"OOctOOmbrie pe dOOuă rOOţi"

"O tură clasică 2012 "

Avem uneori norocul să trăim momente pe care nu mulți oameni ajung să le prețuiască la adevărata lor valoare. Planul a fost simplu: Ne-am strâns dis-de-dimineață în Dumbrăvița, uniți de aceeași pasiune. Sub un cer de octombrie, am pornit în coloană spre Pișchia, ghidați de Carol. Schimbarea de direcție spre Bencec a fost și trecerea spre o altă lume – una în care culorile toamnei și ritmul pedalelor ne-au făcut să uităm de orice rutină.

Pentru că o astfel de zi se simte cel mai bine prin imagini, vă las în compania cadrelor surprinse pe traseu. Povestea noastră continuă, în ritm de pedală, de la o fotografie la alta... 

O zi superbă de weekend, drumuri perfect uscate și o mână de oameni entuziaști, cu un spirit de echipă de neegalat. Când vremea ține cu tine, un traseu fain adună laolaltă o mulțime de pasionați.

Planul propus de Carol ne-a scos la drum mai întâi pe asfalt, rulând în ritm constant până la intersecția dinainte de Pișchia, cu direcția spre Bencecul de Sus. Pentru a menține grupul compact, am organizat trei regrupări strategice până la magazinul din sat: prima la antenele de la Giarmata, a doua la intersecția spre Bencec și ultima chiar la destinație.

Din Buzad, cu un mic efort pe urcare, am cucerit dealul Fântâna Seacă, de unde am cotit spre Nadăș, cunoscutul sat „fantomă”. A urmat o coborâre lungă și deconectantă de-a lungul văii Băcinului, care ne-a scos direct la Centrul de Echitație Herneacova. Am rulat pe asfalt spre satul Herneacova până în dreptul bisericii, loc în care am părăsit din nou drumul modernizat. Am cotit la dreapta, spre vest, traversând pădurea Richitaș, ca apoi să ieșim la lacul de acumulare Ianova. Pe un drum pitoresc de pietriș am ajuns în satul Ianova, unde am făcut și ultimul popas de grup.

Finalul traseului ne-a găsit pe șosea până la Remetea Mare. După ce am traversat cu atenție șoseaua europeană, am intrat pe digul din dreapta Begăi, pedalând în ritm de voie până la Ghiroda. Aici s-a încheiat bucla noastră, locul unde ne-am luat rămas-bun, cu gândul deja la următoarea aventură.

Vă invităm să răsfoiți în continuare povestea noastră vizuală, cadru cu cadru, iar la finalul articolului vă așteaptă și filmul kilometric al acestei ture de neuitat!

Înainte ca roțile să înceapă să se învârtă, ne-am adunat cu toții în cerc în parcarea de la Kaufland Dumbrăvița. Cu aerul răcoros al dimineții încă simțindu-se pe haine și cu cafeaua de-abia băută, am ascultat cu atenție descrierea traseului făcută de Carol. O scurtă prezentare a drumului, câteva recomandări de siguranță și... gata, planul era stabilit! Emoția plecării se citea deja pe fețele tuturor.

Curioși de traseu și cu ochii ațintiți înainte, așteptam cu nerăbdare startul plecării. Era acea secundă de liniște dinaintea mișcării, în care energia grupului se simțea pur și simplu în aer.

Plecăm pe urmele toamnei în șaua bicicletei. Până la intrarea în traseul propriu-zis de pământ și pădure, am avut de parcurs un marș constant pe asfalt, pedalând în coloană pe ruta Dumbrăvița – Giarmata – Pișchia – Bencecul de Sus. Șoseaua liberă și soarele blând ne-au ajutat să ne intrăm rapid în ritm și să ne încălzim picioarele pentru ce avea să urmeze dincolo de Bencecul de Jos.

O pauză obligatorie de regrupare ţinând cont că vom părăsi drumul judeţean (DJ691) la intersecţia cu drumul comunal (DC62), drumul de Bencec. Totuși, acesta nu a fost primul nostru contact cu odihna; primul popas de regrupare a fost într-o parcare, după panta de la Giarmata.

Într-o tură cu un grup atât de numeros, aceste opriri strategice la fiecare schimbare de direcție sunt esențiale pentru ca toată lumea să rămână pe trasul corect. Câteva momente de respiro și pornim mai departe, cu direcția spre cele două Bencec-uri!

Odată ce semnalul de plecare a fost dat, coloana s-a pus în mișcare și am început să virăm unul câte unul către drumul de Bencec.

 

Am intrat pe drumul comunal, iar peisajul s-a schimbat instant. Asfaltul rugos și liniștea câmpului ne-au dat un alt ritm, mult mai relaxat. Coloana a început să se întindă frumos sub soarele blând, fiecare pedalând în voie pe această porțiune dreaptă care ne apropia tot mai mult de Bencecul de Sus.

Drumul continuă să șerpuiască printre dealurile domoale din zonă. Din spate, plutonul se vedea compact, iar în față câțiva dintre noi dădeau tonul ritmului, profitând de vizibilitatea maximă pe care o aveam pe această linie dreaptă.

Asfaltul vechi, mărginit de vegetația uscată de toamnă, ne pregătea încet-încet pentru dealurile ce se zăreau în depărtare, chiar înainte de intrarea în sat.

Dealurile încep să își arate colții, iar drumul ne scoate în față o urcare lungă care pune la încercare picioarele tuturor. Fiecare abordează panta în ritmul propriu: unii strâng din dinți în șa, pedalând constant spre deal, în timp ce alții aleg să meargă la pas pe lângă bicicletă pentru a-și menține energia.

Indicatorul rutier ne confirmă că am ajuns în Bencecul de Sus. Intrarea în sat înseamnă că am lăsat în urmă prima bucată importantă de drum și că ne apropiem de locul unei noi regrupări de pe asfalt, înainte de a schimba complet relieful și suprafața de rulare.

Am făcut un popas binemeritat la un mic magazin sătesc din Bencecul de Sus, locul perfect unde ne-am energizat, ne-am hidratat și am schimbat impresii după prima parte a drumului.

Încet-încet ne facem comozi la terasa magazinului, profitând din plin de minutele de pauză. În prim-plan sunt copiii mei, Roxana și Cristi, care mă însoțesc cu entuziasm cam la toate turele pe două roți. Este o bucurie imensă să pot împărtăși aceste experiențe și frumusețea drumurilor de toamnă alături de ei, fiind mereu coechipierii mei de bază.

Aici sunt eu, alături de Cristi. Profităm de ultimele momente ale popasului pentru a pune la punct detaliile legate de coborârea ce urmează. Pauza s-a terminat, iar energia este la cote maxime pentru următoarea etapă a traseului.

Am lăsat în urmă magazinul și am început coborârea lungă și rapidă către Bencecul de Jos. Drumul ni se deschide larg în față, oferindu-ne o panoramă superbă asupra satului cu acoperișuri roșii cuibărit între dealuri. Este acel moment al turei în care doar lași bicicleta să curgă, vântul îți răcorește fața, iar gravitația face toată treaba în locul tău. O adevărată plăcere înainte de a intra pe porțiunile de pământ!

Când te oprești o secundă și privești înapoi, realizezi cu adevărat relieful spectaculos prin care ai pedalat. Din acea direcție am venit, lăsând în urmă o succesiune frumoasă de dealuri golașe, unde drumul urcă și coboară urmărind linia naturală a pământului. 

Un nou popas binevenit, de data aceasta chiar la marginea drumului, unde am descoperit un izvor cu apă proaspătă și rece. Roxana și Cristi, profită de moment pentru a se odihni înainte de următoarea urcare.

Într-o zi plină de pedalat, hidratarea este cheia, așa că ne-am strâns cu toții în jurul lui pentru a ne umple bidoanele. 

Ajunși în Bencecul de Jos, am urmat drumul care urcă chiar pe lângă biserica din sat și am trecut oficial pe terenul pentru care ne-am strâns cu toții: pietriș și pământ. În fața noastră se deschide panta care ne va duce la nord de pădurea Cavaș. Schimbarea suprafeței de rulare se simte imediat în picioare, dar entuziasmul grupului este maxim în timp ce ne înșirăm în urcare spre culme.

Încălecăm din nou și îi dăm bice pe panta asta plină de pietre, cu ochii ațintiți spre creastă până la următoarea regrupare. Șerpuim fiarele de sub noi cu încredere și cu multă pricepere, croindu-ne drum prin praful traseului. Le călărim cu atâta sete de ducă, de zici că suntem o bandă veritabilă de hoți de cai care tocmai a dat iama pe dealurile Bencecului! O urcare grea, dar abordată cu zâmbetul pe buze.

Lăsăm în urmă spațiile deschise și pornim hotărâți către pădurea spre Charlottenburg. Diminețile de noiembrie sunt considerabil mai reci decât cele cu care eram obișnuiți în timpul verii, așa că stratul de haine s-a îngroșat vizibil pe fiecare dintre noi. Cu atâtea geci, foi de vânt și echipamente pe noi, când ne privești din spate pedalând în coloană, ai impresia că umblăm direct cu ursul prin pădure! Frigul însă nu ne oprește, ba chiar ne dă spor la pedalat.

Drumul ne poartă tot mai sus, iar plutonul se profilează frumos pe linia orizontului. Mergem înainte cu curaj și curiozitate, și privirea spre zări, așa cum îi stă bine unui călător adevărat. Fiecare dâmb cucerit ne deschide noi perspective, iar oboseala urcării trece pe plan secund când ești înconjurat de o asemenea panoramă.

Totuși, aceste zone nu sunt lungi și oricum, nu vorbim aici de munți și urcări nesfârșite ci doar niște dealuri peste care trebuie să trecem. Gândește-te totuși că și copii mei, cu antrenament modest, a reușit să pedaleze pe acest traseu. Cu puțină răbdare și ritm constant, este o tură accesibilă și extrem de plăcută pentru oricine!

Odată ce câștigăm înălțime, relieful din jurul nostru se deschide spectaculos, iar peisajul începe să se schimbe de la un kilometru la altul.

Ne oprim preț de câteva clipe pentru o nouă regrupare rapidă, admirând de sus drumul care șerpuiește elegant printre văile aride de toamnă.

Fiecare scurt popas pe creasta dealului devine un prilej excelent pentru socializare și voie bună. În timp ce ne tragem sufletul și ne potrivim mănușile sau echipamentul, se leagă discuții faine despre cum a fost urcarea, cum se simt bicicletele și ce ne mai așteaptă în continuare. 

Spiritul de echipă se simte la fiecare pas, iar glumele dintre noi ne fac să uităm instantaneu de oboseală.

Așteptarea a luat sfârșit, iar în scurt timp întreaga coloană de bicicliști s-a reunit pe platoul înalt al dealului. Este un moment excelent de respiro general, în care aruncăm o ultimă privire peste umeri spre drumul proaspăt urcat.

De aici, poteca de pământ compact ne zâmbește larg, promițându-ne o rulare lină înainte de a plonja în văile și pădurile ce ne despart de următoarea localitate.

... și am continuat să înaintăm pe drumul de pământ bătătorit, iar liziera pădurii din zare se apropia încet, promițându-ne răcoarea și culorile pe care venisem să le căutăm.

... și exact cum ne doream, poteca ne-a scos chiar pe drumul de lizieră, unde pădurea ne însoțea fidel în partea dreaptă. Grupul s-a strâns și mai mult, într-un șir indian compact, abordând cu energie fiecare dâmb în acest joc continuu de urcușuri și coborâri.

Pe măsură ce înaintam, am lăsat în urmă și observatorul din lemn ce veghea tăcut marginea pădurii. Drumul s-a lărgit ușor, iar soarele blând de octombrie ne-a dat energia necesară pentru a mări ritmul spre orizontul deschis.

Aici am poposit, profitând de umbra copacilor pentru a ne strânge rândurile înainte de a intra în pădure.

În timp ce ne reîmprospătam forțele sub umbra de la marginea pădurii, ne-am despărțit și de câteva persoane care au plecat pe un alt traseu mai lung, urmând să ne întâlnim într-o altă locație cu ei. Cu planurile reactualizate și salutările de rigoare, fiecare echipă a pornit pe drumul ei, lăsând în urmă liniștea lizierei.

Odată ce ne-am luat rămas-bun, fiecare echipă a pornit pe drumul ei, lăsând în urmă liniștea lizierei.

Am intrat direct sub bolta deasă a pădurii, unde drumul s-a transformat într-o adevărată aventură plină de praf și dinamică, iar norul fin de praf ridicat în spate dădea întregului grup o senzație grozavă de viteză și libertate.

Poteca prin pădure a continuat să ne poarte pe un teren tot mai vălurit, plin de șanțuri adânci și pământ frământat care ne-au testat atenția și abilitățile tehnice.

Grupul s-a întins, fiecare căutând linia cea mai curată printre dâmburi pentru a ocoli denivelările și pentru a menține un ritm constant și confortabil de pedalare.

Atmosfera relaxantă a fost însă rapid înlocuită de o nouă provocare, pe măsură ce drumul s-a transformat într-o succesiune de șanțuri adânci de căruță, obligându-i pe mulți dintre noi să coborâm de pe șa și transformând pedalarea într-o porțiune solicitantă de push-bike.

Odată terminată porțiunea dificilă, am ieșit în sfârșit la drumul forestier pietruit ce străbate pădurea și ne conduce direct spre Remetea Mică.

O scurtă regrupare pe drumul de pământ din fața cantonului, sub un soare blând care ne încălzea spatele.

Atmosfera era plină de voie bună, iar glumele și poveștile ne-au făcut să uităm complet de oboseală. A fost momentul perfect pentru a ne trage sufletul și a ne aduna forțele înainte ca roțile să înceapă din nou să se învârtă spre următoarea destinație.

Arhitectura deosebită a clădirilor de la canton, perfect integrate în peisaj, ne-a făcut să mai aruncăm o ultimă privire spre lizieră înainte de plecare.

Imediat ce plutonul s-a reunit complet, am pus din nou roțile în mișcare spre Remetea Mică, lăsând cantonul în spate.

Coloana s-a întins din nou pe drumul forestier, iar ritmul pedalelor a redevenit constant. 

Cu pădurea de o parte și de alta a drumului, ne-am lăsat purtați în viteză pe această linie dreaptă și luminoasă, bucurându-ne de fiecare metru de libertate.

Într-un final, drumul forestier s-a deschis și am dat de primele semne de asfalt la intrarea în sat, unde am făcut o ultimă regrupare rapidă. Am profitat de moment pentru a strânge rândurile și a ne asigura că tot grupul intră compact pe ulițe.

Odată intrați în sat, am oprit chiar în dreptul magazinului local pentru o pauză binemeritată de hidratare și mâncare. A fost cel mai bun moment să ne așezăm la povești, să ne refacem rezervele de energie și să ne bucurăm de atmosfera liniștită a locului înainte de a porni spre următoarea etapă a traseului.

Ne-am întins care mai de care pe iarba moale de pe margine, transformând șanțul de lângă drum în cel mai confortabil loc de popas, iar discuțiile relaxate au curs de la sine sub umbra blândă a pomilor din sat.

Nimeni nu se grăbea, iar soarele cald de amiază făcea ca atmosfera să fie absolut perfectă.

Într-un final am strâns tabăra și am pornit la drum, traversând satul în direcția Charlotenburg (Șarlota) și lăsând în stânga biserica cochetă cu turn țuguiat. 

 Asfaltul curat și soarele care bătea din față ne-au ajutat să ne reintrăm rapid în ritmul de pedalare.

Drumul ne-a purtat apoi de-a lungul unei alei superbe de plopi, unde umbrele lungi ale copacilor brăzduiau șoseaua ca niște clape de pian.

Am continuat să rulăm, unii în ritm mai lejer, alții mai susținut, profitând de drumul liber și de liniștea amiezii și știind că doar câțiva kilometri ne mai despart de unicitatea satului circular Charlotenburg.

Indicatorul tăiat ne-a confirmat oficial că am ieșit din Remetea Mică, lăsând în urmă casele satului și deschizând drumul întins către Charlotenburg.

Odată sosiți în Charlotenburg, indicatorul din intersecție ne-a arătat clar că suntem în punctul de unde se deschide calea spre următoarea noastră destinație: satul Buzad, aflat la doar 5 kilometri distanță.

Regrupările se fac la fiecare schimbare de direcție pentru a menține grupul unit în intersecții. Indicatorul spre Mașloc și Bogda ne-a arătat noul drum, așa că am pus o scurtă frână până s-a strâns tot plutonul înainte de a vira.

Aici am lăsat definitiv asfaltul în urmă și ne-am strâns cu toții pe drumul de pietriș pentru o regrupare generală.

În timp ce o autoutilitară albastră ridica un nor fin de praf în trecere, noi am profitat de umbra nucilor mari de pe margine pentru a ne asigura că nimeni nu a rămas în urmă înainte de a ataca dealurile din față.

Imediat ce toată luma a venit, am pornit în coloană pe drumul prăfuit de pietriș, lăsând ultimele case din Șarlota în spate. Privirile ne erau ațintite spre dealurile împădurite din zare, care ne promiteau deja porțiunea cea mai pitorească și mai sălbatică a traseului de toamnă.

Drumul de pietriș a început să urce ușor, șerpuind larg spre poalele dealului împădurit ce se înălța maiestuos în fața noastră.

Plutonul s-a lungit pe această porțiune deschisă, fiecare abordând panta în ritmul propriu, sub privirea tăcută a pădurii care devenea tot mai impunătoare cu fiecare pedală.

După ce am depășit acea porțiune de urcare, drumul s-a mai domolit și ne-a scos direct la intrarea în Buzad. O clădire veche cu acoperiș de țiglă roșie ne-a întâmpinat pe partea dreaptă, marcând sosirea noastră în sat și finalul acestei bucăți solicitante de traseu.

Odată intrați pe ulițele din Buzad, am regăsit asfaltul și ne-am croit drum printre casele liniștite ale satului. Cu dealul Fântâna Seacă profilându-se clar în fața noastră la capătul drumului, am continuat să pedalăm în ritm constant, pregătindu-ne psihic pentru pantele ce aveau să urmeze.

Traversarea satului a continuat pe ulițele umbrite, având-o în față pe Roxana, fiica mea, care ținea ritmul cu ambiție. Rulând printre casele bătrânești din Buzad, ne bucuram de fiecare moment petrecut împreună pe două roți, înainte ca drumul să înceapă să urce serios.

Ajunși în centrul Buzadului, drumul a început să urce ușor pe lângă biserica din sat și brazii înalți de pe margine. Am lăsat în urmă ultimele zone drepte, pedalând constant spre capătul asfaltului.

Imediat ce am ieșit din centrul satului, asfaltul a dispărut complet, lăsând loc unui drum de pământ bătătorit ce urcă șerpuind spre dealuri. Roxana cu zâmbetul pe buze era încă la cote maxime înainte de a ataca panta abruptă ce se zărea în fața noastră.

Ne-am regrupat din nou pe panta de la ieșirea din sat, unde fiecare a profitat de câteva clipe de respiro pentru a-și potrivi ritmul. Cu aparatul foto pregătit să surprind dinamica grupului, am verificat starea tuturor înainte de a lăsa definitiv în urmă ultimele case și de a ne îndrepta spre creasta dealului.

Odată porniți de la locul de regrupare, drumul s-a bifurcat clar, iar noi am părăsit fâșia de asfalt din stânga pentru a intra pe poteca lungă de pământ.

Peisajul ce se deschide este impresionant. Plutonul s-a întins într-un șir indian șerpuitor, urcând constant sub cerul curat de octombrie spre culmea dealului Fântâna Seacă.

Ne-am strâns cu toții într-o zonă deschisă din vale, unde am oprit pentru a asculta noile indicații. Cu mâna întinsă înainte, Carol ne-a explicat configurația terenului și ne-a arătat traseul ce urmează să cucerească dealul Fântâna Seacă, profilat clar la orizont.

Odată încheiate explicațiile lui Carol, am pornit din nou la drum prin iarba uscată a văii, îndreptându-ne direct spre baza dealului. În fața noastră, panta aridă a Fântânii Seci începea deja să se ridice amenințător, promițându-ne o urcare solicitantă pe poteca îngustă ce se zărea în iarbă.

Panta abruptă și-a spus rapid cuvântul, transformând înaintarea într-o sesiune solicitantă de push-bike pe drumul prăfuit de pământ. Înaintând încet în șir indian sub soarele puternic, fiecare a luat bicicleta la pas, împingând cu hotărâre spre creasta golașă ce părea acum tot mai aproape.

Poteca ne-a purtat apoi pe la poalele dealului, șerpuind strâns pe lângă un lan uscat de porumb și o lizieră deasă. Am continuat să pedalăm constant prin vegetația sălbatică, căutând drumul cel mai bun spre creastă.

În mijlocul lanului uscat de porumb, o localnică tăcută păștea liniștită, privind mirată spre grupul nostru de bicicliști. Prezența ei ne-a oferindu-ne un cadru autentic de toamnă înainte de a ne relua urcarea spre deal.

Lăsând în urmă lanul de porumb, poteca s-a transformat într-o dâră îngustă ce șerpuia lin printr-o mare de iarbă uscată și vegetație înaltă. Ritmul a redevenit fluent în timp ce înaintam în șir indian spre pădurea deasă din fundal, bucurându-ne de sălbăticia curată a acestei văi uitate de timp.

Traseul poate fi considerat dificil uneori întrucât, atunci când suntem pe off-road, apar pante unde trebuie să mai facem și push-bike, în funcție de antrenamentul fiecăruia. În fața lizierei, ne-am dat jos de pe șa și am împins cu răbdare bicicletele pe drumul frământat de șanțuri, strângând rândurile înainte de a intra sub umbra copacilor.

Luăm la picior o pantă mai abruptă, însă efortul trece pe planul doi când spiritul de echipă intră în acțiune. Lumea râde și se veselește la fiecare pas, semn că o glumă bună sau bucuria de a fi împreună pe drum ne dă tuturor energia necesară să trecem cu zâmbetul pe buze peste acest hop. Trebuie să fie o pricină pentru toată această voie bună!

Pricina era chiar în fața noastră: panta s-a dovedit a fi atât de abruptă, încât șanțul adânc de pe mijloc a transformat urcarea într-o veritabilă provocare de push-bike la milimetru. Împingând la deal în șir strâns, zâmbetele și glumele au apărut natural când am realizat că doar ajutându-ne unii pe alții și luând totul cu umor putem cuceri această porțiune sălbatică.

Cucerirea acelei pante abrupte s-a lăsat imediat cu o nouă pauză, de data aceasta din pricina unei pene neprevăzute. Am pus cu toții bicicletele la pământ și am profitat de moment pentru a ne trage sufletul, în timp ce se pregăteau sculele pentru reparația rapidă.

Reparația a transformat poiana într-un adevărat atelier în aer liber, unde mecanicii de ocazie s-au strâns în jurul bazei de operații, în timp ce restul grupului s-a lungit pe iarbă la o poveste. 

Cât timp s-a meșterit la roată, fetele a întins harta pe iarbă și a început să studieze traseul împreună cu ceilalți colegi. Cu degetul pe potecile desenate, au analizat cu atenție următoarea porțiune de drum, încercând să anticipeze pantele și intersecțiile ascunse ce ne despărțeau de destinație.

Atmosfera de relaxare s-a extins rapid în tot grupul, transformând așteptarea într-o mică pauză de gustare și multă voie bună. Cristi, băiatul meu, încă își ținea strâns bicicleta de ghidon ca și cum ar fi fost gata de start în orice secundă, în timp ce Roxana râdea cu poftă, așezată pe iarbă alături de ceilalți și bucurându-se de glumele care făceau timpul să treacă mult mai repede.

Privind înapoi pe unde am urcat, se vedea clar drumul adâncit în pământ ce șerpuia printre copaci până jos, în vale.

Cristi era gata de plecare, cu mâna pe ghidon și privirea concentrată, așteptând doar semnalul pentru a reporni la drum după această lungă oprire.

Cu pana rezolvată și forțele complet refăcute, eram cu toții nerăbdători să lăsăm în urmă creasta dealului și să vedem ce surprize ne rezervă poteca. Sărim pe tinichele și o luăm, frenetic, pe un drum de culme către satul-fantomă „Nadăș”.

Drumuri excelente pe un traseu mediu care ne poartă în locuri minunate, exact cum este această culme deschisă. Cristi deschide calea cu determinare pe pământul bătătorit, urmat îndeaproape de restul plutonului care savurează din plin rularea cursivă de-a lungul pădurii.

Cu lizierea pădurii pe partea dreaptă și drumul de pământ perfect bătătorit sub roți, pedalăm relaxați în ritmul cadențat al unei după-amiezi perfecte de toamnă.

Mentinem un ritm excelent pe bicicleta, in timp ce intreaga coloana se intinde frumos pe aceasta portiune de coborare lina, flancata de copaci tineri.

Încă o schimbare de direcție, încă o scurtă regrupare la umbra deasă a pădurii pentru a ne asigura că toată lumea este pe traiectoria corectă. 

Strângem rândurile preț de câteva clipe, ne tragem sufletul și ne pregătim să lăsăm în urmă această intersecție de poteci.

Rămânem grupați pe acest drum nisipos de la marginea pădurii, asigurându-ne că nimeni nu ratează virajul. Băieții din față fac ultimele glume înainte ca întreaga coloană să pornească spre destinație.

După ce am mai mers o porțiune, am făcut un nou popas pe această culme golașă pentru a ne asigura că plutonul rămâne compact. 

Poteca s-a îngustat atât de mult, încât am început să ne croim calea printr-o junglă de iarbă înaltă și mărăcinișuri ce aproape ne ascundeau bicicletele.

Ieșim rapid din hățiș și regăsim un drum clar de pământ ce coboară șerpuind de-a lungul lizierei.

Coborâm concentrați printre crengile joase, unii pe bicicletă, alții asigurând marginea drumului, până când întreaga echipă reia linia de coborâre.

Calea se deschide din nou larg spre un platou golaș, oferindu-ne o panoramă spectaculoasă asupra dealurilor din jur.

Continuăm să înaintăm pe drumul de pământ ars de soare, printre tufe sălbatice și mărăcinișuri specifice zonei.

Înaintăm în șir indian de-a lungul acestei creste golașe, lăsând în spate un nor fin de praf pe poteca lungă de pământ.

Grupul s-a întins frumos pe coborâre, savurând viteza și libertatea oferite de platoul deschis ce pare să ne conducă direct spre destinație.

Grupul s-a răsfirat complet pe această porțiune pustie, lăsând primii bicicliști să devină doar niște puncte mici pe poteca ce șerpuiește spre inima dealurilor.

Înaintăm în coloană strânsă pe drumul prăfuit de pământ.

Întreaga echipă rulează compact spre Centrul de Echitație Herneacova, cu soarele de după-amiază luminându-ne calea pe această porțiune lungă de platou ce marchează începutul drumului spre casă.

Grupul din față a pus din nou o scurtă frână pe marginea drumului, permițându-ne celor din spate să strângem rapid rândurile.

Zâmbetele celor din jur arată clar că oboseala nu a reușit să strice buna dispoziție, iar drumul bătătorit prin iarbă ne permitea tuturor să rulam relaxați sub soarele cald de după-amiază.

Odată ce în cadru a apărut și Carol, s-a știut cu siguranță că plutonul este complet; el a avut mereu grijă ca nimeni să nu rămână în spate. 

Cu toată lumea în siguranță și adunată la un loc, ne-am continuat drumul de întoarcere pe poteca prăfuită ce șerpuia printre tufele de maceși.

Șanțurile adânci formate în pământ ne obligă să ne alegem cu mare atenție traiectoria. Rulăm în șir indian menținând o viteză controlată și o distanță de siguranță pentru a evita orice dezechilibrare pe această porțiune tehnică.

Ajunși în sfârșit la Nadăș, imaginea ruinelor vechii biserici, năpădită de vegetație, ne-a învăluit instantaneu într-o puternică stare de melancolie. Am oprit pe marginea drumului pentru a filma și a admira aceste ziduri uitate de timp, mărturie tăcută a unui sat care cândva pulsa de viață.

Indicatorul vechi și ruginit, parțial acoperit de vopsea albastră, ne confirmă oficial că am pășit pe teritoriul satului Nadăș.

 Un ultim vestigiu catolic ce amintește de diversitatea culturală a acestui loc, acum complet abandonat.Este vechea capelă romano-catolică din Nadăș, parțial ascunsă de arborii din jur.

Părăsim definitiv zona ruinelor și începem drumul de întoarcere cu o nouă sesiune solicitantă de push-bike, luând la picior o urcare abruptă și plină de bolovăniș. 

Cristi abordează cu ambiție panta frământată de bolovani, hotărât să lase cât mai repede în urmă această urcare solicitantă.

Viteza crește pe măsură ce drumul de culme se lungește în fața noastră, iar în urma plutonului se ridică un nor fin de praf. 

Rulăm frenetic pe pământul bătătorit, într-o succesiune rapidă de curbe largi care ne poartă vertiginos spre finalul acestei secțiuni off-road.

După coborârea rapidă, drumul ne scoate într-o vale largă de unde începe imediat o nouă urcare în serpentine spre creastă. Plutonul s-a răsfirat din nou pe pantele dealului golaș: în timp ce primii bicicliști au ajuns deja sus și ne așteaptă la o nouă regrupare, ceilalți abordează urcarea în ritm propriu pe șleaurile adânci de pământ.

Odată terminată porțiunea off-road, traseul ne-a condus direct către o zonă mult mai primitoare, unde am făcut un nou popas lung de hidratare și bere la Centrul de Echitație Herneacova. Ne-am așezat cu toții la mesele lungi de lemn de sub umbrele, profitând din plin de răcoare pentru a depăna impresii, în timp ce Cristi și ceilalți își mai reglau din echipamente înainte de ultima bucată de drum.

Ne-am așezat cu toții la mesele lungi de lemn de sub umbrele, profitând din plin pentru a depăna impresii adunate de pe drum.

O nouă pană neprevăzută chiar în timpul popasului ne-a transformat minutele de relaxare într-o scurtă sesiune de meșterit la roată. 

Colegii au profitat de iarba verde din jur pentru a dejanta rapid cauciucul și a verifica anvelopa la degete, căutând cu atenție spinul buclucaș care a lăsat roata fără aer înainte de plecare.

Operațiunea s-a desfășurat rapid sub privirile curioase ale celor din jur, bicicleta fiind întoarsă pe iarbă pentru o reparație ca la carte. În timp ce roata era verificată minuțios la degete pentru a depista spinul, atenția s-a mutat pe detalii, fiecare moment fiind o bună ocazie de învățare direct în teren pentru cei pasionați de mecanică.

Fiind la un centru de echitație, nu puteam pleca de la Herneacova fără să surprindem în imagini și superbi cai care pășteau liniștiți pe pajiștile amenajate.

Iarba verde de la Herneacova s-a transformat rapid într-o uriașă zonă de parcare și relaxare pentru bicicletele și oboseala noastră. 

În timp ce unii s-au lungit la soare pe pajiște, restul grupului a rămas la adăpostul umbrelelor mari pentru a savura ultimele momente din această zi plină de praf, glume și adrenalină.

Roxana și cu Petre s-au apropiat cu curiozitate de gardul țarcului, profitând de ocazie pentru a admira caii de aproape, oferindu-le celor doi un moment frumos de interacțiune cu natura chiar înainte de a ne lua rămas-bun de la Herneacova.

Roxana a mers chiar mai departe și a întins mâna cu blândețe, mângâind calul negru care s-a apropiat curios de marginea țarcului. Acest moment de conexiune pură, plin de zâmbete, a devenit rapid una dintre cele mai frumoase și calde amintiri ale întregii noastre aventuri pe două roți.

Aparatul a mai surprins-o pe Roxana preț de câteva clipe, privind cum maiestuoasele animale se întorc încet spre mijlocul țarcului.

După ce am lăsat în urmă caii și popasul relaxant de la Herneacova, am revenit pe asfalt pentru ultima porțiune a traseului nostru. 

Drumul întins și liber ne-a permis să rulăm într-un ritm constant și relaxat sub soarele după-amiezii, până la Ianova, unde am făcut un nou popas la magazinul din sat.

Sub umbra deasă a pomilor de pe margine, am pus bicicletele la pământ și ne-am întins pe iarbă pentru o binemeritată pauză de hidratare. A fost momentul perfect în care Cristi, Roxana și ceilalți colegi de tură s-au relaxat complet, reîncărcându-și bateriile înainte de asaltul final spre casă.

Copiii mei nu par deloc obosiți, deși am lăsat în urmă zeci de kilometri buni de pedalat prin praf, soare și pante solicitante. Așezați pe iarbă la popasul din Ianova, Roxana și Cristi privesc relaxați, dovedind o rezistență incredibilă și o energie greu de egalat care i-a transformat în adevărații eroi ai acestei aventuri.

Lumina aurie a apusului ne-a prins pe ultima linie dreaptă de asfalt, pedalând în formație strânsă pe marginea drumului spre casă.

Cu Cristi și Roxana poziționați excelent în fruntea grupului, am rulat concentrați pe banda de siguranță, în timp ce în spatele nostru ceilalți colegi salutau veseli spre cameră, marcând finalul perfect al unei sămbete memorabile pe două roți.

Încheiem această aventură cu poza de grup de la Ianova, momentul perfect în care am strâns la un loc toate zâmbetele, bicicletele și energia unei zile memorabile.

Alte poze din tură găsiţi aici. Un circuit relativ ușor, cursiv, ce te poartă prin sate, peste dealuri însorite și păduri, poate fi parcurs în ambele sensuri și are toate ingredientele de succes pentru o tură de MTB reușită: viteză, tehnică, determinare, peisaje frumoase, tradiții și locuri unice, perfecte pentru o vacanță sau pentru câteva zile libere.

Iar pentru cei care vor să retrăiască fiecare pedală în dinamică, am pregătit și filmul din această tură – „puțin cam lung”, ce-i drept, dar care a surprins perfect fiecare moment de push-bike, glumele la cald și peisajele care ne-au tăiat răsuflarea.