Toamna în Munții Zărandului

O zi de ascensiune a unui vârf cunoscut ce a fost urcat şi va mai fi urcat de multi biciclişti, însă pentru mine a fost o zi lungă şi o reuşită spre/dinspre un vârf pe care am mai fost și în primăvara anului 2014. Evocarea oricărui loc vizitat trezeşte inevitabil în mintea mea o sumedenie de amintiri legate de obiectivele văzute acolo, de anumite imagini care au rămas, sau de întâmplările petrecute sau trăite la faţa locului ( amintirea anului 2014 ). Nemaiavând stare acasă, caut un coechipier să merg la munte și iau legătura cu Alida și Caius. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. După ce și-au anunțat prezența, am stabilit pe unde vom merge. Traseul urmează drumul forestier către creasta principală vestică din localitatea Milova, de-a lungul văii cu același nume, şi prin pădure până pe cel mai distinctiv vârf Highiș 799 m. O altă rută este Valea Cladovei către Feredeu, dar rămâne ca şi alternativă. Sunt munți cu altitudini mici (cei mai înalți abia trec de 800m) dar au un pitoresc pe care puțini îl imaginează. Cel mai înalt vârf al Munților Zărandului este Vârful Drocea, cu 836 de m. La cca. 10 km de la intrarea din DN7/E68, traseul părăsește valea, urcând în stânga pe un drum de exploatare forestieră până se intersectează cu Creasta Principală a Munților Zărand (marcaj bandă roșie). Treptat, trecem de mai multe obstacole și ajungem pe Vârful Ivanița (707 m alt.). După ce depășim acest vârf, ne intersectăm cu traseul de creastă (banda roșie). De aici urcăm spre vârful Highiș (799 m alt). De pe acest versant avem posibilitatea de a ajunge la Căsoaia pe marcaj (banda galbenă). Pentru a ne continua aventura, ne întoarcem pe traseul de creastă (banda Roșie) o vom lua către sud-vest, trecand ca prim punct de reper Vârful Livorscu (558 m alt). Dupa acest vârf întâlnim marcaj (banda albastră). Cotim spre sud, și însoțiți de marcajul (banda albastră) ajungem la vârful Cioaca Dulgherii (560m alt), îl depășim și pornim spre vârful Cioaca Burdiz (526 m alt ), după ce trecem și de acesta, plecăm spre Cioaca Diedovița. Fiind deja întuneric continuăm pe un drum prin dreapta (până să ajungem la Vf. Pietrii și Cetatea Șoimoș) către Valea Șoimoș, marcaj (triunghi galben). 
Şi pentru că această istorisire trebuie obligatoriu însoţită de imagini, voi începe dezvăluirea locurilor despre care vorbeam

Drumețiile prin Munții Zărandului nu sunt atât de ușoare pe cât par, datorită urcuşurilor.

Plecare din Timișoara spre Lipova a fost la ora 08:00 cu mașina, până în parcarea Mănăstirii Maria Radna, pe o frumoasa vreme de toamnă. 

Pornim din Radna și ne încălzim regulamentar pe asfalt până la bifurcația către Milova.

Urmăm drumul proaspăt asfaltat, trecem de biserică și ajungem în partea de sus a satului.

Ne oprim și ne reamintim de locul unde am lăsat mașina în urmă cu 2 de ani atunci când am urcat la Debela Gora (aici tura).

Înainte de a porni pe traseu, căutăm cu disperare un magazin de unde să pot cumpăra baterii pentru gps, şi am găsit tocmai la ultimul magazin pe stânga. Odihnă, pauză de o cafea și poze. Pauză pe care aveam să o regretăm puțin mai târziu.

Abia ce ne-am așezat puțin în peisaj și ne-am construit niște repere. Nimic mai mult. Pornind de la Milova pe direcţia nord, urmând firul văii Milovița, până în partea superioară a văii, de unde ne vom orienta pe direcţia vest, apoi încet încet vom reveni spre nord. 

Drumul forestier începe de la ieşirea satului Milova.

Partea de traseu pe care o vom parcurge prin munţii Zărandului va fi prin pădure sau poieni cu obiective a principalelor vârfuri întâlnite, fără diferenţe de nivel mari, având parte astfel de o drumeţie/călătorie plăcută şi fără prea mare efort.

Câteodată indiferent cât te-ai pregăti pentru ceva anume tot se întâmplă ca lucrurile să nu se potrivească sau să trebuiască te ocupi de unele aspecte pe care ai fi vrut să le eviți.

Mă simt norocos să pot păși într-o asemenea pădure în era telefoanelor mobile și a sateliților GPS. Greu de estimat ce se va întâmpla spre mijlocul/sfârșitul de secol cu această pădure. Pare să fie destul de multă exploatare forestieră în zonă dar e foarte probabil să curete pădurea de acei copaci doborîţi de furtună. Sper ca și cei de după noi să se poată bucura și să păstrăm cât mai intactă această zonă.  

 Ajungem și trecem de un crac, de unde traseul cu marcaj bulină albastră urcă către vf Ruptura (548 m alt). Din cauza condițiilor meteo și a exploatărilor forestiere, nu putem pacurge acel traseu și ne menținem ascensiunea tot prin prin valea Miloviței.  

Ultimele nuanțe de toamnă.  

Urmăm firul văii...

Ne vedem de urcare și mă încăpățânez să stau pe bicicletă cât mai mult.

Am pornit cu avânt, însă, nici n-am intrat bine în ritmul urcării că drumul se termină (dă în pârâul Milovița), însă, un altul o ia prin stânga... 

Ajunşi în partea superioara a văii, lăsăm drumul principal, urcând spre stânga pe un altul mai puțin umblat. Imaginatia noastra promitea că o să pedalăm, și ne va duce până pe creasta principală. Realitatea din teren ne arăta cât se poate de clar că  o să continuam să cărăm bicicleta în spate...

Cum ziceam începe push bike-ul înainte de o mini-bălăureală. Continuăm pe cursul văii o porțiune scurtă iar apoi ne trezim împingând bicicletele la deal. De prisos să mai spun cât e de spectaculos și sălbatic în acel loc.

Urcăm abrupt prin stânga (spre creastă), pe versantul opus al văii puţin dezamăgiţi deoarece accesul prin vale era blocat de copaci întregi căzuți în dezordine și blocând multe poteci din munți. 

Așa că revenim și prindem un drum ceva mai sus (marcaj bulină albastră), care promitea deplasarea în șa, dar și aici realitatea ne arăta că  o să continuăm să cărăm bicicleta.

Pornim ținând marcajul bulină albastră, pe un urcuș accentuat ca mai apoi să ținem culmea principală! 

Dar ne pierdem rapid speranța, marcajul este rar și învechit, iar drumul a dispărut! Căutăm o cărare printre frunze, dar îmi auzeam doar pașii. Deși nu se mai vede poteca, suntem siguri că mergem pe varianta bună.

Un traseu mai dificil având în vedere că era prin pădure fără potecă. Încet, încet, unele trasee vor dispărea pentru că nu mai sunt întreţinute şi nimeni nu mai circulă pe ele.

 

Lăsăm drumul în urmă și o luăm prin pădure către vârf. 

Vârful Ivanița (707 m alt.) 

Păstrăm creasta principală (banda roșie) și mergem spre nord 

Înaintăm cu prudență pe coborâri pentru că e destul de riscant și greu de văzut ce e sub 2 palme de frunze căzute.

Îmi place această bucată așa că îi dau tare până vedem că defapt duce la vale, nu la deal cum defapt ar fi trebuit.

Ne întoarcem să vedem unde am ratat şi găsim, mai greu vizibil dar găsim.

De la intersecția cu Creasta Principală a Munților Zărand (marcaj bandă roșie), se poate continua în stânga în direcția Vf. Crucea Țiganului (546m alt), Vf. Cârciuma (Vf. Crâșma) (510m alt), Fântâna Rece (572m alt). La cca. 2 km se intersectează traseul turistic Căsoaia (marcaj bandă albastră), apoi după alţi 3 km pe Creasta Principală se ajunge la Vf. Livorescu (561m alt) unde se intersectează cu  traseul turistic Șoimos – Creasta Șoimoșului – Cetatea Șoimoș – sau spre dreapta în direcția Vf. Highiș (798m alt), la cca. 400 m – Căsoaia (marcaj bandă galbenă).

Vârful Highiș (799 m alt) 

Ajuns în Vf. Highiș, mă informez de traseul ce-l căutam „Banda Albastra”, care duce până la cetatea Soimoș.

Îmi refac forțele și continui. Pornim spre Șoimoș pe unul din traseele turistice de creasră (banda albastră).

Continuăm spre sud-vest  pe creasta principală, iar după vârful Livorscu (558 m alt) întâlnim drumul, spre Cetatea Soimos marcaj (banda albastră)

Fain drum pe aici, cu coborari și urcușuri. Creasta principală foarte bună deocamdată.

 De aici o să străbatem zona împădurită spre sud, împreună cu marcajul banda albastră sperând să ajungem la Cetatea Soimoș înainte de lăsarea întunericului, ceea ce va fi foarte greu...

Vârful Livorscu (558 m alt). 
O sa avem parte din loc în loc de mulţi copaci, doborâti de furtuni, însă noi trebuie să avem grijă cum să ocolim doborâturile furtunii de acum doi ani, ţinând totuşi drumul pe marcaj banda albastră.  Acest lucru ne întârzie puțin dar nu avem ce face.

Aceiasi situatie cu orientarea o putem întâlni şi la întersecţiile de drum, stratul de frunze acoperind poteca, putem rătăci uşor pe drum greşit.

La un moment dat drumul devine tot mai sălbatic. Pierd marcajul! Las bicicleta și încep să îl caut, în zadar... 

Cioaca Dulgherii (560m alt) și ultima geană de lumină

Cioaca Burdiz (626m alt). Ultima parte a traseului o facem relativ încet, mai mult pe lângă biciclete pentru că aveam de ocolit copaci căzuţi. Ştiam deja că ne va prinde noaptea, dar credeam că doar pentru vreo jumătate de oră… Nu ştiam însă că distracţia era abia la început :). Ultimii 10 km i-am parcurs la frontală.

 Ziceam eu că de aici e simplu, până în Șoimos... da de unde, aventura abia începea. Întunericul face să nu distingem nimic prin zonă, singurele lumini sunt cele ale frontalelor. 

Multă muncă la găsirea marcajului după ce am trecut de fântână, poteca fiind acoperită cu un strat gros de frunze. 

După mai bine de 10 ore de drumeție - inclusiv câteva pauze, mai multe rătăciri și mult timp petrecut pe culme - coborâm prin dreapta, ajungem din nou la drum coborâm prin dreapta, şi finalizăm prin Valea Șoimoș și ajungem în curând la Radna, unde ne-am lăsat mașina.

Traseul se încheie în momentul în care ajungem la DN7, unde ne oprim pentru o binemeritata relaxare, la magazinul din apropierea Cetății Șoimoș. Porţiunea finală până la maşină, am făcut-o pe drumul naţional DN 7.

Tura se încheie aici iar aventura noastră şi-a atins scopul: am fost printr-o zonă şi mai umblată şi mai putin umblată, dar am ajuns pe Vf. Highiş 799 m, rămănând CA DATA VIITOARE să ajungem şi prin alte locuri. Traseul este unul destul de dificil, nu stiu de ce am crezut că de data asta va fi altfel. Cățărările abrupte şi faptul că la doi ani şi mai bine de la furtuna ce a făcut ravagii în zona de culme, încă sunt trasee închise și copaci smulși din rădăcină ce îngreuneză foarte mult deplasarea. Am dat și de poteci neumblate, unde te poţi pierde uşor fără un gps! Deşi întinderea munţilor nu este mare, tot vei ieşi undeva. Unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care îl trăim într-o viață dusă conform menirii noastre este libertatea. Cred că e ultima tură de MTB din acest an, dar sper la un sezon mai bun, sau cel puțin la fel ca cel din acest an.