Pe două roți la vecini: Circuit de 170 km din Timișoara la Festivalul Dovleacului de la Kikinda
Planul era făcut, iar entuziasmul plutea în aer. Festivalul Dovleacului de la Kikinda ne aștepta, dar până acolo aveam de parcurs un drum plin de energie. Trupa s-a împărțit în două: unii au ales calea ferată, dându-și întâlnire la Gara de Nord, în timp ce gașca noastră de bicicliști a preferat aventura pe două roți. Pentru noi, alarma a sunat devreme. La ora 6:30 dimineața, ne strângeam deja în parcarea Profi din cartierul Mehala, exact la intersecția străzilor Grigore Alexandrescu și Locotenent Ovidiu Balea. Aerul dimineții era tăios, dar perfect pentru pedalat. Ne-am adunat șapte oameni hotărâți să parcurgă cei aproximativ 40 de kilometri în șa până la Jimbolia. Am pornit la drum în ritm constant, lăsând Timișoara în urmă. Roțile învârteau kilometrii cu spor, iar satele au început să se succeadă rapid: Săcălaz, Beregsăul Mare și apoi Cărpiniș.
Ceasul arăta fix ora 7:30 când Timișoara încă dormea, iar gașca noastră a ajuns în Cărpiniș. Eram în grafic și aveam un avans excelent. Ne-am oprit în parcarea magazinului Profi din localitate pentru binemeritata pauză de cafea. Atmosfera era relaxată; știam că trenul cu restul grupului urma să ajungă în Jimbolia abia după ora 8:00, așa că nu aveam niciun motiv de grăbit. Ne-am cumpărat câteva gustări, am savurat cafeaua caldă și am povestit, încălzindu-ne pentru restul traseului.
Împrospătați, am încălecat din nou pe biciclete și am parcurs ultima bucată de drum.
La ora 8:20 am parcat bicicletele în fața gării din Jimbolia. Nici nu am apucat bine să ne tragem sufletul, că trenul a și intrat în stație, fluierând prelung.
Revederea a fost plină de zâmbete și glume. După ce s-a coborât de pe peron și toată lumea s-a echipat de drum, am plecat cu toții, ca o mare echipă, către o casă de schimb valutar din apropiere. Fiecare dintre noi dorea să schimbe bani, așa că ne-am așezat la rând cu voie bună și am transformat leii în dinari, pregătindu-ne buzunarele pentru bunătățile de la festival.
Am pornit la drum întins, de data asta un grup mult mai numeros, iar pe șosea ne-am întins ca o caravană: fiecare a mers în ritmul lui propriu, unii mai rapizi, dornici să simtă viteza, alții mai înceți, savurând peisajul de toamnă. Am traversat astfel Comloșu Mic și ne-am îndreptat spre Comloșu Mare. În Comloșu Mare ne-am dat cu toții întâlnire în parcarea unui alt magazin Profi, care a devenit punctul nostru oficial de regrupare.
A fost momentul perfect pentru o nouă pauză binemeritată. Unii își verificau rucsacurile, alții își potriveau bicicletele sau pur și simplu stăteau la povești la umbra umbrelei colorate.
Ne-am cumpărat ce mai aveam nevoie, ne-am hidratat și ne-am pregătit sufletește pentru ce urma: trecerea graniței!
Odată ce toată lumea a terminat cumpărăturile și ne-am asigurat că nimeni nu a rămas în urmă, am încălecat din nou pe biciclete. Cu forțe proaspete și voie bună, am pornit în linie dreaptă spre punctul de trecere a frontierei.
De la Comloșu Mare am pedalat întins până la punctul de trecere a frontierei Lunga – Nakovo. Drumul a fost scurt, iar entuziasmul creștea cu fiecare rotație de pedală. Ajunși la vamă, ne-am regrupat sub acoperișul mare al punctului de control. Cu verificările făcute rapid și fără peripeții, am primit undă verde. Primul dintre noi a dat deja prima pedală pe pământ sârbesc, iar restul grupului venea strâns din urmă!
Bun venit în Serbia! Nimeni nu rămâne în urmă.
Imediat ce am trecut de bariere, roțile noastre au început să ruleze pe asfaltul sârbesc. Indicatorul mare de la intrarea în localitatea Nakovo ne ura bun venit într-o altă limbă și o altă cultură, marcând începutul oficial al aventurii noastre dincolo de graniță.
O ultimă privire în spate! Înainte de a ne lansa la drum întins spre Kikinda, ne-am oprit pentru o secundă și am privit înapoi spre punctul de frontieră. Ne-am asigurat că absolut toată lumea din grupul nostru cel mare a trecut cu bine, că nimeni nu a rămas blocat la acte și că suntem complet regrupați. Cu toți cei șapte bicicliști de la Profi Mehala și întreaga gașcă din tren adunată la un loc, eram gata de drum!
De la Nakovo am intrat pe o pistă dedicată special bicicletelor. Drumul a devenit dintr-odată extrem de relaxant, o adevărată plăcere pentru pedalat în siguranță. Ne-am înșirat frumos pe pista de biciclete care ne ducea direct spre Kikinda. Cu soarele blând de toamnă printre frunzele copacilor și casele pitorești de pe margine, drumul a trecut pe nesimțite. Fiecare pedala în ritmul lui, bucurându-se de liniște și de aerul curat, știind că destinația noastră gustoasă este tot mai aproape.
Drum întins și mult soare! Am intrat pe o bucată de pistă perfect separată de șoseaua principală prin parapeți de siguranță. Sub un cer de un albastru ireal, fără niciun nor, drumul se întindea drept în fața noastră. Să pedalezi în astfel de condiții este o adevărată plăcere, fără stresul mașinilor din trafic, doar noi, bicicletele și gândul la festival.
Am lăsat în urmă pista de biciclete de la marginea șoselei și am intrat oficial în orașul Kikinda. Primul impact vizual a fost absolut spectaculos și ne-a tăiat răsuflarea tuturor. Am ajuns pe una dintre cele mai frumoase străzi din lume! Ne-am oprit în grup într-o intersecție pe faimoasa stradă Generala Drapšina. Deasupra noastră, ramurile copacilor uriași se uneau perfect, creând un tunel verde uriaș prin care razele soarelui se strecurau blând. Să pedalezi la umbra acestui baldachin natural, după zeci de kilometri în șa, a fost o adevărată relaxare și momentul în care am simțit că am ajuns cu adevărat în Kikinda.
Tunelul verde ne-a condus direct spre zona centrală și pietonală a orașului. Atmosfera s-a schimbat instantaneu: agitația șoselei a fost înlocuită de murmurul vesel al oamenilor ieșiți la sărbătoare.
Artizanat și multă migală! Ne-am oprit să admirăm unul dintre primele standuri care ne-au ieșit în cale. Totul era pregătit cu mult suflet pentru oaspeții festivalului.
Senzația aceea plăcută când cobori din șa! Am intrat pe străduțele pietonale pavate, mărginite de clădiri vechi și elegante. Terasele de pe margine erau pline de oameni care savurau dimineața, iar noi am început să mergem agale pe lângă biciclete, bucurându-ne de aerul de sărbătoare. Mirosul de cafea proaspătă și de bunătăți de toamnă plutea peste tot, semn că eram exact unde trebuie.
Plimbarea printre corturile festivalului a devenit și mai frumoasă pe măsură ce ne infiltram cu bicicletele prin mulțime, bucurându-ne de fiecare colț amenajat cu atenție. Atmosfera de festival ne-a cucerit complet, iar energia grupului era la cote maxime.
Pe măsură ce înaintam în inima târgului, am ajuns în zona unde dovleacul era rege absolut. Standurile erau pur și simplu invadate de roadele toamnei, aranjate cu un gust estetic deosebit. Am dat peste un stand incredibil de colorat, plin cu dovleci decorativi de toate formele și mărimile. De la cei clasici, de un portocaliu intens, până la dovleci albi ca laptele, verzi-închiși sau galbeni ca ceara, unii așezați artistic direct pe pavaj, alții grupați frumos în lădițe, cu prețul afișat în dinari. Lângă ei, buchețelele de lavandă uscată parfumau discret aerul, iar piticii și omizile colorate din ceramică completau perfect acest tablou vesel de toamnă.
Pentru mine, Festivalul Dovleacului de la Kikinda nu mai era o noutate. Am mai fost aici pe două roți în anii trecuți, așa că știam exact la ce să mă aștept și ce colțuri ascunse ale târgului merită vizitate. Cu toate acestea, plăcerea de a reveni pe bicicletă, de data aceasta înconjurat de un grup atât de mare și de entuziast, a făcut ca totul să pară din nou proaspăt și captivant.
Chiar dacă știam festivalul destul de bine, meșteșugarii sârbi reușesc mereu să aducă ceva nou care să îți fure privirea. Detaliile artizanale sunt cele care dau farmecul acestui loc.
Creativitatea localnicilor se vedea la fiecare pas. Pe lângă standurile de vânzare, aleile erau pline de aranjamente simpatice care dădeau viață întregului oraș. Ne-am oprit să fotografiem aceste două păpuși din paie așezate direct pe trotuar, care păreau că se odihnesc și ele după atâta agitație. Îmbrăcate în haine peticite, cu pălării mari și decorate cu buchete uriașe de floarea-soarelui și frunze ruginii, păpușile țineau mândre câte un dovleac în brațe.
Pe măsură ce ne adânceam printre rândurile târgului, am dat peste un stand care părea desprins direct dintr-o carte cu povești pentru copii. Era probabil cel mai aglomerat și mai spectaculos loc de până atunci.
O adevărată armată a veseliei! Am rămas de-a dreptul uimiți în fața unei tarabe uriașe, ticsită de sute de păpuși artizanale, fiecare cu personalitatea ei. Meșteșugarii au dat viață unei întregi lumi magice: spiriduși cu bonete lungi și ascuțite, vrăjitoare simpatice în rochii negre, pitici de grădină și păpuși mari cu corpuri în formă de dovleci uriași. Toate erau împodobite cu spice de grâu, flori de floarea-soarelui și frunze uscate. Nivelul de detalii era incredibil și îți fura privirea instantaneu, fiind locul perfect unde cei din grup s-au oprit să aleagă suveniruri inedite pentru cei de acasă.
Aliniate ca pentru zbor! Nu am putut să nu fac un prim-plan cu acest grup de vrăjitoare extrem de cochete și simpatice.
După ce ne-am umplut telefoanele de poze cu aceste decorațiuni minunate, stomacul a început să ne amintească serios că am pedalat destul de mult de dimineață. Era timpul să lăsăm păpușile și să căutăm faimoasa secțiune culinară a festivalului.
În timp ce ne plimbam cu gândul la bunătățile locale, Kikinda a continuat să ne surprindă. Orașul nu oferă doar standuri colorate, ci și colțuri pline de cultură și istorie pe care le descoperi la fiecare pas.
Pașii ne-au purtat spre o altă operă de artă remarcabilă, amplasată chiar în inima zonei festive. Monumentul înfățișează două mâini uriașe care se împletesc și se susțin reciproc. Ne-am oprit câteva clipe să o admirăm, gândindu-ne că această operă reprezintă perfect tura noastră: o strângere de mână între prieteni, solidaritate pe drum și bucuria de a împărți aceeași pasiune.
O nouă oprire în fața unui străjer uriaș! Am dat peste o altă statuie impresionantă din teracotă, ce înfățișa un personaj cu barbă lungă și haine grele, care părea că păzește agitația din centrul orașului. Chiar la picioarele acestui uriaș portocaliu, un olar local își amenajase un stand autentic direct pe pavaj. Avea la vânzare tăvi din lut pentru cuptor, oale adânci pentru sarmale și ulcele cochete. Toate aceste vase din pământ ars ne duceau cu gândul la mâncărurile calde și gustoase ale bunicii.
Pe măsură ce ne croiam drum prin mulțime, am realizat că festivalul transformă întregul centru într-un muzeu viu. Parcul central din Kikinda ascunde la fiecare pas câte o formă geometrică interesantă care te provoacă să o privești din mai multe unghiuri. Am dat peste această sculptură geometrică superbă, cu linii curate și o formă curbată ce aducea a spirală sau melc uriaș.
O ultimă piesă înainte de marele ospăț! Sculptura are în partea de sus două elemente lungi ce seamănă cu niște șuruburi uriașe, iar pe corpul ei masiv este sculptată o deschidere circulară, împărțită în patru.
În sfârșit, mirosul fumului de grătar ne-a condus exact unde trebuia! După atâtea sculpturi, mirosul intens de carne pe grătar și fumul îmbietor ne-au adus direct în piața mare a orașului. Trebuie să recunosc o mică slăbiciune, dar care a făcut ca momentul să fie și mai savuros. Chiar în acea perioadă eram la regim și țineam o cură de slăbire destul de serioasă, dar mirosul acela de carne m-a învins definitiv. Mi-am spus în gând că energia consumată pe bicicletă acoperă caloriile și am cedat: am comandat și eu o pleskavica! A fost probabil cea mai gustoasă „abatere” de la regim din viața mea și a meritat fiecare înghițitură. Cu pleskavica caldă în mână, așezată frumos într-o chiflă proaspătă și asezonată cu sosuri locale aromate, am simțit cum ne revin instantaneu toate forțele. A fost momentul de maximă satisfacție al întregii călătorii pe două roți. Cu toate acestea, timpul nu stătea în loc, iar drumul înapoi spre Timișoara era lung și plin de kilometri. Încet-încet, ne-am adunat doar patru din cei șapte care am pornit de dimineață de la Profi din Mehala. Ne-am strâns rândurile, ne-am verificat din nou bicicletele și am lăsat în urmă freamătul și decorurile spectaculoase din Kikinda. Planul nostru pentru întoarcere era clar: voiam să ajungem pe faimoasa pistă de biciclete pe la Itebej. Pentru a reuși acest lucru, traseul ne-a purtat mai întâi către localitatea Rusko Selo, de unde am pedalat întins spre Vojvoda Stepa.
Pedalând pe drumul de întoarcere, am lăsat în urmă Rusko Selo și am intrat în localitatea Vojvoda Stepa, un sat cu o istorie aparte, denumit după un faimos general sârb. Centrul localității ne-a întâmpinat cu un un tun militar autentic, păstrat ca piesă de muzeu în aer liber. Desigur, pauza a fost un pretext excelent pentru băieți: chiar vis-à-vis se afla magazinul local de unde au cumpărat runda următoare de beri reci, stingând setea acumulată în șa. Cu moralul ridicat și glumele la purtător, am lăsat în urmă bătrânul tun și ne-am pregătit pentru ce era mai greu: drumul de pământ și câmp spre Srpski Itebej.
După ce ne-am zguduit bine parcurgând drumul de câmp de la Vojvoda Stepa, a venit și momentul mult așteptat al eliberării. Fără să stăm pe gânduri, am cotit hotărâți la dreapta, iar roțile noastre au lăsat în urmă pământul bătătorit, simțind cum bicicletele prind din nou viteză fără efort pe noua suprafață netedă de asfalt.
Drumul ne conducea acum direct către Srpski Itebej. Bucuria asfaltului a fost atât de mare, încât ne-a dat tuturor un plus de energie. Desigur, ritmul s-a menținut alert doar până la intrarea în sat, unde băieții au ochit imediat un nou magazin local. Cum tradiția din acea după-amiază trebuia respectată, am oprit din nou bicicletele la umbră pentru o altă rundă de beri reci, savurând reușita de a fi depășit porțiunea cea mai grea a drumului de întoarcere.




































Comentarii
Trimiteți un comentariu
Gânduri de pe traseu? Lasă un comentariu și spune-mi cum ți s-a părut această aventură sau ce alte poteci frumoase ai descoperit! Păstrăm un ton respectuos și prietenos.