OOctOOmbrie pe dOOua rOOti 2015

"O tură clasică 2015"

"Good morning Timișoara"  

Prin descrierea ce urmează, încerc să scot în evidenţă o tură plăcută prin locuri şi zone minunate, cu oameni faini. Pentru că turele de masă de prin împrejurimile Timișoarei (pe celebrele dealuri ale Lipovei) au cam lipsit în ultima perioadă, și pentru că ne-am dorit ca tradiția acestui frumos eveniment să meargă mai departe, am primit acceptul să putem folosi acest titlu plin de personalitate: "OOctOOmbrie pe dOOua rOOti". Cum bine a spus Carol, orice chestie faină care merită să fie transmisă mai departe devine o "ștafetă" sau o "tradiție". Așa că acest eveniment s-a născut dintr-o pasiune comună, a crescut bine-mersi, mare și sănătos, iar noi, comunitatea, încercăm să îl menținem viu și la fel de energic. Ca de fiecare dată înaintea unei ture mari, a fost creat un eveniment în online prin care am anunțat public locul și ora de întâlnire. Răspunsul comunității a fost incredibil! Pe 3 octombrie 2015, la ora 8:00 AM, când aerul de toamnă era încă proaspăt și răcoros, la Pădurea Verde, chiar în fața Muzeului Satului Bănățean Timișoara (str. Avram Imbroane), ne-am adunat nu mai puțin de 39 de bicicliști dornici de aventură. A fost o bucurie imensă să văd multe fețe noi, oameni care au dat refresh grupului și pentru care nu pot decât să mă bucur. Totuși, cum majoritatea nu erau la prima lor aventură de acest gen și aveau deja „microbul” MTB-ului în sânge, nu a trebuit să-mi fac nicio problemă în privința lungimii traseului sau a ritmului de deplasare. Știam că ne putem baza unii pe alții. Fără un plan rigid sau o trasare fixă pe GPS, am ales o variantă pură de MTB: o alternanță de păduri cu frunziș arămiu și dealuri luminate de un soare blând, fără o logistică foarte complicată. Am condimentat însă traseul cu multe secțiuni tehnice, pante frumoase care să ne pună sângele în mișcare, dar și porțiuni de teren mai accidentat, unde condiția fizică a fiecăruia trebuia să fie cât de cât satisfăcătoare. Până la urmă, farmecul unei ture adevărate stă tocmai în aceste provocări! 

În timp ce razele blânde ale soarelui de dimineață începeau să străpungă crengile copacilor de la Pădurea Verde, parcarea s-a transformat rapid într-un furnicar plin de culoare și energie. Ne-am strâns deja o echipă serioasă, un mix fain de echipamente stridente, jachete de toamnă, și biciclete de toate felurile, aliniate la start.

Așteptam cu toții ora stabilită a plecării, dar și participanții noi care trebuiau să mai sosească. Între timp, profitam de fiecare minut pentru ultimele reglaje, salutări lungi între prieteni vechi și glume care spărgeau gheața pentru cei care se alăturau grupului pentru prima dată. Atmosfera era exact cea potrivită: nerăbdare pură și poftă de pedalat.

Gata de plecare! Fiind deja ora 8:30, am dat oficial startul aventurii noastre.

Cu poarta Muzeului Satului Bănățean pe fundal și sub un cer de un albastru curat, grupul s-a pus în mișcare. Cei 39 de bicicliști au pornit la drum într-o aliniere perfectă, lăsând în urmă umbra copacilor de la Pădurea Verde pentru a ieși în întâmpinarea soarelui de octombrie. Energia era la cote maxime; din acest moment, începea tura adevărată!

Primii kilometri au fost pură poezie de toamnă.

Am pornit la drum pe asfaltul ce mărginește liziera pădurii, lăsând în urmă agitația orașului. Rulând în linie, grupul a început să prindă ritm, iar spectacolul naturii nu s-a lăsat așteptat. 

Chiar în fața noastră, soarele dimineții s-a ridicat somnoros deasupra copacilor, inundând drumul într-o lumină aurie și caldă care ne ghida pașii – sau mai bine zis, pedalele. Pădurea Verde ne saluta subtil, în timp ce noi ne îndreptam cu pași repezi spre adevăratele provocări ale zilei.

Până la intrarea pe traseul propriu-zis, am pornit pe lângă Pădurea Verde, pe drumul de asfalt spre Giarmata Vii - Giarmata - Ianova

Rândurile se strâng, iar ritmul începe să se impună.

Grupul s-a compactat frumos: în prima linie, fetele dădeau un ritm excelent și constant, urmate îndeaproape de băieții pregătiți să preia trena. Cu zâmbete discrete pe buze și o concentrare relaxată, savuram fiecare metru de drum lin, fiindcă știam cu toții că în curând peisajul se va schimba, iar pământul și pantele ne vor cere adevărata energie.

Dincolo de liniile de tren, am intrat direct în Giarmata-Vii. Am traversat rapid satul, rulând compact printre case, în timp ce asfaltul începea deja să adune din ce în ce mai mult praf și pământ. Era semnul clar că ne apropiam de porțiunea adevărată de off-road și că în curând aveam să schimbăm foaia și să trecem la treabă pe dealurile Lipovei.

Imediat după Giarmata-Vii, asfaltul a dispărut complet. Am continuat pe drumul de pământ de pe lângă calea ferată spre Giarmata, unde terenul moale și urmele lăsate de utilaje ne-au băgat oficial în pâine. Primele denivelări ne-au scuturat puțin, dar energia a rămas sus: eram în sfârșit pe off-road.

Drumul de pe lângă calea ferată a început rapid să se îngusteze, transformându-se într-o potecă acoperită de iarbă și vegetație sălbatică. Solul era încă umed de la roua nopții, obligându-ne să fim atenți la aderență și să pedalăm mai concentrați. 

Grupul s-a răsfirat ușor în șir indian, fiecare căutând cea mai bună trasă printre denivelările ascunse de iarbă, dar ritmul a rămas bun și cursiv.

Poteca din iarbă ne-a scos din nou pe un drum mai lat de pământ, chiar la intrarea în Giarmata, unde am făcut o oprire necesară pentru regrupare și stabilirea direcției de mers spre Ianova. Cu 39 de oameni la start, era momentul perfect să strângem rândurile, să tragem o gură de apă și să ne asigurăm că toată lumea este în grafic.

Odată ce am repornit în direcția Ianova, drumul de pământ ne-a pus în față prima provocare serioasă a zilei: noroiul. Traseul a devenit brusc mult mai tehnic, plin de șanțuri adânci săpate de tractoare și bălți mari care acopereau lățimea drumului. Grupul s-a răsfirat imediat pe margini, fiecare căutând o linie uscată și stabilă pe fâșiile înguste de iarbă de pe margini pentru a evita patinarea. Cu puțină atenție la echilibru și tehnică, am depășit cu toții această zonă mai moale, bucurându-ne de porțiunea de aventură pură de MTB care tocmai începuse.

După ce am lăsat în urmă bălțile mari, traseul ne-a scos într-o zonă complet deschisă, mărginită în dreapta de un câmp cultivat, unde drumul a început să urce ușor în pantă. Fiind o secțiune mai solicitantă și tehnică, grupul s-a fragmentat natural; mulți dintre noi am ales să facem un scurt popas chiar pe creasta pantei pentru a ne trage sufletul și a-i aștepta pe ceilalți. 

După ce am lăsat în urmă pantele de pământ, am revenit rapid pe asfalt pentru traversarea autostrăzii A1. Am urcat în forță podul peste autostradă, de unde am avut o panoramă faină asupra întregii zone, iar de acolo direcția a fost clară: coborâre directă spre Ianova și porțiunile adevărate de potecă.

Am profitat de moment ca să strângem rândurile și să-i surprind în imagini pe colegii care veneau din spate, înainte de a ataca împreună panta de asfalt peste autostradă.

Cu autostrada A1 întinzându-se mult sub noi în depărtare, am trecut rapid peste pasaj și ne-am pregătit pentru coborârea ce avea să ne arunce direct spre Ianova.

Cum am trecut de vârful podului, am dat drumul la vale pe coborârea lungă. A fost o gură excelentă de aer și viteză chiar înainte de a părăsi definitiv această zonă deschisă.

În spatele lor veneam și eu, prinzând viteză pe coborâre. Aici sunt eu, bucurându-mă de asfaltul neted, chiar înainte ca drumul să ne scoată definitiv de pe supradezvoltarea autostrăzii.

De la baza podului am părăsit definitiv asfaltul și am intrat din nou pe off-road. Am continuat pe un drum de pământ ce șerpuia prin câmp deschis, unde șanțurile uscate și iarba de pe mijloc ne-au obligat să rulăm pe două șiruri paralele. 

Cu soarele bătându-ne din față și ritmul bine stabilit, grupul mergea întins spre Ianova, lăsând în urmă norii ușori de praf.

Drumul prin câmp a început să se lungească, iar solul a devenit din nou capricios. Am dat peste alte porțiuni moi, cu șanțuri adânci și noroi negru ascuns în urmele de tractor, care ne-au obligat să ne răsfirăm și să căutăm porțiunile mai tari, cu iarbă.

Câmpul s-a terminat în cele din urmă, iar pământul a lăsat din nou loc asfaltului îngust. Atmosfera s-a schimbat complet: am trecut pe lângă case gospodărești, având în față profilul bisericii din localitate care domina orizontul.

Chiar în centrul satului am tras pe dreapta pentru un prim popas puțin mai lung la magazinul mixt unde ne oprim de fiecare dată când avem trecere prin Ianova. Tradiția e tradiție, așa că parcarea și marginile de iarbă s-au umplut imediat de biciclete culcate. 

A fost momentul perfect pentru reîmprospătarea forțelor: unii au intrat la magazin pentru hidratare și dulciuri, alții au rămas la povești la umbra pomilor, verificând echipamentul înainte de a părăsi definitiv vatra satului.

După ce am terminat pauza, ne-am strâns cu toții în drum. Mult mai relaxați, cu multă bună-dispoziție și cu forțe noi, ne-am pornit mai departe pe drumul de pietriș spre Lacul de acumulare Ianova. 

Toată lumea era din nou pe poziții, gata de drum, iar pietrișul mărunțit de sub roți ne anunța că lăsăm în urmă ultimele case și ne îndreptăm glonț spre natură.

Grupul s-a întins din nou pe linie dreaptă, profitând de aderența bună a solului uscat pentru a prinde un ritm constant de pedalat. Cu stâlpii de electricitate ghidându-ne traseul și cu dealurile Lipovei profilându-se clar la orizont, înaintam hotărâți spre zona lacului, lăsând în urmă ultimele semne ale localității.

Peisajul s-a lărgit spectaculos, oferindu-ne o panoramă superbă asupra dealurilor line ce înconjoară valea.

Grupul rula compact pe un drum de pământ bătătorit și pietros, perfect integrat în mijlocul pășunilor imense. Ritmul era excelent, energia la fel, iar întinderea de apă a lacului începea deja să se ghicească undeva în fața noastră, dincolo de aceste creste domoale.

Drumul a început să urce spre dealuri, iar relieful ne-a scos în cale o nouă porțiune tehnică. O baltă uriașă ocupa aproape toată lățimea drumului de pământ, obligându-ne să ne strângem în șir indian pe fâșia îngustă și uscată din stânga. 

Urcarea a continuat șerpuind pe creasta dealului, unde drumul s-a lărgit și pământul a devenit mult mai uscat și bătătorit. Am rulat flancați în stânga de un ogor proaspăt arat, iar în dreapta de tufe dese de vegetație sălbatică, ce ne ascundeau subtil restul văii.

Grupul s-a întins din nou la drum întins, rulând excelent pe această porțiune de culme.

Rulăm întins pe această linie de creastă, profitând din plin de drumul uscat și bătătorit. Fiecare și-a găsit ritmul, lăsând roțile să meargă libere după efortul de pe urcare.

Drumul ne-a condus direct deasupra Lacului de acumulare Ianova, care se întindea frumos în partea dreaptă. Am făcut o nouă oprire de regrupare chiar în această intersecție strategică, unde drumul cobora spre baraj.

Drumul ne-a scos rapid deasupra lacului. Terenul bătătorit, plin de pietre și șanțuri uscate, ne-a obligat să ne ridicăm din șa și să împingem serios în pedale pentru a menține aderența. 

Traseul a devenit extrem de dinamic, purtându-ne în ritm de vals pe drumul de pământ ce șerpuia printre ogorul proaspăt arat din stânga și valea din dreapta. 

Grupul s-a întins mult în lungime pe această secțiune rapidă, fiecare dintre noi concentrat pe dâmburi, dar profitând de coborâre pentru a ne relaxa picioarele după succesiunea rapidă de pante.

Cu luciul lacului sclipind puternic în dreapta noastră și cu ogorul proaspăt arat pe stânga, a trebuit să fim foarte atenți pentru a evita șanțurile uscate și marginile noroioase

Am lăsat în urmă malul lacului și am intrat pe o pajiște largă, unde drumul s-a transformat într-o potecă dublă de pământ și iarbă. În fața noastră se ridica o lizieră deasă de copaci, care ne aștepta cu o potecă adâncă de pădure.

Rulam în față, dar cu privirea țintită în spate, ca să nu rămână nimeni în spate. Grupul uriaș șerpuia frumos pe poteca de iarbă spre liziera de arbuști, în timp ce ne asiguram că fiecare menține ritmul și că nicio bicicletă nu dă semne de oboseală.

Fără foarte multe pauze, am intrat în pădurea Richitaș. Poteca s-a îngustat brusc sub coronamentul des al copacilor, transformându-se într-o trasă tehnică, acoperită cu frunziș și pământ reavăn. 

În mijlocul pădurii Richitaș am găsit o poiană umbrită, ideală pentru o scurtă pauză la adăpostul copacilor. Grupul s-a oprit preț de câteva minute în acest luminiș, transformând poteca într-un loc de socializare și odihnă.

După ce ne-am pus din nou în mișcare, înaintam în șir indian printre arbori, strângând rândurile pe această secțiune umbrită, cu gândul la panorama spectaculoasă ce ne aștepta la ieșirea din pădure.

Traseul ne va purta către dealul unde găsim „Crucea Albă”, un frumos punct de belvedere din apropierea localității Sălciua Nouă, aflată la nord de Timișoara.

La ieșirea din pădure schimbăm brusc direcția și trecem direct pe iarbă, unde plutonul se rupe pentru câteva secunde. 

Lăsăm în urmă drumul principal și cotim la stânga, luând în vizor dealul unde se află Crucea Albă. 

Mai departe ne-am croit cale direct prin iarba înaltă a pajiștii, abordând panta în șir indian.

Rulăm pe un singletrack de iarbă ce desparte cele două versante pline de pădure, un loc unde simți cu adevărat libertatea de a fi la înălțime. Din acest punct, drumul continuă întins pe culme, oferindu-ne o linie curată și rapidă, unde fiecare își poate lăsa bicicleta să curgă în voie spre destinație.

Rămânem grupați pe linia de creastă, încetinind ritmul pentru a-i lăsa să se alăture și pe ultimii veniți. 

După un scurt popas la cruce am coborât spre centrul de Echitație Herneacova, apoi ne-am îndreptat către Nadăș, satul "fantomă", dar până la coborâre, momentul de pe vârf a fost pură relaxare. Ne-am adunat cu toții în jurul monumentului alb, transformând creasta dealului într-o imensă zonă de socializare.

Odată încheiat popasul, am dat drumul la vale în viteză. Am părăsit creasta dealului și am intrat pe un drum dublu de pământ, lăsând în urmă, sus pe culme, profilul Crucii Albe. Coborârea lungă și vălurită ne-a permis să prindem un avans bun, rulând relaxați pe trasă în timp ce admiram de la înălțime toată valea ce se deschidea în fața noastră. Câțiva colegi luaseră deja avans în depărtare, iar noi veneam tare din spate, savurând din plin fiecare metru de viteză pe off-road în drum spre Herneacova.

Cei mai curajoși au coborât din deal direct spre Sălciua pe o coborâre în "cap", destul de abruptă. Majoritatea însă ne-am dat pe o variantă ocolitoare mult mai sigură.

Cu această ocazie s-a creeat şi multă distracție pe seama celor care alegeau să coboare pe varianta abruptă din deal.

Drumul de pământ s-a nivelat rapid când am ajuns în vale, scoțându-ne direct în zona domeniului Herneacova. Am traversat rapid zona ce mărginește pajiștea, având în partea dreapta clădirile mari ale centrului de echitație și casele cochete de vacanță pentru a ne îndrepta glonț spre următoarea destinație mare a zilei: satul părăsit Nadăș.

Grupul s-a întins mult pe această porțiune lungă de linie dreaptă, câțiva colegi grăbind ritmul în depărtare, în timp ce restul plutonului venea constant din urmă, savurând liniștea deplină a naturii înainte de a pătrunde în inima sălbăticiei spre satul Nadăș.

Am intrat oficial în Nadăș și am trecut pe lângă ruina bisericii Catolice, care apare fantomatic dintre copaci. Drumul s-a transformat într-o potecă de pământ plină de făgașe și noroi uscat, unde a trebuit să fim atenți.

 Locul transmite o atmosferă stranie de sat părăsit, dar noi am continuat să rulăm în ritm bun, lăsând ruinele în urmă.

După ce am lăsat în urmă biserica, am ajuns la indicatorul de intrare în Nadăș. În față ne-a apărut o bifurcație, moment în care am ales rapid direcția și am continuat înaintarea pe ulițele satului.

Am ales ramura din stânga și am început să urcăm ulițele principale din Nadăș. Grupul s-a întins din nou pe panta constantă, pedalând în ritm bun printre zonele verzi unde odinioară se aflau gospodăriile satului.

Poteca ne-a scos direct într-un luminiș larg, deschizând o priveliște spre ruina Bisericii Ortodoxe din Nadăș. Ne-am răspândit pe pajiște pentru a vedea de aproape clădirea din centrul satului, timp în care s-au făcut și câteva fotografii.

Satul se situează în zona de nord-est a județului Timiș, la circa 16 km nord de orașul Recaș și la circa 40 km nord-est de municipiul Timișoara, într-o zonă deluroasă relativ izolată (dealurile Lipovei). Ne-am strâns cu toții chiar în fața vechii biserici din Nadăș pentru o scurtă pauză de regrupare, analizând clădirea și locul înainte de a porni spre ultima parte a traseului.

În încercarea de-a face rost de apă, un localnic s-a oferit sa ne ajute. Ne-am întors pe biciclete și am pornit în șir pe drumul de pământ ce trece prin spatele bisericii, urmând indicațiile primite pentru a ne umple bidoanele înainte de drumul de întoarcere.

Am trecut pe lângă ruina bisericii și am ajuns la casa omului, care era în apropiere. Câțiva colegi au ajuns deja în curtea gospodăriei din fundal, în timp ce restul grupului venea în șir pe drumul de pământ, lăsând în urmă zidurile vechi ale lăcașului de cult.

Ocolind altarul circular al bisericii, am lăsat definitiv în urmă ultimele ruine din Nadăș. 

Am ajuns la casa omului. Curtea localnicului s-a transformat instantaneu într-o ogradă plină de biciclete și zâmbete, după ce gazda ne-a depășit complet așteptările. Căutam doar o sursă de apă pentru bidoane, însă am fost primiți ca niște oaspeți de seamă, fiind omeniți pe alese cu bere reci, vin bun, țuică autohtonă și sucuri. Popasul neprevăzut a devenit rapid cel mai vesel și memorabil moment al zilei, o dovadă pură de ospitalitate care ne-a reîncărcat complet bateriile pentru drumul spre următoarea destinatie.

Muzica cânta și toată lumea se simțea grozav. Voia bună a pus stăpânire pe curte, iar atmosfera a devenit atât de relaxantă încât nimeni nu se mai gândea la oboseală.

Câțiva dintre noi s-au așezat direct pe banci sau pe iarbă la umbră, alții stăteau la povești cu paharele în mână, iar bicicletele rămăseseră uitate, sprijinite de garduri sau culcate prin curte. A fost un moment de sărbătoare în toată regula, chiar în inima satului părăsit.

Toată lumea se simțea bine și discuțiile curgeau de la sine. Paharele pline, sticlele de suc și gustările împărțite frățește au completat perfect atmosfera, transformând foișorul localnicului într-un punct de regrupare plin de viață și voie bună.

Atmosfera relaxată a cuprins întregul grup, fiecare bucurându-se de ospitalitatea neașteptată chiar sub zidurile vechii biserici.

În timp ce unii stăteau la mese sau pe ziduri, ceilalți s-au întins direct pe iarba din curte, alături de biciclete. Încercam să-i surprindem pe toți în cadre cât mai naturale, inclusiv pe localnicii blănoși cu patru picioare care se plimbau printre noi, savurând ultimele minute din acest popas incredibil.

Atmosfera era atât de relaxantă, cu toată lumea așezată la umbră prin iarbă și la povești, încât a trebuit să dau semnalul de mobilizare pentru a ne desprinde din curtea omului și a porni, în sfârșit, la drum.

Am lăsat definitiv în urmă curtea primitoare și biserica veche, aliniindu-ne rapid pe drumul de pământ. Grupul s-a pus în mișcare pe urcarea ușoară ce duce spre creastă, gata de o nouă porțiune spectaculoasă la înălțime.

O ultimă imagine cu Biserica ortodoxă sau ce a mai rămas din ea, văzută din față. Ne-am luat rămas-bun de la zidurile vechi de cărămidă și de la curtea primitoare, trecând pe lângă monument pentru a ieși definitiv în afara satului, cu bidoanele pline și cu energia la maximum.

 Poteca de pământ și iarbă începe să se ridice printre copaci, iar grupul abordează urcarea în șir indian, menținând un ritm constant și lejer pe această secțiune.

Uneori mai apucăm și pe arătură...! Doar o porțiune scurtă, totuși până nu de mult aici se afla un drum. Ne-am strâns pe marginea ogorului pentru o scurtă regrupare, căutând cea mai bună trasă printre brazdele de pământ răsturnat pentru a ne continua înaintarea pe culme.

Am lăsat în urmă bucata arată și am reintrat pe un drum clar de pământ și iarbă. Rulăm întins de-a lungul ogorului, cu grupul întins în șir indian spre orizont și tufele dese care ne flanchează în partea dreaptă.

Drumul s-a îngustat într-o potecă simplă de pământ ce șerpuiește printre tufișuri și iarbă uscată. Înaintăm în șir indian compact pe această linie de creastă complet deschisă, menținând un ritm constant sub soarele puternic.

Am ajuns într-un punct larg de pe creastă și am făcut o nouă oprire de regrupare. Ne-am răspândit cu bicicletele pe platoul deschis pentru a-i aștepta pe toți colegii și pentru a stabili traseul exact înainte de a începe coborârea spre Buzad.

Pe drumul de creastă am întâlnit o turmă mare de oi care păștea liniștită direct pe pajiște. Ne-am redus viteza pentru a trece cu atenție pe lângă ele, oferindu-ne un cadru pastoral perfect în drumul nostru spre Buzad.

Ne-am oprit pe marginea potecii pentru a lăsa turma să treacă. A fost un moment bun de relaxare în grup, timp în care ciobanul și-a strâns animalele, lăsându-ne calea liberă pe linia de creastă.

Continuăm întins pe coama deschisă, urmărind poteca ce taie pajiștea spre orizont. Atmosfera este perfectă pentru pedalat, iar drumul bătătorit ne lasă să rulăm relaxați, bucurându-ne de libertatea deplină pe care ți-o oferă doar traseele de creastă.

Fiecare pedală ne ducea mai departe, mai liberi, lăsând în urmă doar praful și promisiunea unei zile de neuitat.

Lăsăm în urmă creasta și intrăm la umbra pădurii. Ne regrupăm pe drumul de pământ, cu ochii pe șanțurile lăsate de ploi. Strângem rândurile și ne pregătim să dăm drumul la frâne pe panta care începe să coboare.

Ieșim din nou la spațiu deschis, unde drumul de pământ șerpuiește pe platou, sub soarele generos de toamnă. Prindem viteză pe porțiunea plată, urmărind roata celui din față și bucurându-ne de libertatea peisajului curat care se deschide în stânga și în dreapta noastră.

Intrăm pe o secțiune plină de făgașe adânci și pământ frământat, unde fiecare își alege cu grijă traseta ca să nu piardă aderența.

Trecem de porțiunea grea și drumul se lărgește din nou. 

Ne-am oprit pentru o nouă regrupare, așteptându-i și pe cei din spate înainte de a porni la vale.

Pauza se termină și panta se deschide brusc în fața noastră. Drumul o ia la vale destul de abrupt, printre tufe și copaci tineri, lăsând la vedere șanțuri adânci de pământ uscat unde controlul ghidonului va fi totul.

Intrăm în viteză pe coborârea umbrită spre sat, unde pământul devine cleios și alunecos sub roți. Controlăm strâns ghidonul pe urmele lăsate de ploi și ne lăsăm purtați de pantă direct spre primele case din Buzad.

Noroiul gros ne taie rapid elanul și ne obligă să punem piciorul jos. Încercăm să găsim aderență pe marginile ierboase, în timp ce cauciucurile adună pământul moale și cleios de pe drum.

Scăpăm în sfârșit de noroi și prindem viteză pe drumul care o ia la vale prin poiană, lăsând pădurea în spate. Gravitația își face treaba, așa că doar ghidăm bicicletele pe urmele de iarbă și profităm de coborârea lină ca să ne odihnim picioarele.

Continuăm coborârea lungă pe drumul de pământ, urmărind linia dealurilor din depărtare. Ceilalți s-au distanțat deja în față, lăsând cale liberă pentru a prinde viteză pe porțiunea asta curată și fără obstacole.

Viteza crește pe pământul uscat iar denivelările ascunse sub iarbă scutură serios ghidonul. Strângerea de degete pe frâne e scurtă, doar cât să mențin trasa ideală pe mijlocul cărării.

Coborârea se oprește în vale, lângă un pâlc de sălcii, unde ne strângem cu toții în șir indian pe cărare. Fiecare își trage sufletul și își potrivește bicicleta, în timp ce băieții din față, care au dat drumul la frâne și au coborât mai tare, ne așteaptă răbdători pe cei care am venit mai în ritm propriu.

Odată regrupați, pornim din nou în coloană pe drumul lat de pământ. Trecem pe lângă primele garduri și construcții din Buzad, menținând un ritm constant pe urcarea ușoară care ne scoate treptat la asfalt.

Rulăm întinși pe asfaltul din Buzad, printre casele vechi cu porți înalte. Ne lăsăm purtați la vale în ritm de plimbare, bucurându-ne de drumul liber și de liniștea satului, cu gândul direct la terasa unde urmează să desfacem berile reci.

Trecem rapid de centrul satului și ținem linia asfaltului, lăsând Buzadul în urmă. Drumul continuă întins printre dealuri împădurite și ne poartă direct spre Charlota, singurul sat circular din țară, unde ne așteaptă ultima bucată din tura noastră de octombrie, după care începem întoarcerea pentru a închide definitiv bucla.

Banda albă a asfaltului ne ghidează pe coborârea lungă și șerpuită, printre dealurile împădurite. Pana nu demult acest drum dintre Buzad și Sharlota, era din cu griblură. Ne lăsăm purtați de viteză pe curbe, prinzând avânt pe ultima coborâre înainte de a încheia definitiv traseul acestei zile ideale.

Asfaltul se întinde drept în fața noastră, tăind valea largă străjuită de păduri. Menținem viteza pe coborârea lină, urmărind plutonul din față care deschide drumul pe ultima linie dreaptă a acestei ieșiri reușite.

Plutonul se strânge pe măsură ce drumul se aplatizează în vale. Rulăm compact pe șoseaua îngustă, flancată de mărăcinișuri și pădure, prinzând trenul celor din față pentru ultimul sprint care ne va aduce la punctul de final al buclei.

Încetinim brusc pe asfalt pentru a ne face loc printre o turmă de capre care blochează banda stângă. Îl salutăm din mers pe ciobanul care le păstorește la umbra copacilor și ne strecurăm cu grijă pe lângă ele, profitând de spațiul liber rămas pe dreapta.

Ajungem în sfârșit în curtea magazinului din Charlota și lăsăm bicicletele pe iarbă pentru cel mai așteptat popas al zilei. Fiind prima dată când găsim deschis pe traseu, profităm din plin de ocazie ca să ne realimentăm și să ne tragem sufletul la jumătatea drumului, chiar înainte de a începe bucla de întoarcere.

Lăsăm în urmă magazinul din Charlota și ajungem la intersecția cu indicatorul rutier. Lăsăm în dreapta drumul care duce spre Bogda și ne înscriem pe șoseaua spre Mașloc, continuând pedalatul în ritm alert pe această nouă porțiune de traseu.

Cristi și Roxana pedalează de zor în fața mea, ținând perfect ritmul pe asfaltul degradat de la ieșirea din sat. Este o bucurie să-i urmăresc de la spate cum înaintează siguri pe ei pe această porțiune lungă și însorită.

Asfaltul continuă sub roțile noastre, trecând pe sub umbra deasă a copacilor mari de pe margine. Drumul lat ne oferă libertate deplină și să rulăm relaxați, în timp ce plutonul se întinde leneș spre curba care se zărește în față

Mașina aceea din depărtare e o raritate pe aici; drumul e aproape în întregime doar al nostru. Profităm de liniște și de lipsa traficului ca să rulăm întinși pe mijlocul benzii, bucurându-ne de libertatea totală pe care ți-o dă o șosea de țară pustie.

Ajungem la indicatorul cu Remetea Mică, dar schimbăm planul din mers și tăiem scurt spre stânga, chiar la intrarea în sat. Renunțăm la popasul de la birt ca să nu mai pierdem timpul și intrăm direct pe drumul de pământ care ne va purta pe lângă o stână.

Lăsăm în urmă stâna și urcăm din nou pe culme, unde drumul se transformă într-o cărare îngustă de pământ și iarbă. Înaintăm în șir indian sub soarele cald, urmărind linia dealului care ne scoate din nou la spațiu deschis și ne apropie treptat de finalul buclei.

Câinii de la stână își fac simțită prezența și ies lătrând pe cărare direct în fața noastră. Reducem viteza și pedalăm cu atenție sporită pe iarbă, trecând în siguranță pe lângă rulota ciobanului în timp ce patrupedele ne escortează vigilent de pe margini.

Lăsăm câinii în spate și intrăm pe un drum de pământ bătătorit, mărginit de un gard lung de sârmă. Pantele devin o joacă pe acest teren neted, așa că ne ridicăm ușor din șa și urcăm cu spor una după alta, profitând de aderența excelentă a cauciucurilor.

Ieșim din desișul pădurii și coborâm în grup pe poteca plină de frunze uscate. Roxana deschide calea, iar Cristi și restul găștii vin strâns în spate, controlând atent bicicletele printre trunchiurile copacilor pe măsură ce ne apropiem de locul unde drumurile se unesc.

Ieșim din desișul pădurii și coborâm în grup pe poteca plină de frunze uscate, controlând atent bicicletele printre trunchiurile copacilor pe măsură ce ne apropiem de locul unde drumurile se unesc.

Înaintăm rapid în șir indian printre buștenii proaspăt tăiați și lăsați de-a lungul potecii, nerăbdători să dăm drumul la frâne pe frumoasa coborâre care știm că urmează să apară de la o secundă la alta. Un semn trist că tăierile au ajuns și în această pădure.

Ieșim din desiș direct într-o zonă complet defrișată, unde pădurea din dreapta a dispărut cu totul. Urmărim drumul forestier plin de crengi și pământ frământat, pedalând energic în spatele colegului din față pentru a trece cât mai repede de acest versant dezgolit...

Trecem în viteză pe lângă alți pomi culcați la pământ, iar în dreapta zărim o mașină deja încărcată și pregătită de plecare... Ieșim rapid din raza lor vizuală, apăsând mai tare în pedale pe drumul forestier pentru a lăsa cât mai repede în urmă întreaga scenă.

Cred că tocmai am surprins echipa la furat, iar omul din dreapta drumului este foarte revoltat și deranjat de prezența noastră. Urlă agresiv că ne aflăm pe un drum forestier unde nu avem voie, încercând să ne intimideze. Locația nu este foarte departe de casa pădurarului... posibil să fi fost chiar el și l-am surprins la furat...? Hmmm. Păstrăm direcția și trecem mai departe fără să ne oprim.

Scăpăm în sfârșit de gura lui și ieșim la libertate. Ajungem la drumul din vale ce leagă Remetea Mică și Sălciua Nouă, pe care mergem o vreme, apoi cotim pe un altul în ascensiune la dreapta, gata să înfruntăm o nouă urcare lungă.

La vale zbor... O coborâre destul de spectaculoasă, a fost ultima de prin zona de pădure. Lăsăm gravitația să își facă de cap și trecem în viteză maximă printre copaci, simțind adrenalina curată pe această ultimă secțiune tehnică înainte de a ieși la drum drept.

Ieșim definitiv din pădure și atacăm panta deschisă de pământ și piatră. Soarele ne bate din nou în spate în timp ce urcăm susținut printre tufișuri, menținând un ritm constant pe acest drum forestier bătătorit care ne scoate încet deasupra văii.

Ne îndreptăm spre Bencecul de Jos, pe o porțiune mai dreaptă ce ne conduce prin vale, urmând să fim întâmpinați de o ultimă urcare care ne va duce direct la marginea pădurii de către Fibiș. Roțile rulează ușor pe drumul de pământ, iar picioarele trag tare pentru a cuceri această ultimă diferență de nivel a zilei.

Regrupăm din nou gașca la marginea pădurii de pe drumul spre Sălciua. Ne adunăm la umbra copacilor mari pentru un scurt moment de respiro, așteptându-i și pe cei din spate înainte de a da drumul roților pe ultima porțiune a traseului.

Mai departe vom pluti pe o ușoară coborâre ce ne va duce până la Bencecul de Jos. Drumul de pământ cu iarbă pe mijloc ne lasă să rulăm întinși și relaxați, flancați în dreapta de un ogor proaspăt arat și în stânga de tufișuri, în timp ce restul plutonului se distanțează în fața noastră sub cerul perfect senin.

Cărarea de pământ șerpuiește lin la vale, tăind de-a dreptul dealurile complet arate. 

Zburăm pe drumul în coborâre, iar oboseala din picioare dispare complet când auzi cum șuieră vântul pe lângă cască. Ești în elementul tău, ghidând plutonul în viteză maximă spre Bencec-uri, în timp ce în spate deja se strigă glume despre cine ajunge ultimul și dă berea de final.

Prindem curba în viteză maximă și lăsăm bicicletele să se încline pe pământul bătătorit, într-o libertate deplină. Picioarele ard de la atâta efort, dar pofta de distracție e mai mare, iar gândul că ne mai desparte doar o aruncătură de băț de berea rece de la final ne face să nu mai slăbim deloc ritmul.

Prăbușiți pe bancă, cu picioarele complet amorțite de efort, ne bucurăm de liniștea binemeritată la ultimul popas din Bencecul de Sus. Rămânem ceva mai puțini, după ce patru dintre noi s-au grăbit spre casă, dar noul nostru prieten blănos și flocos a preluat imediat rolul de mascotă a găștii, cerșind atenție și ridicând moralul tuturor înainte de ultimul sprint.

Părăsim Bencecul pe drumul de asfalt către Pișchia până la troiță, unde ne adunăm cu toții pentru o ultimă verificare. Cotim la stânga pe drumul de pământ spre Giarmata și pedalăm în deplină libertate sub cerul curat, savurând ultimele glume din această zi memorabilă

Drumul de pământ cu piatră ne zdruncină serios ultimele fărâme de energie din picioare, dar libertatea de a rula în grup pe sub soarele care începe să apună merită fiecare efort. Ne întindem în coloană printre ogoare, dând la pedale cu poftă și cu gândul ca mai avem puțin până acasă.

Poza de grup de pe pod, la finalul zilei. Mâinile sus, bicicletele aliniate și umbrele lungi pe asfalt. Am încheiat tura cu zâmbete, lăsând oboseala deoparte pentru ultima strigare din gașcă înainte de plecare.

Traversăm Giarmata pe asfaltul neted, unde ne despărțim de alte câteva persoane din gașcă. Cei rămași continuăm pe același drum de pământ pe care am venit de dimineață dinspre Giarmata Vii, bucurându-ne de ultimele momente de libertate în formulă restrânsă.

O ultimă oprire la marginea drumului, unde lumina caldă a apusului ne găsește adunați într-un cerc de biciclete și zâmbete . Glumele încă mai curg, dar oboseala plăcută din picioare ne dă semnalul că ziua s-a terminat. Ne luăm la revedere, ne strângem mâinile și ne despărțim, fiecare pornind spre casa lui cu amintirea unei sâmbete perfecte. O zi minunată de pedalat, care se încheie exact așa cum trebuie: cu planuri mari pentru următoarea tură.