Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr
Înâlnirea cu munţii Zărandului
După ieșirea de săptămâna trecută intitulată Echinocțiul de Primăvară, iată-mă din nou pe drumuri de munte, de data aceasta în Munţii Zărandului. Tot ce ştiam despre aceasta tură înainte să ajung în acest loc, era că o să urcăm până pe un mai 'năltuţ punct al Zărandului, cu urcare pe la Milova şi coborâre pe la cetatea Şoimoş. Dorinţa de a descoperi aceste trasee ne îmboldeşte şi ne face nerăbdători să le străbatem. Au venit cu mine şi Roxana şi Cristi. Cam atât, şi, sincer, nu aveam aşteptări prea mari, datorită altitudinilor mici, de regulă sub 700 m, vârful Drocea fiind cel mai înalt cu cei 836 m ai săi, urmat de Vârful Highiș cu 793 metri. Pe acești munți poate ajunge oricine are cât de cât o condiţie fizică bună şi o experienta montană, munți pe care o sa-i ucăm fără prea mult efort. Traseul prin pădure era presărat în câteva locuri cu trunchiuri de arbori prăvăliţi de-a curmezişul potecii, fiind nevoiţi să trecem pe deasupra, sau chiar să ne strecurăm printre ei. O să străbatem unele zone împădurite, din loc în loc despărțite fiind de poieni, ajungând în cele din urma pe varful Vârful Ivaniţa (707 m alt.) urmat apoi de cel mai înalt vârf al acestui traseu,Vârful Highiș cu 793 metri. Întâlnirea la Radna era stabilită pentru ora 9:30 oferind astfel posibilitatea celor care ajung cu trenul din Timișoara, cât și colegilor din Arad. Și ei și-au anunțat intenția de-a participa. Trenul de la Timișoara sosește la Radna la ora 9.16, iar locul de întâlnire/plecare a fost în parcarea Mănăstirii Maria Radna.
Ajungem în Radna majoritatea cu mașina, şi în scurt timp suntem în punctul de plecare însă înainte Carol ne-a descris zona, ne-au vorbit despre principalele atracţii şi ne-a prezentat programul excursiei şi traseul ce urma să-l străbatem.
Roxana nu pierde timpul și își încălzirea cu cateva ture prin parcare.
A sosit şi ora plecării, plecare ce a fost puțin întârziată din cauza informării asupra traseului cât și dificultății lui, dar până la urmă am pornit.
Portiunea până la Milova se va face pe drumul national 7/E 68
Mi-am zis că o ieşire la aer, în natură, nu strică niciodată. Astfel încât iată-mă pe drum, pedalând alături de toti cei prezenți şi cu gândul să-mi petrec timpul cât mai frumos.
Am plecat din parcare în grup compact spre Milova. Pe marginea drumului E68 pe care l-am parcurs în mare viteză.
În scurt timp ajungem în satul Milova - punctul de plecare în drumeţie.
Traversăm o uliţă totalmente pustie ce ne conduce spre marginea satului.
La capătul străzii se termină asfaltul şi o luăm pe un drumeag de pământ.
Pornim pe traseul ce porneste de la Milova catre , Vârful Ivaniţa (707 m alt.) apoi sus catre Vârful Highiş (799 m alt.) si prin creasta principală, însă este nevoie de multă conditie fizică, se cere/recomanda o pregătire fizică şi experienţă montană cât de cât bună, în parcurgerea acestor trasee.
Majoritatea văilor sunt străbătute de drumuri forestiere accesibile chiar şi autoturismelor.
Ne aflăm pe drumul forestier pe Valea Milovei către Vârful Ivaniţa (707 m alt.)
Luna martie marchează momentul în care natura începe să prindă viaţă. Este perioada în care verdele copacilor, pădurilor, pajiştilor, păşunilor, are cea mai grozavă nuanţă. Mugurii pocnesc spre libertate, se deschid spre lume, colorând cu veselie şi dragoste PĂDUREA trezită din somnul lung al iernii. Anotimpul renaşterii desăvârşeşte, frumuseţea pădurii oferă cadrul potrivit pentru desfăşurarea de forţe izbucnită din miezul naturii reînviate.
După ce trecem de porțiunea de drum forestier prin valea Milovei, dăm de un urcuş. De aici am fost nevoiţi să urcăm o pantă. Upssss, oare cât o să fie aşa ?
Urcam-urcam încet, prin fortele proprii. Chnuială curată.
Distanţele dintre două opriri erau din ce în ce mai scurte.
Au urcat fiecare cum a putut, cu mari eforturi, au şi reuşit, printre aceştia m-am aflat şi eu.
Continuăm urcuşul şi… Ne oprim. Trebuie sa fac ceva… Nu mâncasem și nu mă hidratasem de la plecare, cotrobai prin rucsac după batoanele “energizante”… beau şi câteva înghitituri mici de apă, parca este mai bine.
O scurtă pauză. "Popasul" e cât să ne tragem sufletul după un efort ceva mai mare.
Cum spuneam, nu s-a stat prea mult la odihna si pornim spre creastă, doar că de aici este ceva mai aglomerat pe traseu, copaci căzuţi şi crengi, ceea ce este în dezavantajul nostru doarece trebuie să-i ocolim ca să ne putem orienta mai bine pe unde trebuie să o luăm.
Locul respiră calm, frumuseţe şi linişte. Simţi puterea cu care te cheamă, te atrage, te ademeneşte.
Si iată că ajungem din ce în ce mai sus, tocmai pe când şi soarele încălzeşte tot mai bine.
Încet-încet am prins altitudine/înăltime şi fără să ne dăm seama am ajuns la drumul de creastă (banda roşie).
"Regrupare" se aşteaptă până ajunge ultimul şi ne asigurăm că suntem toţi, apoi pornim mai departe.
Am urmat o porțiune în linie dreaptă și am făcut brusc la stânga și în sus, pe o pantă destul de susținută.
Totul este ok, ne simțim în formă, chiar dacă uneori mai și împingem.
Cu mari eforturi, am reuşit până la urmă să ajungem, urmând ca de aici să ne întoarcem şi astfel s-a mai realizat un obiectiv.
Vârful Highiş se înalţă mândru în faţa noastră, dar pentru a ajunge la locul ce indică vârful trebuie să mai străbatem cca 400 m în urcuş mai accentuat. Majoritatea am preferat să facem pauza pentru sandviciuri şi alte bunătăţi aici, astfel că am profitat din plin de acest popas, la fel şi restul.
Aici, unii s-au întins pe iarbă, la soare sau la umbră, să se odihnească, după preferinţe, iar alţii au ales să exploreze zona urcând până la vârf.
Bucuria n-a durat decât 15-20 minute deoarece trebuia să facem tot acest drum înapoi, până în Valea Mureșului. Traseul fiind sub forma de circuit mai avem destul până la mașini.
Am pornit din nou la drum. Am lăsat în urma noastră Highișul şi ne-am întors la drumul de creastă, marcaj banda roșie, pe care a trebuit la un moment dat să-l părăsim.
Din această creastă se desprind creste secundare înspre Valea Mureşului şi Valea Crişului Alb, cele ale Mureșului fiind mult mai lungi.
Ne-am abătut de la traseu de creasta principală (marcaj banda roșie), trecând ca prim punct de reper Vârful Livorscu (558 m alt), pe cel de creastă secundară (marcaj bandă albastră), pentru a ajunge la Cetatea Șoimoș
Avem porțiuni unde mai trebuie să facem push-bike
Aici ne aflăm pe creasta cu marcaj banda albastră unde am făcut un nou popas pentru regrupare.
Continuăm înspre Valea Mureşului
Trecem şi de ultimul vârf, vf Pietrii
Privirea spre înainte şi zărim dintr-o data obiectivul nostru, Cetatea Şoimoş. Ne uitam unul la celălant şi zâmbim dar şi rămanem impresionaţi până unde ne-au purtat roţie şi ce peisaj minunat.
Mai privesc încă odată, fac o poză şi pornim uşor la vale.
Si ce mai apus superb… în bătaia unui mic curent de aer ce ne dă un salut, o palmă.
Coborând într-o mică şa, ajungem la cetate.
Locul acesta e minunat, împrejur se deschid privelişti spre depărtări de necuprins şi un sentiment de libertate absolută mă invadează.
De aici, de sus, se poate admira valea Mureşului foarte faină . Cuprindem cu privirea localităţile, Radna, apoi Lipova...
Alte fotografii, alte glume, alte momente de admiraţie, poze de grup, şi pornim pe ultima coborâre.
Locul e plin de mărăciniş, coborârea e abruptă... motiv pentru alte glume.
Până la urmă ajungem cu bine înapoi în sat, la şosea, exact în valea Mureşului cu Şoimoş.
Aici facem ultimul popas înainte de a ajunge la maşini.
Până la o dată viitoare ne luăm rămas bun.
Astfel s-a încheiat o zi frumoasă, o drumeţie revigorantă, bine gândită şi coordonată de Carol, pe care o voi repeta într-un viitor. Traseul, a fost urmatorul: Radna - Şoimoş - Milova - Valea Milovei - Vârful Ivaniţa (707 m alt.) - Vârful Highiş (799 m alt.) - creasta principală - Vârful Livorscu (558 m alt.) - Cioaca Dugheriu – Cioaca Burdiz (525 m alt.) - Cioaca Diedoviţa - Dealul Ţanţoşului - Cetatea Şoimoş - Radna
Se pare că excursia mi-a redeschis apetitul pentru drumeţiile montane. Plăcerea de a cutreiera munţii se află dintotdeauna în mine. Însă de multe ori, din varii motive, cel mai adesea nu poţi realiza tot ce îţi doreşti.
S-a așternut iarna și aici cu ale ei veșminte înghețate, și pline de mister. Prin urmare am luat iarăși drumul muntelui. Planul e destul de simplu, sâmbătă dimineața pornim spre Ilova, până la capătul satului (mai aproape de poalele munților). Frig aici în această dimineață -20 °. Și totuși asta nu ne-a împiedicat absolut deloc să ne bucurăm de o tură de trekking în natură. De îndată ce oprim maşina, căutăm să nu pierdem prea mult timp și să plecăm. Pornim la drum pe traseul desenat spre dealul Piatra Ilovei, situat în partea sud vestică a munților Țarcu din apropierea satului Ilova. Relieful regiunii este accidentat, vârful fiind situat la 874 m altitudine. Colegi de tură: Mely și Liviu Călătorii în pandemie Suntem la altitudinea de 490 m, la poalele vârfului Piatra Ilovei, şi suntem decişi să urcăm până în vârf. Ilova: strada principală Așadar, ne-am stabilit plecarea de aici De la ieșirea din sat se cotește la stânga și se intră pe un drum posibil plin de noroi, am avut noroc că er
Munţi, munţi, munţi! Altceva? Tot munţi. Ultima ieşire din luna Ianuarie ne poartă paşii spre Vârful Babei (1833 m alt.) din Munţii Cernei, o tură care s-a desfăşurat în condiţii de iarnă primăvăratică. Din nou provocare, descoperire și distracție. M-a mâncat tălpile să încerc ce nu am reuşit în urmă cu două săptămâni. Vorba aia! Vrei traseu ? Îl faci ca lumea, de la cap la coadă, pricipalul e să ai vreme bună, nu mai contează când te întorci dacă ai frontală. Am aşteptat, fără nicio grijă, să văd cum vremea se anunţă faină cu câteva zile înainte de weekend. Şi chiar aşa a fost. Zic băi...nu se poate, cât noroc pe capul meu! Asta a fost! Pentru că aveam intenţia de a face traseul, pornim de dimineaţă din Timişoara, şi iată-ne în Cornereva, sâmbătă la 9:30, departe de oraşul zgomotos. Parcăm maşina ca de obicei în Zmogotin, cătunul îconjurat de dealuri supebe dar şi de un alb care îşi clăteşte prospeţimea în soarele cald, şi împeună cu alţi 11 începem să urcăm pe un crac ce ies
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.