.
Pârâul Șasa
La trecerea peste acest podet, traseul nostru urmează drumul din dreapta în sensul de urcuş pe marginea pârâul Șasa (marcaj banda galbena), însa fără a găsi vre-un marcaj, il găsim mai sus.
Şi începem să urcăm şi urcăm şi mai stăm şi iar urcăm şi tot aşa mai bine de doua ore de la complex.
Năpârcă
E foarte cald deja (ora 10 -11), transpirăm la greu şi urcusul până-n creastă ne ucide de-a dreptu'!
Drumul urcă o pantă lină şi după o oră şi jumătate de la intrarea în traseu (din valea Sasa) ajungem la un izvor amenajat, pe partea stângă a drumului în sensul de urcuş.
Pe o vreme aşa frumoasă, cu căldura care aromatizează şi mai puternic fructele sezonului, zărim în aproape de marginea drumului frăguțe. Nu putem să nu facem pauze dese și pline de savoarea gustului frăguțelor.
Drumul urcă din ce în ce mai accentuat. Întâlnim o bifurcaţie la stânga, este un drum de exploatare cu pantă mai mare, în care se văd urme proaspete de taf. Marcajul urmează drumul inainte în sensul de urcuş.
Sunt marcaje care indică direcţia bună (destul de rare) deoarece apar drumuri laterale însă ele sunt de exploatare.
Ajungem într-un loc unde drumul se termină brusc fără să ne fi dat de veste ce planuri are.
Suntem aproape de creasta Ruscăi, la 1000 m altitudine. Am urcat cam 700 m de jos din Valea lui Liman. Acuma cine ştie ce mai iese d'aici. Panta devine mai mare iar traseul începe să urce prin pădure printr-un pârâu.
Începem urcușul în amonte (push bike) dealungul paraului, pe pietre. În sfârşit aveam o tură faină ce avea toate şansele de izbândă. Chiar toate!
Panta se asprește. După ce urcăm câteva zeci de metri pe drumul spălat de ape, privim înapoi, spre valea pe care am urcat.
Apa nu este chiar aşa de mare încât să ne udăm. Peste tot sunt rămăşiţe din scoarţa copacilor, semn că utilajele forestiere au tras pe aici buşteni.
De aici, panta devine și mai accentuată ! În stânga se deschide o vale, iar în dreapta drumul desfundat și răvășit de utilajele forestiere, urcă mai departe pe maginea pădurii. Ne avântăm pe drum în sus cu gândul să ajungem în vârful muntelui. Urmele exploatării forestiere devin tot mai vizibile şi tot mai dezolante: buşteni tăiaţi şi împrăştiaţi pe jos şi multe grămezi de crengi.
Bine că nu...plouā! Marcajul banda galbenă de pe copaci care de fapt însoţește traseul, este singurul semn după care ne ghidăm, și câteodată verificăm și gps-ul. Continuăm să urcăm pe urmele acestui drum forestier, dar care pe parcurs dispare. Am mers destul de mult, mai se rupeau trunchiuri de copaci căzute, pe care călcăm.
Ajungem într-o frumoasă poiană, un loc din care aproape că nu îți mai vine să pleci. Era o iarbă deasă, înaltă, cu pietre la baza prin care abia se mai vedea poteca.
Suntem de asemenea curioşi să vedem încotro se îndreaptă de aici drumul.
O privire înapoi.
Aici avem trasee comune, bandă galbenă și badă roșie.
Hai ca se poate.
Ne căţărăm pe pantă, facem slalom printre cioturile rămase şi crengile împrăştiate şi ne oprim pe coama muntelui.
La altitudinea de peste 1.000 de metri, după un push bike de aproape 3 km... pe unde mă??? Nici drum, nici cărare...ne dăm seama că până aici ne-a fost!
Marcajul apare pe pietre dar există şi stâlpi indicatori, iar până aici pe pomi.
Avem o vedere frumoasă asupra munţilor din jur.
Cam despre asta e vorba, usor în stanga se vede platoul golaş al vârfului Rusca (1.355 m). În aceste condiţii trebuie să coborâm, iar jnepeni întâlniţi la urcarea spre varf, sunt ca un fel de labirint prin care cu greu zărim poteca, aproape inexistentă. La un moment dat se pierde complect.
Vârful Rusca (1355 m alt). Urcarea fost una solicitantă și a durat aproximativ două ore și jumătate de la drumul de pietriș până la vârf, o diferenţă de nivel de aproximativ 450 metri.
Vremea este destul de închisă, iar spre noi se apropie o furtună și se aud tunete. Vântul se simte şi el mai puternic, semn că suntem într-un loc deschis. Scăpăm și de data asta de ploaie... norii par să ne ocolescă.
Plecăm din vârf să căutăm o potecă. Am găsit într-un final drumul principal, și a fost o ușurare maximă să sti că ai marcaj și e safe cărarea.
Şi la coborâre trebuie să fim atenţi să ţinem strict marcajul banda roșie care ne duce la curmătura dintre Vârful Rusca şi Vârful Padeş, în locul zis Tăul Ursului. Atenţie la unele drumuri laterale care apar şi care ne pot deruta.
Aşa că urmăm traseul de creasta banda rosie spre Tăul Ursului, bălăurind prin vegetaţia abundentă din jurul vîrfului, în prima fază, și apoi pe urmele tăierilor făcute de curind mergem fără prea mari dificultaţi pe un marcaj bun.
Traversăm o nouă poiană
Nu am ajuns în Tăul Ursului pentru că am apucat din greșeală pe un drum la dreapta și nu am mai vrut ca să ne întoarcem. Ne-a scos undeva la 1,5 km mai jos într-un alt drum ce venaea dinspre Tăul Ursului. Dacă am fi ajuns la Tăul Ursului am fi găsit o poieniță frumoasă cu un foișor unde te puteai odihni deci, nu ne trebuia nimic mai mult. De fapt acolo e locul unde se intersectează mai multe trasee. Se vedea indicator spre vest, către vârful Padeș, banda rosie, 2 ore, sau spre est, tot pe banda roșie, traseul spre vârful Rusca, 1 oră și jumătate (cel pe care noi am coborat). Tot din poieniță, poți să o iei spre sud către Rușchița, sau la Nord spre Luncani, 17 km. De unde noi am făcut la dreapta ne-au condus cca 20 km pe coborâre pe un drum din pietriș până în Luncanii de jos.
Ce facem atunci când întâlnim un şarpe? Dacă observam un şarpe la distanţă, e bine să îl ocolim fără a-l provoca, iar daca e foarte aproape, rămânem nemişcat, pentru că, în general, se îndepărtează singur.
Văile prezintă versanţi abrupţi, împăduriţi, care au aspectul, pe alocuri, de chei sălbatice
Coborârea spre Luncanii de Jos o facem pe Valea Stâlpului, și este bine să o facem cu atenție sporită, deoarece sunt exploatări forestiere, iar drumul este din pietriș și pot să apară tot felul de obstacole.
În stânga drumului auzim la un moment dat zgomotul tunător al apei, ceea ce ne face să oprim. Ne apropiem de malul abrupt şi vedem cum apa îşi croieşte albia printre stânci, muşcând furioasă din rocă. Încă un spectacol oferit gratuit de natură!
După circa 10 minute ajungem la o cabană foretieră, la un podeț şi ne oprim.
Suntem pe valea Valea Stâlpului la confluența cu Căprişoara (pe care localnicii o consideră izvorul principal al râului Bega), în locul numit „Între Ape” și formează Valea Mare.
Se văd aici două clădiri cu etaj, locuinte probabil pentru muncitorii forestieri, ambele având în apropiere câte o pajişte verde. De aici mai departe drumul este tot pietruit până in Luncanii de Jos.
Toată zona arată așa. Prea mulți copaci doborâți și depzitați pe marginea drumului
Încercăm să ajungem la Luncanii de Jos în viteza. Dinspre vârfurile Padeş şi Bordaru izvorăşte Valea Topla, care primeşte apele pâraielor Ştefania, Stânjeni şi Ruzi şi, împreună, se varsă în centrul localităţii Luncanii de Jos în Valea Mare. Aceste ape unite formează Bega Luncani.
Ieșim la asfalt şi apar primele case din Luncanii de Jos. Am avut nevoie de mai mult de 2 ore pentru a coborî de pe vârful Rusca până la Luncanii de Jos, un „drum” de doar 25 km, reabilitat și foarte frumos pe care sper să revin. Traversăm satul Luncanii de jos ale cărei case sunt de o parte şi alta a drumului și care urmăreşte lungul văii Bega Luncanilor, aproximativ 7 km de asfalt pana la complexul sportiv Valea lui Liman .
Cu greu am incaput toti in poza.....Ca o concluzie finală, tura este una faină, prin pădure pe tot traseul, cu vedere spre toate vârfurile din zona. Ziua s-a terminat frumos, cu apusul văzut din mașină, și cu noi locuri și noi cărări pe care am umblat, liberi, fericiti, chiar dacă epuizați! Nu, chiar nu am fost epuizați... de mult nu am mai terminat o tură atât de devreme.
Mulţumesc colegilor participanţi și vouă celor care a-ţi avut răbdare să citiţi aceste rînduri şi să vedeţi imagini din zona vizitată. Ture frumoase tuturor.
S-a așternut iarna și aici cu ale ei veșminte înghețate, și pline de mister. Prin urmare am luat iarăși drumul muntelui. Planul e destul de simplu, sâmbătă dimineața pornim spre Ilova, până la capătul satului (mai aproape de poalele munților). Frig aici în această dimineață -20 °. Și totuși asta nu ne-a împiedicat absolut deloc să ne bucurăm de o tură de trekking în natură. De îndată ce oprim maşina, căutăm să nu pierdem prea mult timp și să plecăm. Pornim la drum pe traseul desenat spre dealul Piatra Ilovei, situat în partea sud vestică a munților Țarcu din apropierea satului Ilova. Relieful regiunii este accidentat, vârful fiind situat la 874 m altitudine. Colegi de tură: Mely și Liviu Călătorii în pandemie Suntem la altitudinea de 490 m, la poalele vârfului Piatra Ilovei, şi suntem decişi să urcăm până în vârf. Ilova: strada principală Așadar, ne-am stabilit plecarea de aici De la ieșirea din sat se cotește la stânga și se intră pe un drum posibil plin de noroi, am avut noroc că er
Munţi, munţi, munţi! Altceva? Tot munţi. Ultima ieşire din luna Ianuarie ne poartă paşii spre Vârful Babei (1833 m alt.) din Munţii Cernei, o tură care s-a desfăşurat în condiţii de iarnă primăvăratică. Din nou provocare, descoperire și distracție. M-a mâncat tălpile să încerc ce nu am reuşit în urmă cu două săptămâni. Vorba aia! Vrei traseu ? Îl faci ca lumea, de la cap la coadă, pricipalul e să ai vreme bună, nu mai contează când te întorci dacă ai frontală. Am aşteptat, fără nicio grijă, să văd cum vremea se anunţă faină cu câteva zile înainte de weekend. Şi chiar aşa a fost. Zic băi...nu se poate, cât noroc pe capul meu! Asta a fost! Pentru că aveam intenţia de a face traseul, pornim de dimineaţă din Timişoara, şi iată-ne în Cornereva, sâmbătă la 9:30, departe de oraşul zgomotos. Parcăm maşina ca de obicei în Zmogotin, cătunul îconjurat de dealuri supebe dar şi de un alb care îşi clăteşte prospeţimea în soarele cald, şi împeună cu alţi 11 începem să urcăm pe un crac ce ies
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.