Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Cu plugusorul la Preveciori

E tare frumos iarna la munte, asta e clar! Și munte iarna nu înseamnă doar schi – înseamnă foarte bine și drumeție! 
Drumeția promisa înainte de sărbători, unde putea fi mai nimerita? Clar, la Preveciori. Am tot așteptat pana în ultima clipă, hotărât să renunț și să stau acasă din cauza condițiilor meteo, dar, promisiunea de-a merge împreună pe munte e promisiune. Sa te avânți în drumeții de iarna, în zone unde cărările nu au fost bătătorite, este extraordinar. Dar asemenea aventuri pot deveni și foarte frustrante dacă zăpada este mare sau dacă condițiile meteo sunt nefavorabile asa cum s-a prognozat pentru ziua de azi. Ploaia iți pătrunde în haine, iar hainele ude îți scad temperatura corpului. Este evident ca te poți afunda în zăpadă. Nu poți evita asta, chiar dacă porți rachete de zăpadă, nu te vei afunda foarte mult ca și cu o pereche de ghete, dar tot te afunzi. 
Un loc numai bun, perfect de drumeție. Numai că, pentru a ajunge acolo ai nevoie de multă răbdare, pentru că nu poți urca decât pe jos, nu cu mașina. Traseul este simplu. De la Caransebeș, se merge cu mașina pe la Otelu Rosu, iar la Băuțari, un indicator spre stânga ne îndrumă către satul Cornișoru, capăt de drum. Lăsam mașina și mergem prin vale, pe firul apei, pe traseul cel mai scurt: 3 ore - 3 ore și jumătate. E mai frumos pe aici. Ajungem la o bifurcație și cotim la stânga, încercând sa dibuim poteca. Acesta urcă abrupt circa 3 km, apoi ne scoate pe culme la Preveciori, la nea Gheorghe. Timpul de mers este de trei ore. 

Acestea sunt pozele mele cu gura căscată la propriu și cu emoție peste tot - nu-s deloc capodopere, însă le pun aici ca sa păstrez amintirile complecte.

Aici ne-am lăsat mașinile - în curtea unei familii foarte generoase, și plecăm pe vale, 14 drumeți.

În amonte pe pârâul Micota, pe drumul nemodernizat de mașină, (forestier) cu serpentinele sale mai mult sau mai puțin abrupte (nu ajungem la ele, încep undeva mai sus.)

Zăpada acoperă totul. Drumul pe care înotam prin noroi altă dată, sunt albe și curate, numai bune de o reclamă la înălbitor.


După aproape un kilometru de la locul în care ne-am lăsat mașinile, drumul marcat banda roșie cotește la stânga iar noi ținem valea tot drept - varianta de traseu tot drept.








Dorința indică drumul ! Aici am părăsit valea.

Cel mai frumos și spectaculos este din momentul în care începem urcarea.

Nu există marcaj, dar nici nu ai cum să te pierzi, ori ce încercare te duce pe culme. 


Pe întreg traseul până aici, privelișea este extraordinară. 


Traseul traversează o vale, o pădure superbă, și pe parcurs întâlnim mai multe puncte de belvedere. Recomand acest traseu toamna

Avem multe deschideri, panorame și pe acest traseu, dar ceata care s-a lăsat ne împiedica sa le vedem. 

Ultimii 700-800 m până pe culme este cam abrupt

Undeva în stânga este o vale pe care am fost, am urcat pe 30 decembrie 2017

Vizibilitatea este tot mai proastă.

Ajungem la Preveciori, ca de obicei eu ultimul, dar nu prea conteaza asta.

Până la casa lui nea Gheorghe trebuie să coboram putin, este dincolo de culme.

Acasă la nea Gheorghe. Se zice că omul sfințește locul și acolo unde gazdele sunt primitoare și voioase la vederea oaspeților, n-ai cum să nu revii de fiecare dată cu aceeași plăcere. 

Pregătiți de drum, și primele senzații de frig.


După cele doua ore de stat la nea Gheorghe, plecam, altfel spus, ne căutăm traseul de întoarcere. Am fi încercat pe aici dar zăpada viscolită pare destul de mare cred că ajunge și un metru.

Nea Gheorghe ne conduce.



Nea Gheorghe călare pe cal, ne conduce.


De la Preveciori ne întoarcem într-o buclă, încă vre-o 4 km pe culme ca sa ne desfătăm cu tablourile iernii, apoi o părăsim spre dreapta. Speram doar să nu ne prindă întunericul prea curând și să apucăm să coborâm .

Mai departe „înotăm” prin zăpadă, ne căutăm traseul pe o cărare acoperită de zăpadă sau încercăm să înaintăm pe vânt din ce în ce mai puternic, condițiile de pe munte, în plină iarnă, nu sunt prea prietenoase cu planurile noastre.

Ploaia din ce în ce mai deasă accentua comicul situației. Pe zăpada virgină, viteza și timpul în care parcurgi o distanță este cu mult diferit față de o coborâre normală. Cu precizarea că zăpada, în combinație cu ploaia, nu sunt tocmai un cuplu reușit pentru picioarele noastre, care suferă deja de atâta oboseală provocată de rachete. Ploua ca și cum ar fi ultima stropeală înainte să apară Noe pe firmament. 

Când zile sunt atât de scurte și nopți atât lungi, este cumva un lucru obișnuit să începem sau să terminăm drumețiile pe întuneric. Dacă intenționăm asta și știm ce facem, atunci e ok, însă dacă noaptea ne prinde nepregătiți pe traseu? În timp ce vara situația poate fi manageriată, iarna s-ar putea dovedi fatală. Ceata, ploaia și lăsarea întunericului au făcut sa ne îndepărtam de traseu. Deși, timpul efectiv de coborâre din apropierea locului în care am părăsit culmea și pana la mașini a fost de circa trei ore și jumătate, el ar fi putut sa fie mult mai scurt, dar ne-am descurcat ajungând cu bine la mașini, însă murați de atâta ploaie. Apa bătuse goretexu de pe mine, eram ud până la chiloți. Nici nu m-am mai mirat (aaa, adică enervat prea tare) când am văzut că plouă...știam deja însă speram să nu se întâmple asta foarte de dimineață, sau măcar să nu țină toată ziua. Din cauză de frig scoteam aburi pe gură și astfel îmi încețoșau vederea. Mă împiedicam când îmi era lumea mai dragă renuntând și la rachete. Așa că o marjă generoasă de timp e absolut necesară pentru orice drumeție făcută în sezonul alb, mai ales atunci când vrem să evităm, pe cât se poate, ca noaptea să ne prindă în mers. Iarna este perfecta sa testezi drumețiile pe întuneric, mai ales în nopțile cu luna plina, pentru ca lumina lunii se reflecta în zăpadă și luminează peisajul.
 Atunci când am urcat, între Cornișoru și porțiunile superioare stratul de zăpadă avea peste 30 cm și ajungea și mai mare în zonele de acumulări de zăpadă. Efortul a trei sau patru ore de urcat merită cu vârf și îndesat pentru o priveliște de câteva zeci de minute pe zăpada neatinsă de nimeni înaintea ta, senzația fiind incomparabil mai plăcută.


Traseul se poate face și în sens invers:

Relive 'Cu plugusorul la Preveciori'

Comentarii

< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner


AM FOST ȘI AICI

Cheile Garlistei - Mutii Aninei

Poiana Marului - O noapte la cort