Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr
Este o nouă dimineață spre munte - Retezat (iarna) După ce am auzit atâtea lucruri despre Retezat am hotărât să revenim şi să vedem cu ochii noștri locul acesta misterios. Parcul Naţional Retezat este Raiul amatorilor de drumeţii şi locul în care simţi nevoia să te întoarci mereu dacă ai mai fost. Am mai fost în trecut în Poiana Pelegii, dar şi încojurul lacului Gura Apelor, trasee pe care le-am făcut atunci pe bicicletă. Deplasarea până în zona turistică durează cca 3 ore de mers cu mașina, aşa că pornim și de data asta la drum de dimineață. După o săptămână în care ochii au fost ațintiți doar pe starea vremii (decis chiar şi să renunț), am plecat în cele din urmă din Timișoara, la 6:30, într-un grup ceva mai restrâns și am ajuns la 9:30 la Râuşor, lăsând mașinile în apropierea pârtiei de schi (locul din care vom pleca pe traseu). Este important totuși ca înainte de pornirea în drumeție să te interesezi de starea traseelor deoarece unele dintre ele pot fi impracticabile atunci când zăpada este foarte mare. În ultimele săptămâni, cine adora drumețiile s-a trezit constrâns să-și mai limiteze / întrerupă hoinarerile. Asta dacă nu s-a dotat cu echipament de munte. Traseul este unul tematic-educativ şi l-am ales datorită accesului facil dinspre Râușor, iar pricipala atracţie a fost că putem urca spre culme. Că tot tot veni vorba... eu nu am mai fost încă pe acest traseu, este pentru prima dată, dar să vă povestesc şi cum am ajuns să stabilesc un traseu pe aici. Urcarea către Preveciori (Munţii Poiana Ruscă), o drumeție în care am fostla final de an 2017, mi-a oferit o panoramă minunată spre Retezat, determinându-mă să programez o tură şi aici. La scurt timp am început să mă documentez despre cum putem ajunge dar şi despre perioada cea mai propice pentru aceasta. Important e să te informezi, să verifici harta, ca mai apoi să ști la ce sa te aștepți atunci când pleci la drum.
Sper să mă poarte picioarele.
Haideți să vedem cum o fi urcușul: dacă o să mă descurc, dacă o să fie zăpadă multă pe traseu, dacă o să se împrăștie norii sau dacă o să fie soare, sunt multe necunoscute pe care urmează să le aflăm. În Retezat nimic nu-i ușor cu atâta zăpada, tocmai de aceea când pleci la drum, trebuie să fi pregătit pentru a face faţă ori cărei situații, aşa că am încercat să fiu și foarte eficient și am luat doar strictul necesar: câteva haine în plus, mâncare nu foarte multă, ceai cald în termos, dulciuri și mă rog...alte încă câteva lucruri utile. Nu avem rachete majoritatea, dar o să mergem doar atât cât o să putem dacă zăpada va fi mare.
Haideți să vă spun câte ceva despre munții Retezatului. Aceștia sunt situați în partea de vest a carpaților Meridionali, spre nord se invecinează cu depresiunea Hațegului, spre Est și spre Sud, cu depresiunea Petroșani, iar spre Vest, Râul mare ii desparte pe muntii Țarcu și Godeanu. Suprafața totală este de cca 750 km pătrați. Se disting aici trei subunități de relief : Retezatul Propriu zis sau central care este cel mai întins și cel mai înalt, apoi munții Piule Iorgovanu, supranumit și Retezatul Mic și munții Tulisa, munți mai domoli, mai joși. Munții Retezat au o climă aspră caracteristică munților de peste 2000 de metrii. Temperatura medie anuală variază între -2 și două grade celsius. Cea mai rece lună este luna Ianuarie, cu temperatură medie de -10 grade (noi am prins doar -8 grade) iar luna cea mai caldă este luna iulie când temperatura medie este de 8 grade celsius, așa că nu vă gândiți să veniți aici nici măcar vara doar în tricou.
Aici este filmul
Din localitatea Râu de Mori, urmăm un drum asfaltat (DJ686) înspre Râuşor, care trece prin localitatea Suseni. Pe versantul opus al vaii pe colti de stancă se înalţă ruinele cetăţii Colt. Se zăreste mai greu zidurile ei cenuşii din maşină. Traseul care duce la ruine, este unul tematic si continua spre satul Nucsoara prin valea Pietrele.
DJ686 urmărește Valea Râuşor și ajunge în stațiunea cu același nume, după 12,6 km de la Râu de Mori.
Pornim de la mașini cca 200 m până la intrarea pe traseu.
Ce-i drept că m-au cuprins ceva emoții înainte de urcare datorită stratului gros de zăpada, dar şi atenţionarea venită si de la salvamontist cum că nu vom putea urca până sus pentru că stratul de zăpadă ajunge și până la brâu. Ne vom descurca noi până la urmă și vom urca atât cât se poate și cât vom putea.
Am ajuns la un punct de reper. Aici, la baza pârtiei de schi, se află un stâlp cu săgeți de unde pornesc mai multe trasee.
Poteca noastră urcă șerpuind prin pădure prezentand aproape toate felurile de vegetatie din parcul National Retezat, inclusiv grohotisul specific Retezatului. Șaua Ciurilă ne va oferi deschideri și priveliști deosebit de frumoase către o largă zonă a Retezatului, asa că nu ar fi deloc rău să ajungem măcar până acolo ( la cabana Pietrele sigur nu vom ajunge). În condiții de vreme bună acest traseu: Râușor-Șaua Ciurilă se parcurge în aproximativ 1:30 - 2:00 ore iar până la Pietrele 2:30 - 3:00 ore.
În față avem pârtia de schi iar diferența de nivel care trebuie urcată până în șa este de 600 m iar distanța de 4km.
Pornim spre Șaua Ciurilă urcând ușor, continuu, pe Traseul Curioșilor .
Ei, eu sper sa ajungem măcar până în Șaua Ciurilă și până se întunecă să ajungem înapoi, dacă nu... avem frontală, avem tot ce ne trebuie.
Traseul cruce albastră intră în pădure, traversează pârtia de schi în partea superioară, și ajunge pe un vechi drum forestier.
Doar ce am plecat și începe urcușul adevărat, încep sa se deschidă și peisajele.
Cât de frumos este când iese și cate un pic de soare, te încurajează să mergi mai departe.
Poteca e făcută de noi, bătând zăpada sau înotând efectiv în zăpadă încă neasezată.
Străjerii in alb
După munci destul de încordate și efort maxim ne dorim să ajungem măcar în Șaua Ciurilă.
Efortul până aici ne este răsplătit de o priveliște superbă.
E greu să urci în astfel de condiții, când peisajele iți strigă să te oprești pentru a te bucura de ele mai mult, dar și pentru a le surprinde în câteva imagini pe care să le împarți apoi cu cei rămași la oraș. Aşa că eu cu o mână fotografiez sau filmez iar în cealaltă mână țin beţele de trekking.
Descoperim o priveliște minunată și admirăm de jur-împrejur întreagă salbă de brazi în imaginea încețoșată a Retezatului
În şir indian înaintăm pe urmele celor cu rachete.
Stăm un pic să bem un ceai și pornim din nou la drum.
Este tot mai greu iar zăpada tot mai mare, ne scufundăm până la brâu.
Adineauri m-am oprit și am băut un ceai, scăzuse rezervorul, și când e gol nu mai ai forță nu mai ai nimic. E bine că am mâncat totuşi ceva înainte de a ajunge la Râușor, profitănd de oprirea de la Oţelul Roşu
Este tot mai greu iar zăpada tot mai mare, sunt porţiuni unde ne afundăm până la brâu.
Ne afundăm într-un jnepeniș care a cam închis poteca, şi pe care încercăm sa-i traversam. Am mai continuat încă puțin până într-un loc de unde am putut zări culmea ca apoi să ne întoarcem. Măcar am reușit să ajungem deasupra pădurii până la cca 520 m diferența de nivel.
Încă cca 300-400 de metri am mai fi avut până în Şaua Ciurilă de unde am fi putut admira o mare parte din masiv, şi cu puțină experienta am fi putut identifica probabil: Vârful Mare, Peleaga, Păpușa sau văile de pe care pleacă traseele spre culmile dintre ele. Aici am făcut cale întoarsă. Ziua fiind scurtă, a trebuit să ne întoarcem pentru a ajuge pe lumină jos, aşa că rămâne pentru data viitoare. Atunci când zăpada e mai stabilă iar ziua mai lungă, permite abordarea unui traseu mai lung.
Schimbăm direcția de mers înspre nord-vest și ne întoarcem pe acelaşi traseu pe care am urcat.
Poteca este de acum mai vizibilă, mai bătătorită și ne duce înapoi spre mașini
Am început să merg cam împleticit pe coborare, dar probabil și de oboseală.
Uau, sunt minus 8 grade afară, iar dupa cca 8 ore de mers prin frig, camera de filmat imi arată low battery. Noroc că sunt cât de cât echipat și pregătit să fac faţă condiţiilor grele, dar deja suntem pe final și cred că am filmat suficient pentru un montaj frumos. Am avut totuşi o zi frumoasă chiar dacă in marea parte a ei a fost inorat.
Datorită cantităților mari de zăpadă care cad iarna nu vă recomand să urcați pe munte fără rachete de zăpadă sau schiuri de tură. Înaintarea prin zăpadă ar fi foarte anevoioasă. Daca esti un pic mai invăţat cu drumeţiile şi ai echipament potrivit, adică bocanci, rucsac, pelerină, apă, lanternă, mâncare şi un telefon mobil poţi să parcurgi acest traseu fără nici un fel de probleme. Să ne vedem cu bine! și, ca de obicei, mă gândesc deja pentru următoarea tură! MAI MULTE POZE AICI
S-a așternut iarna și aici cu ale ei veșminte înghețate, și pline de mister. Prin urmare am luat iarăși drumul muntelui. Planul e destul de simplu, sâmbătă dimineața pornim spre Ilova, până la capătul satului (mai aproape de poalele munților). Frig aici în această dimineață -20 °. Și totuși asta nu ne-a împiedicat absolut deloc să ne bucurăm de o tură de trekking în natură. De îndată ce oprim maşina, căutăm să nu pierdem prea mult timp și să plecăm. Pornim la drum pe traseul desenat spre dealul Piatra Ilovei, situat în partea sud vestică a munților Țarcu din apropierea satului Ilova. Relieful regiunii este accidentat, vârful fiind situat la 874 m altitudine. Colegi de tură: Mely și Liviu Călătorii în pandemie Suntem la altitudinea de 490 m, la poalele vârfului Piatra Ilovei, şi suntem decişi să urcăm până în vârf. Ilova: strada principală Așadar, ne-am stabilit plecarea de aici De la ieșirea din sat se cotește la stânga și se intră pe un drum posibil plin de noroi, am avut noroc că er
Munţi, munţi, munţi! Altceva? Tot munţi. Ultima ieşire din luna Ianuarie ne poartă paşii spre Vârful Babei (1833 m alt.) din Munţii Cernei, o tură care s-a desfăşurat în condiţii de iarnă primăvăratică. Din nou provocare, descoperire și distracție. M-a mâncat tălpile să încerc ce nu am reuşit în urmă cu două săptămâni. Vorba aia! Vrei traseu ? Îl faci ca lumea, de la cap la coadă, pricipalul e să ai vreme bună, nu mai contează când te întorci dacă ai frontală. Am aşteptat, fără nicio grijă, să văd cum vremea se anunţă faină cu câteva zile înainte de weekend. Şi chiar aşa a fost. Zic băi...nu se poate, cât noroc pe capul meu! Asta a fost! Pentru că aveam intenţia de a face traseul, pornim de dimineaţă din Timişoara, şi iată-ne în Cornereva, sâmbătă la 9:30, departe de oraşul zgomotos. Parcăm maşina ca de obicei în Zmogotin, cătunul îconjurat de dealuri supebe dar şi de un alb care îşi clăteşte prospeţimea în soarele cald, şi împeună cu alţi 11 începem să urcăm pe un crac ce ies
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.