Pe carari de munte, prin fostnet de frunze

Toamna, bicicleta și câini

Peste dealuri zgribulite, peste ţarini zdrenţuite, a venit aşa, deodată, toamna cea întunecată. Toamna s-a instalat cu toate forțele, iar bicicleta rămâne în continuare o prioritate, fie că o folosim ca mijloc de transport zi de zi, fie că așteptam weekendul pentru o tură la munte sau în afara orașului. Muntele reprezintă mult mai multe provocări decât plimbarea obișnuită prin parc sau pădure, iar condițiile de pedalat se schimbă. Toamna trebuie avută mare grijă la frunze pentru că... pe cât sunt de frumoase, pe atât sunt de periculoase - sub ele se pot ascunde numeroase obstacole, plus că roțile nu au aderența la fel de mare ca la un drum curat, în special dacă sunt ude. Nu am stat pe loc nici în acest weekend, și vrem să urcăm pe rute noi pe care încă nu am mai fost, iar acestea sunt tot prin munții Poiana Ruscă. Am mai fost în partea hunedoreană a munților Poiana Ruscă recent. Atunci am traversat de la Rușchița la Gura Bordului, voiam să ajungem pe Lunca Cernii, Negoiu și Rusca Montană. Pentru că în perioada asta ziua e tot mai scurtă iar orele de lumină au rămas puține, am scurtat traseul de la Gura Bordului pe la Dosul Odăilor, coborând apoi pe Valea Rusca. De această dată am pornit către Preveciori iar de acolo spre Negoiu pornind dinspre Băuțari. Am pornit de dimineață în ziua de 4 noiembrie 2017 cu două mașini. Călătoria cu mașina a fost doar până Voislova, un sat la 9 km după ce am trecut de Oțelu Roșu, unde ne-am lăsat mașinile, apoi ne-am pornit în șir indian pe biciclete pe drumul național 68 până în Băuțari. Cu un mic efort am urcat spre culmile Munților Poiana Ruscă până pe vf. Cioaca cu Viezuri (1026 m) locul unde se află și cătunul Preveciori de care amintem mai sus. Pentru că această călătorie nu am făcut-o singur am să-i prezint pe toți, începând cu mine: Marcel, Cristi, Daciana, Meleag, Bogdi, Ion și Gheorghiță. Despre acest sat și despre singurul locuitor am aflat întâmplător, urmărind un documentar de pe YouTube. Ajungem sus și găsim un sat (cătun) uitat de lume, îl găsim și nea Gheorghe, singurul locuitor, majoritatea părăsind aceste locuri cu mulți ani în urmă. Deși satul Preveciori se află în județul Caraș-Severin, localitatea nu face parte din Banatul istoric, conform wikipedia

Vă invit să parcurgem itinerariul pe care l-am urmat într-o superbă zi de noiembrie. 

Drumul pe care se desfășoară o călătorie

Am pornit la drum din Timișoara, spre satele din Munţii Poiana Ruscăi, în căutarea cătunului Preveciori.

Nici nu am plecat și avem prima pană (descoperită încă de la plecarea de acasă)...Mașinile au rămas în Voislova la marginea drumului într-o mică parcare din fața unui birt/magazin sătesc, de la care ne-am făcut și câteva cumpărături. Soarele destul de anemic la orele dimineții, rânjea cu toți dinții la noi, promițînd totuși o încălzire până pe la 11 grade sau chiar mai mult...

Eram deja pe bicicletă, ne-a cam înghețat vârful nasului pedalând în răcoarea dimineții către Băuțari.

Nu puteam să ne ducem cu mana goală  la domnul Gheorghe, așa că am pus fiecare ceva bani și am cumpărat câte ceva ce am considerat noi că ar avea nevoie..

Traversăm comuna Băuțari apoi cotim spre Cornișor la stânga (cunoscut în trecut sub denumirea ,,Strâmba").

Până aici se poate socoti că a fost doar acomodarea-încălzirea pentru ceea ce avea să urmeze.

Putem observa imediat de la ieșirea de pe drumului național, dar și pe tot parcursul traseului până la Negoiu, marcajul banda roșie.

Am ieşit din sat pe un drum destul de bun şi am început să urcăm ușor pe vale. Păstrăm cursul văii spre culmile Munților Poiana Ruscă urmărind la nevoie GPS-ul, pe care aveam încărcată ruta ce trebuia să o parcurgem.

Urcușul este domol și plăcut la început însă pe parcurs el începe să se asprească. Dacă vara furtunile pot apărea din senin, la fel și descărcările electrice, toamna ai o temperatură mai stabilă (cu excepția dimineții), și foarte plăcută de urcat creste. Să te dai cu bicicleta fără să te bată soarele în cap e o adevărată plăcere.

Orientarea nu e dificilă, din Băuțari, urci pe firul văii până la o bifurcație, iar apoi spre stânga.

Am mers o bucată bunicică, aproape 2 km până am ajuns la intersectia cu un vad.  Mai departe când drumul a părăsit firul văii la stânga și a început să urce, au urmat numeroase serpentine până în Dealul Pietrei, urmând și o porțiune de relaxare, unde am putut să admirăm case mai vechi sau mai recente ale localnicilor.

De data asta nu urcăm pe aici, lăsăm această posibilitate pentru altă dată.

Ideea era să ajung la Prevenciori, asa că am ținut drumul la stânga pe o pantă destul de solicitantă, pe care am urcat-o și în șa dar și pe lângă acolo unde a început să se asprească. 

Pe această primă porțiune de urcuş am fost obligaţi să mai dăm jos din haine 

A fost un urcuş pe care abia îl urcai pe jos, dar să mai împingi şi de bicicletă până sus. 🙂

O porțiune de relaxare de unde am putut să admirăm panorame superbe care s-au deschis spre Munții Țarcu sau chiar spre Munții Retezat. 

Aici putem să ne odihnim putin la primul sălaș părăsit, dar și la noile clădiri, deocamdata nelocuite. Se poate bea apă manca câte un fruct sau baton și se pot discuta impresii despre prima parte a călătoriei…

De aici facem ultimul asalt spre Preveciori. Drumul merge pe culme prin apropierea unui releu de telefonie pe care il lăsăm în stânga noastră.

Am mai avut de urcat un vârf plin de ferigi, după care a urmat o coborare frumoasă pe drumul înierbat ce ne-a dus in satul (cătunul) Preveciori.

După aproape 3 ore, ajungem pe culmile Munților Poiana Ruscă.

Drumul devine mult mai ușor, iar în faţă ni se deschid poieni aproape netede cu case împrăștiate, ascunse, uitate de lume, iar după un timp vedem câteva capre care prevestesc faptul că aproape am ajuns.

Ne întâmpină un câine, dragul de el, tare bucuros să ne vadă și care nu se mai dezlipește de noi, se comporta de parcă ne-a pierdut și acum ne-a regăsit. Este deja pentru a nu știu câta oră când ni se întâmplă acest lucru în special prin turele nostre de munte.

Îl găsim pe Gheorghe Dăbucean, singurul locuitor al Preveciorului, venind dinspre o casă, din locul în care am zărit caprele.

Ne îndreptăm către dumnealui iar prima reacție a fost să se prezinte și să dea mâna cu noi, îndrumându-ne să mergem către casa unde stă că vine și el dar mai încet.

După ce trecem de un gard și coborâm spre o clădire de cărămidă construită cu multi ani în urmă, așteptăm ca domnul Gheorghe să vină din urmă,

Găsim imediat la intrare și un loc de veci în care odihnesc membrii ai familiei. 

Pe lângă casă se mai găsesc și alte anexe, cum ar fi: grajduri sau mai multe sălașe.

Aici a urmat o pauza mai lungă în care am luat prânzul. După ce ne-a povestit despre Preveciori și despre pățaniile dumnealui,  dar mai ales despre iarna când este singur și când durează chiar şi trei luni până se întâlnește cu vreun om. Ne-a primit cu inima deschisă, arătându-ne cu o bucurie de nedescris tot ceea ce avea el în gospodăria la care lucra, vaca, caprele, calul și binențeles mica lui căsuță în care dormea. Ne invită în casă pentru a vedea unde își petrece timpul și pentru al ajuta să aducă pături să nu stăm pe banca rece (în opinia dumnealui), din fața casei, la care ne-am instalat deja.

În fața căsuței.

În timp ce noi ne prăjim cârnațul la jar, îmi plouă-n gură numai când mă gândesc cât de bun trebuie să fie în burtică după o jumătate de zi de colindat pe coclauri, domnul Dăbucean Gheorghe, ne povesteste cum a fost atacat de 16 lupi și cum a reusit să scape cu viată. Foarte bucuros de oaspeți, ne dă chiar și propriul cojoc și clăbăț pentru a-l încerca și pentru a vedea cum este să trăiești în condiții vitrege, înfrățit cu natura.

Vroia să ne dăruiască tot ce avea el… ne-a invitat să stăm la el dacă dorim să venim în timpul verii pe mai multe zile.

Aruncăm o privire de jur împrejur și facem câteva poze.

În fața căsuței.

În spatele unui sălaș mă latră un câine și mă apropii dar nu foarte mult pentru că nu știu cât de bine e legat. 

Bicicletele noastre se odihnesc până ce noi mâncăm și bem câte o bere.

La final de drum, Bătrânul îşi ia rămas bun.

A venit timpul să plecăm

„Înaintează cu greu"  Mai facem o fotografie apoi, aşa cum îi șade bine călătorului, pornim iar la drum către Negoiu, iar de acolo spre Rusca Montană.

Mai departe am avut o scurtă porțiune comună cu cea de la venire, dar la un moment dat drumul se bifurcă, trecem chiar pe lângă releul de telefonie.

De aici, e mai la vale, cu o singură bifurcație la dreapta care duce catre niste case, dar drumul forestier principal te scoate într-o superbă poiană, unde găsim cabana celui care a fost Walter Franck. 

Panorama îndepărtată a Retezatului și peisajele superbe.

Am apucat pe drumul la dreapta, mai greu vizibil din cauza ca nu prea mai este umblat.

Drumul coboară și urcă către un sir de câteva casute din lemn, cu porti ce trebuia sa le deschidem-inchidem. 

Izvor

Speram sa putem gasi  o comtinuare a acestui drum asa cum vedeam pe gps insă cum nu am gasit a trebuit sa ne intoarcem la drumul principal

În ciuda atmosferei dezolante oferite de casele vechi şi pustii, zona a rămas unul dintre locurile de poveste.

Cățelul sărăcuțu, s-a lipit de noi si nu mai reusim sa scăpăm de el.

Cu greu te face sa crezi ca aici au trait candva suflete, iar acum este doar un loc parasit.

Drumul ne-a adus într-o superbă poiană ! Aici găsim cabana cu nr. 16, a celui care a fost Walter Franck, șef al Ocolului Silvic Rusca Montană pe parcursul a trei decenii, fiind cel care a făcut toate demersurile pentru includerea pădurilor din această zonă în situl Natura 2000 Rusca Montană.

O priveliste inapoi spre releul de unde tocmai am venit.

Aruncam o privire dupa care plecam mai departe.

Mai departe coborârile au alternat cu urcări scurte, trecând pe lângă vre-o doua sălaşe si prin locuri de poveste.

Drumul este destul de greu de urmărit din cauza covorului de frunze, dar avem marcajul care confirmă ca mergem in directia bună

Ușor ajungem la o gospodărie de unde drumul pare mai umblat.

După încă o oră și jumătate pe poteci de pădure, după mai multe urcușuri și coborâșuri, iată că coborâm la Negoiu.

Câinele a ajuns cu noi până în acest loc, reușind cumva să scăpăm de el.  Am sperat că se va întoarce, înapoi în Preveciori însă ulterior am aflat că defapt este al unor vânători și a fost lăsat în grija domnului Gheorghe. 

Școala din Negoiu

La întoarcerea către Rusca Montană am făcut push-bike prin pădure pe o pantă abruptă, apoi a urmat o porțiune mai lejeră spre o coborâre urâtă și abruptă.

A urmat o coborâre frumoasă la inceput dar si foarte abrupta. 

Entuziasmul ni s-a domolit când am cărat bitzicla și la vale că nu puteam coborâ pe ea, pe drumuri abrupte de TAF pline de apă, pietre și urme adânci, și unde mai pui că și la lumina farului. Cred că undeva pe aici era un crac spre un alt drum pe care l-am ratat din cauza vizibilitătii proaste.

Nebunie curată... cine dracu' ne-a adus aici? Am pornit în întuneric pe direcția sud-vest iar mai apoi spre sud.  Ne-a mai revenit inima la loc când am ajuns la drumul forestier Lozna de unde am urmat valea pe biciclete  pană la Rusca Montană, iar de acolo incă puțin până la Voislova.

Drumul forstier Lozna

Munții Poiana Rusca, m-au surprins încă o dată cu frumusețea locurilor. Tu poți continua explorarea acestor munți.