Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Spre Cabana Căprioru (via) Vârful Braianu Mare

De văzut și de făcut...
”Ziua de pedalat se arată lejeră”. Pornim spre un alt vârf pe care nu am mai fost până acum. Un drum forestier care urcă pieptiș încă de la început. Zona seamănă mult cu Munții Zărandului... liniște, pădure multă. Nimic din ce văzusem până acum prin munţii Poiana Ruscă, parcă nu a fost atât de sălbatic ca şi pe "scurta" potecă/drum forestier pe care am urcat spre vf. Braianu Mare şi Cabana Căprioru. Nu sunt mulți kilometri însă toți până la cabană sunt pe urare (push bike) și pe măsură ce înaintăm, ne afundăm într-o adevărată junglă. Visăm deja de mai mulţi ani la circuitul pe această culme, şi ştiam că trebuie sa fie unul deosebit de frumos, dar niciodată nu m-am gândit că o să fiu atât de extaziat sau că o să am parte de atât de multe surprize, unele chiar frumoase. E totuși un traseu în care se ard calorii.
***
De data asta știm doar de vineri unde mergem, a fost ceva de ultim moment din cauza vremii.
Data: 16 iunie 2018
Echipa: Cristi & me, Marius, Alida și Caius
Traseu:  Marcaj bandă albastră   
Start:  Fârdea (intersecţia Mâtnicul Mic şi Gladna Montană) – Vf. Braianu Mare – Cabana Căprioru – Gladna Romană - Gladna Montană. 
Finish: Fârdea (intersecţia Mâtnicul Mic și Gladna Montană)
Timp de deplasare 5:26 ore.
Diferenţă altitudine: aprox. 1298
Lungime: aprox. 33 km

 Am plecat de la Fârdea pe o vreme închisă. Nu a plouat, dar norii au fost mereu deasupra noastră. Lăsăm maşina la marginea satului la intersecția Mâtnicul Mic cu Gladna Montană la intersecţia în care se află şi un stâlp cu săgeţi indicatoare. La dreapta din drumul către Gladna Montana, se face un drum neasfaltat, un pic mai neumblat. Noi o luăm pe jos pe acesta, pentru că am hotarat să facem circuitul în sens invers acelor de ceasornic (aşa „calculasem” eu că ar fi mai bine) daca totuși e să vină ploaia așa cum prognoza o arăta. 

Harta şi alte detalii la final sau sub fieare imagine.



Intersecţia și micuța parcare unde se poate lăsa maşina. 
Eu stau cu fața spre direcţia în care vom începe traseul. Ultimele pregătiri la bicicletă și ne punem la start.


Lăsăm mașinile acolo și o luăm la deal. 
Începutul este neprietenos, mai ales când trebuie să car și bicicleta în spate. Intrăm pe o urcare destul de solicitantă și în scurt timp vedem marcajul care ne asigură că suntem pe drumul cel bun.


De aici începe minunăţia traseului. 
Începem să urcăm: la început mai timid și după aceea din ce în ce mai susținut.


Imediat ce mai urcăm un pic, apare și marcaj bandă albastră. 
Planul e... de fapt nu avem noi un plan foarte precis. Să ajungem în creastă, și dacă se poate până pe vf. Braianu Mare, și la Cabana Căprioru. Un frumos loc unde am mai fost însă niciodată pe această urcare. 

Câștigăm repede altitudine și în câteva locuri mai deschise începem deja să zărim satul.


Ieşim la un loc de belvedere de unde putem să admirăm casele împrăștiate, dar și strada ce traversează localitatea, iar în îndepărtare lacul de acumulare de la Fîrdea, străjuit de Măgura Surduc, Facem câteva poze, apoi continuăm. Peisaj deosebit.  


Hop, ne iese în cale fix în potecă, câteva ciuperci. Erau de toate felurile. În liniştea perfectă prin care urcăm, tresărim imediat la nişte foşnete ce se aud din pădure, un pic mai sus de noi. Întoarcem privirile, cam temători, numai ca să vedem o căprioară, însă zărim un om cu un coș pe jumătate plin cu ciuperci, adunate de prin pădure. Îl insoțea și un catel. O bucurie mare ne cuprinde şi după ce schimbăm doua vorbe, continuăm mai departe zâmbitori şi voioşi, abia observând urcuşul destul de pronunţat pe alocuri.


Pentru început o urcare prin pădure. Încerc cu greu, dar nu reușesc să țin ritmul cu Marius. Nu merge. Trag de mine căt pot.





Peisajul se schimbă brusc, şi intrăm într-o pădure fermecată, cu copăcei aliniaţi frumos pe o parte şi de alta a potecii, şi cu iarbă înaltă (atenţie la căpuşe!). Această porţiune de traseu este una foarte salbatică, şi nu ştiu dacă ne-am mai fi putut bucura la fel de ea dacă am fi coborât după amiază pe aici sau dacă am mai fi avut atâta noroc la ora aceea, când cel mai probabil ar fi dat ploaia.


Uimirea noastră atinge deja cote maxime. O altă belvedere frumoasă.  Înspre nord distingem în departare, Gladna Montană Facem câteva poze, apoi continuăm.





Zâmbitori şi voioşi pe o pantă susținută. Push bike că nu se poate merge pe ele.


Pe măsura ce urcăm drumul devine tot mai accidentat.


Continuăm să alternăm push bike-ul cu părţile ciclabile până ajungem undeva la 903 m alt, punctul cel mai inalt al traseului.


După ce ieşim din ea, urmează urcuşul spre vf. Braianu Mare (874 m) 



De la plecarea din localitatea Fârdea, suntem într-un push bike continuu. Și la deal... în multe cazuri și la vale.


Privire înapoi - În multe locuri poteca este ciclabilă, chiar si asa, necurățată, plina de căzături


Sunt însă și destul de multe locuri unde e nevoie de push bike și dacă nu te fandosești, ajută să iei bicicleta cu totul în spate.




Această porţiune ce ocoleste varful, pare că nu mai e folosit de ani de zile. Este cea mai sălbatică de pe tot circuitul. iar vegetația a început să pună stăpânire pe potecă. Pe jos numai tufe cu spini și urzici.



Încă suntem pe ceva marcaj (dungă albastră) Urcăm spre vf. Braianul Mare, însă nu există neam de potecă, numai tufe cu spini și pădurea. Cristi nu a vrut să urce, Caius nici el, așa că cei doi rămân la biciclete iar noi urcăm așa generic că doar nu o să ne rătăcim in cei 200-300 de metri cat avem până sus. E ceva mai greu. După câteva minute de înaintat ajungem la o aglomerație de copaci căzuți pe care i-am traversat pentru că altă soluție nu a fost.


Chiar, când mă întrebam dacă oare o să găsim ceva care să certifice că suntem pe vârf, am zărit borna. Ajungem în vârful dealului. 


Nici o șansă să aducem și bicicletele pe acest traseu, ar fi fost mult prea greu. După ce ne-am învârtit un pic pe lângă bornă si-am curătat un pic locul, ne intoarcem pe același traseu pentru a ajunge înapoi la biciclete.


Între timp, revenim la poteca nemarcată și ne continuăm parcursul pe creastă ocolind vârful înierbat și plin de copaci culcați la pământ. Ar fi fost prea greu să avansăm pe acolo cu bicicletele, dar nici pe aici nu-i foarte ușor. Ideea de poteca serpuieste printr-o vegetație impenetrabilă.


În faţa noastră se poate vedea toată valea frumoasa a Gladnei, o priveliște frumoasa unde va trebui să ajungem.


Gustăm din delicioasa smeură de pe marginea potecii.




Spini, crengi și un push bike continuu! 
Drumul cotește brusc la dreapta pe urcare după ce ocolește vârful. Urcarea e mai greu vizibilă (trebuie musai gps), accentuată și foarte solicitantă, însă nu foarte lungă după care se mai domolește. Coborârea care urmează nu este nici ea mai brează, însă nu este drumul care ne duce la cabană, așa că trebe musai să urcăm


Când deja răbdarea se terminase, apare și poteca. Suntem din nou pe marcaj (dunga albastră). Pentru a ajunge la cabană cotim la stânga.


Poteca care urmează nu este prea grozavă: nu ne putem urca în șa, și evident că... în toate turele din ultimul timp, începe ușor să plouă. Cerul gri se asortează bine cu tura pe care ne-am propus să o facem astăzi.

Uneori plecăm așa de acasă, cu gândul că e senin și albastru și pe drum se adună nori, se lovesc de gândurile noastre și se transformă în picături reci ce ne grăbesc pașii.


Aici suntem complet expuşi ploii doar la scutul copacilor, însă avem surpriza unei poteci ceva mai bune ce ne urcă spre cel mai înalt punct.


 Ne oprim la o sedință sub niste copaci până trece ploaia, după care mergem mai departe vre-o 3 km. Plouă destul de bine la un moment dat timp de vre-o 15-20 de minute. Era un nor trecător, reușind doar să ne strice plăcerea de a parcurge traseul pe uscat. 


Se deschide una din cele mai frumoase priveliști generale asupra Munților Poiana Ruscă. Deși continuă să mai plouă chiar și cu soare, înaintăm în pădure și... push bike! Apele se scurg prelung prin pădurile prea putin umblate din munții Poiana Ruscă, poteca scotandu-ne suprinzator și fără prea mult preludiu direct unde voiam să ajungem.


Păstrăm traseul marcaj banda albastră până la cabană. poate cea mai frumoasă porţiune a traseului. 


Privire în urmă


Ajungem pe ceva ce credem a fi un varf. Ce nu face omul pentru o poză reușită... în cazul meu, cade si în fund. Aici suntem în cel mai înalt punct al traseului, 903 m alt. Nu stiu ce vărf este sau dacă are vre-o denumire.



Mai departe o iau înainte şi zburd ferict pe traseu printre fagii înalți, pe o scurtă coborare, apoi poteca urcă din nou, face complet stânga și trecem pe lângă încă un vârfuleţ (vf. Daia 920 m).




  Ajungem la locul unde se întretaie 5 drumuri. Urmând-ul spre dreapta de acum am venit, ne conduce spre sud, 200 m, pînă la cabana "Căprioru", amplasată la altitudinea de 884 m, pe culmea care separă bazinul Timișului de cel al văii Bega, în șaua dintre vîrful Daii și Dâmbul Fierului. Cabana"Căprioru",, este legată de comuna Nădrag printr-un drum forestier de 18 km, marcaj cruce albastră. Exceptând marcajul banda albastră cel pe care tocmai am venit, în stânga ar trebui să găsim marcajul badă roșie, drum forestier pietruit, practicabil până în Gladna Română, apoi întâlnim triunghi roșu care duce spre vîrful Padeș (2 ore) și Luncani (1¼ ora).


 Cabana Căprioru, după circa 17 km destui de susținuti, în mare parte urcare. Aici luăm o binemeritată pauză. Luăm apă de la izvor, mâncăm câte ceva de prin rucsac, și admirăm locul. Cu aceasta, sălbăticia se termină pentru noi, în sensul că de aici o vom lua la vale pe un frumos drum de pietris până la Gladna Română.  

Cabana este asezată într-o mica poiană, situată în mijlocul unei păduri de brad și pin în amestec cu foioase.



Aici cândva a fost o tabăra scolară, acum este doar o ruină părăsită, dar care se păstrează totuși pentru că nu o vandalizează nimeni. Mă așteptam să o găsim mai distrusă decăt a fost la ultima noastră vizită.


Suntem în top... după ce ne-am potolit foamea și setea și după ce ne-am învârtit un pic pe lângă cabană, ne continuăm traseul prin Valea Gladna către Gladna Română, pe un drum forestier pietruit (marcaj bandă roșie)



Coborârea e destul de antrenantă - în curbe e griblură și la o viteză mai mare e o senzație interesantă când începi să derapezi prin curbe.





După două serpentine, lîngă drum, la baza unei stînci de calcare, izvorăște un izbuc rece, ultima sursă de apă potabilă pînă la Gladna Romană. 




Ne iese în cale un cioban cu ale lui oi.








Pe ultima porţiune de drum, o facem pe asfalt de la Gladna Romană până la Fârdea.


Gladna Montană pe care o traversăm în viteză


 După 30 km ajungem înapoi la Fârdea. Nu s-au adunat foarte mulți km de data asta, dar resimțirea a fost mult mai mare, as putea spune cu certitudine că a fost dublă.


Now this is what I call a good deal


Fiind încă devreme, lăsăm mașinile undeva la marginea drumului pentru că nu am fost lăsați să intrăm până la lac, și pornim pe jos să înfulecăm ceva. Două beri și un grătar de pui închei această minunată tură.


Relive 'Spre vf. Braianu Mare și Cabana Caprioru'


Ce a rezultat după analiză: și de data asta reușesc să mă bucur de un traseu frumos, fără motivație nu iese nimic. Chiar dacă nu prea sunt poze în șa, nu înseamnă că am făcut doar pușh bike. Da, au fost și porțiuni mai plane sau la vale în care s-a putut merge pe ele. Toamna sau primăvara cred e cea mai frumoasă și portivită perioadă pentru a merge pe acest traseu, și asta din cauza vegetației. Păduri cu drumuri blocate parcă intenționat de cineva, pajiști înierbate, urcări abrupte și coborâri accentuate, cam așa as descrie acest traseu.

Dacă vă gândiți să parcurgeți traseul în această perioadă de iunie, atâta doar atenţie mare la căpuşe. E bine de avut colanţi sau pantaloni băgaţi în şosete şi eventual bluză cu mânecă lungă.  Nu am avut bluză cu mânecă lungă totuşi, că nu umblu cu mâinile prin iarbă. 

N-a fost rău că am plouat! M-am eliberat și acum un timp voi umbla senin și albastru, până se adună iar norii!

Surse apă: Izvorul de la Cabana Căprioru și pe drumul de întoarcere, pe valea Glanei, imediat după cele două serpentine.

Comentarii

  1. Pacat de Cabana Capriorul ,care in anii 80 era o oaza de liniste pentru turistii care cutreierau acesti munti, frumosi ,ca a ajuns asa neamenajata si in paragina.Am fost acolo in copilarie cu familia,pe jos plecam din satul Zolt si urcam la cabana Capriorul dupa 4-5 ore de mers ,un traseu superb,ne faceam plinul cu mure,zmeura si apoi cu afine cand urcam de la cabana Capriorul pana sus in Pades.Amintiri frumoase !

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Părerile dumneavoastră.

< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner


AM FOST ȘI AICI

Cleantul Ilovei

Pe poteci inzapezite spre Varfurile, Babei si Boldoveni