Conacul Olaru

Halloween on the Bike

O scurtă descriere: "CONACUL" face parte din salba de construcții baroce ce se aflau pe teritoriul banatului, construite în majoritatea lor la începutul secolului al XIX-lea. În apropierea moșiei Olaru se mai afla conacul lui Miller, iar pe teritoriul comunei Parța mai existau conacul lui Paiser și conacul Huniar, construcții mult mai modeste. Odată cu colectivizarea soarta acestor clădiri, importante din punct de vedere arhitectural și istoric a fost pecetluită nefast de către niște incoștienți ce se conformau directivelor partidului unic. Conacul Olaru a avut noroc, pentru că i s-a găsit o întrebuințare practică, nu a fost demolat. Fiindcă nu folosea zilieri, Olaru a construit locuințe în jurul conacului pentru muncitorii săi, poate ăsta a fost norocul că mai există această clădire. După naționalizare pe teritoriul domeniului s-a înființat I.A.S.-ul, iar pentru cei veniți în căutarea unui loc de muncă, aceste clădiri au devenit a doua casă, pivnița conacului a devenit cantină, mai apoi pentru copii lor s-a înființat o școală cu ciclul primar I-IV. Olaru era un pasionat de vânătoare, drept pentru care, pe terenurile sale se desfășurau adevărate festivaluri cu invitați din rândul aristocrației. Afacerea de bază a familiei era creșterea porcilor. Administra terenuri ce se întindeau pe o suprafață consistentă, de la granița localității Sânmihaiul –Român, până la hotarul terenurilor viticole, proprietatea latifundiarului Miller. Olaru avut un singur moștenitor, iar unele zvonuri spun că nepotul său ar fi câștigat proprietățile revendicate. Acum conacul e o ruină, e nevoie de mult efort financiar ca să-i fie dată strălucirea de altădată",un loc parca uitat de Dumnezeu.

Ne-am dat întâlnire în faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara la ora 9:30, pentru o tură de Halloween, sărbătoare de origine Celtică care a luat amploare și în România, însă puțini știu cu adevărat semnificația lui. În ultima perioadă, sărbătoarea este mai degrabă una a divertismentului și are tot mai puțin legătură cu semnificația inițială. Halloween este sărbătorit în fiecare an în data de 31 octombrie. Mai exact, în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie. Ziua de 31 de octombrie, data în care este sărbătorit Halloween-ul  marchează sfârșitul verii și recolta și începutul iernii reci și întunecate. Civilizațiile vechi considerau că în această noapte sufletele celor morți se întorc printre cei vii. Pentru noi a fost o ocazie bună să sărbătorim pe biciclete, vizitând Conacul Olaru, situat undeva între Sânmihaiu Român și Șag. 

Deghizati sau nu, planul zilei nu era foarte ambiţios: Plecare pe pistă până la Sânmihaiu Român, fără măşti, apoi peste câmp până la Şag, Mănăstirea de la Şag, aici urmând întoarcerea prin pădure, Giroc şi Timişoara. Am preferat această tură mai lejeră de șes, profitând de vremea frumoasă de toamnă, dar şi pentru a da posibilitatea mai multor persoane să iasă din case, venind cu noi la pedalat.

Ne-am adunat NU foarte mulţi cum aș fi sperat, dar suficienți pentru un circuit frumos - am numărat 12, iar pe la 9:45 pornim în direcția aceea.

Un drum prin oraș e ca o aventură. Nu mergem cu privirea în pământ sau cufundați în propriile gânduri, ci atenți la lumea din jur.

Folosim pista de pe malui stâng al Begăi către Sânmihaiu Român

Avem o vreme frumoasă, călduroasă.

La Utvin traversăm Bega pe malul drept

Sânmihaiu Român, este un loc fregventat de majoritatea biciclistilor care  ajung până aici și doresc un mic popas.

Traversăm podul peste Bega către partea sudică a Sânmihaiului Român

După trecerea podului, am cotit la dreapta și am continuat până unde drumul coteşte la dreapta. Aici am părăsit localitatea şi ne-am îndreptat tot drept pe un drum de pământ care ajunge la haltă (gară)

Undeva în dreapta este gara. Traversam cu atenţie linia să nu vină vre-un tren, şi ne îndreptăm tot înainte până la ruina conacului de la Şag.

Drumul este foarte bun, însă nerecomandat pe vreme de ploaie.

Un prim semn bun. Am ajuns la Conacul Olaru

Dorinta de-a vizita interiorul conacului era mai mare decât urzicile şi spinii din împrejurimea clădirii.

Încet încet ne-am format o cărare printre urzici, încercând să ajungem la clădire.

Conacul întradevăr arată ca o ruină, dar încă nu foarte târziu pentru a fi recondiţionat. Din informaţii cred că s-a adus în starea asta în mod voit.

Trebuia să fim foarte atenţi, bucăţi de tencuială erau desprinse din tavan şi de pe pereţi, existând riscul să ne accidentăm în orice moment.

Imaginile spun totul. Clădirea pare devastată intenţionat.

O privire aruncată şi în podul clădirii, unde putem observa acoperişul parţial distrus "intentionat". O metodă care se practică pentru a pune o clădire rapid la pământ.

Ce nu a distrus comunismul, se pare ca o face democraţia, foarte trit...

După un tur, am coborât sşi în subsolul clădirii.

Cred că era locul care arăta cel mai bine, lăsând la o parte mizeria care se afla aici.

Prin gunoaiele din beci s-au găsit şi ceva cărţi de scoală din clasele primare. Până la revendicarea conacului, în acest loc mai erau şi alte locuinţe în care locuiau foarte multe familii, având ca preocupare munca la grajd. Erau mai multe grajduri cu vaci pentru lapte iar acest loc în vremea comunismului s-a numit ferma nr. 1) Una din încăperile conacului era folosită ca şi clasă pentru elevi, în care preda o singură învăţătoare pentru clasele 1-4. Astfel erau scutiţi copii să străbată zilnic 6-7 km până la scoala din sat şi înapoi .  

Unii dintre noi visam, la tot felul de planuri pentru viitor la cât de faină ar fi o ieşire nocturnă, chiar şi un foc de tabără aici la conac.

Am plecat mai departe îndreptându-ne spre Şag, traversând localitatea în partea opusă a acestui loc, pentru a ajunge la următorul obiectiv.

Mănăstirea de la Şag!

Mănăstirea este situată lângă Pădurea Girocului, la 14 km de Timișoara, se află mănăstirea de maici cu hramul Tăierea Capului Sf. Ioan Botezîtorul.

După ce pătrunzi prin poarta monumentală, din lemn sculptat (pe care o vedeți în poză), curtea mănăstirii te întâmpină plină de flori, așa cum șade bine unei mănăstiri! Am observat imediat că, de la ultima mea vizită, noua construcție la care s-a lucrat destul mult, este finalizată complect. S-a construit un rând nou de chilii și s-a înălțat o nouă biserică pe lângă cea deja existentă. Pelerinii/drumeții pot locui și servi masa la maici, drept plată contribuind “cu cât îi lasă inima” la dezvoltarea și întreținerea asezământului monahal. Deși în acel moment nu erau foarte mulți vizitatori, dumineca acest loc este vizitat de multă lume. 

Timpul petrecut la mănăstire a fost o oaza de liniste, departe de agitația orasului. Călătoria nostră continuă mai departe traversănd pădurea către Giroc.

Prin pădure mai găsim și bălţi sau locuri mlăştinose greu vizibile din cauza frunzelor care acopereau totul foarte bine.

Copacii tăiaţi blocau drumul, dar nevoiți să ocolim prin pădure.

Drumul prin padure complect blocat pe o suprafata destul de mare.

Pe aici ar trebui sa fie drumul, dar jaful tăierilor a făcut imposibilă deplasarea. Ieşim până la urmă la dig-ul de la Timis care, este destul de aproape. Nu vedem rostul să ne mai chinuim.

Încet, încet, dispare şi această pădure, se taie de ani buni şi nu se planteaza nimic în locul lor. De la an la an este tot mai rară.

Excaladăm copacii căzuţi, spre digul din marginea pădurii. Nu e foarte departe însă trebuie să ne croim drum printre crengi.

Tura a început pe pistă de biciclete, iar încheierea se pare că este tot pe pistă. La ieşirea din pădurea Girocului după cum se vede ne asteaptă o pistă frumoasă. Stiam, însă acuma este prima dată când merg pe ea.

Cam asta a fost mica noastră aventură, finalizată cu o bere.

Filmul