La Nea Gheorghe

Surprize de primăvară.

Primăvara începe cu o mulţime de oameni faini şi cu suflet mare.

L-am întâlnit pe nea Gheorghe în urmă cu doi ani, mai exact pe 3 noiembrie 2017  a i c i , când am făcut prima noastră vizită (călătorie) la Preveciori, traversând spre Negoiu. Ei bine, ne-am revăzut din nou la sfârșitul lui decembrie 2017 ( a i c i ), când i-am făcut o nouă vizită. I-am străbătut cărările și a rămas în sufletele noastre și de atunci venim periodic. 

Planul pentru această zi a fost stabilit pe fugă. Cu doar o zi înainte am aflat vestea de la Meleag, iar el aflase de la preotul din Bătrâna, că voluntarii de la Free Mioriţa sunt în Hunedoara, iar sâmbătă (6 aprilie 2019), vor ajunge și la nea Gheorge, în scopul montării unui panou fotovoltaic, asta după ce şi acolo au făcut lumină în vre-o trei gospodării. Primisem invitație să mergem și noi cu bicicletele şi să asistăm sau chiar să dăm o mână de ajutor dacă e nevoie iar părintele va ajuta cu deplasarea voluntarilor până la Preveciori. Era prea frumoasă vestea, nu puteam rata un asemenea moment. Plecarea din Timișoara sună cam aşa: ne trezim de dimineaţă, iar la 6:30 plecăm în două mașini (Meleag, eu, şi încă o persoană, iar în cealaltă maşină Liviu cu Sorin) iar la Oţelu Roşu oprim ca de fiecare dată la Profi. Mergem la cumpărături (mâncare + lichide) pentru tura din această zi plus câte ceva și pentru Nea Gheorghe, că doar nu putem merge cu mâna goală. Mâncăm şi ceva pe fugă să nu fim cu stomacul gol, apoi la drum spre Băuțari şi Cornișoru. Vremea, ca să vorbim și despre ea, pentru că are rolul ei important în parcurgerea unui traseu, era ideală deși ar putea să și plouă, nimic exclus. Poate prea cald pentru această zi, însă ținând cont de modificările climatice din ultimii ani, nimic anormal. În Cornișoru lăsăm mașina într-o ogradă la nişte oameni minunaţi (care ne primesc de fiecare data cu mult drag), de unde se merge pe vale pitorească o bună bucată de vreme. În cca 2 km facem stânga şi prin altă vale, străbătută de un pârâu, ne căţărăm pe un deal destul de abrupt către Vf. Cioaca cu Viezuri (1026 m). De sus parcă se vede şi mai frumos decorul. Se poate urca prin multe locuri, dar noi am urmat traseul marcat cu bandă roșie, pentru a ajunge defapt mai repede... Traseul nu ridică probleme dar urcă în mod constant și nu prea îți dă timp de odihnă. Citeam undeva că nu știm când e mai frumos muntele…! Primăvara când muntele și natura încep să prindă viață? Vara când este cald și ai timp din belșug pentru a face drumeții? Toamna când muntele este colorat în culori extraordinare datorită pădurilor. Sau iarna când muntele este acoperit de alb, iar copacii par niște fantome înfricosătoare?

Greu să alegi, muntele este frumos în orice anotimp, așa e cel mai simplu și nici nu ne putem contrazice dar, și mai frumos e atunci când urci pentru un scop anume cum s-a întâmplat și acum.   

Pe scurt:  Preveciori este un sat în comuna Băuțar din județul Caraș-Severin, România unde deja am fost de foarte multe ori.

Mai jos ai locurile pe unde ne-am plimbat.

A venit primăvara și o dată cu ea și lumina în casa lui Dăbuceanu. Parcă este făcut ca în România, imposibilul să devină posibil și nimic să nu fie ceea ce pare a fi. De azi, va fi lumină și energie pentru telefon și radio și în casa lui nea Gheorghe 

De aici încolo totul a mers ca pe roate, că doar nu mergeam pe jos: avem de mers vreo 5-6 km din partea nordică a satului Cornișoru, până sus.

"Azi e ceva nou!" îmi zic în fiecare dimineață după o noapte luungă. Nu e nimic, e doar un pic de aventură, doar că ne ştie tot satul din cauza larmei date de câini care ne semnalează prezenţa.

Aruncăm câte o privire şi prin gospodăriile oamenilor

Ne facem intrarea pe un drum forestier, avizi de mai mult, urmând ca traseul să urce uşor spre Vf. Cioaca cu Viezuri (1026 m).

Pentru că Universul lucrează cu gândurile noastre, tocmai când mă gândeam că ultima oară mi-am purtat pașii pe aici alături de alţi drumeți. Este unul dintre locurile unde iarna mă plictisesc kilometrii bătuți la întoarcere pe ultima jumătate de drum, parcă nu se mai terminau.

Traseul urcă plăcut, nu foarte abrupt, însă pentru că nu eram atât de multi, nici ritmul nu era atăt de alert, parcă nu se simţea că urcăm. Era ca o plimbare. Regăsesc drumul, cu aceeași bucurie ca și prima oară. 

 Iată-ne la o răscruce, unde se unesc două văi şi se îmbină două pâraie. Acum... încotro? Din faţă se scurge un fir de apă printr-o albie domoală. Din dreapta se rostogoleşte un alt pârâiaş venind printr-o altă vale. Plecăm spre dreapta, urcăm uşor până la punctul unde drumul traversează albia pârâului pe o curbă strânsă la stânga, șerpuind până sus.

Copacii din zona, par să dispară, să dispară sub zgomotul drujbelor ca peste tot.

Din faţă se scurge un fir de apă printr-o albie domoală. „Am testat și această vale în condiţii de de iarnă" ( a i c i ).

Traseul urcă prin stânga pe o pantă accentuată, spre Vf. Cioaca cu Viezuri.

A fost un urcuş mai abrupt unde am fost depășiti de două gipane. Am bănuit că merg şi ei tot la Preveciori, şi am bănuit bine pentru că sus i-am întâlnit, cărau într-o remorcă dar şi în interiorul maşinii, matereale de construcții. 

Avansăm treptat în functie de starea fizică, fiecare având alt ritm, ne regăsim înşiraţi pe traseu la câteva minute distanţă, dar ne regrupăm periodic.

Ne rotim privirile şi ne tragem răsuflarea. Pădurea încă nu a înfrunzit, ceea ce ne ajută puţin. Ni se deschid privelişti răvășite de utilajele forestiere. Urmele exploatării forestiere devin tot mai vizibile şi tot mai dezolante.

La ieşirea într-o poiană, livadă, luăm o mica pauză - ne așteptăm pentru a ne regrupa.

Noi şi munţii. Primele clipe de odihnă le avem în apropiere de primele case ce se construiesc. Din acest punct ni se deschid orizonturi frumoase asupra munţilor Tarcu şi a munţilor Poiana Ruscă

Vremea frumoasă ne incită să ne întindem pe iarbă și să privim și cerul albastru-albastru. Din păcate, timpul zboară mai repede decât bicicletele noastre la urcare, si trebuie sa ne bem repede apa si să savurăm un baton.

Continuăm urcarea şi întâlnim şi primele case. Cele mai frumoase peisaje cu munții noştri, cu un cer clar și cu nori prin alte zări. A fost în schimb soare și astfel mi-au plăcut mai mult fotografiile ce le-am făcut 🙂

Ajungem uşor pe sub Vf. Cioaca cu Viezuri (1026 m) pe un drum la dreapta ce duce spre Preveciori, unde, ni se deschide o panoramă frumoasă asupra munţilor Ţarcu şi Retezat

Privire în spate. 

De aici am recurs la inevitabilul push-bike. Un ultim urcuş, apoi intrăm pe culme.

După urcările grele a urmat și o coborâre spectaculoasă… deliciul meu as putea adăuga.

După ce am mers destul pe acele drumuri "imposibile" ajungem la Preveciori la ora 11:45.

Suntem sus. Mai tragem cu ochiul la ceas și gândul ne duce înapoi la drum. Deși nu sunt munți foarte înalți, ei ne pot oferi surprize la tot pasul.

Reveniți în sat, găsim și oameni şi echipa de voluntari deja pe poziție. Nu au ajuns nici ei de foarte mult timp. 

Maşini ce au asigurat transportul echipamentelor şi a echipei de voluntari până aici. 

Între timp asistăm şi ne bucurăm pentru acest moment.

Asistăm și la o demontrație cum se ucă pe verticală.

Acoperișul din şindrilă, se pare că își trăieste ultimii ani...Multe stau într-o rână, ca un bătrân sprijinindu-și anii în baston.

De aici încolo totul a mers ca pe roate. Echipa e profesionistă în ceea ce face. Dacă ceva ce trebuie să fie făcut, ei au și sculele și cunoștințele de “cum se face”

Mă uit la acest drum și îmi aduc aminte cu drag de ultima tură din toamna lui 2018, tot cu bicicletele - detalii ( a i c i ) 

Nea gheorghe ne-a invitat la o "coleașă", cartofi fierți, ceapă și brâză

Privire spre sat. Urmele vieții de odinioară nu s-au șters, încă. Aici viața nu este ușoară, locuitorii acestui sat s-au îndepărtat de f mulți ani de casă, de glia strămoșească, își pierd originea și originalitatea în imensitatea unei lumi moderne.

Târziu ne-am dat duși mai departe, în căutarea unui loc de campare, dar l-am găsit chiar în curtea lui nea Gheorghe. Ne gândim să venim pentru mai multe zile și să colindăm toate împrejurimile. 

Lemnul pare a-și trăi ultimele clipe în arhitectura satului.

Mă simt ca în Tinerețe fără bătrânețe, ca și cum am revenit pe un tărâm nelocuit de vreme îndelungată.

Căţeluşii se bucură şi ei de vizita noastră

 Acest ţinut e o împărăție a fânului şi-a păşunatului.

Ne odihnim puţin, mâncăm şi continuăm coborârea spre Cornişoru abia după 6 - 7 ore, după ce echipa termina montajul. Până atunci la Preveciori e cald si bine, iar berea și răchia ne încălzeşte și mai bine. 

Fânul se mută de pe pajiști în curțile gospodarilor, pentru iarnă. La nea Gheorghe nu mai zărim gram de fân.

Și, totuși, atâta viață e în jur!

A trecut şi acest moment. După o zi în care acești oameni și-au făcut treaba pleacă lăsând un om mai fericit.

 Plecăm și noi cu greu cu același gând că lăsăm un om mai fericit, însă drumul se cerea bătut iar pedala învârtită. Spre Cornișoru deci…pe un alt drum!

Chiar dacă zona este plină de trasee frumoase, singurul traseu cu marcaj din zonă este doar cel pe care am urcat de dimineață, şi care duce spre Lunca Cernii Hunedoara. 

Pe acest drum am urcat chiar înainte de Crăciun, detalii ( a i c i )

Se coboara foarte abrupt, dar se coboara pe biciclete.

Se continuă prin pădure până jos în vale 

Traseul continuă spre dreapta, într-o ultimă coborâre prin vale spre maşini.

Unul din scopurile plimbării a fost să asistăm la montarea panoului fotovoltaic oferit de voluntarii de la Free Mioriţa. Eram pregătiți și să dăm o mână de ajutor însă nu am fi făcut decât să încurcăm. Ne-am ales o tură frumoasă, cu un mic prânz la aer curat şi cu bere la „înălţime”, la cota 1000. Despre peisaje nu avem ce să spunem dacă nu te duci să le vezi cu ochii tăi. Oricum în fotografii nu poţi să surprinzi ceea ce îţi văd ochii. Ne vedem la urmatoarea tură şi sperăm să avem parte tot de „Poteci însorite"!
Mulţumim ONG-ului Free Mioriţa - domului Iulian, că aţi făcut încă un om fericit, şi aţi adus lumină în casă înainte de sfintele Paşti!