Cu bicicleta prin Deltă

Frumusețile Deltei din bicicletă văzute...

Gata, am făcut-o și p'asta. Delta Dunării… nici munte, nici mare, dar foarte specială și în acelaș timp interesantă. O ieșire pe care o retrăiești în gând multe zile după ce te-ai întors acasă!!! Deşi muntele este prima opţiune când te gândeşti să dai o tură mtb, există și o mulţime de alte locuri la fel de frumoase care abia aşteaptă să fie descoperite la viteza unei biciclete. Am petrecut ultimele două luni visând la momentul acesta! Încă de când Călin a lansat evenimentul pe facebook pentru ediția din 2021, am început să mă pregătesc intens pentru minunata aventură, și nu am lăsat să treacă ultimile săptămâni fără mișcare🏃‍♂️.  Premizele au fost îndeplinite, iar ce a urmat... Hmmm... O să vedeți mai jos...

La vremuri noi, noi planuri!  Urmăriţi în continuare imaginile din album pentru a intra în substanţa Deltei Dunării. Şi poate vă veţi decide pentru o excursie scurtă sau pentru un întreg concediu aici.

Anul acesta mi-am propus, printre altele, un tur al Deltei Dunări, care se întinde pe mai multe zile, pornind de la Tulcea spre Chilia Veche, Sulina, și mai departe pân'la Sfântu Gheoreghe și Gura Portiței, revenind în Tulcea pe traseul (relativ circuit), care înconjoară o mare parte din Delta Dunării. Pentru mine, este o experienţă pe care o pot face doar o dată în viaţă, nu ştii dacă te mai întorci vreodată. Delta Dunării nu pare, la prima vedere, destinaţia potrivită pentru o tură pe bicicletă, în primul rând datorită întinderilor mari de apă, însă vei vedea că există drumuri cât se poate de bune printre canalele și lacurile pe care circulă în mod normal bărci sau vapoare.

Drumul până la Tulcea e destul de lung. Adică o grămadă de timp necesar până acolo. Mă trezesc la 4:45 am, după ce mă culcasem pe la miezul nopții. Bagajele le aveam făcute din timp, le iau și cobor în fața blocului, unde trebuia să ajungă Mely cu mașina să mă ia, și pe la șase suntem pe A1, ieșiți din oraș. Am plecat cu un avans de câteva ore fata de ultima mașină în care se află Cosmin, Daniel și Aurel. Alte două mașini, Sorin și Daniel au plecat cu o zi mai devreme și au ceva avans față de noi. Ajungem în Tulcea și ne "grăbim" către locul unde traversăm cu bacul. Reușim să-l ratăm cu doar câteva minute, pe cel de la ora 17. Nu era grav, la 18:00, adică peste 1 oră, era următorul, dar și ultima traversare pentru această zi. Bacul, o platforma metalica deschisa pe toate laturile, ne-a dus în 5 minute pe partea cealată și ne-a luat 2 lei de om iar pentru mașină ceva mai mult. Debarcati, fiecare mașină ce trece pe lângă noi ne ascunde într-un nor alb de praf... noroc ca nu-s multe masini! De partea cealaltă, la Tudor Vladimirescu, îl întâlnim pe Călin (organizatorul),  Sorin și Daniel, cu restul urmând să ne întâlnim a doua zi, înaintea plecării.

Călătoria către Tulcea

Ajunși la Tulcea cu o seară înaintea primei zile a turului, excursia debutează cu o campare la Danubiana, astfel că traversăm Dunărea spre cartierul Tudor Vladimirescu, se face în doar câteva minute. 

Traseul pornește practic de aici, de pe malul celălalt al Dunării. E caniculă, bun prilej pentru a începe cum se cuvine cu o bere, urmată cu câte o porție de scrumbie la grătar, iar în final montatul cortului.

ZIUA 1 Cu bicicleta să ne plimbăm, de soare să ne bucurăm! (Tulcea - Pardina, cca 30 km pe bicicletă)

Locul de cort al primei zile. Dimineața am fost treziți de pocnituri repetate, împotriva păsărilor. E prima noapte în Delta Dunării, în campingul Danubius, într-un cort bun, la începutul unei excursii de câteva zile cu bicicleta.

Începem aventura, duminică, abia pe la prânz, după ce facem ultimile verificări bicicletelor... mai dăm și o mână de ajutor celor cu probleme, după caz, și pornim cu entuziasm și speranță de vreme bună, dată fiind prognoza anunțată.! Eram 16 cu însoțitorul nostru Călin (cunoscător al Deltei Dunării, și organizatorul evenimentului). Asta înseamnă că toată lumea trebuie să respecte programul stabilit de ghid.

Programul este conceput în așa fel încât pe parcursul celor șapte zile de explorare să fim în mijlocul naturii și să putem observa viața sălbatică din Deltă. Astfel combinația dintre explorarea pe două roți si călătoria cu barca, ne va convinge că Delta Dunării este un loc special. 

Pormirea o vom face direct pe biciclete spre Chilia Veche pe drumul principal, apoi îl vom părăsi pentru digul (mai puțin circulat) canalului Sireasa.

Plecăm pe drum pietruit. După alți cțiva kilometri de la pornire vom ajunge la un mic magazin sătesc, pe lângă care trecem fără să oprim, și continuăm până ajungem la un punct de control al poliției de frontieră. Călin susținea că de obicei găsea magazinul închis, însă nu și azi. 

Drumul în marea majoritate este pietruit sau de pământ, doar între Periprava și C. A Rosetti este nisipos și mai greu de pedalat, dar până acolo mai avem.

Traseul începe pe digul de pământ ce mărginește canalul Sireatca, până în satul Pardina.... Aceasta prima etapa este deosebit de frumoasă, oferind canale mărginite de stuf și salcâm, o bogată faună și floră, și nu în ultimul rând peisaje idilice

E liniște mare și vântul ne împinge cu putere din lateral. Delta arată, deocamdată, într-un mare fel!

Căutăm să vă arătăm caii sălbatici.

Urmând acest traseu vedem astfel Delta adevarată, cu stuf, nuferi, lebede, lișite, rate. Desigur, multe alte specii de păsari vor complecta lista noastră de observatii pe lângă floră, insecte și mamifere, toate într-un peisaj absolut uluitor. 

Fotografiem și filmăm pe îndelete, însă la orizont apar și ceva nori, știm că dupămasă o să fie furtună, dar sperăm să o păcălim cu câteva opriri...

Ziua trece frumos, cu noi obișnuindu-ne cu noile peisaje apoi ne oprim câteva minute pentru dezmorțire. Adunăm aproximativ 32 km până la lăsarea serii,

Norocoși, ploaia ne ocolește, spre deosebire de zilele următoare când nu a mai avut milă de noi…

În drum întâlnim porți pentru animale pe care le deschidem ca să trecem și apoi, cu respectul cuvenit muncii, le închidem cum erau. Mergând mai departe, schimbam canalul Sireasa cu canalul Mila 35 fără să ne dăm seama, într-o curgere liniștită a drumului ce urmează malul apei, și continuăm agale sa pedalăm.

Acest drum întis, lin... se sfârșește într-o pantă de aproape 8% înclinație ce duce spre un pod auto, adica un drum pietruit ce duce catre Pardina...

Drumul din prima zi pe lângă canalul Mila 35. 

Vorba aia...Ce te uiți măi la mine? Nu vezi că e deal? Nu vezi cât ne e de greu? și ție îți arde de poze…

Canalul Mila 36. Aruncăm o privire de pe pod spre malul Ucrainian.

Canalul Stipoc ce se leaga în Brațul Chilia

Canal Iacubova - traversaram vreo 5-6 canale, în drumul către Chilia Veche

Traseul ne duce (optional) în satul Pardina, unde obligatoriu se face pauză la magazinul sătesc. 

O decizie înteleaptă să oprin. Avem nevoie de ceva pentru reîmprospătarea puterilor (cafea, bere), apoi se continuă spre locul de campare spre care majoritatea au plecat deja.

Nu ne-am mai întors la drumul pe care venisem. La sfatul unui localnic am urmat trasel pe dig de pe malul Dunării. 

Câte o bărcuță se leagănă, ca într-o doină din frunză, legată de mal.

În sfârșit instalăm tabără, punctul terminus este la ieșirea din Pardina, unde drumul comunal către Chilia Veche cotește dreapta. Aici coborâm spre stânga într-o frumoasă poieniță de la malul Dunării. Noi vrem în pădure! Nouă ne place la cort, însă două dintre fete, au înoptat în Pardina la Localnici.

Ce consider a fi foarte frumos în excursia asta este poate nu neapărat traseul, ci faptul că distanța zilnică de pedalat este mică. Asta înseamnă că nu există grabă, și că ajungi la destinație suficient de devreme pentru a mai face și altceva. O altă experiență plăcută este cea culinară.

Ne spălăm în apă rece și revigoranta a dunării, apoi construim o vatră unde băieții aprind focul. Scopul inițial este frigerea unor cârnați, dar flăcările și fumul au efect împotriva țânțarilor. Eu deja mă scarpin ca un câine râios. 

Toate corturile aliniate frumos la marginea drumului ce coboară de pe dig până la malul apei! 

Locul de campat e retras și protejat, așa că cinăm în jurul focului ce arde zglobiu.

Despre țânțari pot vorbi de bine. În timpul zilei nu ai nicio treabă cu ei, iar seara încep să se agite destul de târziu. Mai mult, dacă te protejezi cu ceva alifii și sprayuri, chiar nu vei avea probleme. Am avut la mine dar nu am folosit

Soarele se apleacă peste Dunăre, semn că vrea să se ducă la culcare. 

Încheiem seara și prima noapte lângă Dunăre în jurul focului, în cântec de brotaci și cârâit de păsări de noapte, am băut bere și am vorbit.

ZIUA a 2-a (Pardina - Chilia Veche - Periprava, 57 km din care 34 km pe bicicletă restul pe apă)

Noaptea, prin contrast, e gălăgioasă: puzderie de păsări cântă cu înverșunare până în zori, ca într-o întrecere cu mare miză. Treziți în zori, mai odihniți și plini de entuziasm încă de pe la ora 5, începem ziua în forță, cu o cafea preparată în regie proprie la primus, și după un “mic dejun boieresc” ne pregătim pentru o nouă zi. Se anunțau ploi și trebuia să ajungem până la Chilia Veche, de unde urma să luăm vaporul spre Periprava. 

Încălecăm bicicletele și dăm pedală. Traseul din a doua zi ne poartă destul de mult chiar pe lângă Dunăre. 

Între Pardina și Chilia există două variante de drum: cel comunal oficial, pietruit ( cel care făcea la dreapta din locul unde am campat) sau pe digul de pământ, mult mai frumos ca peisaj. 

Continuăm pe drumul secundar care merge în continuare pe dig, pe malul brațului Chilia (în mare parte de pământ bine bătătorit ). Norii păreau că se strâng a ploaie însă am scăpat doar cu câteva picături de apă, suficient cât să moaie praful și să se încarce pe roți. Evident, pe ploaie drumul de pământ devine impracticabil.

Opririle sunt dese... văicărelile se înmulțesc.

Diversitatea faunei și flotrei surpinsă, ne dovedește cât de frumoasă este Delta Dunării și că merită vizitată în orice perioadă a anului, cu atât mai bine primăvara dacă ai de gând să vii cu bicicletele. 

Până în Chilia Veche mai sunt doar doi pași. Pentru că ne-am mișcat rapid pe traseu ne-a mai rămas timp și pentru a explora satul, înainte ca vaporul nostru să sosească.

În sat găsim o cârciumă, supermarket, unde mâncăm și stăm pentru mai mult timp la o bere, în așteptarea vaporului.

Portul Chilia Veche. Este recomandat să ajungem înaintea orei de plecare pentru a avea timp suficient de îmbarcare.

Deși aveam conexiune GSM, nu am venit în Deltă să stau online

Abia astăzi putem să spunem că am intrat în inima Deltei. Canalele sunt mai multe, lacurile încep să apară și ele, iar păsările parcă sunt mai prezente.

Îmbarcare pe Catamaran, port Chilia Veche și pornim pe următorii 23 km către Periprava (după un lung popas la un birt din sat), unde vom ajunge după aproximativ 50 de minute de explorare pe Bratul Chilia. 

Apare și ambarcațiunea noastră. 

Dăm si noi năvală cu bicicletele printre bagaje, localnici sau turiști! Unii coboarau, alții urcau.

Nava, privită de aproape pare și mai mare decât o văzusem în depărtare. Acolo trebuie sa ne intrăm toți 16, cu tot cu bicle?!? Hmm... Și dacă ne îngrămădim totuși, nu se scufundă?

Ei bine pluteste, și ne asezăm destul de confortabil în picioare sau pe băncuță. Mă așteptam să fie vreo vechitura ruginită, dar e în stare foarte bună, mochetă, aer conditionat. Compartimentul de stocare a bagajelor e generos și acolo ne lăsăm bicicletele.

Vaporul îți ofera libertatea unei plimbări pe punte. Lăsăm biclele și dăm un tur. Dimineața e blânda cu noi și un curent ușor de aer ne răcoreste plăcut.

Cu plăcerea copilărească a imaginației exagerate, am pornit în aventură pe bratul Sulina, spre Pădurea Letea. Este prima oară când merg în Delta Dunării. Nici o dată nu mi-am imaginat sa fie așa frumos. 

Înaintăm destul de repede, în jur de 41km/h îmi arăta GPS-ul.

Odată cu sosirea în satul Pereiprava ni s-a deschis în față noastră un peisaj de poveste, debarcăm și urmăm drumul prăfuit. 

Sunt sleauri destul de mari, însă pentru MTB-uri nu pun nici o problemă... deocamdată!!

"Întâlnirea cu vitele sălbatice a fost un pic periculoasă, nu știam intenția taurilor. Mi-a fost teamă, pentru că suntem într-o zonă izolată".

Periprava este un sat foarte mic, iar din acest motiv posibilităţile de cazare sunt limitate. Se merge pe uliţa principală până la primul colt de unde continuă la stânga apoi la dreapta și ajungem la pensiunea unde aveam rezervată cina. Solul este complet nisipos în zonă, până în satul CA Rosetti.

Din Periprava spre nord sau est nu mai există altă aşezare omenească, iar până aici se ajunge doar cu vaporul pe calea apei...

După așa zisul borș de pește mâncat în grabă la pensiunea unde cei mai multi au decis să-și petreacă noaptea (speriați probabil de ploaia și alertele primite pe telefon), mai puțin eu, Mely, Aurel și Daciana care am decis să dormim la cort, pornesc în forță pe drumul nisipos spre Pădurea Letea, înainte de a se întuneca. Urma să vină și Călin, dar a mai rămas și pentru felul doi. Pensiune arăta bine, însă doar atât. Comportamentul proprietarului de la această pensiune, un Bucureștean, NU avea prea multe în comun cu acest tip de afacere, și nici cu borșul de pește pe care l-am mâncat. Sincer…nu recomand pensiunea și nici nu amintesc de ea, produsele din peste nefiind la înălțimea așteptărilor cu toate că aveam destule pedale la activ și o foame pe măsură.

Ulițele de nisip sunt mărginite de case tradiționale.

Ceva nu e bine... nisipul mă oprește din avant. Pe măsură ce a devenit tot mai adânc și mai afânat, la ieșirea din sat, a trebuit să cobor de pe bicicletă... push-bike mă cheamă până la locul de campare.

Îmi vine în minte laitmotivul trio-ului eu-bicicleta-natura: am campat în același loc în care au avut corturile puse Mely, Aurel și Daciana, destul de aproape de drum, pentru a fi în vizorul celor care au înoptat la pensiune.

Apuc să pun cortul repede, apoi mai ciugulesc de prin genți, ciorba a fost insuficientă. 

Motivați de țânțarii care și-au făcut și ei apariția, am pregătit un mic foc ca să-i ținem la distanță

O iau pe drumul de nisip al grindului către…nu știu unde. Filmez câteva secvențe, admir vegetația luxuriantă și mă lupt cu nisipul de sub picioare.

Stejarii crescuți pe nisipul sărat și celebrele dune de nisip. Locul impresionează prin fauna bogată (păsări de pădure, șacali, căprioare și cai sălbatici). Pădurea Letea nu este o pădure obișnuită, pentru că, în loc de pământ, plantele cresc pe nisip de fund de mare.

Locul de campat e retras și protejat, așa că stăm în jurul focului ce arde frumos - nu pentru multă vreme, căci câțiva stropi de ploaie ne gonește în cort. Odată cu lăsarea întunericului a apărut și Călin.

ZIUA a 3-a marțea-n care plouă (Periprava - Pădurea Letea - C.A. Rosetti - Satul Letea - Cardon - Sulina. 43 km). 

Dimineața aud potopul cum cade pe cort, ploua măruntă, practic așa ne-a ținut toată noaptea, iar prognoza de peste zi nu arăta deloc bine. Vrem-nu vrem, adunăm corturile în fugă, la micul dejun nici nu mai am curaj să mă gândesc, și pornim spre Rosetti, tocmai când turna mai tare. Călin a rămas în așteptarea grupului care întârzia tocmai din acest motiv. Drumul spre Letea este destul de anevoios întrucât se merge pe drum de nisip afânat.

Pe parcursul celor 11 Km de pădure și lizieră până în satul C.A Rosetti, traseul şerpuieşte şi este bine vizibil în cea mai mare parte, având ocazia să întâlnim caii sălbatici.

O nouă zi, o nouă aventură în șaua bicicletei... dacă nu aventură, măcar tortură... Mai cădeam, mai coboram, nisipul ne oprește din avânt... însă până la intrarea în Rosetti am timp să experimentez diverse abordări ale mersului pe nisip.

Trec în viteză pe lângă o cireadă de vaci și tauri. Unul dintre ei mai la marginea drumului mă privește pe sub gene. Oare chiar am suficientă viteză? Sper să nu aflu. O zonă aspră în care musteste viata. Viata de toate soiurile. Cai, Vaci, păsări de toate formele și culorile

Am parcurs doar câțiva kilometri, însă drumul rău i-a făcut să pară mult mai mulți. Ţinând însă cont că sunt doar 11 km (Periprava - C.A Rosetti) aceştia pot fi parcurşi fără probleme şi fără grabă  destul de repede. Cred că am avut un avantaj că a plouat, pentru că nisipul a fost ceva mai tasat și mai ușor pedalabil.

Incursiunea în lumea magică a pădurii și a dunelor de nisip a fost o experiență deosebită, păcat că a fost pe ploaie, altfel ar fi fost mult mai plăcută și mai atractivă.

În depărtare caii sălbatici se dau în spectacol, însă nu întotdeauna pot fi observați, pentru că lor nu le pasă de ceea ce vor vizitatorii. Nu ne lasă să îi admirăm decât de la o distanță de siguranță convenabila... Ploua prea tare și nu am mai oprit pentru ai fotografia, însă colegii mei i-au fotografiat

 

Odată ieșiti din rezervația Pădurea Letea, ploaia ne biciuie fetele și mâinile... Echipamentul absoarbe cu nesat fiecare picatura. Urmăm drumul către CA Rosetti, drept înainte până la C.A Rosetti. Drumul e relativ în linie dreapta, pe undeva pe la jumătate face o curbă la stânga și apoi la dreapta prin unirea si apoi desprinderea dintr-un alt drum.

 

Rosetti, pe alocuri este inundat devenind de netrecut însă de fiecare dată există variante care ocolesc pe margini zona problematică. 

După mersul prin nisip, a început să se simtă oboseala și picioarele să se resimtă. Ne oprim la magazinul din sat, pentru o cafea, ne hidratăm cu o bere, și mâncăm ceva de prânz, ceva ușor: parizer, cu pâine, timp în care reunim gașca. Se pleacă apoi pe drumul de piatră în satul vecin Letea...(4 km). Drumul este bun însă aspru. Are structura unui forestier de munte, la care s-a folosit piatră concasată. Suntem doar șase care mergem, restul au luat-o înainte, pe drumul către Sulina

Odată cu sosirea în satul în Letea, o zonă aridă, la capătul pământului în care mai locuiesc destui oameni, lăsăm bicicletele și pornim la o plimbare pe o stradă fără asfalt, într-un cadru superb de care noi ne-am îndrăgostit, admirând în mare parte casele. Un monument simplu, dar impresionant.

Letea este printre cele mai „populare” sate pescărești din Deltă. Dăm și de turiști înghesuiți în căruțe trase de cai, ce mimează dorința de aventură..

Casele de aici uimesc prin frumusețe și simplitate, cu o arhitectură irezistibilă, construite într-un stil foarte modest, acoperite cu stuf și vopsite cu alb și turcoaz, sau elemente de accent albastru, te familiarizează cu alta lume. 

 

În funcţie de conditiile meteo, sau de timpul pe care îl ai la dispoziţie poţi zăbovi în Letea, colindând ulițele de nisip frumos mărginite de case traditionale

Drumurile neasfaltate fac parte din farmecul locului. 

 

Revenim la biciclete și nu rezistăm tentației ca să bem o bere în compania localnicilor. Ne luăm într-un final la revedere de la gazdele noastre și pornim în forță pe drumul de piatră pe care am venit. În concluzie a fost tare interesant să descopăr aceste zone, pe care le știam de foarte mult timp și acum pot să le asociez și niște amintiri.

Caii de la Letea. 

 

Traseul ne readuce în satul Rosetti de unde ne îndreptam pe drumul pietruit DC2 spre Sulina trecând prin satul Cardon (Rosetti - Cardon 7,5 km, Cardon - malul stâng al Sulinei 11 km).

 

Satul Cardon pare părăsit... un drum, un ponton, și cam atât... nici țipenie de om... nici un animal nu mișcă. Pietrele drumului scutura orice intenție de a pedala relaxat pe sa. Din când în când apăsam mai tare în pedale, luând în același timp avans față de restul grupului. Se merge bine însă un full suspension ar fi folositor.

Oprim la un pod între canalele Sfiștofca și Cardon, pentru o regrupare, dar apoi mai insistăm puțin, și pornim mai departe.

 

Facem slalom cu bicicletele printre cratere prezente la tot pasul pe drum. Uneori sunt atât de multe încât trecem prin groapa cea mai adâncă. Dar pedalăm... 

 

La Sulina ajungem pe malul stâng al brațului, dar aici este un barcagiu care asigură transferul de pe un mal pe altul. 

 

Din locul unde drumul întâlneşte canalul Sulina vom merge spre stânga încă 600 m până în locul unde bărcuța ne poate traversa Dunărea. 

Vremea era incertă și ploua în continuare, când mai încet când mai tare. Bătea și vântul și era tare neplăcut că era frig. 

Nu ne-am dat înapoi de la nimic, nici de la ploaie, nici de la vânt. Uzi, obosiți, dar fericiți, ne-am urcat unul cate unul, și am trecut brațul Sulina în două ture, cu bărci private, pt suma de 50 roni (6 persoane + biciclete)

După atâta efort la pedalat, după ploaia ce și-a bătut joc de noi, ajungem, cu ceva emoții și multă apă îmbibată în haine, pe Faleza din Sulina.

 

 

Ajunși în oraș, Sulina este plină de pensiuni aşadar opţiunile sunt aproape nelimitate. Ziua s-a încheiat frumos la o pensiune de la Sulina, unde așa uzi am luat cina, toți trei, eu, Mely și Daciana. Ne-am lua câte o ciorbă caldă, a mea era de burtă, cu smântănă și mujdei, de departe cea mai bună (și scumpă, 15 lei) ciorbă pe care am mâncat-o vreodată, iar la final și câte o pizza, și abia apoi ne-am dus la locul de campare de la Călin (Sulina fabuloasa). 

Profitând de amabilitatea lui Călin de a înopta într-unul din corturile lui din camping, ne schimbăm de hainele ude, apoi ne pregătim de somn! Ne schimbăm, dar cu ce haine că nu mai aveam nimic uscat, nici eu, nici Daciana (avem aceleși coburi), la cat a plouat toată ziua, ne-am udat bine de tot - apa a ajuns și în coburile luate de la Dechatlon. Coburile de la Ortlieb pe care le avea Mely, au rezistat foarte bine având totul uscat. Suntem singurii in camping, restul grupului s-au cazat pe la pensiunile din apropiere.

 

ZIUA a 4-a de deltă (Sulina - Sf. Gheorghe. 35 km).

Pentru prima parte a zilei, Călin ne pregătise o ieșire de câteva ore cu caiacul pe canale (o experiență pe care ne-o doream majoritatea). Pentru că vremea nu ne-a permis să ne suim în caiace, vizitarea expoziției (Sulina Veche) a fost următoarea propunere a lui Călin. Eu am rămas în camping pentru a usca hainele și a-mi aduna bagajul, altfel timpul mi-ar fi fost prea din scurt să mă adun până la ora plecării.

 

Cafeau și și borșul de pește le-am servit la pensiunea Casa Sibiană din apropierea campingului. A fost cel mai bun borș de până acum 

 

Am plecat iar in drumul nostru oprim la cimitirul tuturor religiilor sau „Cimitirul Maritim” (un cimitir unic în Europa), pentru a vedea mormântul Piratului, dar și altele.

Pietre funerare ce spun istorii ale unei lumi întregi... greci, englezi, turci... armatori, boieri, prințese sau simpli marinari... povesti despre vieți curmate la vârste la care acum noi abia ne desprindem de casa părintească...

 

„Mormântului Piratului”, singurul din România care are pe piatra funerară, sculptat simbolul “Memento Mori” („Nu uita că vei muri”) (craniul cu două oase încrucișate). Monumentul funerar îi aparține fostului pirat grec Ghiorghios Kontoguris, născut în insula Kefalonia din marea Ionică, dar care și-a trăit viața în Sulina, scrie wikipedi.com

Citind inscripțiile de pe cruci sau pietre funerare din cimitirul maritim care marchează locuința lor în portul liber, se poate realiza mai bine că Sulina a fost o casă primitoare pentru toate națiunile. Crucile și pietrele funerare ascund povești noi: piratul și prințesa, cele două surori care s-au înecat împreună sau povestea de dragoste dintre un marinar englez și un dansator de cabaret de la Sulina, o dragoste care s-a încheiat tragic în timpul unei furtuni pe mare.

Și împrejurimile orașului Sulina sunt formate din soluri nisipoase și sărate, brăzdate de canale, vegetația este cea specifică dunelor. Din Sulina drumul este cât se poate de clar. Dar şi aici avem două momente când ziua îţi poate aduce puţină aventură. 

 

Călătoria de astăzi se desfășoară într-un peisaj diversificat pentru două dintre fete, Camelia și Luiza, care au făcut acest drum până dincolo de deversor, în barcă. 

De-a lungul acestui drum au fost construite 2 deversoare pentru a nu exista prea multe inundaţii în deltă. Acestea sunt practic zone mai joase în drum peste care trece apa din deltă spre mare atunci când plouă prea mult. Daca ai noroc de vreme bună, deversoarele sunt aproape secate, iar traversarea este lejeră. Dacă trece apă peste deversoare atunci se traversează mai greu sau poate fi chiar nevoie de o barcă.

Ajungem la primul deversor ce se află la 10 km de Sulina şi are o lungime de 280m, iar al 2lea deversor se află 5 km mai departe şi are 230 m lungime. Trecerea de la primul deversor o facem cu barca pentru că nu se știa cât e de mare după ploile din ultima zi, iar prima echipa în care și eu am fost, am avut parte și de un moment de adrenalină. Ne dăm coburile jos, urcăm câteva biciclete, urcă și noi, iar la plecare, barca s-a înțepenit în mal, apoi s-a înclinat până la o palmă de suprafața apei și a început să se balanseze, moment în care se aude zbierând disperat: ECHILIBRAȚI!!!! 

Sorin și Aurel s-au prins repede că apa e suficient de mică de mică ca să se poată trece pe jos. Același lucru l-as fi făcut și eu însă la câtă umezeală am tras în ziua precedentă, și dacă tot a fost barcă chiar nu mai aveam chef.

La cel de-al doilea deversor apa e mult mai mica, astfel că trecerea o facem pe bicicletă.

 

Tot drumul spre Sf Gheorghe se desfăşoară pe un dig iar suprafaţa de rulare este fermă din pietriş. După aproximativ 15 km de la al 2lea deversor vom ajunge la o intersecţie. Continuăm pe dig, pe cel din dreapta, însă pe măsură ce ne apropiem de Sf. Gheorghe drumul devine din ce în ce mai nisipos şi mai anevoios însă practicabil.

 

Vântul ușor al primîverii reușește să zdruncine echilibrul apei formând mici valuri... Peisajul e superb, oriunde am privi în jur. 

Marginile canalelor adăpostesc minuni din lemn sau lut, case ale pescarilor ce își duc traiul în Delta. O cameră, un acoperiș și un loc de tras barca... mai mult nu e nevoie. 

Paradoxal însă, a fost și ziua cu pene. După al 2lea deversor, m-am ales cu un spin în cauciuc și a trebuit să iau o pauză de făcut pana, care mi-a prins bine, că deja mă simțeam ca la concurs, cu finish în Sfântu Gheorghe. Au profitat și altii de răgaz și au mai câștigat ceva energie asistând la mine. E bine de știut că partea asta din drum este problematică din punctul ăsta de vedere. Pe la 15 km de la al 2lea deversor se ajunge la o intersecţie. Aici drumurile se despart: cel din dreapta continuă pe dig, și este destul de nisipos. 

 

Sfântu Gheorghe este deja un sat arhicunoscut și prea aglomerat pentru cât de mare/mic este. Pornim spre locul de campare. Peisajul până aici e frumos întrucât pe stânga avem în zare marea, iar pe dreapta întinderea nesfârşită a Deltei.. 

Oprim la supermarket-ul de pe colț să ne mai aprovizionăm cu câte ceva, suplimentând rezerva de mâncare. Satul Sfantul Gheorghe e relativ mic, dar poti găsi cam de toate aici. Plaja e la vre-o 2 km de centru.

Ulițele din Sfantul Gheorghe pline de bălți pe care a trebuit sa le tot ocolim, urcând pe trotuar

Camping Dolphin. Pentru că în continuare prognoza anunța ploi, a trebuit să ne cazăm de data asta la o căsuță. Este extrem de linişte şi îţi poţi reîncărca liniştit bateriile pentru traseul de mâine.

Încercăm să ne acomodăm la căsuța în care ne-am petrecut noaptea. Pernele moi, așternuturile...și toate aveau un iz fin de curat și liniștit, nu mai avem nevoie decât de somn!

 

La lăsarea serii aflăm că planurile pentru ziua ce urmează s-au schimbat și trebuie să mergem pentru a ne ridica pachetelele cu mic dejun de la bucătăria campingului, apoi aflăm că dimineață pleacă vaporul din port și e musai să fim pe el așa că după o baie bună mă retrag la somn, prea puțin am apucat să dorm în ultimele zile. Petrecăreții au mai rămas o vreme în foișor. 

ZIUA a 5-a (Sfântu Gheorghe, Jurilovca. 129 de kilometri din care 52 pe apă)

Am dormit lemn până după 5 dimineața și ce bine mi-a prins!  Plecarea este destul de tristă și pentru că dimineața nu prea ai timp de altceva decât să încaleci pe bicicletă și s-o zbughești spre port. E trecut de ora 6:00 când se auzeau primele agitații. Ziua de azi trebuia să fie pe malul marii, una dintre cele mai frumoase spre Gura Portiței dar, din nefericire nu mai era posibil pentru că nu mai avem voie prin acel loc. Hmmm, și când te gândești că pentru acel traseu am venit mai mult. Călin primise o avertizare în acest sens, așa că pentru a ajunge la Gura Portiței era nevoie de o nouă reconfigurare a traseului, una care includea asfalt și care nu era la fel de atractiv ca cel de pe malul mării, ratând practic ce-a mai frumoasă porțiune a excursiei. Acest lucru însemna să ne trezim cu noaptea'n cap ca să plecăm cu Catamaranul (Navromul) până la Mahmudia, iar de acolo pe biciclete pe o rută ocolitoare până la Jurilovca. Mi-ar fi plăcut să mai rămân o zi pentru a merge și pe plajă, și chiar să văd și cum se varsă Dunărea în mare. Cine știe, poate într-o într-o altă aventură voi face și acest lucru. Are ceva aparte Sfântu Gheorghe. Te face să-ți dorești să revi. Eu cu siguranță mai revin pe aici. Am stat mult prea puțin ca să-mi ajungă. 

Ne-am îmbarcat pe pasagerul de Tulcea îmediat ce am ajuns, plecarea era la 7 dimineața.  

Portul Sf. Gheorghe, de care ne îndepărtăm.

Catamaranul, este o nava mare administrată de Navrom, ce realizează curse regulate către cele mai importante punte din Deltă.

Pregătiți deja pentru a debarca

Am coborât în Mahmudia, ca să pedalăm până în Jurilovca, unde urma să ne campăm. Distanța între Sf. Gheorghe și Mahmudia (52km) am parcurs-o cu Catamaranul, neexistând alta posibilitate.

După o sesiune foto, etapele au fost : Mahmudia - Murighiol - Plopul - Sarinasuf - Colina - Iazurile - Agighiol - Sabangia - Sarichioi - Enisala - Sălcioara - Jurilovca.

Mahnudia

Primele dealuri apar în calea noastră….mă gândesc un pic cu groază la ce urmează.

Trecem cu entuziasm prin Murighiol

Ochim un birt și oprim. Ne refacem forțele mai întâi cu un suc și așteptăm să apară și restul. Mentionez ca majoritatea drumului s-a facut cu vantul din fata, asa ca nu a fost usor mai deloc.

Din când în când oprim la umbra unui copac sau magazin și reunim grupul, apoi plecăm încet. La fel am făcut și la Agighiol, însă aici am așteptat ceva mai mult pentru că cineva în spate a avea pană. Drumul ăsta, mai mult pe jantă l-a făcut, fiind încă sub influența penelor din ziua anterioară.

Soarele ne urmărește deplasarea, ne arde cu privirea sa de foc... La orizont apar și ceva nori, sperăm însă că nu va mai ploua.

Cetatea Enisala care a aparţinut pe vremuri domnitorului Mircea cel Bătrân, în toată splendoarea ei.

Ultimii km, au decurs frumos, curenții de aer se jucau cu noi precum palele eolienelor care străjuiau pe dealurile din apropiere, împingându-ne de la spate, bucurându-ne în același timp și de o coborare lungă până aproape de satul Lipovean Jurilovca, așezat pe terasamentul lacului Golovița. 

Am luat o pauza de înghețată și în timp ce o mâncam, undeva la marginea drumului, își fac apariția două fete pe biciclete, fetele alea, ce au mers cu barca, Camelia și Luiza, fără coburi și relaxate. Parcă au rămas dimineață la căsuțe..."ele sunt? Nu au, mă cum să fie ele...!!! Ba ele sunt...!!!  Cum de ați ajuns aici că dimineață v-am lăsat dormind în Sf. Gheorghe" Cam așa s-a desfășurat discuția dintre mine și Mely. Am terminat înghețata am aflat și cum au ajuns în Periprava și pornit spre locul campare. 

Dormim într-un loc de campare de la marginea satului, frumos amenajat de către primărie, cu dușuri, apa calda/rece și curent. Am lăsat bicicleta, am montat cortul, am mâncat de cină, și o baie, era tot ce îmi mai trebuia.

ZIUA a 6-a - A avut țintă ( Jurilovca - Gura Portiței și Jurilovca - Cetatea Argamum; cca 10km dus întors)

Dimineața începe cu o relaxare și încărcare cu energia unică a deltei într-o plimbare inspirată cu barca spre Gura Portiței

Transportul pe apă se efectuează cu grupuri de minim 6 persoane. Grupurile de persoane mai mici, pot fi aliate în alte grupuri pentru același traseu.

Din deltă, la mare, la Gura Portiței. Legătura satului cu lacul Golovița este realizată de un canal lung de 800 m, pe care îl traversăm, pentru a ajunge în satul de vacanță Gura Portiței. Mi-a fi dorit sa pot ajunge și la Vadu, sau la Plaja Corbu. De data aceasta doar să ne bucurăm de acest loc, poate în viitor vom reveni și vom ajunge și acolo.

Gura Portitei este o bucată de nisip care separă Delta de Marea Neagră. Locul s-a modernizat semnificativ în ultimii ani. Poţi ajunge aici pe apă, prin Jurilovca, cunoscută ca cea mai mare aşezare de pescari din România. În prezent, în zonă există un complex turistic, un canton, o stație meteo și un far de semnalizare maritimă.

Câteva imagini dintr-o zi cu adevărat plăcută și frumoasă petrecută într-un loc minunat.

Plaja nu este în totalitate accesibilă turiştilor, acestă porțiune face parte dintr-o zonă protejată, împrejmuită cu gard. Dar partea rămasă este suficientă pentru turiştii ce vin.

La Gura Portiței se poate ajunge și pe jos sau cu bicicleta pe limba de nisip dinspre Sf.Gheorghe sau Vadu.

Am stat pe plajă apoi ne-am bucurat de mare și de soare și de energia locului printr-o plimbare pe fâșia de nisip dintre Marea Neagră, și lacul Leahova Mică, fâșie pe care ar fi trebuit să venim de la Sfântu Gheorghe.

La Gura Portiței există și plajă amenajată, Beach Bar, cu șezlonguri și copertine/umbrele, ba chiar și cu piscină. Precum și o zonă de plajă sălbatică, mult mai întinsă. 

De asemenea, am văzut căsuțe de închiriat, unele chiar lângă plajă, altele pe lângă canalele lacului, precum și câteva terase-restaurant. Unele mai de lux, altele mai modeste, în funcție de posibilitățile turistului.

Impresionant cum o fâșie strâmtă din pământ și nisip stă zăgaz între Dunăre și Marea Neagră, cum ține piept tumultului apelor dulci și sărate. Suntem cu adevărat norocoși să ne bucurăm acum de ele.

Ne-am desfătat și cu vreo două bericioaice Ciuc la draft (12 lei paharul). Nu am luat masa la restaurant, așa că nu știu prețurile de acolo.

Ne-a prins tare bine plimbarea, chiar și berea rece. Am traversat cu aceași barcă lacu Golovița înapoi la Jurilovca. Plimbarea la Gura Portiței a decurs frumos, bucurându-mă de spectacolul pe care ți-l oferă Marea într-un început de zi de vară. 

La întoarcerea de la Gura Portitei, ne oprim, pentru prânz, urmând să ne întoarcem apoi în camping, dar mă gândeam în acelaș timp, că mi-ar parea rău să nu ajung și la Cetatea Argamum

“Pe urmele grecilor” 

Mi-am propus să explorez cât mai mult, în timpul scurt pe care-l aveam la dispoziție, așa că pornim în grup restrâns să vedem "niște pietre" cum spun unii. Cetatea Orgame / Argamum situată la 5-6 km est de satul Jurilovca, în locul numit „Dolojman” sau „La Cetate”.

Drumul e mixt: de la terminarea asfaltului, am intrat pe drum de pământ și ușor, ușor în fața noastră se construiește drumul spre Cetatea Argammum. Drumul urcă și coboară iar noi suntem nerabdători să întâlnim limanul Lacului Razim unde știam că se află ruinele cetății.

Lacul Razim

Cetatea Orgame / Argamum. 

Citisem undeva că e cea mai veche așezare de pe teritoriul românesc atestat într-un izvor antic. A fost fondată la mijlocul secolului al VII-lea î.Hr. de către grecii din Asia Mică. Drumul până aici fiind în mare parte pe asfalt, doar o mică porțiune de pământ. 

Aici am fot atacați de "escadrile" întregi de țânțari.

Încărcați de imagini unice surprinse ”la capătul lumii” am pornit spre Jurilovca pe un alt drum...

Sfârșitul de zi se lasă și cu un grătar oferit de Călin

Ultima seară în deltă a avut un aer aparte, a fost ce-a de rămas bun...completat de povești, și tot felul de alte discuții, sfârșindu-se pentru unii participanți aproape de miezul noptii. 

ZIUA a 7-a Jurilovca - Tulcea (55 km pe asfalt). Ultima zi a excursiei, pornim din nou pe asfalt și ajungem pe la prânz la Tulcea, trecem cu bacul și punem aici punct turei pe biciclete.

Greu da' fain, obosiți, dar fericiți, încheiat azi, după 7 zile memorabile petrecute în Deltă, în compania unor oameni minunați (vre-o 15 la număr), alături de care nu am avut timp să ne plictisim. Ne-am urcat în mașină conștienți că mergem înapoi în viața noastră de luni încolo, conștienți că nu va fi la fel de obositoare, dar nici atât de frumoasă, calmă și îmbietoare ca Dobrogea. Am petrecut un timp, deși scurt, prețios. Fără doar și poate, per ansamblu excursia înseamnă o experiență deosebită, distanțele nu sunt mari, iar în timpul zilei te poți opri de multe ori. Delta este prezentă cu toate frumusețile ei, de la rute navigabile la lacuri și canalele acoperite de vegetație, de la păsări și floră, la arhitectură locală și sate înconjurate de ape. Toate ne fac să RECOMANDAM CU CALDURĂ oricui dorește o experiență de neuitat. Ghid ne-a fost Calin, care ne-a prezentat totul foarte frumos, explicând și arătând specii de păsări, obiceiuri ale acestora și povestind despre localnici și viața lor. Mi-aș dori tare mult să revin în Deltă…

Am avut bonus încă o zi, cea de duminică, în care am mai parcurs un traseu în drumul nostru către casă, urcând Transfăgărășanul pe bicicletă (povestea aici), urmând ca mai apoi, să ne îndreptăm spre casele noastre.

Multumesc prietenului meu Călin, multumesc și prietenului meu Mely, pentru susținere, reușind astfel să ajung în Deltă! Pe curând.