Este o nouă dimineață spre munte - Retezat (iarna) După ce am auzit atâtea lucruri despre Retezat am hotărât să revenim şi să vedem cu ochii noștri locul acesta misterios. Parcul Naţional Retezat este Raiul amatorilor de drumeţii şi locul în care simţi nevoia să te întoarci mereu dacă ai mai fost. Am mai fost în trecut în Poiana Pelegii, dar şi încojurul lacului Gura Apelor, trasee pe care le-am făcut atunci pe bicicletă. Deplasarea până în zona turistică durează cca 3 ore de mers cu mașina, aşa că pornim și de data asta la drum de dimineață. După o săptămână în care ochii au fost ațintiți doar pe starea vremii (decis chiar şi să renunț), am plecat în cele din urmă din Timișoara, la 6:30, într-un grup ceva mai restrâns și am ajuns la 9:30 la Râuşor, lăsând mașinile în apropierea pârtiei de schi (locul din care vom pleca pe traseu). Este important totuși ca înainte de pornirea în drumeție să te interesezi de starea traseelor deoarece unele dintre ele pot fi impracticabile atunci când zăpada este foarte mare. În ultimele săptămâni, cine adora drumețiile s-a trezit constrâns să-și mai limiteze / întrerupă hoinarerile. Asta dacă nu s-a dotat cu echipament de munte. Traseul este unul tematic-educativ şi l-am ales datorită accesului facil dinspre Râușor, iar pricipala atracţie a fost că putem urca spre culme. Că tot tot veni vorba... eu nu am mai fost încă pe acest traseu, este pentru prima dată, dar să vă povestesc şi cum am ajuns să stabilesc un traseu pe aici. Urcarea către Preveciori (Munţii Poiana Ruscă), o drumeție în care am fostla final de an 2017, mi-a oferit o panoramă minunată spre Retezat, determinându-mă să programez o tură şi aici. La scurt timp am început să mă documentez despre cum putem ajunge dar şi despre perioada cea mai propice pentru aceasta. Important e să te informezi, să verifici harta, ca mai apoi să ști la ce sa te aștepți atunci când pleci la drum.
Sper să mă poarte picioarele.
Haideți să vedem cum o fi urcușul: dacă o să mă descurc, dacă o să fie zăpadă multă pe traseu, dacă o să se împrăștie norii sau dacă o să fie soare, sunt multe necunoscute pe care urmează să le aflăm. În Retezat nimic nu-i ușor cu atâta zăpada, tocmai de aceea când pleci la drum, trebuie să fi pregătit pentru a face faţă ori cărei situații, aşa că am încercat să fiu și foarte eficient și am luat doar strictul necesar: câteva haine în plus, mâncare nu foarte multă, ceai cald în termos, dulciuri și mă rog...alte încă câteva lucruri utile. Nu avem rachete majoritatea, dar o să mergem doar atât cât o să putem dacă zăpada va fi mare.
Haideți să vă spun câte ceva despre munții Retezatului. Aceștia sunt situați în partea de vest a carpaților Meridionali, spre nord se invecinează cu depresiunea Hațegului, spre Est și spre Sud, cu depresiunea Petroșani, iar spre Vest, Râul mare ii desparte pe muntii Țarcu și Godeanu. Suprafața totală este de cca 750 km pătrați. Se disting aici trei subunități de relief : Retezatul Propriu zis sau central care este cel mai întins și cel mai înalt, apoi munții Piule Iorgovanu, supranumit și Retezatul Mic și munții Tulisa, munți mai domoli, mai joși. Munții Retezat au o climă aspră caracteristică munților de peste 2000 de metrii. Temperatura medie anuală variază între -2 și două grade celsius. Cea mai rece lună este luna Ianuarie, cu temperatură medie de -10 grade (noi am prins doar -8 grade) iar luna cea mai caldă este luna iulie când temperatura medie este de 8 grade celsius, așa că nu vă gândiți să veniți aici nici măcar vara doar în tricou.
Aici este filmul
Din localitatea Râu de Mori, urmăm un drum asfaltat (DJ686) înspre Râuşor, care trece prin localitatea Suseni. Pe versantul opus al vaii pe colti de stancă se înalţă ruinele cetăţii Colt. Se zăreste mai greu zidurile ei cenuşii din maşină. Traseul care duce la ruine, este unul tematic si continua spre satul Nucsoara prin valea Pietrele.
DJ686 urmărește Valea Râuşor și ajunge în stațiunea cu același nume, după 12,6 km de la Râu de Mori.
Pornim de la mașini cca 200 m până la intrarea pe traseu.
Ce-i drept că m-au cuprins ceva emoții înainte de urcare datorită stratului gros de zăpada, dar şi atenţionarea venită si de la salvamontist cum că nu vom putea urca până sus pentru că stratul de zăpadă ajunge și până la brâu. Ne vom descurca noi până la urmă și vom urca atât cât se poate și cât vom putea.
Am ajuns la un punct de reper. Aici, la baza pârtiei de schi, se află un stâlp cu săgeți de unde pornesc mai multe trasee.
Poteca noastră urcă șerpuind prin pădure prezentand aproape toate felurile de vegetatie din parcul National Retezat, inclusiv grohotisul specific Retezatului. Șaua Ciurilă ne va oferi deschideri și priveliști deosebit de frumoase către o largă zonă a Retezatului, asa că nu ar fi deloc rău să ajungem măcar până acolo ( la cabana Pietrele sigur nu vom ajunge). În condiții de vreme bună acest traseu: Râușor-Șaua Ciurilă se parcurge în aproximativ 1:30 - 2:00 ore iar până la Pietrele 2:30 - 3:00 ore.
În față avem pârtia de schi iar diferența de nivel care trebuie urcată până în șa este de 600 m iar distanța de 4km.
Pornim spre Șaua Ciurilă urcând ușor, continuu, pe Traseul Curioșilor .
Ei, eu sper sa ajungem măcar până în Șaua Ciurilă și până se întunecă să ajungem înapoi, dacă nu... avem frontală, avem tot ce ne trebuie.
Traseul cruce albastră intră în pădure, traversează pârtia de schi în partea superioară, și ajunge pe un vechi drum forestier.
Doar ce am plecat și începe urcușul adevărat, încep sa se deschidă și peisajele.
Cât de frumos este când iese și cate un pic de soare, te încurajează să mergi mai departe.
Poteca e făcută de noi, bătând zăpada sau înotând efectiv în zăpadă încă neasezată.
Străjerii in alb
După munci destul de încordate și efort maxim ne dorim să ajungem măcar în Șaua Ciurilă.
Efortul până aici ne este răsplătit de o priveliște superbă.
E greu să urci în astfel de condiții, când peisajele iți strigă să te oprești pentru a te bucura de ele mai mult, dar și pentru a le surprinde în câteva imagini pe care să le împarți apoi cu cei rămași la oraș. Aşa că eu cu o mână fotografiez sau filmez iar în cealaltă mână țin beţele de trekking.
Descoperim o priveliște minunată și admirăm de jur-împrejur întreagă salbă de brazi în imaginea încețoșată a Retezatului
În şir indian înaintăm pe urmele celor cu rachete.
Stăm un pic să bem un ceai și pornim din nou la drum.
Este tot mai greu iar zăpada tot mai mare, ne scufundăm până la brâu.
Adineauri m-am oprit și am băut un ceai, scăzuse rezervorul, și când e gol nu mai ai forță nu mai ai nimic. E bine că am mâncat totuşi ceva înainte de a ajunge la Râușor, profitănd de oprirea de la Oţelul Roşu
Este tot mai greu iar zăpada tot mai mare, sunt porţiuni unde ne afundăm până la brâu.
Ne afundăm într-un jnepeniș care a cam închis poteca, şi pe care încercăm sa-i traversam. Am mai continuat încă puțin până într-un loc de unde am putut zări culmea ca apoi să ne întoarcem. Măcar am reușit să ajungem deasupra pădurii până la cca 520 m diferența de nivel.
Încă cca 300-400 de metri am mai fi avut până în Şaua Ciurilă de unde am fi putut admira o mare parte din masiv, şi cu puțină experienta am fi putut identifica probabil: Vârful Mare, Peleaga, Păpușa sau văile de pe care pleacă traseele spre culmile dintre ele. Aici am făcut cale întoarsă. Ziua fiind scurtă, a trebuit să ne întoarcem pentru a ajuge pe lumină jos, aşa că rămâne pentru data viitoare. Atunci când zăpada e mai stabilă iar ziua mai lungă, permite abordarea unui traseu mai lung.
Schimbăm direcția de mers înspre nord-vest și ne întoarcem pe acelaşi traseu pe care am urcat.
Poteca este de acum mai vizibilă, mai bătătorită și ne duce înapoi spre mașini
Am început să merg cam împleticit pe coborare, dar probabil și de oboseală.
Uau, sunt minus 8 grade afară, iar dupa cca 8 ore de mers prin frig, camera de filmat imi arată low battery. Noroc că sunt cât de cât echipat și pregătit să fac faţă condiţiilor grele, dar deja suntem pe final și cred că am filmat suficient pentru un montaj frumos. Am avut totuşi o zi frumoasă chiar dacă in marea parte a ei a fost inorat.
Datorită cantităților mari de zăpadă care cad iarna nu vă recomand să urcați pe munte fără rachete de zăpadă sau schiuri de tură. Înaintarea prin zăpadă ar fi foarte anevoioasă. Daca esti un pic mai invăţat cu drumeţiile şi ai echipament potrivit, adică bocanci, rucsac, pelerină, apă, lanternă, mâncare şi un telefon mobil poţi să parcurgi acest traseu fără nici un fel de probleme. Să ne vedem cu bine! și, ca de obicei, mă gândesc deja pentru următoarea tură! MAI MULTE POZE AICI
Toamna se numără kilometrii în șa și dovlecii! Pe 19 septembrie 2026, am lăsat mașina în parcarea Lidl din Jimbolia și am pornit pe biciclete, împreună cu fiica mea, Roxana, spre Festivalul Dovleacului de la Kikinda. Deși planul inițial era să plecăm mai devreme alături de un grup mai mare de prieteni, o mică întârziere ne-am obligat să pedalăm pe cont propriu până la graniță. La vama Lunga am fentat rapid coada de mașini, ne-am intersectat cu alți bicicliști timișoreni și am format un pluton de cinci pe pista excelentă spre Serbia. Prima oprire obligatorie la intrarea în oraș a fost pe celebra stradă cu boltă naturală. Este un loc absolut magic, unde coroanele copacilor se întâlnesc deasupra șoselei și formează un tunel vegetal spectaculos, perfect pictat în nuanțe timpurii de toamnă. Nu am putut rezista fără să tragem pe dreapta pentru o scurtă sesiune de poze. De acolo, am plonjat direct în atmosfera vibrantă a festivalului din centrul orașului, printre meșteșugari, arome irezi...
Există ture de bicicletă care îți rămân întipărite în minte nu doar pentru kilometrii parcurși, ci pentru atmosfera lor specială. Exact așa a fost tura de vineri, pe care nu o pot numi altfel decât „Octombrie Magic”. A fost o aventură de toamnă veritabilă în Munții Poiana Ruscă, trăită în formulă de trei: eu, fiica mea Roxana și soțul ei, Flavius. Pentru ei doi, o bună parte din acest traseu a fost o premieră absolută, iar cifrele înregistrate la final pe GPS au confirmat că nu ne-am jucat: 73 de kilometri și 1264 de metri diferență de nivel. Planul inițial era simplu: să nu plecăm cu noaptea-n cap, dar nici mai târziu de ora opt din Timișoara. Însă, cum socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu cea din teren, am reușit să pornim abia în jur de ora nouă. O întârziere care avea să ne coste mai târziu, având în vedere că trecerea recentă la ora de iarnă scurta considerabil ziua. Am prevăzut de la bun început că ne va prinde noaptea pe drumul de întoarcere, și exact așa s-a și întâmpla...
O zi de ascensiune către un vârf cunoscut, urcat și râvnit de mulți bicicliști, dar care pentru mine a însemnat o adevărată aventură de peste 10 ore și o reușită memorabilă — revenirea pe un traseu pe care îl mai parcursesem și în primăvara anului 2014. Evocarea oricărui loc vizitat trezește inevitabil o sumedenie de amintiri: peisajele care mi-au rămas întipărite pe retină, potecile ascunse sau întâmplările trăite la fața locului( îți poți aminti și povestea turei din 2014 aici ). Nemaiavând stare acasă într-o zi frumoasă de noiembrie, am căutat coechipieri de munte și am luat legătura cu Alida și Caius. Totul s-a legat brusc și oarecum neașteptat. Odată confirmată echipa, am bătut în cuie planul zilei: plecăm de la Mănăstirea Maria Radna, intrăm pe Valea Milovița din localitatea Milova și urcăm prin pădure peste Vârful Ivanița (707 m) până pe cel mai distinctiv vârf al zonei, Vârful Highiș (799 m) . Pentru întoarcere am ales creasta principală pe marcaj bandă roși...
Curtea - Fărăşeşti -Poieni Strâmbu- Bătrâna -Valea lui Liman-Româneşti-Curtea: O poveste de toamnă cu push-bike și „suc de prune” Ne-am dat întâlnire într-o sâmbătă de toamnă, pe 24 octombrie, în parcarea hotelului Baron din Timișoara, cu un plan clar: tura Românești – Poieni Strâmbu – Bătrâna. Dar cine suntem noi, de fapt? Suntem pur și simplu bicicliști pasionați de aventură și de libertatea pe care ți-o dau cele două roți. Am pornit la drum nouăsprezece suflete până la Fărășești, un sat aflat la vreo zece kilometri de Curtea, localitatea unde ne lăsasem mașinile. Aici, traseul nostru s-a separat de trei dintre colegi, doi băieți și o fată, care au preferat să pedaleze într-un ritm mai lejer. Cum dinamica grupului nostru cerea un alt tempo, ne-am despărțit strângându-ne mâinile și asigurându-ne că se vor descurca de minune, mai ales că aveau un GPS la îndemână. Am rămas astfel șaisprezece – o singură fată și restul băieți. Ținta noastră era clară și ambițioasă: voiam să ne căț...
O dorință mai veche împlinită pe două roți „Drumurile dificile duc mereu spre destinații frumoase.” Acesta a fost motto-ul nostru pentru o nouă evadare în natură, gata să dăm multe pedale spre drumuri noi. Într-o zi de sâmbătă, pe 2 iunie 2018, conform planului stabilit de acasă, ne îndreptam spre Munții Poiana Ruscă. Aveam un obiectiv clar și ambițios: să urcăm cu bicicletele până pe Vârful Rusca (1355 m), iar la întoarcere să coborâm prin Luncanii de Jos, trecând pe la Tăul Ursului. Am ajuns la punctul de plecare, Complexul Turistic Valea lui Liman, în jurul orei 8:40. Pentru a ne bucura de o tură cât mai relaxantă la început, am pornit la drum puțin înainte de ora 9:00, chiar din parcarea complexului. Am intrat pe drumul de legătură spre Poieni-Strâmbu, traversând Valea lui Liman într-o ascensiune constantă de circa 6 kilometri. Odată ajunși la capătul acestei urcări, ni s-a deschis în față Valea Șasa. A urmat o coborâre plăcută de aproximativ 2 kilometri, până în dreptul unui podeț...
Era o primăvară ca oricare alta, dar pentru mine, acel aprilie a venit cu o schimbare neașteptată. Roxana, fiica mea, a decis că a sosit momentul să facă un pas mare și să se mute. A fost decizia ei spre o nouă etapă în viață, un drum pe care îl susțin cu toată inima, chiar dacă a lăsat un gol uriaș în casă. Odată cu ea a plecat și Maxx, cățelul „nostru”, de care eram extrem de atașat. Cum nimic nu ar mai fi fost la fel fără un blănos în familie, casa părând brusc prea liniștită, am știut că trebuie să fac ceva. Viața cu un cățel este minunată, dar presupune și asumarea unor responsabilități uriașe, așa că m-am asigurat că aleg câinele potrivit. Căutam un suflet activ, dar adaptabil, un partener loial care să iubească natura la fel de mult ca mine. Așa a început căutarea care ne-a condus la ea. Când am văzut-o prima dată — un ghemotoc de energie cu ochi inteligenți și blană sârmoasă — am știut instant că ea este piesa lipsă din puzzle-ul nostru. Am numit-o Sara. Primele zil...
„Dacă nu poți zbura, fugi. Dacă nu poți fugi, mergi. Dacă nu poți merge, târăște-te. Orice ai face, trebuie să mergi înainte.” Cuvintele lui Martin Luther King par scrise special pentru zilele de toamnă târzie, când lumina e puțină, timpul e strâns, dar dorul de ducă e prea mare ca să rămâi în casă. Ziua tot mai scurtă ne îmbie la trasee blânde, prin zone mai puțin umblate, unde foșnetul pădurii devine singurul partener de drum. Însă pe bicicletă, în Munții Zărandului, termenul „blând” capătă rapid nuanțe de aventură pură. Ceea ce pornește ca o plimbare liniștită sub soarele palid de noiembrie se transformă, la prima pantă serioasă, într-un test de voință unde pushing-ul prin covorul dens de frunze uscate dă dreptate citatului: important e să înaintezi, indiferent de ritm. Filmele, pozele sau descrierile text redau doar o mică parte din experiența trăită într-o astfel de aventură. Trebuie doar să scoți bicicleta la o tură pe munte ca să te poți bucura cu adevărat de farmecul acestor m...
Clisă friptă şi pită picurată! De data aceasta revin cu o poveste de toamnă, mai exact o pedalare din 15 noiembrie 2014, pe care am organizat-o la inițiativa lui Meleag Florin (Mely). Aventura a început într-o sâmbătă, pe la jumătatea lui noiembrie. Ne-am adunat cu toții în Gara de Nord din Timișoara la ora 7:00, iar la 7:39 am luat trenul spre Radna – o călătorie care a costat doar 9,5 lei de persoană și 3 lei pentru bicicletă. Vremea a ținut cu noi și, pe o zi frumoasă de toamnă, am pornit din Lipova spre Paniova, peste dealuri și hăt departe, prin locuri mai puțin umblate. Am pedalat prin satele din jur – Șiștarovăț, Labășinț, Crivobara și Secaș – bucurându-ne de un traseu relativ ușor, fără urcări istovitoare. Singura porțiune care ne-a pus ceva mai mult la încercare a fost urcarea dintre Șiștarovăț și Secaș, însă restul drumului s-a așternut în pante line, perfecte pentru admirat peisajul. Odată ajunși în Paniova, a urmat momentul mult așteptat, tot la inițiativa lui Mely: o...
Sunt multe locuri pe hartă unde ajungem prea rar sau chiar deloc, iar Munții Șureanu s-au încăpățânat multă vreme să rămână pe această listă a datoriilor mele drumețe. Pentru mine, Șureanu era muntele învăluit în mister despre care nu știam mai nimic, în afară de faptul că adăpostește vechile cetăți dacice și acea spectaculoasă Fundătură a Ponorului unde, deși îmi propun în fiecare an, nici până acum nu am reușit să pun piciorul. Dorința de a schimba acest lucru și de a explora aceste plaiuri m-a determinat să preiau inițiativa și să organizez această drumeție. Am strâns rândurile și am pornit devreme din Timișoara pentru o călătorie de aproximativ trei ore cu mașina. Drumul a curs lin, iar după ce am trecut de Grădiștea de Munte, șoseaua s-a îngustat, șerpuind strâns dar bine întreținută până într-o parcare frumos amenajată, unde asfaltul se oprește pentru a face loc muntelui. Ceasul arăta puțin după ora 10:00 când am oprit motoarele și am făcut prima numărătoare oficială a grupului p...
Gândul de a merge cu cortul peste noapte mi-a surâs imediat, mai ales că pe listă se afla un loc frumos și liniștit, testat în trecut. Printre aceste destinații de suflet se numără și Poiana Mărului, o zonă legendară despre care se spune că ar ascunde cel mai curat aer. Propunerea a fost imediat aprobată, fără prea multe discuții. Am preferat mereu locurile retrase în care mă pot bucura cu adevărat de fiecare clipă, iar o escapadă spontană în aer liber este întotdeauna binevenită când vrei să prinzi din plin razele de soare. Îmi place să mă las purtat de lucrurile spontane, nu de cele programate la milimetru. Până la urmă, nu te întâlnești în fiecare zi cu șansa de a te deconecta complet de freamțul obositor al cotidianității. Realitatea este că nu toată lumea se dă în vânt după un contact atât de apropiat cu natura. Mulți nu își permit luxul acestui timp liber, iar și mai mulți nu văd o noapte la cort ca pe o prioritate sau ca pe un obiectiv de bifat pe lista lucrurilor de făcut până ...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Gânduri de pe traseu? Lasă un comentariu și spune-mi cum ți s-a părut această aventură sau ce alte poteci frumoase ai descoperit! Păstrăm un ton respectuos și prietenos.