Privește departe...

Înc-o dat' prin Lunca Timișului

A doua în primăvara asta...Acum să mai îndrăznească cineva să spună că nu… dar mai bine nu spun !!!!

Prea multe nu am de spus la acest punct deoarece mai toți bicicliștii au pedalat prin Lunca Timișului. Știu, nu este voie să ieșim, se spune asta în fiecare zi. Trăim vremuri ciudate și am zile în care mi se pare că oamenii au pierdut direcția. Toți își dau cu părerea, le știu pe toate, aruncă vorbe cu venin, știu politică, sunt specialiști în sănătate. Sunt tabere peste tot. Pro sau contra vaccinare. Dacă n-ai, Doamne ferește, o urgență, ce naiba să cauți sâmbătă la prânz pe Lunca Timișulu? Păi taman d-aia, că nu e voie. M-am tot lovit de termenii „stați în casă” sau ”activitate fizică individuală în apropierea locuinței”, dar totul e prea vag, iar noțiunea de ”apropierea locuinței” nu este precizată. Paradoxismul funcționează după regula de inferare care spune "totul e posibil, chiar și imposibilul".  Păi, hai! Că munte nu se poate, poate se poate un pic pe lângă casă... O plăcere! Străzile sunt goale și curate, aerul e mult mai respirabil, Timișoara pare mai prietenosă cu bicicliștii. Dar vezi să nu te ia valul și să te îndepărtezi prea mult de casă, în caz că ieși la o plimbare și bifezi punctul cinci din declarația pe propria răspundere. În cele din urmă, am găsit o cale. Știu un loc pe câmp până la un mal de apă unde nu a fost nimeni de mult...! Așa că puțină natură nu strică că doar e în apropiere de casă... Îți spui că e pentru ultima dată... Până weekendul viitor.

În orice secundă. În aceasta. Sau în aceasta. Sau în aceasta. Asigură-te, pe cât de des posibil, că faci ceva ce ai fi fericit făcând... enjoy spring

Totul se poate simula, chiar și o tură ca asta.

Eu și primăvara sunt pe val. E greu să te abții, n-ai cum!!! Aveam nevoie de aer... pe maidan... pe bicicletă. Îl împachetez bine pe „poate” şi îi dau înainte. Mă urc pe biciclete şi pornesc la drum în jur de ora 2.40, cam târziu faţă de cât îmi planificasem, dar asta e. Simțeam că n-aveam nimic de făcut în această zi, nimic alta decât să hoinăresc, prin poiene prăfuite și "arse" de soare, pustii și sălbatece. 

Asta trebuie să fie. Început cu accent verde... conexiunea cu exteriorul și mai ales cu primăvara.

E puțin ciudată trecerea bruscă la pedalatul singur, mai ales ținând cont că în ultimul an pot să număr pe degetele de la o mână turele pe care le-am făcut singur. Sunt convins ca e nevoie de putină acomodare, dar după câteva zile o să-mi devin din nou o companie plăcută, doar că deocamdată e puțin ciudat. Prima parte a drumului e asfalt, până ies din oraș, apoi drumul se transformă într-un drum de pământ întărit, sau pietriș foarte fain de mers pe el pe biclă.

Dă-i pedală, drept înainte, dă-l draq de gipies... Îi dau, cum îi dau toți care se grăbesc să ajungă primii în punctul mort.

Mă simt ca o pasăre scăpată din colivie. La un moment dat dau peste nişte săgeţi, care arată traseul de cicloturism spre Parcul Dendrologic Bazoșul Nou.

E drept că, pentru a evita "aglomerația", o iau pe niște câmpuri. 

Ironic selfie. Cu masca protejat de polen și praful de pe drum, iar distracţia era abia la început :)

De ce ne place cu bicicleta? Pentru că putem parcurge mai repede anumite distanţe şi altfel putem vizita locuri interesante pe care în mod normal nu le-am băga în seamă.

Drumuri de pământ sau piatră, adevărate provocări printre ierburi şi terenuri arate şi semănate, uneori blocată cu crengi de copaci tăiate. Oricum, pentru primul traseu în zonă aş zice că un GPS este indispensabil, pentru că sunt tot felul de drumuri care vin din dreapta şi din stânga, pe care dacă o iei te trezeşti cine știe pe unde.

Acasă îmi propusesem să fac bucla în sens invers urmând să mă întorc pe aici, dar cine să-şi imagineze că nu reușesc să ies din oraș prin locul dorit!  Pe rincipiul mai bine mă bucur de traseu fie el oriunde, decât de loc 

După cum un bun prieten spunea odată, e greu să faci o poza fără să nu prinzi măcar un pet, o pungă sau moloz, resturi de contrucții. Zăresc și un fum pe o miriste, pentru care mă opresc să văd ce este. Focul era dat de oameni care probabil îl controlează. Ardea iarba uscată. 

Contraste

Timpul zboară şi aproape că nici nu îmi dau seama când trece o oră şi mă trezesc că am şi ajuns la Dig, parcurgând deja 30 km, adică aproape o jumătate din traseu. 

De mizeria din apropierea râului nu mai vorbesc. O priveliște de altfel foarte des întâlnita în turele de bicicletă. Toată lumea arunca gunoi unde vrea.

Direct spre apă

 Urmează o oră de luncă... cam 16 kilometri în care pedalez

 Locul, păsări, totul s-a trezit la viaţă o dată cu venirea căldurii. Mă uit la soarele ăsta de afară şi mă apucă iar dorul de munte.

Drumul merge în general pe lângă apă.

Pe-aici nu se trece! Dincolo de barieră se află plaja de la Albina.

Şi m-am bucurat de un traseu frumos. O după-amiază ce se rătăcise haotic în căldura soarelui, printre niște tufișuri ancorate în spațiu „undeva în lume".

Imagini din epoca trecută, atunci când privirea îţi era furată (şi) de o colibă de cioban.

O aventură în afara drumului. Mă mai mișc doi-cinci-șapte metrii șiiii...cobor la malul apei

Mai fac niște poze să prelungesc momentul!

După o porţiune de pedalat printre ierburi, prin soare, intru într-o zonă de stâne printre oiţe cu mieluţi, care păşteau liniştiţi, unde trebuie să fiu atent la câini, dar nu mi-au avut treaba.

Iarba, salcâmii și banca. Îmi şi imaginam cum aveam să stau acolo să beau o bere.

Fac o pauză scurtă, lăsându-mi privirea să hoinărească prin frumoasele locuri care ne înconjoară şi urechile să se bucure de liniştea perfectă pe care o găsesc aici.

Vremea este de-a dreptul superbă, păsărelele cântă peste tot în jurul meu, iar cât vezi cu ochii numai frumusețe. Nici nu mi-am dat seama când s-a făcut deja ora 18….

Printre poze şi bucuria peisajului aproape că nici nu îmi dau seama când ajung și fac dreapta la locul ştiut (GPS-ul e iar de bază), ca să urc pe Dig, apoi continui pe drumul de pământ ce-l traversează, aflându-mă oficial pe drumul de întoarcere către casă

După ce ies din lunca Timișului, mai merg puțin și trec pe lângă o fermă.

Privire în spate

Următoarea oră am parte de o pedalare pe drumuri agricole, pământ și pietriș.

Vântul care adie face însă ca temperatura să fie rezonabilă, chiar plăcută. 

Trec și pe lângă două stâne, apoi drumul merge în general pe lângă un fost canal de irigație, și ajunge la o cale ferată.

Asa dar, trenul mai circulă pe aici ?

Odată era cu apă, acuma colmatat, plin cu trestie.

Drumul îşi reia direcţia aşa că răsuflu uşurat.

Întoarcerea a mers mult mai uşor, deşi aveam vântul din faţă, traseul este mai scurt şi aproape că nici nu mi-am dat seama când am ajuns înapoi. Am mers mai mult în linie dreaptă, dar acum avem de „înfruntat” o punte peste canal, de unde poteca se pierde printre contrucții noi de case, intrând în cartierul Plopi.

Ei sunt cei care m-au bucurat pentru o clipă singurătatea.

Nu m-am lăsat până ce nu am dat și o tură de pistă. 

Soarele apunea foarte repede...

Am prins o vreme excelenta fără pic de nor. Fără mâncare, rucsacul gol, nici măcar un sandviş nu am avut nimic la mine, doar o sticlă cu apă. Cu alte cuvinte, mi-ar fi plăcut vreo oră-două să le petrec la o terasă, cu bere sau pizza, dar sper să mă revansez atunci când acest lucru va fi posibil.  
Având în vedere contextul actual #COVID19, vă invit să privim lucrurile cu seriozitate și responsabilitate. Vă rog să limitați la maxim posibil ieșirile din casă, în special în locuri populate - astfel nu contribuim la răspândirea virusului.