Toamna pe Dealuri

Toamna caldă ne îmbie la drumeţii de weekend. 

Începutul lunii noiembrie mi-a oferit un sentiment mai accentuat de libertate și o mai buna comuniune cu natura. Gradele din termometru s-au adunat suficient cât să mă lase să mă bucur de o frumoasă zi. Aşteptam cu mare nerăbdare luna octombrie, pentru a construi un traseu și pentru a profita de nebunia de culori cu care vine la pachet această lună. Ce a rezultat? Aproape 110 km  de străbătut pe drumuri judeţene, comunale şi forestiere. Planul a fost destul de ambiţios și am ținut la el, mergând pe ideea că îl voi adapta la fata locului.
Ce dacă zilele s-au scurtat vizibil şi continuă să mai scadă? Ce dacă temperaturile te-ndeamnă să rămâi înăuntru, la căldurică? Ce dacă peste săptămână plouă, iar soarele tinde să devină o raritate? Nimic din din cele enumerate nu mă poate reține acest weekend de la pedalat. Nu este exclus chiar să am parte de un weekend însorit! O veche zicală spune că nu există vreme rea sau bună, ci doar haine nepotrivite. Prin urmare, nu lăsa timpul neprielnic să te descurajeze! Dacă peste săptămână au fost ploi, prognoza meteo din weekend m-a convins să ies din casă, se anunță vreme frumoasă cu maxime de 24 grade. Am pornit din Timişoara cu gândul să fac unul din traseele ce duc către Buzad. Am pornit pe asfalt și m-am dezumflat repede atunci când am ajuns în Petrovaselo și am dat de noroi. M-am întors și am reluat tura prin Cralovăţ, Teş, Hodoş. De ce din nou în Dealurile Lipovei? Pentru că îmi place, pentru că este unul dintre cele mai frumoase locuri de pe lângă oraș iar lunile de toamnă sunt cele mai indicate pentru a parcurge un traseu de bicicletă. E un loc destul de atractiv pentru o plimbare lejeră pe drumuri de pământ şi printre copaci, având deci accesibilitate mai mult decât ușoară. Traseul pe care o să îl parcurg se întinde pe mai mulți kilometri și nu prezintă un grad de dificultate ridicat. La urma urmei, contează doar aventura în sine. În fiecare zi facem o multitudine de alegeri care ne influențează și ne schimbă viața. Chiar și o scurtă plimbare te va binedispune și ziua va începe cu o doză de energie pozitivă! Străbaterea cărărilor de unul singur poate oferi exeperiențe complet neașteptate, însă trebuie să respecți niște reguli de drumeție pentru solitari. Să te bazezi doar pe tine și să pornești în drumeție de unul singur poate fi una dintre cele mai plăcute experiențe, cu recompense greu de egalat.

Temperaturile încă sunt blânde, dimineţile ce sunt mai răcoroase. Chiar dacă meteorologii estimează o presiune atmosferică ridicată, gradele din termometru pot scădea brusc.

Nu am reuşit să fac nici de data asta echipa cu nimeni, așa ca am plecat de unul singur. Azi, aleg să mă bucur de prezent, și să exploatez la maxim toate opțiunile ce îmi pot aduce un plus... opțiuni pe care nu le voi divulga încă. 

În prima parte, traseul presupune un tur lejer pe drum asfaltat: Remetea Mare - Recaş - Petrovaselo.

Ajuns în satul Petrovaselo la cca. o oră de la plecare, cochetez cu ideea unei traversări către Buzad.

Înainte să fac stânga, conform traseului "imaginar", m-am oprit pentru o poză.

Având parte de o vreme perfectă pentru pedalat, mă aşteptam să urc dealul pe aici. Am trecut prin Petrovaselo, am urcat o pantă şi am dat de drumul ce duce la Cramă. De aici un drum de pământ ia locul asfaltului şi începe o urcare! Era dificil chiar şi să stai în picioare, darămite să mai şi pedalezi.

Precipitatiile și noroiul, sunt marile neplăceri la excursiile pe bicicletă… Peste săptămână au fost ceva ploi şi mă gândeam eu şi la varianta renunţării! Nu eram "pregătit" de nici un fel pentru o tură prin noroi. 

Noroiul lipicos s-a prins rapid de roţi chiar şi pe porţiunea cu iarbă, așa că... pentru a nu avea o zi ratată am regândit traseul. În mod cert, eu nu mă las descurajat de porțiunile greu de trecut da nu voiam să car bicicleta în cârcă cum am mai făcut-o de atâtea ori.

Dornic de descoperiri şi experiente noi, contează mai puțin pe unde merg, prefer chiar și pe asfalt dacă nu am o variantă mai bună.

M-am întors în sat de unde am schimbat direcția spre Cralovăţ. Si acel drum era tot de pământ. 

 Aici lucrurile stau un pic mai bine şi pot înainta fără probleme (pe drumul către Cralovăţ), practic repetând o plimbare mai veche de acum câţiva ani. 

Defapt, ajung să fac acest drum a treia oară. Ai e filmul de la prima tură în care am fost.  

Adevărata problema pe aceste drumuri apare atunci când plouă ore-n sir, poate zile. Dar nu toate ploile sunt duşmanii biciclistilor şi cicloturistilor. Sosite la momentul oportun, mai ales pe caniculă, după mult praf şi oboseală, sunt binevenite dar nu aici. După cum se vede acest drum din pământ se modernizează. Cu cât intru mai adânc pe el, cu atât îmi dau seama mai mult că această variantă e posibilă. 

Având în vedere că mă aflam lângă o stână, m-am oprit să fac o poză am dat cu cio-banul pentru a vedea cum e drumul până la Cralovăţ. Până la urmă, m-am împrietenit patrupezii, defapt m-au întâmpinat pâna să ajung la oi 

Din Petrovaseo, pe o pantă abruptă ce suie pe deal, ajung pe culme de unde se deschid perspective minunante în toate direcţiile. A trecut deja o oră peste miezul zilei.

Aşezarea Cralovăț, este situat la 45 de km la nord-vest de Timişoara, ca mai toate satele bănăţene din zonele deluroase, stă smerit, dar demn, scăldat în razele soarelui (un sat în comuna Topolovățu Mare)

Întâmpinat de o cățelișă și doi puiuți

După o pauză de poze cobor în sat, unde fac stânga.

Înainte de a ajunge în micul sat dintre dealuri, am avut parte de un peisaj „romantic” sau mai degrabă nostalgic, iar cum prima impresie este cea care contează, trebuie să mărturisesc că peisajul m-a cucerit din prima, pentru că acum a fost a treia oară când am călcat pe pământul mirific al Cralovăţului.

Frumuseţea peisajelor de toamnă mă atrage de fiecare dată ca un magnet.

Locul ne oferă o varietate incredibila de peisaje. Doar cine n-a fost toamna în drumeții nu știe ce și cât pierde. Nimic nu se compara cu aerul, cu priveliștea, cu bătălia culorilor, cu liniștea, cu vântul… Și cu nimic…

Pentru a mai varia decorul am să fac o traversare prin pădure.

Un traseu cu miros de toamnă având în vedere că era prin pădure, prin frunze, fără potecă.

Și am luat-o la picior, eram fascinat de frumusețea pădurii!! Căutam o cărare printre frunzele așternute peste tot, dar îmi auzeam doar pașii. Credeam tot timpul că o voi găsii, era o altfel de cărare, era cărarea creeată de mine care mă încuraja să ajung la destinație.

Din Cralovăț voi merge spre partea de nord a circuitului, ca să străbat întâi cea mai lungă parte de drum pe la liziera pădurii și să fac apoi un popas în Buzad pentru a mă bucura și de împrejurimile acestui sătuc. Am intrat cu aceste gânduri în pădure dar aproape că nu-mi mai auzeam gândurile de foșnetul frunzelor uscate peste care parcă n-a căzut strop de apă. 

Noroiul nu este cel mai bun amic al celor care merg în excursii pe bicicletă. De multe ori este greu de ocolit, însă face şi el parte din natură. Circuitele nu se limitează doar la partea carosabilă şi la străzi asfaltate. 

Poate fi ploaia un impediment? Se pare că da. După cum se poate vedea, pe drumurile de la liziera pădurii nu se poate înainta și trebuie să mă întorc şi să reiau un traseu prin pădure, altul decât mi-am propus iniţial.

Au trecut mai bine de două ore peste miezul zilei iar eu tot mai caut posibilități ca să ajung la Buzad. Mi-ar fi plăcut să pot ajunge pe liziera pădurii... Suntem în noiembrie, acum nu te mai poți baza pe numărul orelor de lumină, cu toate că, teoretic încă ar mai fi timp pentru un circuit.

În mijlocul pustietății, departe de tot si de toate, fără semnal, pedalând. Fix așa cum trebuie.

Aici cunosc locul, am mai fost...

De aici cobor direct la superbele lacuri de la Cralovăţ, un loc foarte frumos, unde se spune că a fost cabana în care se relaxa Zoe Ceauşescu...

Cabana de la Cralovăţ. Soarele mângâie cu razele sale și umple de lumină poienițele ascunse între pădurile de foioase și conifere. Cu toate acestea, zilele lungi și caniculare au rămas imortalizate doar în amintirile mele.

Indiferent anotimp, poți veni aici cu cea mai mare lejeritate, fără efort special. Cel mai pozitiv aspect este că poți veni aici și cu mașina mică, nu trebuie o mașină de teren să te aducă, și o lași în apropiere, iar la 10-20 de metri deja ești în paradisul dintre arbori.

În timpul aventurilor, e recomandat să ai mereu la îndemână o gustare, batoane și nelipsita apă. Batoane am mereu la mine, uneori rămase prin rucsac și de pe la alte ture. Restul speram să cumpăr de pe traseu până să ajung aici dar nu am prea dat de magazine. Am avut o singură oprire la Recaş ca să cumpăr o sticlă de apă dar și aia insuficientă, era una de 1/2.

M-a fascinat locul, chiar dacă am mai fost. 

Întreaga vale este extrem de pitorească şi te poate ţine lejer ocupat cel puţin jumătate de zi, dacă cutreieri potecile forestiere din zona. Nu există neapărat trasee marcate, dar nici risc de a te pierde prin pădure, dacă iei cu tine un GPS sau ai simţ al orientării în spaţiu.

Este unul din locurile alea potrivite, pe care le cauţi pentru evadare şi reconectare: accesibile, dar suficient de necunoscute, cât să mai conserve farmecul unui colţ liniştit şi aerisit, la margine de pădure.

Acest peisaj te aşteaptă dacă vi mâine mâine... Locuri frumoase, ascunse, ignorate, uitate. 

E liniște. Urechile mele poluate zilnic de zgomotul orașului nu o pot percepe cum trebuie, așa că țiuie ca nebunele.

Am zăbovit destul lângă lac, suficient cât să admir peisajul, să fac nişte poze şi să mă pregătesc spiritual pentru a continua, fiind abia la prima jumătate a traseului.

Să hoinărești măcar o oră printre copaci şi să te uiți de aproape la lacuri. Îți poți imagina, tot felul de broaște, șerpi, șopârle. Să urmărești o ciocănitoare. Nenumărate variate ar putea exista, dacă ai avea timp și chef de ele. 

În câteva minute deja sunt în șa, mai am drum lung de parcurs. De aici, drumul mai clar spre Hodoş, pe lângă lacurile de la Cralovăţ, apoi prin pădure spre Teş. 

Am transformat ”dezavantajul” într-un avantaj venind pe aici.

Veștezită, Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită  

Aici fac stânga pe drumul de pe lângă lac, intrând în pădure.

Pădurea și peisajele ne oferă numeroase beneficii, dincolo de aerul curat respirat și de vederile frumoase care ne hrănesc simțurile și spiritul. 

Pe covor, foșnitor...

Sunt pe aici destule locuri unde Soarele la apus iluminează pădurea, ajunge lumina la baza arborilor, pe litieră, șamd.

Teș este un sat în Comuna Brestovăț (Județul Timiș) 

 

Grea decizie: La dreapta sau stânga.

O să merg prin stânga către Hodoș

Opresc, acolo unde asfaltul se termină, fac o pauză de fotografii şi stau la o poveste cu un baci de-a locului.

Mai departe asfaltul este înlocuit de macadam şi de gropi. La o căutare ulterioară pe internet am găsit mai multe detalii despre acest drum. Pe sectorul Lucareț, la limita cu județul Arad, DJ 572 care traversează comuna Brestovăț era drum de piatră, macadam (fără șosea asfaltată) dar se lucrează intens şi în cel mai scurt timp aici o să găsim asfalt

De la intersecţia de mai devreme cu Teş, nu am văzut decât o singură maşină. Sunt puţini şoferi care să se aventureze pe acest drum, probabil doar localnicii.

Pedalatul devine mai uşor pe acest drum, fiind pietruit

Pierdut în locurile unde câinii sunt mai mulţi decât oamenii, Hodoşul leneveşte și el pe o culme, parcă la capătul lumii. 

Hodoșul este un sat în comuna Brestovăț (Enciclopedia României) Se situează într-o zonă izolată din nordul judeţului Timiş, la limita cu judeţul Arad, între Dealurile Lipovei. Se învecinează la nord cu satul arădean Cuveşdia, la nord-est cu Coşarii, la est cu Checheş, la sud cu Brestovăţ şi Teş, la sud-vest cu Stanciova, la vest cu Nadăş şi la nord-vest cu Buzad şi Comeat.

Casele vechi se întind lângă biserică, de o parte şi de alta a drumului.  După ce, ani de zile, sătenii au plecat pe alte meleaguri, în sat mai sunt doar cinci-șase gospodării locuite, restul au rămas case de weekend sau se ruinează.

Câinii m-au simțit și și-au făcut prezența imediat

Viaţa, pe aici, probabil că nu e chiar roz, ţinând cont de faptul că existenţa trebuie câştigată şi acest lucru, astăzi, ca şi ieri, nu este destul de simplu de făcut.   

Mi-a atras atenţia biserica, pe partea dreapta a drumului.  

Casa Domnului a fost ridicată la începutul anului 1900. Prin crăpătura uriaşă din zid se vede golul din interior.

Am trecut și de capătul satului, lăsând în urmă două-trei case vechi, toate cu gospodării bine întreţinute cu curţi pline de animale, găini, Vaci etc. urcând dealul prin stânga către pădure

Din Hodoş am tot urcat până aici, şi sunt în cel mai înalt punct al traseului (undeva la aproape 390 m). Zona e teribil de bună pentru mountainbikeri, având la alegere şi trasee mai greoaie, cu urcări solicitante prin pădure, dar mai ales cu poteci generoase şi lejere pentru amatorii unei plimbări.

Am ajuns la o intersecție de două drumuri. Unul destul de umblat mi-a distras atenţia și m-a convins să cobor pe el. E o porțiune faină în coborâre, însă poate ar fi trebuit să o iau pe cel din dreapta, m-ar fi scos cu siguranţă mai bine. Chiar şi aşa, timpul nu mai era prietenul meu.

Cred că ar fi trebuit să mă bazez pe numarul orelor de lumină, înainte de a mă aventura la o nouă traversare prin pădure.

 Coborând, ajung într-o vale, defapt într-o înfundătură. Nu speram nici o clipă că acest drum s-ar putea înfunda doar după câteva sute de metrii. Asta nu înseamnă că acolo unde este puțin mai dificil, nu poți să descaleci și să împingi puțin bicicleta.

Din acel punct a urmat nebunia coborârii. Ora de lumină pe care am avut-o la dispoziție nu-mi era suficientă ca să ajung până la Buzad, probabil nici să traversez pădurea, așa că nu era cazul să risc un night ride prin pădure, şi am preferat să mă întorc.

Ies din zona împădurită şi mă întorc înapoi către Hodoş 

Si ce apus superb… în bătaia unui mic curent de aer ce îmi dă un salut, o palmă. O dată ce toamna-și ia în serios atribuţiile, în doar câteva minute de la dispariţia soarelui dincolo de linia orizontului, te poţi regăsi bâjbâind prin întuneric. Prin urmare, m-am întors la timp astfel încât să nu mă surprindă noaptea în pădure.

Hodoș la lăsarea serii...

Am ajuns din nou la drumul judeţean DJ572. Nu mai era timp de poze, era literalmente ultimele momente de lumina și mă îndoiesc că ar fi ieșit ceva. Dar de asta unele lucruri merg mai bine povestite decat pozate…Afară se întuneca încet încet, aşa că am pornit frontala ca să văd drumul mai bine. Eram pe la kilometrul 63 al traseului şi mai aveam încă 44 km de parcurs până acasă. După alţi 11 km pedalaţi pe întuneric, ajung la Topolovățul Mare la drumul național 6, cel pe care am venit până la Recaș la prânz. De la intersecţia cu DN6 am făcut dreapta. Mai trebuiau parcurşi încă 11 km până la Recaș unde am făcut un popas apoi Timișoara.

Intrarea în Recaş la lumina farului
Aş fi vrut să ajung şi în Buzad dar n-a fost să fie. Am fugărit norii, cocoţându-mă pe dealuri, am speriat oile ieşite la păscut și am agitat câinii, m-am afundat prin desişuri şi am urcat potecile forestiere în căutarea aerului curat. Deşi nu au fost întâmplări ieşite din comun la această tură, ineditul este dat de natura superbă care ne arată că există şi altceva decât betoanele oraşului. Întoarcerea în Timişoara s-a realizat pe asfalt, având parte de o vreme perfectă de toamnă pentru pedalat. Prin urmare, pe viitor voi fi mai atent să organiz excursiile astfel încât să nu mă mai surprindă noaptea pe traseu. Dacă aş fi renunţat la făcut poze probabil mă încadram mult mai bine. E adevărat că m-am oprit de prea multe ori. Întreaga tură am terminat-o în aproximativ 9 ore şi jumătate cu tot cu pauze. A fost un traseu perfect ca lungime pentru o zi de pedalat. Cei 107 km au avut o diferenţă de nivel de 700 m, urcările fiind preponderente în prima jumătate a traseului. Am avut parte de vreme bună, însorită, care a pus în evidenţă culorile toamnei pe dealuri.
Dacă ți-am captivat atenția cum am mai bătut câmpii, află că mi-am făcut promisiunea revenirii și la anul când voi încerca organizarea unei plimbări de weekend, până atunci să auzim numai de bine.