Back to Preveciori

Toamna prin munți
Și pentru că iarna se apropie cu pași repezi, să ne bucurăm de această toamnă frumoasă. De mai multe zile mă gândesc doar la munții pe care îi am pe listă pentru acest final de an, evident că mă gândesc și la munții cărora le-am călcat deja potecile, plus la multe alte locuri.
 Pentru cineva care încă nu a prins gustul muntelui, apare întrebarea ’’de ce să merg pe munte?’’ Păi hai să vedem - poate că împărtășindu-vă din trăirile și experiențele mele, veți fi determinați sau impulsionați să vă doriți să ajungeți pe munte.
În săptămâna în curs, la o întâlnire programată din timp la care și eu am fost prezent, s-a dezbătut problema viitoarelor ture pe bicicletă și evident, s-au stabilit detalii și despre următoarea tură dar... cum nu sunt singurul, mai sunt și alți doritori care vor să organizeze ture, s-a convenit ca să mă ocup totuși eu de această tură și așa cum era firesc să mă gândesc la un nou traseu care să ne ducă la Preveciori. Ultima dată când am fost era zăpadă.
Zis și făcut, apelez la prietenul Google Earth și văd o mulţime de drumuri ce urcă sus în culme și unul ce străbate frumos culmea de la un cap la altul. Așadar cum intuiam e un loc perfect pentru o tură pe biciclete. Drumul ce urcă din Bucova mi se pare cel mai interesant, deci, sâmbătă dimineața (29 septembrie 2018) plecăm din Timișoara mai multe mașini până în Bucova. Parcăm într-o parcare privată apoi pornim la deal pe un traseu "estimat" pe care încă nu am fost (desenat pe Google Earth), dintr-o zonă locuită, cu bagajul în spate, pregătiți de mers într-o încercare îndrăzneaţă. Traseul se întinde atât pe teritoriul Cărășan cât şi pe cel Hunedorean, la limita dintre cele două judeţe, prin pădurile, poienile și înălţimile munților Rusca. Diversitatea peisagistică de pe aceste areale sunt suficiente pentru a impresiona orice iubitor de natură și sport. Altitudinea maximă care poate fi atinsă pe două roți în această tură e de aproape 1026 m, însă toate traseele ajung la altitudini și zone în care priveliștile din jur vă vor tăia respirația. De la un capăt la altul al traseului care este sub forma unui circuit, am făcut ca timp sub zece ore, cu tot cu pauze la diversele obiective, aflate prin locurile prin care aceastea trec: am admirat natura, pozat pe ici colo dar şi pauza mai lungă de la nea' Gheorghe. Traseul nu presupune nici o dificultate exceptând faptul că drumul de culme presupune foarte multe urcuşuri, unele mai line, altele mai abrupte, alternănd cu tot atâtea coborâşuri. La un moment dat toate aceste urcușuri au devenit obositoare. Chiar dacă soarele nu il vedem pe tot parcursul zilei (stă ascuns în spatele norilor), ar fi culmea să ne plângem de o vreme așa faină! Mai ales că unii susțineau că se anunțaseră și ceva ploi. Eu am văzut prognoza cu temperaturi de până la 21 grade dar fără ploi...

Frumos ca niciodată, câţiva băieşi şi o fată, urcăm la Preveciori pe bicicletă. Mă uit la imaginile astea, pe care le-am surprins cu atâta drag, și vă jur că imi dau lacrimilile. Ma uit la ele și înțeleg de ce se spune că “Vesnicia s-a născut la sat”. Bucurați-vă și voi de ele.

Într-o sâmbătă cu nori, ne indreptăm spre Preveciori. Locul în care imi încarc cel mai repede bateriile, locul care îmi reamintește de lucrurile care sunt cu adevărat importante în viață, locul care îmi umple sufletul de liniste.

Mi-e dor să mă urc în mașină și să tot plec, dar care mașină...? Că nu am, apoi îmi trece. 

Început promițător.
Urcarea începe așa cum mă așteptam cu o mica repriză de push-bike, așa de încălzire, dar apoi drumul de tractor urcă frumos spre culme și putem pedala cu spor.

Câștigăm altitudine.
Majoritatea traseelor sunt de nivel mediu, pentru unele dintre acestea fiind necesare atât o pregătire fizică bună pentru urcușuri de anduranţă sau în forţă, cât și deprinderea de a coborî pe poteci tehnice abrupte.

Cu fiecare metru urcat, panorama se schimbă. Cu fiecare pas, uit mai tare că nu am semnal la telefon, sunt bucuros că nu trebuie să bipăie, dar... sunt mai bucuros că am plecat de acasă. 

Şi cum urcăm aşa pieptiş, ajunseră-m în pădure, plăcut în zilele călduroase că nu-ți bate soarele în cap. 

Nici un marcaj prin zona, așa ca urcăm cum s-ar spune la întâmplare, urmărind desenul făcut de pe calculator și afișat pe GPS.

Frumoasă-i viaţa sus în munţi când mergi pe o cărare, puţini în lume sunt ca noi, puţini în lumea mare.

Scrutând în zare culmile vecine.

Am mers și am ajuns și la altitudini de belvedere de unde vom putea zăbovi spre crestelor munților. În depărtare, spre dreapta, zărim vârful Petreanu, iar mai la dreapta Munții Țarcu.

 Pornim mai departe, luăm altitudine serioasa aici și ne trezim sus pe culme. Muntele e magic, de poveste mai ales toamna.

Acum vine și partea frumoasă după ce am urcat atâta.

Tot pe drum.

Sus-jos-sus pe culme. 
Aici e o pajiste întinsă ca o campie la o altitudine de peste 900 de metri pe care o traversăm.

Mai urcăm mult ?

Ajungem la niște pajiști întinse

Pe aici se trase lemnul tăiat

Aici facem o pauză scurtă. Cum am ajuns ultimul nu am avut parte de ea. Admiram locul și ochim drumul pentru o nouă urcare.

Suntem deja la peste 1000m și de aici nu mai avem urcări majore, culmea e usor valonata, cu suișuri și coborâșuri cum defapt a fost tot traseul până aici.. Privelistea ce ne înconjoară e fantastică dar ne lasă un gust amar din cauza defrisărilor care au loc și aici. Puțin mai în spate auzeam tractoarele ce trăgeau lemnul tăiat. 

Natură, o bancă și prieteni perfecți.

Ajungem într-o poiană unde dăm de o stână. Ciobanul tocmai plecase cu oile iar câinii ne țineau companie.

E câinele ce părea a fi mai rău, dar care stătea la distanță

O privire în spate, e poteca pe care am venit! De aici nu mai avem mult până în sat.

Şi după drumul lung şi greu ajungem la locul cel mai emblematic al zonei: cătunul Preveciori. Era trecut de prânz. Aici, toate casele sun goale, nelocuite,  înafara de una în care îl găsim pe nea' Gheorghe (cele mai multe sunt părăsite). Și mă bucur să regăsesc căsuțele încă în picioare și să le pozez… având de data asta şi alți protagoniști cu mine. 

 Locul are ceva mistic, e atât de liniște, parca ar fi alt tărâm rupt de lumea de jos, parca are ceva enigmatic.

Casa lui nea' Gheorghe.

Drumul ne poarta prin poieni și prin livezi. 

Cu efort și cu chiu cu vai, cu ultimile forțe am reușit să ajung la nea' Gheorghe. Dar am ajuns cu bine și am găsit cel mai frumos loc. Ceilalți din grup erau deja la masă, mâncau de parcă nu au mâncat de-o săptămână.

 Aici am întâlnit un om ce trăieşte atât de izolat, încât se bucură să vadă oameni noi pe la el în curte. Nea' Gheorghe ne astepta cu masa pusă ca de fiecare dată: brânză ceapă cartofi fierți dar pregătea şi de-o mămăligă.  

Am revenit ca de fiecare dată cu plăcere, intrând parcă prin tunelul timpului și ieșind undeva în trecut, într-o vreme când casele aveau acoperișuri de paie, drumurile de țară erau călcate mai mult de căruțe decât de mașini, iar oamenii se bucurau să vadă… alți oameni!  La nici un an de la vizionarea unui videoclip de pe youtube, în urma căruia l-am descoperit pe nea' Gheorghe,  am revenit alături de alţi biciclişti deja pentru a patra oară.

Cred că oboseala și foamea făceau ca toate urcările până aici să pară mai înclinate decât erau de fapt. Așa că am început să înjur muntele, i-am zis că data viitoare mă duc la mare, că m-am săturat, să se ducă la "dracu", erau acele momente că nu mai puteam. 

Ultima portiune a excursiei a însemnat încă o scurtă urcare spre vf. Cioaca cu Viezuri 1026 m alt, apoi o coborâre mai solicitantă, destul de bolovănoasă la început. Am plecat apoi mai departe, am coborât la mașini spre Bucova, via Băuțari. Ne-am dat la vale pe un drum pe care am mai fost și care ne-a dus rapid spre maşini. Eram prea obosiți pentru o coborare pe un traseu necunoscut. Am reușit până la urmă să avem parte de o super excursie pe biciclete! Pentru asta a contat și faptul că oamenii din grup au fost înțelegători unii cu alții, răbdători și dornici să meargă până la capăt, chiar și atunci când le era greu. Ne-am întors de acolo mai bogați, mai încărcați de frumos și, cred eu, mai dornici de noi ieșiri… cel puțin asta era impresia lăsată de cei prezenți. Fiecare traseu ne va oferi câte ceva din autenticul locului.

Next step? Cred că... Mă mai gândesc.

Relive 'Back to Preveciori'