În căutarea iernii - Saua Iepii 👀

Avem un weekend, avem și dor de munte, avem și iarnă...

După un an cu cu bune și cu rele iată că sfârşitul de an ne prinde tot în mişcare. A venit sezonul mai rece de drumeţie dar pană atunci trebuie să mai facem o mică recapitulare cu turele pe care le-am făcut până la sfârşitul lui noiembrie. Am avut parte de o toamnă perfectă, cu multe weekend-uri în care vremea a fost foarte stabilă, iar temperaturile au fost cât se poate de generoase. De data asta ne-am încercat puterile spre Munții Țarcu. Am urcat și acum trei ani prin valea Bistra Mărului spre Șaua Iepii (1727 m alt). Atunci aveam și bicicletele cu noi, iar din Şaua Iepii, am continuat prin dreapta către vf. Ţarcu trecând de Vf Baicu (2123 m alt) - Matania (Nedea-2150 m alt) - Șaua Scheiului (1886 m alt) - Șaua Suculețului (1909 m alt) - Vârful Bodea (2169 m alt) - Vf.Tarcu (2190 m alt). Şi pentru că istorisirea acestui aspect trebuie obligatoriu însoţită de imagini, voi începe dezvăluirea locurilor despre care vorbeam ( aici ). Traseul către șaua Iepii îl aveam destul de proaspăt în cap, aşa că știam ce ne aşteaptă. Munţii Ţarcu probabil nu sunt chiar aşa de sălbatici şi de izolaţi precum vecinii de la sud-est Godeanu dar cu siguranţă sunt extrem de pitoreşti şi impunători. Am dezvoltat un fel de dependență pentru astfel de ieșiri şi evident că nu pot rata o tură în munții Ţarcu, fie ea și una scurtă până în Șaua Iepii, motiv pentru care am acceptat invitația făcută de Mircea. 
Am pornit de dimineață din Timișoara! La ora 6 trezirea şi pe la 7:30 pornim la drum. Ne-am adunat şapte drumeți în două maşini şi după două ore și jumătate ajungem la Poiana Mărului cu un scurt popas la Oţelu Roșu la un magazin (Profi) pentru mici cumpărături. Aici suntem întâmpinați de o ploaie măruntă. Era o dimineaţă destul de rece şi din ce informațiile ce le aveam, așa va rămâne toată ziua. Terminăm cumparaturile şi plecăm. Ne mai oprim doar la capăt de drum, Poiana Mărului. Lasăm una dintre maşini şi pornim toți cu o singură maşină până în partea superioară a văii Bistrei Mărului. Nu intrăm bine în traseu că suntem întâmpinaţi de o barieră de care, până la urmă reușim să trecem. Ploaia ne urmăreşte, şi se transformă-n ninsoare în timp ce ne apropiem de munte pe drumul forestier pe râul Bistra Mărului. Jos plouă, la noi ninge cu fulgi.

Ajungem pe drumul din valea Bistra Mărului, fără zăpadă, într-o dimineaţă destul de mohorâtă, sub ameninţarea câtorva stropi de ploaie coborâţi dintr-un cer întunecat.

Surpriza a fost că drumul spre Șaua Iepii era închis print-o barieră. Când deja ne pregăteam să plecăm ca să urcăm la Cuntu, un nene de la magzin ne-a indicat că dacă vrem să trecem trebuie să mergem la o casă de lângă păstrăvărie să luăm cheia.

Intre timp facem câteva poze.

Eu, Mircea şi Liviu, ne așteptam la o plimbare la răcoare. De la bariera mai mergem încă 14 kilometri pe un drum forestier în (bena) partea maşinii în care se încarcă materiale.

Drumul forestier se albeşte rapid, pe masură ce fulgii aderă la solul îngheţat. Nu suntem singurii care au urcat prin acest loc. În capătul drumului mai zărim o maşină. 

Pe la 10:30 suntem în traseu. Am intrat deabinelea prin ceață și un fel de brumă/chiciură/zăpadă care și-a făcut prezența încă de pe urcare.

Stratul de zăpadă iniţial subţire şi îngheţat, creşte-creşte.

Brazii sunt cimentaţi cu zăpadă, crengile-s pline de frişcă albă.

Forestierul se-ncheie cu un loc ceva mai larg, sub o defrişare tristă, doar că poteca noastră continuă vizibil (deşi nemarcat) printr-o pădure care a scăpat deocamdată de furia drujbelor.

Paşii ne-au purtat pe cursul pârâului o bucată scurtă iar apoi părăsim acea zonă abordând o pantă abruptă prin pădure pe care o traversăm repede.

La lizieră. Ieşim în gol alpin şi bețele de trekking sunt foarte utile în asemena locuri așa că mă folosesc din plin de ele. Dar cum ne apropiam de ieşirea din pădure cum începea să crească şi grosimea stratului de zăpadă. La fiecare pas, piciorul se înfundă în zăpadă!!!

Suntem în ceaţă, white-out, se vede doar până-n 20 m. Din valea Bistrei până la ieşirea din pădure am făcut ~45 de minute. În caz de nevoie există şi o stână ce poate fi folosită ca refugiu în caz de vreme rea.       

Ieşiți din pădure, ochii ne sunt aţintiţi în sus însă vizibilitatea era destul de redusă. Mai nasol e că nu avem o potecă limpede, mergem la ghici. Îndârjiţi, ne îndreptăm cu viteza melcului spre înşeuarea unde norii se întâlnesc cu muntele. Curând, vântul își încearcă forța și ne ia în primire cu furie. Era tot mai frig! Ne reamintim de tura făcută în condiții asemănătoare anul trecut în munţii Cernei când am resimțit din plin frigul, mai ales atunci când stăteam pe loc ( aici ).

După încă un efort susţinut iată-ne în șa (1727 m), dar nu vedem mai nimic în jur. Rămânem uluiţi de diferența mare de temperatură pe care o găsim aici, nu puteai rezista mai mult de 20-30 secunde fără mănuşi pentru că vântul împingea temperatura la valori foarte joase.

Din şa la stânga se ajunge la vf. Pietrii 2h 1/2, trecând de cele două vârfuri (vf Bloju și vf. Custurii), iar la dreapta la vf. Țarcu (6h marcaj banda roșie). Se poate ajunge și la barajul de la Gura Apelor dacă se travesează șaua.

Cam asta am plănuit să facem, şi de aici am făcut cale întoarsă. S-a decis că nu are rost să mai încercăm nimic în asemenea condiţii pentru că oricum vizbilitatea era foarte redusă şi am lăsat pentru data viitoare, alte încercări...

Ne mai oprim la intrarea în pădure. Mai povestim vreo 10 de minute iar apoi continuăm.

Dacă la urcare am urcat cu spor la coborâre suntem mult mai atenţi. Înaintăm cu prudență pentru că e destul de alunecos. Am reuşit să trag două trânte până la intrarea în pădure.

 

Ne mai oprim aşa doar la câte o poză

Există porţiuni în care pădurea e efectiv rasă. E extrem de trist că se întâmplă aceste lucruri sub ochii Ocolului Silvic Oţelu Roşu. 

Vremea s-a mai îndreptat.

La coborâre, întrezărim uneori soarele printre nori.

Ceața și vântul din șa, ne-a coborât direct la mașină pe același traseu.

Era foarte interesant cum oscila temperatura sau condițiile meteo pe distanțe foarte scurte. În anumite locuri era înghețul iernii iar la distanță nu foarte mare să dăm din nou de umezeala toamnei. La întoarcere am oprit la coada lacului, la o frigare. Scurta vizită s-a încheiat frumos - stăm să prăjim la foc, să povestim şi să mâncăm ceva.

Să admirăm priveliștea uluitoare ce se vede. O oază de linişte şi relaxare, în care turiştii îşi pot încărca energiile. O locaţie potrivită pentru plajă, înot şi sporturi acvatice sau plimbări cu barca. Pe malul lacului se poate și campa cu cortul.

Privire spre Poiana Mărului, una dintre cele mai frumoase staţiuni din Banat.

De aici pornim spre Oțelu Roșu, Caransebeș, încheind călătoria la Timișoara. Să sperăm că iarna nu va veni peste noi chiar așa devreme și că Decembrie ne va mai permite cel puțin una/două, incursiuni. E un pic mai greu de dibuit poteca în perioada asta cu ceață, fără un gps. În rest un traseu ce urcă aproape 500 de metri diferenţă de nivel într-o perioadă relativ scurtă (puțin peste o oră). Una peste alta un traseu de o zi cu rucsăcel de tură recomandat oricui are chef de o plimbare scurtă prin munţii Ţarcu. Din păcate iarna ziua este foate scurtă şi traseele de o zi trebuie bine calculate.