Peste dealuri și departe.
Anul acesta pandemic suntem părtași la o primăvară foarte specială și interesantă. Temperaturile sunt perfecte pentru călătorit și explorat. Totul a început cu ziua de sâmbătă, zi în care, alături de Mely și Daciana, ne-am aventurat pe un traseu de dealuri. Nu pe jos, ci pe bicicletă cu plecare direct din Timișoara. Oscilam spre un traseu mai lung și unul mai scurt, dar acuși începe vara și încă nu făcusem nici unul dintre noi nici o tură mai de anvergură pe bicicletă, așa că înclinăm spre traseul cel mai scurt (cca 200 km). E bine ca să pedalăm până aproape de capătul puterilor, nu dincolo de ele. Au și turele scurte, de o zi, farmecul lor, dar senzația aventurii și neprevăzutului care apare atunci când ești plecat mai mult timp de acasă este de nedescris. Vremea bună ne-a oferit și primul cort de anul acesta. Știu, două zile nu este chiar o aventură, dar este în curs și una pe mai multe zile. Turele din trecut însemnau numai explorare și socializare. Acum implică și un antrenament și niște anumite ore de pedalat, deci nu avem o țintă de timp sau performanță, în afară de distanța care trebuie parcursă. Pentru prima zi aveam un traseu ceva mai lung în program. Eu am mai făcut acest drum... au trecut doi ani de atunci (aici). Au și turele solo frumusețea lor. E greu de spus de ce ne place tura asta și am tot face-o. Pentru că drumurile au puțin trafic? Pentru că trecem prin sate curate și frumoase? Pentru că ne aduce aminte de alte ture – unde nu am fost niciodată, da’ așa ne-o imaginam?
Să vă spun pe scurt despre ce e vorba (urmărind pozele).
Începem cu prima zi, 8 Mai 2021. Așadar începem sezonul turelor la cort!!! 🏕️🏕️🏕️ motiv pentru care suntem destul de încărcați.
Deși suntem în luna mai, a fost puțin frig mai ales dimineața, dar cu un polar s-a rezolvat. Ne-am început încălzirea pe drumul european 70 cu plecare direct din Timișoara, și am ales pentru prima zi un traseu mai sinuos de 120 km către Lipova, având avantajul că e asfaltat. Trece prin sate și printre fâneți și dealuri, are ceva diferență de nivel (cca 750 m) dar nimic de speriat. Conform hărților, diferența de nivel pozitivă e mai mare în prima zi, nu în a doua. A doua zi e un pic mai scurt drumul, doar 93 de km, cu doar 352 m diferență de nivel. Vom trece cu bine de el..). Câteva lucruri comune la ambele zile: opririle sunt în sate. La toate avem apă/bere, dulciuri, sărățele, banane și biscuiți, pentru încărcarea cu material de “ars” în mușchi. Nu stăm mai mult de 15-20 de minute la fiecare, ca să nu ne răcim și să nu ajungem prea târziu seara la locul de campare. Opririle au și funcția de a ne relaxa muschii.
Pedalăm în coloană, să nu jenăm traficul...
Parcurgerea drumului în ritm lejer cu numeroase pauze pe parcurs pentru a admira peisajul, pauza de masă.
Partea faină abia de acum avea să vină. După ce se trece de Belinț se face stânga, spre Balinț prin Gruni și Păru. Abia așteptam să descoperim mai mult din frumusețea acestei zone. 🙂
În Gruni oprim să luăm apă în bidoane de la un robinet stradal
Drumul șerpuiește prin sate, asfaltul e impecabil, trafic aproape zero.
Din Păru se trec două pasaje, unul peste A6 iar la câteva sute de metrii mai încolo altul peste A1, după care ajungem în Balinț. Drumul e foarte bun, traficul spre zero.
Trecem și peste canalul Bega
Ne mai oprim să ne mai tragem sufletul înainte de…, da, înainte de a ne urca din nou pe bicicletă, că nu aşa se merge la drum lung, şi să servim, o apă, un suc ceva ca să avem forţă să urcăm drumul greu ce avea să ne ducă la Lipova!
Pauzele sunt setate aproape în fiecare localitate și sunt de două feluri: pauza de hidratare (apă și bere) și pauză de alimentare (apă, cicolată, banane, eventual batoane, sandviș).
Aproape că este păcat să stai acasă în timp ce natura oferă un astfel de spectacol. Vegetația crește exploziv, iar păsările cântă prin zeci de voci, care mai de care mai plăcută auzului.
Traseul considerat ușor este presărat cu zone de plat, urcări și coborâri și prin pădure.
Încet încet începem să avem şi „privelişte” asupra dealurilor înconjurătoare…
Satele și dealurile de prin aceste părți m-au atras încă de la prima vizită.
Din Bara sunt două posibilități de a continua. Drumul spre stânga către Spata și Bruznic, în mare parte off-road, sau rămănând în continuare pe asfalt spre Lăpușnic, Dobrești, Ohaba Lungă, Ohaba Română. Amândouă ajung în acelasi loc, Zăbalț.
Rămânem pe drumul de asfalt și continuăm spre Lăpușnic,
Calitatea drumului: bună cu mici gropi ce pot fi ușor ocolite, trafic aproape inexistent!
Loc de odihnă pentru cei care bat drumul prin aceste locuri,
Mai stăm şi aici la o pauză, e prea frumos să plecăm aşa repede…
Panoramă spre dealurile Timișene
Mergem fără nici o grabă, bucurându-ne de vreme, de peisaj şi de linişte… drumul e bun, sate liniștite, iar traficul la început mic, apoi scade spre zero.
Ajungem și acolo...
Coborâm în Lăpușnic. Șoseaua urcă sau coboara tot traseul. Valea nu este nici pe departe atât de abruptă pe cât părea de sus, dar e spectaculos.
Din Lăpușnic, traversăm o vale tare frumoasă și spectaculoasă.
Drumușorul străbate fânețe, trece pe lângă o Mănăstire frumoasă și o bisericuță de lemn foarte veche, vaci, oi și oameni. Partea asta este mai ”vie”, este exact ceea ce îmi place mie foarte mult față de altă zone.
Ne uităm în dreapta-n stânga, mai oprim, mai facem poze, ne bucurăm de frumuseţea locurilor. Nu este la fel de spectaculos precum o potecă, dar e cadrul perfect…
Mânăstirea Dobrești
Într-un final ieșim aproape de biserică, impunătoare și frumoasă, amplasat într-un loc cu o priveliște minunată. Mai multe detalii (aici) Biserica de lemn din Dobrești „Cuvioasa Paraschiva” (închisă temporar) a fost construită în anul 1832( 1852, după alte surse), aceasta este înscrisă în lista monumentelor de istorice.
Este construită din bârne cioplite din lemn de stejar. Pereții interiori nu sunt pictați, ci zugrăviți. La exterior, biserica este tencuită cu lipituri de pământ. Mai multe detalii (aici) Aici primăvara era în toată splendoarea ei… Copaci albi, roz, galbeni… Toţi copacii de pe dealuri la apogeul înfloririi sau înverzirii… superb… iată primăvara pe care am căutat-o în munții Șureanu şi am găsit-o aici…
Dealuri line înverzite. Ne fură peisajul şi bineânţeles munţii din depărtări
Panoramă faină spre Ohaba Lungă. Avem o priveliște cu adevărat frumoasă.
Din Ohaba Lungă se virează stânga spre Ohaba Română. Drumul șerpuiește prin sate, asfaltul e impecabil, trafic aproape zero.
Pădure de-o parte și alta și nu auzi decât sunetul păsărilor ce sălăşluiesc în sălbăticia vegetaţiei ce acoperă dealurile. Ne mai distrage atenţia o vulpiţă care vroia să traverseze strada.
Nu scăpăm de pană nici pe asfalt
Între Ohaba Română si Zăbalț, continuă un fel de drum forestier care o ia în sus, apoi jos. Din el se desprinde un drum ce o ia spre Buznic apoi muchie de-a coasta. Ar fi fost o varianta mai scurta venind pe el.
Ne mai distrag atenţia vre-o două maşini care ne „hrănesc” cu nişte praf.
Intrăm iar într-o pădure de basm din care doar zânele mai lipsesc.
Ce diferenţă bruscă poate fi între pădure şi păşuni…
Aici la valeeee
Ajungem la Zăbalț. Ne îndreptăm spre Lipova, și facem stânga pe drumul județean 682.
Oprim la Ususău pentru o sticlă de apă. Ne grăbeşte soarele care stă să apună (nu mai are mult), iar noi mai avem de căutat un loc unde să punem cortul.
Apa Mureșului crează una dintre cele mai interesante rute turistice ale regiunii. Ai peisaje spectaculoase într-un ţinut unic al naturii. Curenţi din adâncuri extrem de puternici, înotul, se înţelege, este strict interzis. Sosirea este cel mai frumos moment, când ne și oprim. Ei bine, seara ne-a prins la Lipova. Inspectăm câteva posibile locuri de cort de la marginea drumului dar... suntem surprinşi să aflăm că nu putem instala corturile în anumite locuri de pe malul Mureșului, deși nu era nici un gard, barieră sau panou care să ne atențiomeze de vre-o proprietate privată, aşa că ne întoarcem înapoi la drum și mai facem o plimbărică până găsim un loc.
Încă nu e întuneric, chiar avem şanse să instalăm tabăra pe ceva lumină… În mod normal exista momente în care suntem cu toții concentrați: la masa de seară, micul dejun și întoarcerea la Timișoara.
Ajungem să punem cortul cu ultima geană de lumină, în jur de ora 21 (iată că plimbărica lejeră a ajuns la 12 ore, de asta o frontală e bună ÎNTOTDEAUNA!).
Am campat într-un loc foarte fain pe malul apei, timp în care s-a întunecat, iar frontala am agățat-o de creanga unui copac, pentru a ne descurca mai ușor.
Și în ciuda protestelor Dacianei, de ce trebue să-și mute cortul mai la distanță de al nostru, bem o vișinată (adusă de Mely), mâncăm ceva şi ne culcăm. Încerc să fac abstracţie de la zgomotul râului Mureș care era omniprezent şi de trenurile care trec tot la 10 minute, pe celălalt mal al Mureșului, iar eu cad în cele din urmă răpus de somn și de oboseala de peste zi. Mai auzim noaptea trosnete pe-afară… Mely a auzit un câine pe lângă cort și striga la el să plece…
Ziua 2 - s-a făcut deja dimineață…
Așadar a venit și ziua de duminica, iar vremea se anunța mult mai bună.
… e cald si bine. Ne trezim un pic mai târziu. Deşi ne trezeşte ciripitul păsărelelor, rămânem rupţi, lipiţi de saltele…Într-un final scoatem nasul din cort… arată mult mai bine ca aseară… chiar în faţa corturilor este o frumuseţe de păşune.
La ora șapte eram afară pe pe lângă cort și am pus de o cafea, așteptând să se trezească şi ei. Masa de dimineață, unde altundeva decât în fața cortului, pe iarbă. Bem o cafea cu toții, apoi scoatem la sacrificiu tot ce aveam prin rucsaci, ouă, ardei, slănina și brânză, aduse de Daciana… mai puțin conservele și ne-am sacrificat ce să-i faci… am pus și de-o supă, mâncăm și povestim. N-aș da o dimineață din asta la schimb cu nimic pe lume! 😍
Mai o vorbă, mai o gură de bere… se face în jur de zece și jumătate… Lene mare, nu ştiu ce era cu noi, ne-a plăcut mult acest loc. Adunăm încet şi ne pregătim să plecăm
Ne urnim tocmai pe la 11, şi-am luat-o prin Lunca Mureșului. Atractiv este faptul că ne putem întoarce pe un alt traseu.
Podul vechi de peste Mureș
Având în vedere vremea foarte frumoasă, ne întoarcem la Timișoara prin Arad.. avem doar drumuri cu asfalt.
Mici retușuri la bagaj
La intersecţia spre Timișoara o luăm pe drumul care merge tot înainte. Mergem fără nici o grabă spre Arad, bucurându-ne de vreme, de peisaj şi de linişte…
Drumul deja cunoscut până în Arad, prima dată am fot pe aici la 16 ani.
în zare se văd piscurile munților Zărand
Sosirea la Arad se întâmplă un tur rapid al centrului și înseamnă o shaorma și o apă, și fuga spre casa. Mai avem un drum lung în faţă.
Partea finală abia de acum avea să vină.
Ruta Timișoara - Arad NU era ea cea mai potrivită din cauza traficului și-a vitezelor destul de mari, iar depășirile se fac la limită. Drumurile sunt extrem de aglomerate căci toți se îndreaptă către orașele sau satele în care trăiesc. Acești 50 de km nu sunt mulți pe hârtie, dar acest drum, prin modul în care se prezintă, pare că nu se mai termină niciodată. Cu siguranță viteza ar putea rezolva această problemă, dar nu este cazul. Am trecut cu bine și peste acest ”obstacol” și m-am văzut cu bine acasă, unde mă aștepta o bere rece.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.