De la intrarea în satul Luncani Vale, DJ 668A continuă sub forma unui drum de pământ, stare bună; din acesta derivă două variante de traseu, la confluența Văii Alunului cu Valea Luncanilor
Am ales să străbatem calea mai lungă spre Ursici, urcând pe valea Vânătorului. Mergem fără nici o grabă, bucurându-ne de vreme, de peisaj şi de linişte… Păcat că din loc în loc privirea îţi mai este atacată de o casă care nu se încadrează deloc în peisaj… poate ar trebui dată o lege pentru păstrarea specificului zonei de munte…
Super traseu pentru început de tură.
Biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului
Din Luncani pleacă spre stânga un drum marcat cu triunghi Roșu, potrivit pentru MTB. Este traseul de legătură dintre localitatea Luncani și satul Prihodişte, de-a lungul Văii Alunului, cu posibilitate de acces la ruinele cetății Piatra Roșie.
Prima pauză. Oprim la un loc de odihna cu o apă potabilă ce ne îndestulează bidoanele și setea.
Aici pornim spre Dealul Piatra Rosie sperând să putem ajunge la Cetatea Dacică Piara Rosie
Accesul pe Dealul Piatra Roșie se poate face doar de pe latura estică, pe un pinten care o leagă de dealurile dinspre răsărit, toate celelalte laturi fiind abrupte. Mai există o cărare, ceva mai dificilă, pe partea nord-vestică, ce urcă de pe Valea Alunului.
Sunt prezente semnele triunghi roșu pe acest drum care urcă din valea Roșie până la Piatra Roșie
Drum bun, lipsit de trafic.
Moment de odihnă pe urcarea spre dealul Piatra Roșie
Din acest traseu, se desprinde spre stânga (Nord) o variantă de urcare la Cetate...
Spre Cetatea Dacică Piatra Roşie, se ajuge prin acest loc chiar dacă nu am găsit nici un indicator care să ne confirme direcția.
O liniște aproape deplină.
Vremea e superbă, o zi autentică de primăvară… numai că cireşii și prunii înfloriţi nu sunt nicăieri…
Cu spor la deal.
Avem pentru prima oară o perspectiva largă asupra a culmilor din față. Drumul pe care am urcat se termină în poarta unor case de care nu puteam trece, astfel că renunțăm la orice încercare de a mai urca, și ne întoarcem în valea Luncanilor, pentru a continua planurile de acasa.
Dăm și de unul din cele mai frumoase locuri de popas, pentru cei care bat pe jos drumul până în sat…
Lenevim plăcut pentru un timp, profitând de acest loc de lână apă…
La un moment dat, ajungem la o intersecție de drum. Marcajul banda roșie continuă ușor spre stânga și duce spre Luncani prin Valea Mori, iar noi continuam prin dreapta pe valea Vânătorului.
Continuăm pe vale în sus, fără grabă, cu gândurile departe.
Drumuri numai bune pentru roțile bicicletei.
Pe marginea drumului avem și un izvor (în partea dreaptă) cu apa rece, moment în care ne-am realimentat rezervele de apă.
Până aici tura a fost perfectă (mai bine zis până în momentul în care am intrat pe “Varianta push bike” am abordat cu ‘blândețe’ traseul, panta nu este foarte abruptă și se poate urca pe biciclete. Pe alocuri drumul ne pune la grea încercare prin albia unui pârâu. Nu toată lumea apreciază așa o urcare, așa că pauzele sunt dese însă mereu animate de câte o glumă.
Cea mai dificilă parte când rămâne să hotărăști la intersecții/ bifurcații ce variantă să alegi. Trebuie să ieșim practic de pe valea pe care ne aflăm, pe care nu ţin minte să fi văzut marcaje. Drumul degradat de o exploatare, parțial noroios și cu pantă mare nu ne lasă alternative decât aici. O luăm în sus prin dreapta spre vârful Crucii.
Încă suficient de urcat în meniu, cu câteva sesiuni de push-carry. Kilometri se scurg încet, iar asta o să fie o zi ceva mai lungă. Dar de calitate. E greu de explicat de ce așa si nu pe drumuri ocolite. Fiecare trebuie să se convingă singur.
Lăsăm valea în urmă pentru o scurtă urcare ce ne pune mușchii la încercare către culme. Mai împingem la bicle, mai le luăm pe sus, până când vedem salvarea în drumul care vine din stânga. GPSul, însoțitor fidel și tăcut, este legătura noastră dintre planurile de acasă și realizările de la fața locului.
O urcare cât se poate de brutală.
Urcăm pieptiș câștigând înălțime pe drumul din imagine. Unele vârfuri pot fi urcate pe bicicletă practic 100%. Alții au nevoie de puțină bicicletă sau de transport. Coborârile, de asemenea. Aceste experiențe mtb nu sunt pentru toată lumea, dar cei care sunt dornici de acest tip de aventură le-ar găsi destul de minunate.
O jumătate de oră mai târziu a început să fie mai drept. Să fi fost 45 de minute de efort și sudoare, dar măcar avem parte apoi de o coborâre lungă până în Vâlcele
Răzbim până la urmă și ajungem pe culme iar de aici peisajul se schimbă iar drumul e absolut superb. Ieșim în gol alpin pe una din margini de o lizieră de pădure.
Încet încet începem să avem şi „privelişte” asupra dealurilor înconjurătoare…La capătul unui urcuş lung de 20 kilometri din Boșorod (exceptând urcarea la Piatra Rosie), ni se dezvăluie un ţinut fascinant.
În vârf de deal, cu Retezatul în depărtare. Efectiv de-aici în jurul tău, la 360 de grade se văd numai şi numai munţi, nimic altceva.
Hălăduim cu imaginea Retezatului în spate, ce ne atrage privirile ca un magnet, cu crestele înalte ce mai păstrează încă albul de peste iarna, iar dincolo de deal se află Fizești, având în minte recenta tură de la Fundătura Ponorului.
Joaca cu terenul - mai împingem la bicle, mai mergem puțin pe ele, important e că ne mișcăm
Locuri ce arată într-un mare fel. Găsim aici mai multe gospodării, toate răsfirate pe creste, undeva pe la 1000 metri alt. formând satul Ursici, iar cei ce trăiesc aici, majoritatea sunt vârstnici ce își trăiesc viața într-un tărâm de basm.
Mai multe dealuri golașe. Ne mulțumim cu perspectivele pe care ni le oferă golul alpin, și luam sub roți drumul înnierbat de pe platou.
Single-trail în punctul cel mai înalt din tură (în apropierea vârfului Crucii 1031m).
Mai bine că nu a plouat, că n-am mai fi apucat să ne bucurăm de aceste peisaje la fel de mult.
Pauză și odihnă
Aici, civilizația pare să nu pătrundă, și cumva cred că le place să fie lăsați în treaba lor. Casele din lemn, sunt construite pe culmile munţilor Șureanu, deasupra pădurilor la capătul unor poteci care se bifurcă de mai multe ori, pentru ca aşezarea să fie ferită de străini, iar distanțele dintre case sunt mari, doi-trei kilometri.
Estetic la superlativ.
Un alt unghi, de data aceasta spre vârful Crucii 1030 m. Aruncăm o ultimă privire traseului pe care l-am parcurs și privim continuarea acestuia.
Intrăm pe drumul de culme și o ținem așa mult și bine
Tot pe lângă bicicletă, cum altfel. Ultimul push-bike al zilei.
Tot felul de întrebări încep să-mi chinuie mintea: cum trăiesc oamenii ăştia aşa izolaţi? Ce se fac iarna? Cum se cunosc? Cine ştie, poate ei între ei se cunosc mai bine decât ne cunoaştem noi cu vecinii de bloc… cum să nu-ţi doreşti să faci Paştele sau un Crăciun acolo sus…Mi se pare extraordinar să fii aşa, izolat pe un platou fix în inima munţilor.
Ziua e prea frumoasă pentru a te grăbi, dar pentru că avem cu toţii drumuri lungi de străbătut până la casele noastre, pauzele pe creasta principală nu sunt foarte lungi, admirăm totul mai mult din mers
Kilometrii se scurg mai repede, iar bucățile de pe culme pe care poți să stai pe bicicleta sunt chiar surpinzător de frumoase.
Ținând culmea trecem pe lângă Vârful Iubăi 1016 m, apoi pe langă vârful Pleșu 996 m, urmând apoi ușor ușor să coborâm
Oamenii de aici nu se vaită și nu cer nimic, au învățat să se gospodărească și să se descurce cu ce le oferă natura. Muncesc enorm ca să-şi îngrijească vitele și să cultive micile grădini de pe culmea muntelui.
Câteva case, vaci păscând molcom, drum prăfuit la care nu va ajunge niciodată asfaltul. Mi-ar plăcea să știu la ce ii fuge mintea acum, că nu ne slăbeste deloc din priviri
Un cătun suspendat între cer și pământ. Cum trebuie să fie iarna pe aici când îi dă o zăpadă serioasă…
Un câine ne latră, iar un altul e pe lângă noi așteptând să-i dăm ceva, în rest nu am întâlnit pe nimeni. Sunt putini care ajung pe aici, iar atunci când faci asta partea logistica e un mic coșmar. Aici intervine avantajul bicicletei.
După câteva urcări şi coborâri, finalizăm drumul de culme cu o coborâre spre Vâlcele
Începem frumoasa coborâre spre Dealul Muncelu 810 m, dar continuăm să mergem după ureche, fără să ne gândim că la un moment dat drumul ne coboară greșit față de unde ne doream să ajungem.
Mai aruncăm o privire și în spate. Cam asta e panta de coborâre.
Coborârea se lasă și cu o pană la bicicleta lui Mely, dar și cu puțin noroi pe la final
Pentru a ajunge la punctul de plecare din Boșorod, aici e momentul alegerii. Drumul spre dreapta coboară în Valea Purcărațului, apoi ajunge în Luncani Vale (la intersecția cu indicator spre Ursici), iar pentru a ajunge la Vâlcele se continuă drumul care merge drept.
Tot la vale până în Vâlcele.
Aici zărim Vâlcele Bune iar mai la dreapta Vâlcele.
Nu pare să fi călcat nimeni de mai multă vreme pe aici. Încet Încet ajungem din nou în civilizație încheind tura la Bretea Română. În spatele nostru lăsăm muntele ce stă învăluit în primele umbre ale nopții.
Ziua s-a încheiat revenind la mașină după o tură frumoasă. A fost și acesta unul dintre weekendurile reuşite, locuri noi, poteci faine... combinația perfectă, dar dorința de a reveni pe acele meleaguri nu a dispărut. Te poți bucura din plin de traseul care merge de la Bretea Română într-o singură zi, atât în sus, cât și în jos. Iubim munții cel puțin la fel de mult pe cât ne place biciclitul. Încă mai am o grămadă de lucruri nerezolvate și ce așteaptă a fi explorate. 2021 a adus cu sine o primăvară extraordinară pentru bicicletă: poteci și drumuri cât de cât uscate, sate risipite pe dealuri, peisaj de munte, păduri de poveste, cascade dar și vreme stabilă. Cu siguranță o să mai facem o strigare pentru o nouă aventură prin acele locuri.
Track si date aici:
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.