Totul a pornit de la o zi care amenința să fie una de monotonie urbană. Inițial, am urmărit cu atenție rețelele de socializare, sperând că vreunul dintre colegii de pedală va anunța o ieșire sau va propune un traseu pentru weekend pe grupurile noastre. Când am văzut însă că e liniște totală, împreună cu Roxana, fiica mea, care nici ea nu voia să-și petreaca ziua acasă, am hotărât să ne creăm propria aventură. Am ales rapid o destinație care să ne scoată complet din rutină: Munții Poiana Ruscă, cu obiectivul clar de a cuceri Vârful Rusca. Traseul ar fi fost asa: Valea lui Liman - Valea Sasa - Cornul Ruschii - Vf. Rusca - Tăul Ursului - Valea Stâlpului și Luncani de jos. O tură de mountain bike pe acest masiv este o adevărată aventură în doi, unde efortul urcărilor lungi este răsplătit de bucuria de a împărtăși muntele. Prognoza nu era de partea noastră; se anunțaseră ploi care pe mulți i-ar fi făcut să dea înapoi. Însă de data aceasta nu am mai ținut cont de avertizări. Experie...
Înâlnirea cu munţii Zărandului
După ieșirea de săptămâna trecută intitulată Echinocțiul de Primăvară, iată-mă din nou pe drumuri de munte, de data aceasta în Munţii Zărandului. Tot ce ştiam despre aceasta tură înainte să ajung în acest loc, era că o să urcăm până pe un mai 'năltuţ punct al Zărandului, cu urcare pe la Milova şi coborâre pe la cetatea Şoimoş. Dorinţa de a descoperi aceste trasee ne îmboldeşte şi ne face nerăbdători să le străbatem. Au venit cu mine şi Roxana şi Cristi. Cam atât, şi, sincer, nu aveam aşteptări prea mari, datorită altitudinilor mici, de regulă sub 700 m, vârful Drocea fiind cel mai înalt cu cei 836 m ai săi, urmat de Vârful Highiș cu 793 metri. Pe acești munți poate ajunge oricine are cât de cât o condiţie fizică bună şi o experienta montană, munți pe care o sa-i ucăm fără prea mult efort. Traseul prin pădure era presărat în câteva locuri cu trunchiuri de arbori prăvăliţi de-a curmezişul potecii, fiind nevoiţi să trecem pe deasupra, sau chiar să ne strecurăm printre ei. O să străbatem unele zone împădurite, din loc în loc despărțite fiind de poieni, ajungând în cele din urma pe varful Vârful Ivaniţa (707 m alt.) urmat apoi de cel mai înalt vârf al acestui traseu,Vârful Highiș cu 793 metri. Întâlnirea la Radna era stabilită pentru ora 9:30 oferind astfel posibilitatea celor care ajung cu trenul din Timișoara, cât și colegilor din Arad. Și ei și-au anunțat intenția de-a participa. Trenul de la Timișoara sosește la Radna la ora 9.16, iar locul de întâlnire/plecare a fost în parcarea Mănăstirii Maria Radna.
Ajungem în Radna majoritatea cu mașina, şi în scurt timp suntem în punctul de plecare însă înainte Carol ne-a descris zona, ne-au vorbit despre principalele atracţii şi ne-a prezentat programul excursiei şi traseul ce urma să-l străbatem.
Roxana nu pierde timpul și își încălzirea cu cateva ture prin parcare.
A sosit şi ora plecării, plecare ce a fost puțin întârziată din cauza informării asupra traseului cât și dificultății lui, dar până la urmă am pornit.
Portiunea până la Milova se va face pe drumul national 7/E 68
Mi-am zis că o ieşire la aer, în natură, nu strică niciodată. Astfel încât iată-mă pe drum, pedalând alături de toti cei prezenți şi cu gândul să-mi petrec timpul cât mai frumos.
Am plecat din parcare în grup compact spre Milova. Pe marginea drumului E68 pe care l-am parcurs în mare viteză.
În scurt timp ajungem în satul Milova - punctul de plecare în drumeţie.
Traversăm o uliţă totalmente pustie ce ne conduce spre marginea satului.
La capătul străzii se termină asfaltul şi o luăm pe un drumeag de pământ.
Pornim pe traseul ce porneste de la Milova catre , Vârful Ivaniţa (707 m alt.) apoi sus catre Vârful Highiş (799 m alt.) si prin creasta principală, însă este nevoie de multă conditie fizică, se cere/recomanda o pregătire fizică şi experienţă montană cât de cât bună, în parcurgerea acestor trasee.
Majoritatea văilor sunt străbătute de drumuri forestiere accesibile chiar şi autoturismelor.
Ne aflăm pe drumul forestier pe Valea Milovei către Vârful Ivaniţa (707 m alt.)
Luna martie marchează momentul în care natura începe să prindă viaţă. Este perioada în care verdele copacilor, pădurilor, pajiştilor, păşunilor, are cea mai grozavă nuanţă. Mugurii pocnesc spre libertate, se deschid spre lume, colorând cu veselie şi dragoste PĂDUREA trezită din somnul lung al iernii. Anotimpul renaşterii desăvârşeşte, frumuseţea pădurii oferă cadrul potrivit pentru desfăşurarea de forţe izbucnită din miezul naturii reînviate.
După ce trecem de porțiunea de drum forestier prin valea Milovei, dăm de un urcuş. De aici am fost nevoiţi să urcăm o pantă. Upssss, oare cât o să fie aşa ?
Urcam-urcam încet, prin fortele proprii. Chnuială curată.
Distanţele dintre două opriri erau din ce în ce mai scurte.
Au urcat fiecare cum a putut, cu mari eforturi, au şi reuşit, printre aceştia m-am aflat şi eu.
Continuăm urcuşul şi… Ne oprim. Trebuie sa fac ceva… Nu mâncasem și nu mă hidratasem de la plecare, cotrobai prin rucsac după batoanele “energizante”… beau şi câteva înghitituri mici de apă, parca este mai bine.
O scurtă pauză. "Popasul" e cât să ne tragem sufletul după un efort ceva mai mare.
Cum spuneam, nu s-a stat prea mult la odihna si pornim spre creastă, doar că de aici este ceva mai aglomerat pe traseu, copaci căzuţi şi crengi, ceea ce este în dezavantajul nostru doarece trebuie să-i ocolim ca să ne putem orienta mai bine pe unde trebuie să o luăm.
Locul respiră calm, frumuseţe şi linişte. Simţi puterea cu care te cheamă, te atrage, te ademeneşte.
Si iată că ajungem din ce în ce mai sus, tocmai pe când şi soarele încălzeşte tot mai bine.
Încet-încet am prins altitudine/înăltime şi fără să ne dăm seama am ajuns la drumul de creastă (banda roşie).
"Regrupare" se aşteaptă până ajunge ultimul şi ne asigurăm că suntem toţi, apoi pornim mai departe.
Am urmat o porțiune în linie dreaptă și am făcut brusc la stânga și în sus, pe o pantă destul de susținută.
Totul este ok, ne simțim în formă, chiar dacă uneori mai și împingem.
Cu mari eforturi, am reuşit până la urmă să ajungem, urmând ca de aici să ne întoarcem şi astfel s-a mai realizat un obiectiv.
Vârful Highiş se înalţă mândru în faţa noastră, dar pentru a ajunge la locul ce indică vârful trebuie să mai străbatem cca 400 m în urcuş mai accentuat. Majoritatea am preferat să facem pauza pentru sandviciuri şi alte bunătăţi aici, astfel că am profitat din plin de acest popas, la fel şi restul.
Aici, unii s-au întins pe iarbă, la soare sau la umbră, să se odihnească, după preferinţe, iar alţii au ales să exploreze zona urcând până la vârf.
Bucuria n-a durat decât 15-20 minute deoarece trebuia să facem tot acest drum înapoi, până în Valea Mureșului. Traseul fiind sub forma de circuit mai avem destul până la mașini.
Am pornit din nou la drum. Am lăsat în urma noastră Highișul şi ne-am întors la drumul de creastă, marcaj banda roșie, pe care a trebuit la un moment dat să-l părăsim.
Din această creastă se desprind creste secundare înspre Valea Mureşului şi Valea Crişului Alb, cele ale Mureșului fiind mult mai lungi.
Ne-am abătut de la traseu de creasta principală (marcaj banda roșie), trecând ca prim punct de reper Vârful Livorscu (558 m alt), pe cel de creastă secundară (marcaj bandă albastră), pentru a ajunge la Cetatea Șoimoș
Avem porțiuni unde mai trebuie să facem push-bike
Aici ne aflăm pe creasta cu marcaj banda albastră unde am făcut un nou popas pentru regrupare.
Continuăm înspre Valea Mureşului
Trecem şi de ultimul vârf, vf Pietrii
Privirea spre înainte şi zărim dintr-o data obiectivul nostru, Cetatea Şoimoş. Ne uitam unul la celălant şi zâmbim dar şi rămanem impresionaţi până unde ne-au purtat roţie şi ce peisaj minunat.
Mai privesc încă odată, fac o poză şi pornim uşor la vale.
Si ce mai apus superb… în bătaia unui mic curent de aer ce ne dă un salut, o palmă.
Coborând într-o mică şa, ajungem la cetate.
Locul acesta e minunat, împrejur se deschid privelişti spre depărtări de necuprins şi un sentiment de libertate absolută mă invadează.
De aici, de sus, se poate admira valea Mureşului foarte faină . Cuprindem cu privirea localităţile, Radna, apoi Lipova...
Alte fotografii, alte glume, alte momente de admiraţie, poze de grup, şi pornim pe ultima coborâre.
Locul e plin de mărăciniş, coborârea e abruptă... motiv pentru alte glume.
Până la urmă ajungem cu bine înapoi în sat, la şosea, exact în valea Mureşului cu Şoimoş.
Aici facem ultimul popas înainte de a ajunge la maşini.
Până la o dată viitoare ne luăm rămas bun.
Astfel s-a încheiat o zi frumoasă, o drumeţie revigorantă, bine gândită şi coordonată de Carol, pe care o voi repeta într-un viitor. Traseul, a fost urmatorul: Radna - Şoimoş - Milova - Valea Milovei - Vârful Ivaniţa (707 m alt.) - Vârful Highiş (799 m alt.) - creasta principală - Vârful Livorscu (558 m alt.) - Cioaca Dugheriu – Cioaca Burdiz (525 m alt.) - Cioaca Diedoviţa - Dealul Ţanţoşului - Cetatea Şoimoş - Radna
Se pare că excursia mi-a redeschis apetitul pentru drumeţiile montane. Plăcerea de a cutreiera munţii se află dintotdeauna în mine. Însă de multe ori, din varii motive, cel mai adesea nu poţi realiza tot ce îţi doreşti.
„Stonehenge-ul” de la Uzina de Apă din Timișoara are o vibrație aparte, aproape mistică, ideală pentru a marca începutul unei aventuri. „Aceasta este imaginea victoriei noastre: șase prieteni, șase biciclete și o zi de neuitat care s-a încheiat exact așa cum trebuie. Dar, ca să ajungem aici, la acest zâmbet colectiv de pe malul apei, a trebuit să începem de undeva mult mai „pietros” și cu o formulă incompletă.” Totul a început sub semnul unei dimineți înorate, cu acea nerăbdare tipică plecărilor care promit libertate. Locul ales pentru plecare nu putea fi unul mai simbolic: Pietrele de la „Stonehenge”, în parcul de lângă Uzina de Apă din Timișoara. Acolo, printre coloanele de piatră ce par să păzească parcul, ne-am adunat cinci. Era acea forfotă plăcută, a glumelor matinale și a strângerilor de mână care pecetluiau planul zilei. Plecarea a fost pură, pe două roți. De la „Stonehenge”, ne-am urcat pe biciclete și am ales libertatea digului de pe malul Begăi. Primul popas strategic a...
Peste culmile dacice între Boșorod și Târsa Uneori, cele mai frumoase călătorii încep cu un plan eșuat. Totul trebuia să fie despre o tură alături de un grup de prieteni vechi. Însă, cu ceva timp înainte de momentul plecării, am primit vestea care m-a lăsat pe dinafară: «Nu am fost invitat». Pe moment, gustul a fost amar. Am înțeles, poate au vrut o echipă mică, sau nu a fost loc în mașină, deși invitația inițială a fost clară. Dar, în loc să las bicicletele în casă, fără km, am decis că acea zi nu va fi pierdută. Mi-am reorientat planurile pe ceva mult mai ambițios decât o simplă rulare pe asfalt: o incursiune în inima dacică a Hunedoarei, pe un traseu dur, autentic și spectaculos, între Boșorod și Târsa. Așa s-a născut această aventură de 55 de kilometri și 1848 de metri diferență de nivel. Din dorința de a transforma un refuz într-o victorie personală și din ambiția de a le arăta celor dragi că 'aurul' muntelui se găsește acolo unde drumul devine greu. Cei care nu au avut...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.