Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr
"Dacă ai o motivație și dacă vrei să faci călătoria, atunci o s-o duci la bun sfârșit, indiferent ce s-ar întâmpla". Nerăbdători plecăm în aventură, ce-a mai așteptată dintre toate! Este ultima drumeție pentru acest sfârșit de an 2017, pe care o facem la Preveciori (un sat în Mumții Poiana Ruscă). Am ales aceeaşi zonă în care am mai fost și în urmă cu câteva săptămâni, atunci însă a fost o tură cu bicicletele, iar acum ne-am dus cu "COLINDUL" la nea Gheorghe, singurul locuitor din acest sat. Cornișoru (un sat în apropierea comunei Băuțari) este puntul de plecare pe traseu, iar până acolo ne-am deplasat cu mai multe masini! Am plecat cu bucurie, în provocarea parcurgerii la pas a munţilor Poiana Ruscă. În amonte pe pârâul Micota, vă invit cu mine într-o călătorie virtuală.
FILMUL
Sfârşitul de an după cum se vede, e în continuare fără zăpadă. Lăsăm mșinile la marginea satului Cornișoru și plecăm în traseu 16 drumeţi în amonte pe vale, marcaj banda roșie până la prima intersecție de drum. Drumul coteşte la stânga, iar noi continuăm tot înainte pe un alt forestier până la o altă intersecție.
Iată-ne la o răscruce, unde se unesc două văi. Acum... încotro? Aici se face un drum la dreapta prin pârâu și pe lângă un sălaș, pe care dacă îl urmăm, ne scoate probabil mai repede pe culme.
Până la urmă continuăm drept înainte.
Înepem urcuşul prin albia pârâului Micota, pe pietre mici și instabile, alte ori alunecoase (dar nu avem o problemă cu asta), până unde se desparte valea. Când vremea este stabilă, este o mare bucurie să te plimbi prin acest loc, dar dacă plouă abundent e bine să eviți sau să te retragi, cât mai curând, pentru a evita o viitura puternică.
Ritmul e extrem de lejer. Nu avea sens să alergi pe o aşa vreme frumoasă că timp, doar avem suficient.
Urcăm până la punctul unde drumul iese din albia pârâului, face o curbă strânsă la dreapta şi după o scurtă pantă accentuată iese din pădure.
Avem parte de tot felul de obstacole.
Iată-ne la o răscruce, unde alte două văi se unesc. Luăm o scurtă pauză de respiraţie... ritmuri diferite, apoi facem dreapta şi urcăm accentuat, presupunând că am scăpat de partea cea mai grea.
Cu odihnitul am terminat relativ repede, aşa că ne-am pus în mişcare . La îceput se urcă prin pădure, iar după circa o jumătate de oră se iese într-o poiană maaare cu belvedere spre mutii Retezat şi multă vegetatie uscată.
Urcăm până la punctul unde drumul iese din din pădure, apoi ţinem culmea către stânga .
Vremea este extrem de frumosă, excelentă pentru mers. Nimic nu se compara cu senzaţia care ti-o conferă mersul pe o cărare de munte şi cu mirosul aerului de la 1000 m, ori mai sus.
Pădurile își schimbă aspectul, poți avea parte uneori de păduri de gheață, copaci cu crengile complet albe – încremenite uneori pentru câteva zile în această ipostază, datorită gerului.
Magicul care se vedea de jos, cu copacii îmbrăcaţi în alb, devine și mai magic odată ce ai ajuns lângă ei. Ceața și-a făcut datoria îmbrăcând crengile copacilor cu chiciura firavă ce cade susurând la orice atingere sau bătaie de vânt. Locul ăsta e atât de frumos încât mă bucur enorm că am plănuit să urcăm pe aici şi nu prin altă parte. Cu şiguranţă mai îmi doresc să vin.
Deschidere spre muţii Retezat.
Ultimul întotdeauna îchide poarta.
Zărim satul Preveciori.
Zăpada pare să fie foarte puţină, doar în partea spre nord unde nu prea ajunge soarele.
După un drum aventuros de aproape trei ceasuri, ajungem la Preveciori.
Timpul pe care-l știm noi, aici are alte semnificații, se securge lin, lin, e ca un univers paralel aflat foarte aproape de noi, dar... totuși undeva departe, la secole distanță de al nostru.
Aici poștasul "nu bate de două ori la ușă" din simplul motiv că... nu bate niciodată.
A fost o bucurie mare în acea strângere de mână și mai ales să ne reîntâlnim din nou. Am mai fost și în noiembrie la dumnealui, însă atunci a fost o drumeție pe bicicleta.
Ne desprindem cu greu stiind că am avut parte de momente unice.
Înapoi nu ne mai întoarcem prin acelaşi loc, coborâm la maşini pe drumul marcat cu banda roşie, cel pe care l-am urcat cu bicicletele în urmă cu câteva săptămâni.
Munții Retezat, un peisaj (care, fireste, nu isi schimbă... locul), te poate întâmpina cu totul altul în decurs de câteva săptămâni.
Prindem apusul undeva la revenirea în pădure.
Ajungem să orbecăim prin pădure abia pe ultimul kilometru nevoiți să aprindem frontala. A urmat despărţirea printr-o strângere de mînă cu promisiune că ne vom revedea în curând la următoarea tură, fie ea pe munte, fie ea oriude, apoi direcţia casă fără alte opriri. Un sfârşit de an cum nu se putea mai bun.
Unul dintre aceste locuri de vis se află la doar două ore de mers cu mașina de Timișoara, în apropiere de oraşul Anina, Caraș-Severin. Vorbim despre Cheile Gârliștei, de departe aceste chei sunt cele mai sălbatice din câte am avut privilegiul să străbat până acum. Ele impresionează datorită unor porțiuni cu Versanții foarte abrupți care se ridică din apa râului cu acelaşi nume şi au o lungime de aproximativ nouă kilometri. Încep de la ieșirea din orașul Anina, și se termină cu aproximativ un kilometru înainte de a intra în satul Gârliște. Pot fi accesate din orașul Anina sau din satul Gârliște. Cheile Gârliştei, de-o frumuseţe aparte cu locuri mirifice și peisaje unice. Mely, cel care mă pune în temă cu vreo trei-patru zile înainte că ar fi veme frumoasă de o drumeție. Întrucât nu am alte planuri iar vremea se arată a fi una frumoasă chiar şi pentru bicicletă, accept şi mă gândesc la un traseu inedit în Munții Aninei. Ce altceva poate fi mai frumos în această perioadă a anului
Zi de vineri, evident însorită pentru a face în ciudă celor care se duc la muncă... Mely vine și de data asta cu ideea să mergem cu cortu peste noapte, că știe el un loc frumos și liniștit unde a mai fost. Printre aceste locuri se găsește și Poiana Mărului, locul unde se spune că se respiră cel mai curat aer. Eu am preferat mereu locurile liniștite în care mă pot bucura cu adevărat de timpul petrecut acolo, iar ideea unei excursii cu cortul, în aer liber, este întotdeauna binevenită, pentru că vreau să mă bucur de vremea de afară, de soare. Vreau să mă bucur de lucrurile spontane și nu programate. Nu te-ntâlnești prea des cu șansa să te poți deconecta de freamătul cotidianității. Nu toata lumea se dă în vânt după contactul apropiat cu natura. Mulți nu și le permit. Iar și mai mulți nu le considera o prioritate, sau nu le vad ca pe un obiectiv de bifat pe lista lucrurilor de făcut până la o anumită vârstă. Alteori, motivele sunt dintre cele mai neașteptate. Toate se concentrează în jur
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.