Sasca Tour

         

Toamna târzie şi ziua tot mai scurtă îmbie la trasee mai blânde. Povestea noastră continuă cu un nou traseu, de data asta prin parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa. 

O zi de toamnă cu păduri ruginii. 

Și pentru că iarna se apropie cu pași repezi, să ne amintim:

Într-o dimineaţă cu ceaţă pe o superbă zi de toamnă, ce-i drept, puțin mai rece ca de obicei, eu şi cu prietenii mei ne pregăteam să plecăm într-o drumeţie pe biciclete. Eram 12. Lăsăm maşinile în acelaş loc ca de fiecare dată când ajungem în Sasca Montană, şi după ce ne echipăm de drum, plecăm repede (ca să nu ne prindă frigul), pe un circuit ce oferă peisaje impresionate și ne poartă pe culmea dealurilor din jurul comunei Sasca Montană către Cheile Nerei şi Munţii Aninei. Frunze ruginii se aşterneau ca un covor peste pământul rece şi umed (probabil de la ploaia din timpul nopții), un covor multicolor, plin de nuanţe vesele şi frumoase ce fac un peisaj artistic cromat şi minunat de neuitat. Copacii însă au rămas  singuratici şi goi, fără îmbrăcăminte, fără nimeni care să le aline durerea adâncă. În prima parte urcarea până la Stinăpari-Cărbunari (sate întemeiate de emigranţi din Ţara Românească numiţi bufeni) ne obligă să pedalăm susţinut până pe dealul Sf, Gheorghe ce leagă cele două localităţi. Practic cu un efort minim, şi pe vreme bună, într-o oră jumătate-două, poți fi pe culme. Mai departe orientarea continuă pe marcaj bandă roșie, drumul ce duce spre Moldovița, un drum de macadam pe care am mai fost în primăvară. După circa doi km ajungem la o bifurcaţie și urmăm indicatorul cu orientare spre Gârnic şi Ravensca. Tinem drumul pietruit din piatră concasată, acoperit de frunze încă vre-o cinci km în aval spre Ogașul Vulpii, evitând orice alt drum la dreapta, până vom zări în valea din stânga noastră o gospodărie. Mai continuam doar foarte puțin circa 300 m și cotim la stânga, practic ne întoarcem la 180 de grade, trecem printr-un pârâu din apropierea unei gospodării. După alti 500 de metri trecem prin faţa altei gospodării și urcăm ușor prin Valea Runcii până pe platoul Cărbunari. Mai departe urmăm drumul de macadam DJ571B, în direcţia Sopotului. La prima intersecţie semnificativă, Poiana Logor, părăsim drumul judeţean spre stânga şi intrăm pe un drum foretier (drumul Romanilor) şi incepem coborârea către culmea Cioaca Înaltă, de unde avem o panoramă deosebită spre Cheile Nerei. De aici coborarea devine mai accentuată destul de tehnică şi o continuăm până ce intrăm în Sasca Română. În Sasca Română alegem să ne întoarcem la maşini pe asfalt din cauza noroiului lipicios pe care l-am putea intâlni, deşi mi-aş fi dorit să ajungem la puntea suspendată şi să traversăm Nera pentru a vizita "Casa Verde" experimentul ecologic de arhitectură şi constructie din cob ( www.casa-verde.ro )

Sfârșitul de octombrie împinge la trasee mai blânde și mai scurte pentru că orele de lumină sunt foarte puține. A fost un circuit relativ scurt, circa 37 km și o diferenta de numai 969 m, înregistrată pe Garmin, dar a fost un traseu foarte frumos pe care l-as repeta oricand cu mare placere. Posibilităţile de a ajunge până în Sasca Montană fiind doar maşina, neexistând cale ferată sau alte vehicule publice.

 Sunt zile în care nu are sens să te grăbeşti nicăieri şi în care e mai bine să încerci să absorbi cât mai bine frumuseţea şi culorile din jur, nu de alta dar pana la urmatoarea izbucnire ai de asteptat exact un an.

Sasca Montană, iar aici ne lăsăm maşinile.

Zărim și magazinul, dar o să-i facem o vizită la întoarcere.

La plecare stătea parcă să plouă, e totul înorat.

În direcţia aia o să mergem însă pe un forestier prin dreapta, nu pe aici. Tot de aici din acest loc încep și alte câteva trasee cunoscute și parcurse de noi: Cheile Nerei Beușnița, La Tunele, Lacul Dracului, și una dintre cele mai frumoase și reușite a fost : Marea Evadare, prin Parcul National Cheile Nerei, o tură ce a depăsit 100 de participanți

De data asta am schimbam un pic tura şi am îceput să urcăm din Sasca Montană pe un forestier chiar de la intrarea în sat, din dreptul bisericii. Aici se face un drum la dreapta, în cazul nostru la stânga și merge paralel cu Nera până la o bifurcație.

De o primă surpriză avem parte imediat ce traversăm peste un podeț.

Nici nu am intrat bine în pădure că ce-mi văd ochii? Când adori natura, o adori cu tot ceea ce îți oferă ea. Nu prea ai cum să nu te bucuri de orice loc mai deosebit cum este și acesta. În curând intrăm în pădure şi începem urcarea. Nu este foarte grea, dar ţinând cont umezeala de aici, de sub frunzis, ne pune la grea încercare plămânii.

Scăpăm de ploaie, bălțile confirmă că acest lucru s-a întămplat deja. Era anunțată o ploaie pentru ora 11:00 însă acest lucru pare să nu se întâmple

În curând intrăm în pădure pe drumul din stânga și începem urcarea. 

Urcarea aici chiar că ne-a încălzit bine. Aici facem o primă pauză pentru o gură de ceai și un baton energizant iar mai apoi continuăm până dăm de o bifurcație. Vântul bătea dar nu către noi şi nu cu o putere mare.

Nu ştiu sigur, dar cred că a fost un canton.

Aruncăm o privire şi înăuntru, însă foarte atenţi să nu se surpe ceva pe noi.

Luăm o scurtă pauză și aici doar atat câ ne regrupăm. iar mai apoi continuăm pe drumul din pădure . Frunzele erau peste tot, de toate culorile: verzi, maro, rosii, galbene.

Drumul mai departe e invadat de vegetație. Crengile unui copac rupt, căzut la pământ ne obligă să luăm poziții nenaturale în timp ce ne chinuim să traversăm această porțiune printre ele. 

Pădurea fermecată şi splendidă, infricosătoare, inegrită şi sufocată de ceată, alerga parcă după noi.

Am ajuns în Sinăpari.

Biserica din Stinăpari.
În satul ăsta-nsingurat, nici câini, nici clopote nu bat. Sentimentul predominant e de liniste - foarte multă liniște.

Aici cotim la stânga

Doi cai ce trăgeau la o căruţa și un cățel în spate, trec pe lângă noi prin vale, cănd deodată se aude în cel mai dulce stil românesc: da, încotro mergeţi şi de unde veniţi? Era un bătrânel din cei doi cocoţaţi în căruţă pe niște pomi tăiati. Nu apuc să-i explic că venim de la Cărbunari şi tot într-acolo ne îndreptăm că ne și răspunde... apă'i voi cunoaşteţi atunci drumul, şi plecă mai departe până la o casă din vale. 

Doar pauzele de poze ne fac sa ne deplasam în ritm de melc turbat şi cu o mica îngrijorare în suflet pentru momentul în care vor trebui sortate toate fotografiile.

Recoltele s-au făcut cu grămada. Adunate de pe camp, ele asteaptă cu nerăbdare să fie descărcate.

Sunt locuri prin care n-am ajuns până acum, dar mulţumita acestei zone minunate nici nu e nevoie de prea multe momente de orientare.

Aici am făcut un popas scurt pentru mâncare iar apoi retur. Pornim pe firul acestei văi îndreptându-ne ușor spre Cărbunari.

Cărbunari

Drumul urcă ușor spre Poiana Logor, și noi odată cu el.

Soarele mândru și-a slăbit puterea căldurii sale, mai arunca câte o săgeată de foc printre norii risipiți.

Suntem dinou la capătul unei urcări. Drumul judetean 571B continuă spre Sopotul Nou, iar noi aici îl părăsim.

Poiana Logor unde noi cotim la stânga. Coborârea la Sasca Română se face pe acest drum forestier ce urmează culmea Cioaca Înaltă de unde ne vom bucura de o superbă panoramă spre Cheile Nerei. 

O panoramă deosebită spre Cheile Nerei. Stăm să fotografiem și să admirăm preț de vreo 10 minute iar mai apoi continuăm spre Sasca Română

Continuăm pe marcaj triunghi rosu pe valea pe Valea Camenița (Sasca Română)

Pe această porțiune de dinaite de Sasca Română, marcaj triunghi roșu, era destul de denivelata și bolovănoasa așa că nu mi-au plăcut în mod special aceasta coborâre, am reușit chiar să cad însă nimic grav, în schimb peisajul este unul superb.

Valea Camenița (Sasca Română) - porțiune de drum roman / iar în dreapta la circa 1 minut de mers la pas fiind vizibil și un pod roman.

O privire înapoi

Zărim Sasca Română

La intrare în Sasca Romănă ne-au întâmpinat trei dulăi gata gata să ne mănânce. Aproape că am reușit să mă împrietenesc cu ei însă la plecare să mă rupă nu alta...

Localitatea Sasca Româna are chiar un centru de informare turistică.

Sasca Montana - Biserica Ortodoxa Sf. Petru și Pavel Apostoli

 În sezonul următor voi încerca si alte incursiuni prin zona Cărbunari, mi s-a parut destul de interesantă zona, iar până la următoare tură vă doresc numai bine.