Să pleci la drum pe o caniculă de 40°C la umbră pare o nebunie, dar dorul de pedalat și dorința de a aduna kilometri au fost mai mari. Așa că mi-am luat inima în dinți și am pornit la drum. Am început prin Pădurea Verde, profitând de umbra copacilor, dar adevăratul test a început pe drumul de pământ spre Cernăteaz și Murani. Fără umbră, cu aerul arzând la peste 44°C resimțite, hidratarea deasă a devenit regulă de supraviețuire. Salvarea de moment a venit la magazinul de la intrarea în Murani, unde o sticlă de apă rece de la frigider m-a repus pe picioare. De acolo, am ajuns pentru a treia oară într-o livadă din zonă. Deși nu mai speram să găsesc ceva, pomii erau încă plini de cireșe și vișine uriașe. Mi-am umplut burta cu vișine până la refuz, lăsând loc doar pentru câteva cireșe. Am continuat tura pe drumurile agricole, printre lanuri de grâu deja secerat și baloți de paie, ieșind în asfaltul dintre Seceani și Fibiș. După o reîmprospătare cu sifon la un aparat stradal din Fibiș, am sc...
O tură planificată în ultimul moment. Ce să facem, ce să facem ? E jumătatea săptămânii și weekendul e pe aproape (adică peste trei zile). Cunosc un loc în Munții Cernei cu peisaje fermecătoare unde de foarte mult timp, îmi doream să ajung și în perioada de iarnă. Am făcut planul de bătaie și am aruncat o privire pe hărți ca să stabilesc ultimele detalii. Potențialul zonei este fantastic pentru ture MTB dar și pentru drumeții iar Google Earth, este jucăria perfectă pentru a planifica o astfel de tură. Sunt o puzderie de drumuri forestiere sau de căruță care sunt numai bune de parcurs. Mi-am zis...! Dacă tot se dorește o tură adevărată (într-un decor spectaculos de iarnă), acum e momentul. Ne pornim la drum de dimineață (7:00) din Timișoara cu mai multe mașini spre Rusca - Cornereva până la baza cracului Zmogotin (un cătun din Caras Severin). Acolo ne-am lăsat mașinile și am început urcușul prin pădure (24 de drumeți) pe o poteca folosită de localnici (nemarcată) care duce spre stânele și sălașele sătenilor. Un urcuș susținut către (golul alpin) vf. Pietrele Albe până la punctul culminant al traseului, vf. Babei (cota 1826). Un circuit care urma să ne aducă înapoi la punctul de plecare Zmogotin (dacă am fi urmat drumul de creastă), în care am fi acumulat 17 km cu 1300 m diferența de nivel. A fost o vreme excelentă de iarnă până în golul alpin, unde problema majoră era vizibilitatea redusă, fiind astfel nevoiți sa abandonam urcușul și să ne întoarcem la mașini.
Filmul
De aici pe jos! Pornim în răcoare-a dimineții dar și al unei zi de plina iarnă, lăsând mașinile la baza cracului Zanogii.
Începem să urcăm din cătunul Zmogotin (Depresiunea Cornereva) cu ceva emoții (neștiind cum va fi vremea sus), pe un picior prelung ce iese din creasta Cernei, chiar din vârful Babei.
Când am ajuns efectiv la momentul pornirii pe traseu, am realizat cât de mulți am ajuns să ne adunăm și de această dată.
Chiar dacă nu am avut parte de zăpadă chiar de la start, mă așteptam să apară mai sus, așa că am luat panta în primire.
Avem parte de pante serioase încă de la început
Aici nu avem marcaje turistice, poteca ce o urmam e defapt poteca pe care localnicii o folosesc ca sa urce la stanele de pe munte sau sălașele lor de vara.
O privire înapoi spre Zmogotin
Pentru început urmăm un drum de căruța destul de bolovănos.
În timp ce urcăm, plini de energie spre vf Babei, ratăm poteca ce ne scoate pe culme.
Lăsăm drumul și luăm o urma lăsată de animale ce ne scoate rapid pe culme.
Ne îndreptăm într-o direcție paralelă cu firul văii, care teoretic rămâne planul de rezervă pentru întoarcere.
Urcarea prin pădure nu a fost deloc lungă, am făcut puțină echilibristică și la sfârșitul ei am ieșit în primul punct de belvedere al zilei.
De aici avem o perspectiva extraordinara a văii în care se află cătunul Camena.
Crestele munților Cernei îmi tot fură privirea datorita frumuseților ei.
Ne trezim lângă gospodăria unui localnic
Acesta ne îndrumă să ținem culmea.
Pe lângă sălașele localnicilor
Pe cume mai apărea ocazional câte un vârtej de zăpadă viscolită, un adevărat spectacol al naturii.
Ne-am continuat traseul prin albul ireal, urmărind cum vântul tot aleargă neaua proaspăt ninsă și o alungă necontenit în toate direcțiile
Evident ca am făcut și o binemeritata pauza în care am gustat cate ceva de prin rucsac, dar mai ales pentru vinul fiert care ne-a fost oferit de Ovidiu.
Defapt tot drumul pana aici a fost presărat cu numeroasele reprize foto și scurtele pauze de odihnă și de admirat peisajul (nu se putea altfel).
După ce ne-am tras sufletul și ne-am hidratat cu cate un pahar de vin fiert. am continuat pas cu pas să mergem mai departe.
Pe drumul asta plin cu zăpadă e o încântare, suntem într-un mic colț de rai.
Încet încet, vântul a început să își arate cu adevărat colții
Înaintăm din ce în ce mai dificil din pricina rafalelor. Chiar și asa, nu puteam să nu remarc spectacolul naturii ce se desfășura chiar în jurul nostru, permițându-ne să facem parte din el
Pas cu pas ajungem în poiana cu stâna de la Pietrele Albe. După stâna începe urcarea spre creasta mintiilor Cernei către vârful Babei. Deschiderea spre golul alpin urma să ne primească cu vânt tăios din față, deloc prietenesc suficient cât să ne îngreuneze foarte mult înaintarea. Ne facem curaj și înaintăm încercând să ținem piept vântului și să urcăm spre culmea principală a Munților Cernei către est.
Cu atenție încordată la fiecare pas, am mers mai departe în speranța că vom ajunge pe vf Babei, după ce o parte dintre noi au decis să se întoarcă din cauza vizibilității întețite și a frigului. Erau momente când trebuia să ne oprim din înaintare din cauza vitezei cu care bătea vântul. După câteva opriri verific GPS-ul pentru că alt reper nu prea aveam, valuri de ceață și vârtejuri de zăpadă apăreau peste tot - în jur nu puteam distinge nimic mai mult decât o mare difuză de alb. Ideea ca să mai continuăm nu era deloc bună, era imposibil să ajungem până în vârf și ne întoarcem înainte de a fi prea târziu. Uneori, îmi place să-mi testez limitele în condiții de vreme vitregă.
Revenim înapoi la stână. Frigul m-a făcut sa nu pot filma foarte mult cu GoPro-ul sus în bătaia vântului deoarece se descarca bateria instantaneu iar aparatul se închidea, deși priveliştea încântătoare a munților Cernei îmi întorcea mereu privirea.
Ajungem repede în zona mai ferită de vânt din zona împădurită unde atmosfera e mai calmă.
Coborârea se termină infinit mai repede decât urcarea, așa că am ales un drum forestier, altul decât am urcat în care lungimea este dublă față de urcare.
De data asta coborârea durează mai mult. Avem porțiuni alunecoase cu gheață
Încet, dar sigur, oboseala începea sa pună stăpânire pe mine. Alunecușul de jos mă obliga să merg mult mai încordat iar acest lucru îmi rupea din energie. Aveam și o durere la glezna de la piciorul drept, și încet încet se muta durerea și la stângul.
Ajungem la cantonul Zmogotin Bujoru. De aici și până la mașini suntem la numai câteva minute distanță, cca 1,5 km.
Zi de vineri, evident însorită pentru a face în ciudă celor care se duc la muncă... Mely vine și de data asta cu ideea să mergem cu cortu peste noapte, că știe el un loc frumos și liniștit unde a mai fost. Printre aceste locuri se găsește și Poiana Mărului, locul unde se spune că se respiră cel mai curat aer. Eu am preferat mereu locurile liniștite în care mă pot bucura cu adevărat de timpul petrecut acolo, iar ideea unei excursii cu cortul, în aer liber, este întotdeauna binevenită, pentru că vreau să mă bucur de vremea de afară, de soare. Vreau să mă bucur de lucrurile spontane și nu programate. Nu te-ntâlnești prea des cu șansa să te poți deconecta de freamătul cotidianității. Nu toata lumea se dă în vânt după contactul apropiat cu natura. Mulți nu și le permit. Iar și mai mulți nu le considera o prioritate, sau nu le vad ca pe un obiectiv de bifat pe lista lucrurilor de făcut până la o anumită vârstă. Alteori, motivele sunt dintre cele mai neașteptate. Toate se concentrează în...
Cum am transformat o zi toridă într-o aventură pe bicicletă prin pădurile Banatului Toate aventurile mari încep cu o alarmă care sună prea devreme și cu un plan bine pus la punct. Pentru noi, destinația de weekend a fost clară: potecile umbroase și provocatoare din Banatul Montan. Însă, până la prima pedală în Bocșa Română, drumul echipei noastre s-a împărțit în două strategii complet diferite de deplasare. În timp ce ceilalți doi coechipieri, Marius și Zoli, au ales spiritul clasic de vagabondaj al bicicliștilor și s-au îmbarcat în trenul spre Bocșa, eu și fiica mea, Roxana, am optat pentru varianta pe patru roți. Am încărcat bicicletele pe mașină și am părăsit Timișoara dis-de-dimineață, lăsând în urmă agitația orașului. Planul era simplu: ne întâlnim cu toții în gara din Bocșa Română, facem joncțiunea echipei și dăm startul aventurii. Drumul cu mașina ne-a dat timp să ne încărcăm cu entuziasm pentru ceea ce avea să urmeze: o zi lungă de pedalat, pante solicitante și promi...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.