Poiana Văratica - Cabana Cuntu - Poiana Șeroni. Drumețul nu cunoaște sezon mort, iar muntele are multe de oferit pe orice vreme ! O nouă drumeție reușită a fost aceasta, din preajma Crăciunului în care am avut parte de zăpadă. Așa cum ne-am propus, am mers cu mașinile de la Borlova spre M Mic până la Podul Craiului, în apropiere de Pensiunea Aventura şi Pensiunea Ioana. Am lăsat maşinile unde văile se bifurcă (la stânga în amonte este Valea Craiului iar la dreapta este valea Sebeșel) și-am pornit la deal pe poteca ce ne duce spre culme, traversând păduri de conifere și foioase, marcaj bandă albastră. Ne avântăm în golul alpin traversând poiana și Culmea Văratica 1366 m, până la Cabana Cuntu. Înapoi ne întoarcem sperând că putem închide bucla peste poienile Văratica și poiana Seroni (1399 m). Excelent loc de belvedere pe vreme bună spre Țarcu-Bodea-Căleanu-Brusturu şi căldarea Olteana. De aici coborâm prin pădure spre vest până întâlnim marcajul cruce albastră ce ne conduce spre dreapta pe o potecă către Cracul Pipului (marcaj banda galbena), Valea Craiului, Telescaun și Pensiunea Ioana.
Porțiunea cuprinsă între Pensiunea Ioana și cabana Cuntu, o parcurgem la pas cu rucsacul în spate și dureaza aproximativ 5 ore (mers lejer cu pauze de poze și gustări)
Aici puteți urmări filmul iar in continuare minunatele poze din tura.
Pensiunea Ioana este locul de unde pornim pe traseu către cabana Cuntu. Aici se bifurcă văile: la stanga este Valea Craiului iar la dreapta Valea Sebeşel.
Traseul marcat cu bandă albastră porneşte de la Podul Craiului spre sud-est, iar înainte de Culmea Văratica cotește ușor către est.
Urcăm susținut prin pădure pe marcaj banda albastră până în golul alpin, ca apoi să continuăm pe ea spre est către poiana și Vârful Seroni (1399 m). Aproape tot drumul ne-au însotit un câine de la pensiunea din apropiere.
În sfîrșit dupa atâta urcuș ajungem în Poiana Văratica, unde dacă s-ar însenina am avea o frumoasă deschidere spre munți.
Mai departe continuăm spre est pe culmea ce urcă, intrând din nou în pădure
Stăm bine din punct de vedere al marcajelor
Mai departe culmea se îndreaptă ușor spre sud-est și după o porţiune mai plată urmează o ultimă urcare domoală, printre brazii falnici.
La ieșirea din pădure se zărește Cabana Cuntu.
Privire în spate.
Am ajuns la o răscruce de unde sunt mai multe variante de a continua, depinde doar incotro vrei sa ajungi. De aici spre sud-est pe marcaj banda roșie se urcă susținut peste Vârful Sadovanu (1996 m) către stația meteo şi Vârful Țarcu (2190 m) sau spre nord tot pe banda rosie spre Șaua Jigorea și Muntele Mic. Avem și două trasee care coboară: unul pe Plaiul Vârciorovenilor spre sud-vest, traseul Cuntu-Poiana Strigoniu-Vârciorova (punct albastru) şi altul pe Valea Râului Lung, Cuntu-Poiana Strigoniu-Plopu-Feneş (cruce albastră).
Cuntu
Având în vedere conjunctura vremii nefavorabile suntem primiţi fără tăgadă în adăpost de către băieţii aflaţi la lucru în această perioadă. În ora cât am zăbovit la Cuntu am fost serviti cu ceai cald.
Acolo trebuie să mai ajungem, Culmea Pleașa Mare 1414 m.
Am ținut neapărat să ajungem în poiana și Vârful Seroni (1399 m) excelent loc de belvedere pe vreme bună spre Țarcu-Bodea-Căleanu-Brusturu şi căldarea Olteana.
Pe la jumătatea drumului dintre Poiana Şeroni și Șaua Jigorea circa 1,5 km, se desprinde spre vest, un traseu turistic (banda galbena) către Cracul Pipului și Valea Craiului. Mai avem mult de mers si nu vrem sa ne apuce noaptea pe traseu așa că din poiană coborâm prin pădure spre vest până întâlnim marcaj cruce albastră și continuăm la dreapta spre marcaj bandă galbenă.
Urmăm poteca marcaj bandă galbenă spre vest către Cracul Pipului până ajungem la Valea Craiului, telescaun și Pensiunea Aventura.
Urmează sărbătorile de Crăciun și Anul Nou pe care le petrecem în familie și între prieteni, iar până la următoarea tură vă spun sărbători fericite!
Toamna se numără kilometrii în șa și dovlecii! Pe 19 septembrie 2026, am lăsat mașina în parcarea Lidl din Jimbolia și am pornit pe biciclete, împreună cu fiica mea, Roxana, spre Festivalul Dovleacului de la Kikinda. Deși planul inițial era să plecăm mai devreme alături de un grup mai mare de prieteni, o mică întârziere ne-am obligat să pedalăm pe cont propriu până la graniță. La vama Lunga am fentat rapid coada de mașini, ne-am intersectat cu alți bicicliști timișoreni și am format un pluton de cinci pe pista excelentă spre Serbia. Prima oprire obligatorie la intrarea în oraș a fost pe celebra stradă cu boltă naturală. Este un loc absolut magic, unde coroanele copacilor se întâlnesc deasupra șoselei și formează un tunel vegetal spectaculos, perfect pictat în nuanțe timpurii de toamnă. Nu am putut rezista fără să tragem pe dreapta pentru o scurtă sesiune de poze. De acolo, am plonjat direct în atmosfera vibrantă a festivalului din centrul orașului, printre meșteșugari, arome irezi...
Există ture de bicicletă care îți rămân întipărite în minte nu doar pentru kilometrii parcurși, ci pentru atmosfera lor specială. Exact așa a fost tura de vineri, pe care nu o pot numi altfel decât „Octombrie Magic”. A fost o aventură de toamnă veritabilă în Munții Poiana Ruscă, trăită în formulă de trei: eu, fiica mea Roxana și soțul ei, Flavius. Pentru ei doi, o bună parte din acest traseu a fost o premieră absolută, iar cifrele înregistrate la final pe GPS au confirmat că nu ne-am jucat: 73 de kilometri și 1264 de metri diferență de nivel. Planul inițial era simplu: să nu plecăm cu noaptea-n cap, dar nici mai târziu de ora opt din Timișoara. Însă, cum socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu cea din teren, am reușit să pornim abia în jur de ora nouă. O întârziere care avea să ne coste mai târziu, având în vedere că trecerea recentă la ora de iarnă scurta considerabil ziua. Am prevăzut de la bun început că ne va prinde noaptea pe drumul de întoarcere, și exact așa s-a și întâmpla...
Curtea - Fărăşeşti -Poieni Strâmbu- Bătrâna -Valea lui Liman-Româneşti-Curtea: O poveste de toamnă cu push-bike și „suc de prune” Ne-am dat întâlnire într-o sâmbătă de toamnă, pe 24 octombrie, în parcarea hotelului Baron din Timișoara, cu un plan clar: tura Românești – Poieni Strâmbu – Bătrâna. Dar cine suntem noi, de fapt? Suntem pur și simplu bicicliști pasionați de aventură și de libertatea pe care ți-o dau cele două roți. Am pornit la drum nouăsprezece suflete până la Fărășești, un sat aflat la vreo zece kilometri de Curtea, localitatea unde ne lăsasem mașinile. Aici, traseul nostru s-a separat de trei dintre colegi, doi băieți și o fată, care au preferat să pedaleze într-un ritm mai lejer. Cum dinamica grupului nostru cerea un alt tempo, ne-am despărțit strângându-ne mâinile și asigurându-ne că se vor descurca de minune, mai ales că aveau un GPS la îndemână. Am rămas astfel șaisprezece – o singură fată și restul băieți. Ținta noastră era clară și ambițioasă: voiam să ne căț...
O zi de ascensiune către un vârf cunoscut, urcat și râvnit de mulți bicicliști, dar care pentru mine a însemnat o adevărată aventură de peste 10 ore și o reușită memorabilă — revenirea pe un traseu pe care îl mai parcursesem și în primăvara anului 2014. Evocarea oricărui loc vizitat trezește inevitabil o sumedenie de amintiri: peisajele care mi-au rămas întipărite pe retină, potecile ascunse sau întâmplările trăite la fața locului( îți poți aminti și povestea turei din 2014 aici ). Nemaiavând stare acasă într-o zi frumoasă de noiembrie, am căutat coechipieri de munte și am luat legătura cu Alida și Caius. Totul s-a legat brusc și oarecum neașteptat. Odată confirmată echipa, am bătut în cuie planul zilei: plecăm de la Mănăstirea Maria Radna, intrăm pe Valea Milovița din localitatea Milova și urcăm prin pădure peste Vârful Ivanița (707 m) până pe cel mai distinctiv vârf al zonei, Vârful Highiș (799 m) . Pentru întoarcere am ales creasta principală pe marcaj bandă roși...
Era o primăvară ca oricare alta, dar pentru mine, acel aprilie a venit cu o schimbare neașteptată. Roxana, fiica mea, a decis că a sosit momentul să facă un pas mare și să se mute. A fost decizia ei spre o nouă etapă în viață, un drum pe care îl susțin cu toată inima, chiar dacă a lăsat un gol uriaș în casă. Odată cu ea a plecat și Maxx, cățelul „nostru”, de care eram extrem de atașat. Cum nimic nu ar mai fi fost la fel fără un blănos în familie, casa părând brusc prea liniștită, am știut că trebuie să fac ceva. Viața cu un cățel este minunată, dar presupune și asumarea unor responsabilități uriașe, așa că m-am asigurat că aleg câinele potrivit. Căutam un suflet activ, dar adaptabil, un partener loial care să iubească natura la fel de mult ca mine. Așa a început căutarea care ne-a condus la ea. Când am văzut-o prima dată — un ghemotoc de energie cu ochi inteligenți și blană sârmoasă — am știut instant că ea este piesa lipsă din puzzle-ul nostru. Am numit-o Sara. Primele zil...
„Dacă nu poți zbura, fugi. Dacă nu poți fugi, mergi. Dacă nu poți merge, târăște-te. Orice ai face, trebuie să mergi înainte.” Cuvintele lui Martin Luther King par scrise special pentru zilele de toamnă târzie, când lumina e puțină, timpul e strâns, dar dorul de ducă e prea mare ca să rămâi în casă. Ziua tot mai scurtă ne îmbie la trasee blânde, prin zone mai puțin umblate, unde foșnetul pădurii devine singurul partener de drum. Însă pe bicicletă, în Munții Zărandului, termenul „blând” capătă rapid nuanțe de aventură pură. Ceea ce pornește ca o plimbare liniștită sub soarele palid de noiembrie se transformă, la prima pantă serioasă, într-un test de voință unde pushing-ul prin covorul dens de frunze uscate dă dreptate citatului: important e să înaintezi, indiferent de ritm. Filmele, pozele sau descrierile text redau doar o mică parte din experiența trăită într-o astfel de aventură. Trebuie doar să scoți bicicleta la o tură pe munte ca să te poți bucura cu adevărat de farmecul acestor m...
Sunt multe locuri pe hartă unde ajungem prea rar sau chiar deloc, iar Munții Șureanu s-au încăpățânat multă vreme să rămână pe această listă a datoriilor mele drumețe. Pentru mine, Șureanu era muntele învăluit în mister despre care nu știam mai nimic, în afară de faptul că adăpostește vechile cetăți dacice și acea spectaculoasă Fundătură a Ponorului unde, deși îmi propun în fiecare an, nici până acum nu am reușit să pun piciorul. Dorința de a schimba acest lucru și de a explora aceste plaiuri m-a determinat să preiau inițiativa și să organizez această drumeție. Am strâns rândurile și am pornit devreme din Timișoara pentru o călătorie de aproximativ trei ore cu mașina. Drumul a curs lin, iar după ce am trecut de Grădiștea de Munte, șoseaua s-a îngustat, șerpuind strâns dar bine întreținută până într-o parcare frumos amenajată, unde asfaltul se oprește pentru a face loc muntelui. Ceasul arăta puțin după ora 10:00 când am oprit motoarele și am făcut prima numărătoare oficială a grupului p...
Clisă friptă şi pită picurată! De data aceasta revin cu o poveste de toamnă, mai exact o pedalare din 15 noiembrie 2014, pe care am organizat-o la inițiativa lui Meleag Florin (Mely). Aventura a început într-o sâmbătă, pe la jumătatea lui noiembrie. Ne-am adunat cu toții în Gara de Nord din Timișoara la ora 7:00, iar la 7:39 am luat trenul spre Radna – o călătorie care a costat doar 9,5 lei de persoană și 3 lei pentru bicicletă. Vremea a ținut cu noi și, pe o zi frumoasă de toamnă, am pornit din Lipova spre Paniova, peste dealuri și hăt departe, prin locuri mai puțin umblate. Am pedalat prin satele din jur – Șiștarovăț, Labășinț, Crivobara și Secaș – bucurându-ne de un traseu relativ ușor, fără urcări istovitoare. Singura porțiune care ne-a pus ceva mai mult la încercare a fost urcarea dintre Șiștarovăț și Secaș, însă restul drumului s-a așternut în pante line, perfecte pentru admirat peisajul. Odată ajunși în Paniova, a urmat momentul mult așteptat, tot la inițiativa lui Mely: o...
Gândul de a merge cu cortul peste noapte mi-a surâs imediat, mai ales că pe listă se afla un loc frumos și liniștit, testat în trecut. Printre aceste destinații de suflet se numără și Poiana Mărului, o zonă legendară despre care se spune că ar ascunde cel mai curat aer. Propunerea a fost imediat aprobată, fără prea multe discuții. Am preferat mereu locurile retrase în care mă pot bucura cu adevărat de fiecare clipă, iar o escapadă spontană în aer liber este întotdeauna binevenită când vrei să prinzi din plin razele de soare. Îmi place să mă las purtat de lucrurile spontane, nu de cele programate la milimetru. Până la urmă, nu te întâlnești în fiecare zi cu șansa de a te deconecta complet de freamțul obositor al cotidianității. Realitatea este că nu toată lumea se dă în vânt după un contact atât de apropiat cu natura. Mulți nu își permit luxul acestui timp liber, iar și mai mulți nu văd o noapte la cort ca pe o prioritate sau ca pe un obiectiv de bifat pe lista lucrurilor de făcut până ...
Toamna târzie și zilele tot mai scurte ne îmbie la trasee mai blânde, dar nu mai puțin spectaculoase. Pentru că iarna se apropie cu pași repezi, vă invităm să ne amintim de o zi perfectă de octombrie, în care pădurile ruginii ale Parcului Național Cheile Nerei - Beușnița ne-au fost gazdă. Într-o dimineață cețoasă și destul de rece, o gașcă de 12 bicicliști entuziaști ne pregăteam de drum. Am lăsat mașinile în Sasca Montană și, imediat ce ne-am echipat, am pornit la pedalat pentru a învinge frigul. Ne aștepta un circuit intens, promisiunea unor peisaje impresionante și o incursiune pe culmile dealurilor din jurul comunei, către Cheile Nerei și Munții Aninei. Frunzele ruginii se așterneau ca un covor multicolor peste pământul umed de la ploaia din timpul nopții, creând un spectacol cromatic de neuitat, în timp ce copacii își arătau deja siluetele golașe în prag de iarnă. Prima parte a traseului ne-a obligat să pedalăm susținut. Am urcat spre satele Știnăpari și Cărbunari — așezări istor...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Gânduri de pe traseu? Lasă un comentariu și spune-mi cum ți s-a părut această aventură sau ce alte poteci frumoase ai descoperit! Păstrăm un ton respectuos și prietenos.