Nu a trecut decât o săptămână de la ultima noastră tură. Cu ce am rămas ? Tot cu dor de munte. Plecăm și de data asta pe un traseu într-o zonă în care nu am mai fost de ceva vreme. Şi deși în țară s-a anunțat vreme capriciosă, mult mai rece ca de obocei, s-a dovedit încă de la debut, a fi una de veritabilă toamnă. Ziua este tot mai scurtă și se întunecă foarte repede, aşa că am ales un traseu nu foarte lung, stăbătând Munții Poiana Ruscă. Una două ne-am aruncat într-acolo. Sunt munți cu înălțimi modeste, situaţi în judeţul Caraş-Severin, la limita cu judeţul Timiş şi Hunedoara. Nu vom avea înălţimi cum au fost cele de pe Ţarcu sau Olanele, cel mai înalt fiind Vârful Padeş 1382m. Uneori ai nevoie doar să îți pui rucsacul în spate, să îți iei gașca de prieteni, bicicleta și să te bucuri de natură, de liniște și de frumoasa toamnă ,,Hello October". Traseul pe bicicletă începe din Voislova, jud Caraș-Severin, așa că plecarea până acolo a fost cu mașina, sâmbătăt 7 octombrie 2017 din Timișoara, în jurul orei 7 dimineața traversănd localitățile: Lugoj, Caransebeș, Otelul Rosu și Voislova. Aici ne-am lăsat mașina apoi am plecat pe biciclete prin stânga către Rusca Montană, și mai apoi Ruschița. Parteneri pentru acest traseu mi-au fost: Cristi, Mely și Daciana pe care o salut pe această cale pentru că face tot efortul să fie alături de noi tură de tură. La intrare în Rusca Montană, pe stânga se găsește un monument unic în lume - ,,Monumentul Turismului".
Redau aici versurile sugestive inscripționate pe monument:
Turistule, ajuns sub poala pădurii,
Aruncă năcazul și patima urii.
Încearcă să prinzi din legile firii,
Scânteia divină : virtutea iubirii.
Drumul până la Ruschița, este asfaltat și foarte bun dar am început cu stângul tura pentru că din Rusca Montană ar fi trebuit să o luăm prin dreapta. Voiam practic să mergem către Negoiu, Lunca Cernii de Jos, Lunca Cernii de Sus, Gura Bordului, Ruschița, iar dacă timpul ne-ar fi permis, și o finalizare la Tăul Ursului, încă vre-o 7 km în amonte de la Cariera de marmură. Traseul ar fi trebuit să se desprindă din şoseaua asfaltată a localitații Rusca Montană, undeva unde autobuzul oprește în dreptul pieţei, dar am trecut și nu am mai vrut să ne întoarcem. Ajunși în Ruschița am urmat șoseaua principală din sat până am ajuns la capăt, la cariera de marmură, adică în locul unde se aflau utilajele, iar cariera pur și simplu e puțin mai sus față de drum. Am mai mers puțin pe drum din Ruşchiţa și am luat-o pe un altul la dreapta ce urcă ușor la cariera de marmură. Erau tone de piatră alba sidefată. După câteva fotografii și după ce am vazut cum se extrage marmura, ne-am întors înapoi până în Ruschița, unde din nou am părăsit asfaltul făcând la stânga pe un drum de pietriş. La început pe lângă niște case, apoi pe drumul forestier Pârâul Horii, circa 3,5 km. Am ajuns la capătul drumului amenajat, iar ca să să înaintăm am urcat la pas câteva sute de metrii printr-un pârâu până la confluența cu un alt pârâu. Aici aveam două variante: tot drept pe pârâu în sus sau la stânga pe celălalt pârâu. Din experienţă am ales să continuăm pe cel din stânga, părea mai umblat. Voiam să traversăm muntele pe partea opusă în Hunedoara. Nu știu dacă a fost decizia cea mai bună pentru că traseul e greu, abrupt la început, apoi aproape imposibil de parcurs, cu pante de peste 30%. Prima dată am urcat dealungul pârâului, nu foarte mult. Era ok de mers pe el, pe pietre, dar urcușul a fost crunt pe drumul de exploatare. Părea recent făcut ( probabil l-au pregătit sa coboare lemnul) care a urcat până aproape de culme. E foarte împădurită toată zona și e mai greu cu orientarea. Singura variantă a fost pe aici sau ce-a ce ducea drept, cea prin pârâu în sus. Chiar dacă era mai scurt, nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost să stau toată ziua ud la picioare dacă aş fi ales sa mergem pe acolo. Drumul și noi în același timp, ne-am depărtat foarte mult de locul unde doream să ajungem. Cu mici reticențe am traversat ultimii 200-300 m prin pădure, apoi printr-o poieniţă spre culme, deși nu exista marcaj sau potecă, nimic înafară de o potecuță pe care mergeau animale. Încă o dată pot să spun că gps-ul și-a făcut treaba foarte bine, iar eu m-am lăsat ghidat de el. Am ajuns sus și am dat de poteca care făcea legătura cu Varful Rusca. Am făcut dreapta pe ea și am început coborârea către Ținutul Pădurenilor, dornici să ajungem cât mai repede spre (DJ687D) Gura Bordului. Coborarea a fost una tehnică, îmi cam fugeau roțile pe iarbă și bolovanii ascunși pe sub ea, și îmi era frică să nu cad. Am pierdut foarte mult timp pe această buclă dar a rezultat un discovery de succes. Am făcut și o scurtă pauză la un foișor în apropierea unu canton părăsit. De fapt, aici e locul unde se intersecteaza mai multe drumuri, iar traseul nostru urmează drumul din dreapta. Traversarea prin vale până la Gura Bordului a fost una destul de lungă și obositoare din cauza noroiului și-a urmelor lăsate de roțile camioanelor care transpotau lemnul din pădure. Am ajuns într-un final la asfalt. De aici avem două variante de întoarcere către maşini, dar și aproximativ încă o ora de lumină. Fie facem la stânga pe Lunca Cernii de Sus, Lunca Cernii de Jos, pe Valea Babii, Negoiu și Rusca Montană, fie la dreapta, o traversare de aproximativ 7 km până în valea Ruscăi. Cum era și normal, am ales varianta ce-a mai scurtă către mașini. Am cotit dreapta și am pornit în amonte pe asfalt prin Dosul Odăilor până la limita cu județul Caras-Severin, unde brusc ni se termină asfaltul. Continuăm prin pădure, coborâm pe un forestier, drum de pământ cam nămolos după ploaia din ultimile zile, dar se putea merge în șa. Norocul nostru începe abia după ce trecem de câteva barăci unde am zărit și vre-o doi muncitori. Îi salutăm și ne continuăm drumul. A fost o ușurare maximă să vedem că mai departe continuăm pe un drum de pietriș, foarte bun. Multe trunchiuri de copaci căzuți pe marginea drumului de la ultima furtună, care a făcut ravagii mari prin mai multe localități. Am ajuns într-un final la (DJ 684) undeva în amonte de localitatea Rusca Montană pe la jumătatea drumului cu Ruschița. De aici continuăm la lumina farurilor până la mașini deoarece s-a lăsat întunericul. Pentru noi a fost o aventură frumoasă să o luăm hai hui pe munte, o nouă experiență de care sunt sigur că ne vom bucura peste un timp, când ne-o vom aminti. Ziua s-a terminat frumos, cu apusul văzut din munți, și cu noi locuri și noi cărări pe care am umblat, liberi, fericiți, chiar dacă pe alocuri părea destul de epuizant. Ca o concluzie finală, drumeția este una faină, prin pădure pe tot traseul, cu vederi și peisaje superbe. Ai impresia că nu mai găseşti niciodată drumul. Cărări frumoase tuturor!
Drumul județean DJ 684 face legătură între comună și restul localităților din județul Caraș-Severin.
Până la intrarea în satul Rusca Montană se parcurg 6 km pe DJ684. Circuitul începe din Voislova şi ne duce pe drumuri forestiere şi poteci dure chiar pe sub Vârful Rusca
Exact la intrarea în localitate, pe partea dreaptă cum am venit este o parcare. Comuna Rusca Montană este situată în zona culoarului Bistra, la poalele de sud ale Munţilor Poiana Ruscăi, pe râul Rusca, la confluenţa cu Bistra, la granița cu județul Hunedoara și cu județul Timiș..
Pe parte stângă, este un părculeț îngrădit, îngrijit, un loc de popas turistic cu bănci din lemn acoperite, dar și un obiectiv turistic mai special: Monumentul Turismului.
Monumentul Turismului este considerat un simbol al dragostei pentru natura, pentru drumetie si pentru turism. Este ridicat de Clubul Turistic Bănăţan din Caransebeş în anul 1936
Cel de-al doilea monument care marchează intrarea în localitate
Monumentele sunt luminate noaptea.
Denumirea comunei vine de la munții Poiana Ruscă. Prin rusca înțelegându-se “satul de sub munte”. Înainte de începerea exploatării miniere și a pădurilor, această zonă era nelocuită.
Traversăm satul Rusca Montană ale cărei case sunt de o parte şi alta a drumului care urmăreşte pârâul cu acelaşi nume.
De la Rusca Montană până la cariera de marmură Ruschița, sunt de străbătut încă vreo 12 - 13 km. Cariera se află în amonte de localitatea Ruschița, după ce o străbateți în întregime.
Ne oprim la furat de mere, bineințeles cu permisiunea gazdei. Primim și o pungă în care să le punem.
Biserica ortodoxă „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”
În drum spre cariera, în afara camioanelor care circulă în ambele sensuri, sunt câteva puncte unde se și prelucrează marmura.
Utilaje și muncitori trebăluiesc de zor. Cine este curios poate observa mai îndeaproape aceste activități care sunt la marginea drumului. Deranjati pentru că filmam am fost repede luati la întrebări.
Marmura este aici din belșug, întâlnim blocuri mari de marmură chiar la marginea șoselei.
Intrarea în localitate dinspre Rusca Montană. Satul Rușchița a luat naștere ca o colonie de mineri, odată cu așezarea Rusca Montană.
„Ruinele comunismului”, Ruşchiţa era o aşezare minieră populată şi înfloritoare.
Rușchița, Caraș-Severin
Mai înspre carieră totul este alb, cu praf de marmură.
Într-un etaj inferior al exploatării sunt fasonate prin tăiere la dimensiunile de livrare.
În momentul dizlocării, dimensiunile se reduc, rezultând blocuri transportabile
Am fost puşi în situaţia de a continua prin prâu, era singura variantă.
Am ajuns la o intersecție de pârâuri. Am stat puțin și apoi am început să ne întrebam pe unde o să urcăm, căci nu prea ne încânta ideea să ne întoarcem pe unde am venit. Pe oricare din aceste două pârâuri ne abatem vom ajunge la un moment dat în acelaşi punct, doar că pe cel din stânga o să ocolim foarte mult. Urcăm totuși pe pârâul din stânga, care debutează repede în drumul de exploatare, perpendicular pe drumul forestier Pârâul Horii.
Privire în spate.
Doar liniștea pădurii și noi.
Ne-am trezit în faţa unei pante destul de abruptă. Suim panta muntelui cu un efort susținut şi continuu iar mersul ne e sacadat: paşi scurţi, repeziţi, urmaţi de opriri dese. De remarcat faptul că nu avem nici un marcaj care să ne scutească de un eventual stres suplimentar pentru orientare, urcăm acest drum de exploatare în speranța că vom întâlni o poteca undeva pe culme.
Ne căţărăm pe panta defrişată din dreapta, facem slalom printre cioturile rămase şi crengile împrăştiate şi ne oprim.
După vreo trei ore de mers, panta se mai domoleşte și bucuria începe să crească
Ne oprim unde nu mai este drum... cre' că-i capăt.
Tăietura de pădure se sfârşeşte! Ne dăm seama că până aici ne-a fost! Un moment, luăm o scurtă pauză şi scurtăm orizontul spre sud-est, o fereastră se deschide în spatele nostru (de partea cealaltă a pârâul prin care ar fi trebuit să urcăm), permiţându-ne să admirăm spre vârful Chiciova 1204 m.
Trăirile sunt intense: privim cu nesaţ şi grabă înapoi, în stânga, în dreapta, înainte, de parcă cineva, ar putea fura ceva din incredibilul tablou care ne înconjoară, apoi facem stânga şi urcăm accentuat. Continuăm prin pădure, încă 200-300 de metri până la o posibilă potecă de culme. Nici următorii metri de urcuş nu sunt prea uşori de depăşit dar ii vom depășii.
Ajutați în prealabil și de gps, suntem pe linia culmii acoperită de iarbă sălbăticită, pe o cărare de animale, printre ienuperi şi pâlcuri de conifere. Traversăm, pe latura sa nordică, o poiană, apoi coborâm, presupunând că am scăpat de partea cea mai grea. NU regret deloc pentru că am ales să urcăm pe aici.
O potecă intră printre brazi iar lucrurile se rezolvă de la sine. În fine, am depăşit cu ceva emoţie această porțiune. Am vrea să mai urcăm, să avem privelişti şi mai largi, să privim şi să tot privim.
Am găsit și un marcaj de la ceva concurs rămas.
Poteca coboară dinspre vf Rusca și se avântă abrupt prin pădure, aşa că nu avem parte de alte privelişti decât de cea a … minunaților coniferi. Trebuie să mai fim atenţi totuşi şi la potecă, adesea aninată de mici capcane ascunse pe sub iarbă.
Zărim undeva aproape de marginea drumului, în iarbă, două ciuperci otrăvitoare. Amanița muscaria, cunoscută și ca buretele muștelor sau muscăriță. Nu facem doi paşi că mai zărim un pâlc, și mai mari și mai mărunte. Ceva mai sus zărim încă una, frumoasă.
O privie înapoi.
Deodată însă, ieşim de sub streaşina brazilor, iar poteca saltă peste îngrămădiri de bolovani acoperite cu iarbă mare şi deasă.
O rarişte printre pomii din față ne lasă privirii ceva libertate spre vale. Suntem în județul Hunedoara » Comuna Lunca Cernii De Jos.
O zonă sălbatică cu foarte multe drumuri. Noi însă ne orientăm pe cel care duce prin dreapta.
În urma ploilor abundente, scurgerile pe versant au spălat drumul provocând cratere și de aproximativ doi metri adâncime.
Panta și drumul spălat de ape pe alocuri, fac ca coborârea să fie dificilă pentru cei fără experienţă. Deci un „push-bike” destul de enervant, însă curând totul se transformă brusc într-un drum de macadam veritabil şi uşor de străbătut.
Un foișor unde te puteai odihni deci, nu ne trebuia nimic mai mult. De fapt aici e locul unde se intersectează mai multe drumuri. Într-un final ne urnim din loc pe drumul din dreapta şi după o frumoasă coborăre „înotăm” încet prin noroiul lăsat în urmă de maşinile ce cărau lemnul.
Coborâm pe acest traseu spre Gura Bordului
Coborârea este fără istorie. Suntem la o intersecție de drum, Gura Bordului, iar de aici prin dreapta văii, prin pădure pe asfalt până la limita dintre județul Hunedoara și Caraș-Severin.
Gura Bordului
Ce să vezi?! În amonte de localitatea Gura Bordului, la limita dintre cele două judeţe, Hunedoara și Caraș-Severin, se termină drumul. Pur şi simplu! Şoseaua se pierde într-un drum forestier din Pădure.
Am încercat să trecem de la Gura Bordului, de pe DJ687D, din judeţul Hunedoara, spre DJ684, care leagă Ruşchiţa de Voislova, în judeţul Caraş-Severin.
Ziua era pe sfârşite, nu trebuie decât să traversăm pădurea. Până în Rusca Montană ne despart 14 Km... distanţă, de altfel nu prea mare. Pornim deci pe un drum care coboară. Peste tot sunt urme de roţi şi rămăşiţe din scoarţa copacilor, semn că utilajele forestiere au tras pe aici buşteni.
Pe parcurs, după ce am mers destul de mult prin pădure valea devine tot mai bună, dar întâlnim multe trunchiuri de copaci căzuţi, pe care călcăm, ravagii naturale lăsate de o furtună.
Un singur regret... că NU a fost și Roxana, în rest totul super, atmosferă tinerească... minunată tură! Un circuit al munților Poiana Ruscăi în care s-au parcurs 65 km la o diferență de altitudune de 2062 m înregistrat cu Garmin, pe traseul : Voislova, Rusca Montană, Ruschița, Cariera de Marmură, Valea Pârâul Horii, Gura Bordului, Dosul Odăilor, Rusca Montană, Voislova. A fost, una dintre satisfacțiile cele mai… pline, străbaterea acestui traseu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.