Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

Cu bicicleta pe Transfăgărășan

Mă gândesc și parcă tot nu știu cum să încep povestea...! Este vorba despre drumul Național 7C - Transfăgărășan. A fost, este și va fi unul dintre drumurile faine din România. De la intrarea pe axa nord-sud, venind dinspre Sibiu, mai exact din Cârţişoara, drumul leagă Transilvania de Muntenia, străbătând Munții Făgăraș, cei mai înalți munți din România, și are o lungime de 92 de kilometri, și un tunel de 887 metri, fiind cel mai lung din țară, care străbate muntele Paltinului. Sunt în jur de 30 de kilometri până în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea la altitudinea de 2042 m. Trecerea de la Bâlea Lac la Capra este făcută prin cel mai lung tunel din România (aproximativ 887 de metri) apoi trece și de barajul Vidraru și coboară prin valea râului Argeș, trecând și prin orașul Curtea de Argeș. Parcurgerea șoselei Transfăgărășan se poate face atât dinspre nord spre sud cât și în sens invers, în funcție de preferința fiecăruia. Pot spune că este o adevărată provocare pentru orice biciclist! Adrenalină pură! 

Ruta plănuită cu mult timp în urmă şi aşteptată cu nerăbdare arată așa: în dimineața zilei de 6 iunie, după un pic de cofeină în sânge, și clasica omletă țărănească la pensiunea Casa Duse din Cârțișoara, pornim la drum. Echipa: eu Mely și Daciana, căci nu se găsește prea multă lume suficient de nebună pentru a încerca așa ceva, iar cei care și-au arătat intenția nu au mai venit. A fost și de data asta o provocare, o provocare pe care am mai făcut-o înainte, au făcut-o și alții și se pare că devine o obișnuință anuală urcarea pe transfăgărășan. Bun, planul fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a veni din deltă  (aici) direct pe Transfăgărășan. Am pornit deci spre urcare conștient că nu am frâne la bicicleta. Una dintre frâne m-a lăsat încă din primele zile în deltă. A cedat și ce-a de-a doua pe la final, așadar la întoarcerea din Jurilovca până la Tulcea nu mai avem frâne deloc. Primii kilometrii au fost cei mai ușori, însă orice metru urcat se transformă invariabil într-o coborâre frumoasă. Iar ceea ce simți atunci când se aliniază planetele, atunci când aderența e numai bună, atunci când iei virajele înclinând cum trebuie bicicleta e greu de descris în cuvinte, dar periculos în cazul meu, fără frâne. Pe urcare nu mă afectează. Mă gândeam și la varianta să folosesc ziua pentru a filma un tutorial legat de mersul pe munte... Oricum probabil voi urca o porțiune până la Cabana Bâlea Cascadă după care cel mai probabil mă voi întoarce.


“Pe Transfăgărășan plecat-am iară, pe asfaltul muntelui, și hoinărim hai-hui”

Am urcat și coborât Transfăgărășan Nord
“De vrei să știi ce-i munte, să urci pe Tranfăgărășan”

În zare se văd munţii spre care vom pleca, din păcate nu prea se vedeau bine de norii de ploaie ce ameninţau să ne strice ziua. Ne așteptam la o zi cu precipitații in ciuda vremii frumoase de acum, dar deja plouase o tură la prima oră a dimineții. Bine, dacă pleci la drum echipat corespunzător, un pic de ploaie nu îți va strica vacanța, depinde doar de intensitatea cu care plouă. 

Cu o zi înainte ne aflam în deltă, iar acum la Cârțișoara pregătindu-ne de o nouă avenură spre Transfăgărășan. Un efort la care nu te înhami în fiecare zi. 

La micul dejun, am întâlnit alți doi bicicliști (și ei tot din Timișoara), de la care am cules câteva informații legat de drum. Au urcat Transfăgărășanul cu o zi înainte și voiau șă urce din nou, dar prognoza le-a schimbat planurile astfel că se pregăteu să plece către altă destinație. S-au anunțat averse undeva pe la ora prânzului - cu toate astea planul nostru a rămas în picioare.

Am pornit și ne-am mai oprit pentru realimentare (apă şi dulciuri) la magazinul din intersecţia drumului județean 105P cu Transfăgărăşanul.

La 07:30 “se mișcă” roata în Cârțișoara, cum se spune, și la 08:00 privim deja spre crestele Făgărașului şi ne aşteptau cocoşaţi de nori.. Ce minunăție. Partea frumoasă este că, dincolo de şoseaua ce șerpuiește, drumul începe să urce constant și începe adevărata aventură. Urmau 17 kilometri până la Cabana Bâlea Cascadă şi 800m diferenţă de nivel. Datorită accesibilității lui este un traseu tot mai îndrăgit de iubitorii de munte, prin urmare este și extrem de aglomerat de aceea încercăm să-l evităm vara.

Transfagarasanul trebuie văzut în orice sezon, dar dacă vrei să ajungi aici, trebuie să știi că circulația este deschisă doar în intervalul 1 iulie – 31 octombrie, în fiecare an. Din 1 noiembrie până în 30 iunie traseul este închis. Faptul că deocamdată drumul NU este deschis circulației rutiere, pentru noi este un avantaj. Singura chestie care mă îngrijorează este că nu mai am frâne la bicicletă și va fi o problemă la coborare, de aceea probabil că voi face un traseu scurt prin zonă, poate și voi urca puțin,  după care mă voi întoarce.

După primii cinci kilometri începuse panta să crească. Pedală după pedală, aer curat, trafic inexistent, ne apropiem de Cabana Bâlea-Cascadă. Acolo o să facem pauza de masă pentru că este locul potrivit unde putem facem popas.

Acest traseu parcurge o sumedenie de locuri pitorești, cu cascade, stânci înalte și multă vegetație bogată. Pe traseu sunt izvoare de unde se poate lua apă. Realimentăm, apoi ne continuăm drumul. 

Cabana Bâlea-Cascadă! A venit și momentul primei pauze. Am ajuns destul de repede - cred că am fost foarte avantajați de vreme: înnorat și umezeală multă, chiar frig pe ultimii km…și cu siguranță ne-a ajutat faptul ca am urcat fără bagaj.

Este semnal GSM, este și un loc bun în care să te relaxezi așa că...facem o poză - două cu noi și le postăm pe facebook. Ne-am așezat la o masă unde se mănâncă tradițional și se poate bea o cafea sau un ceai admirând priveliștea această deosebită. Am mâncat și o plăcintă mare cu prune. Bună mai era.

De aici intenționam să mă întorc, dar după un șir mai lung de discuții cu Mely, s-a finalizat așa: păi ce ești tu... urci până aici și vrei să te întorci unde e mai fain !!! M-am lăsat convins într-un final, însă tot nu știu cum mă voi descurca fără frâne la coborâre. Concluzionăm că trebuie să urcăm toți dacă am ajuns până aici. Se zice că lumea este un loc mic, dar cine știe când sau dacă ne vom mai face drum pe aici. Hai că vedem ! 

Privire spre cascada Bâlea. Ajungem rapid acolo. Drumul trece de Bâlea Cascadă, apoi urcă și ajunge la Balea Lac.

Încheiem pauza și ne punem în mișcare ocolind blocajele de pe drum. Iarna, drumul pe versantul nordic este deschis doar până la Cabana Bâlea-Cascadă. O sa urcăm atât cât ne permitea drumul. 


Urcarea mă solicită destul de mult, dar îi dau bine înainte și, pentru prima dată pe ziua de azi, încep să simt că sunt cu adevărat pe munte. Relieful se schimbă brusc. Trec pe lângă niște pereți verticali de piatră. 

E din dimineața asta. Îmi zic în minte mea ”Sper să nu ne întâlnim cu cel care l-a lăsat acolo”

Serpentină după serpentină, cu o cadență de metronom încercăm să cucerim urcarea. Greul începe de la Cabana Bâlea Cascadă, până atunci este mai lejer.

Ne mai depășește câte un motor în rest traficul de pe național lipsește cu desăvârșire și kilometri se scurg repede și fără evenimente.

Aerul se mai răcorește, și pare să se strângă nori de ploaie, iar noi plecăm cu bateriile (parțial) reumplute spre înălțimi.


Un prim contact cu impresionantele creste ale munților Făgăraş. Ne delectăm cu priveliștea de la belvedere, facem câteva poze și plecăm.

Drumul este spectaculos oricum ai merge si orice vreme ar fi.

În continuare, drumul începe să urce ceva mai susținut urmând cursul văii râului Bâlea

Drumul trece prin apropierea cascadei Bâlea, cea mai mare cascadă în trepte din România, de aproximativ 68 m, aflată la o altitudine de aproximativ 1230 m.






Aici deja găsim zăpadă. De la Bâlea Cascadă, drumul urcă abrupt în serpentine, străbate căldarea glaciară cam 13 km, și ajunge până la intrarea nordică a tunelului Bâlea-Capra, care trece pe sub creasta Munților Făgăraș, între vârfurile Iezerul Caprei (2414 m) și Paltinul (2398 m).

Soarele tocmai a ieșit deasupra noastră iar Transfăgărășanul arată într-un mare fel. Drumul pare pentru început un fals plat în urcare însă suntem în zona în care începe urcarea serioasă. Deasupra a toate, creasta domină orizontul și pare mult, tare mult, până sus la ea. Zecile de curbe strânse, panoramele cu munții Făgăraș și minunatele obiective turistice de-a lungul său fac din Transfăgărășan o adevărată atracție. De toate acestea îmi era dor.

Pe timp de iarnă, atunci când traseul Transfăgărășan este închis circulației rutiere, se poate ajunge la Lacul Bâlea cu telecabina de la Iarna, la Lacul Bâlea se poate ajunge cu telecabina de la cabana „Bâlea Cascadă”.


Urcăm în serpentine o pantă tot mai accentuată.


Cu niște eforturi pe care le cred ultimele, mă opresc să fac o poză, hai două






Norocul nu ține cu noi: cam până aici ne-a fost... dar știam că nu o să fie deszăpezit complect. 

Ajunși la capătul drumului, pierdem timpul pentru câteva după care ne întoarcem.

Singurul utilaj de deszăpezire care nici măcar nu e freză. Am reușit și anul aceasta să urcăm, dar nu am ajuns până la lac, deoarece drumul nu era în totalitate deszăpezit. La coborâre nu a fost nevoie de prea multă ingeniozitate. Având portbagaj (rămas din deltă, mă bucur că nu l-am dat jos), m-am așezat pe el și cu picioarele pe asfalt am putut controlat viteza și…hai la vale: nebunie, viteză, deabia acum ne dăm seama cât am urcat. Oricum nu mai aveam mult până sus, mai erau două sau trei curbe.

Am făcut o ultimă pauză la Bâlea Cascadă unde ar fi trebuit să aștept să coboare Mely la Cârțișoara și se întoarce cu mașina după mine. S-ar fi simplificat puțin lucrurile pentru mine dar, nu mă pot opri aici sau acum, picioarele pot urca mecanic, îmi spun, păi atunci pot să și cobor. Așa că am decis... încet și cu grijă, pot să cobor și pot reduce din viteză punând picioarele pe asfalt. După doi trei kilometri a început să îmi placă și nu mai îmi păsa de nimic şi nici multe nu mai îmi aduc aminte. Mă uitam la fiecare bornă care îmi spunea, hai că mai aveam 10 km, hai că mai avem 9 km ş.a.m.d. Am reușit să cobor cei 17 km și să ajung cu bine la Cârțișoara, dar a trebuit să arunc încălțările pentru că s-au ros de la atâta asfalt  și erau pline de găuri. Aveam altele de schimb la mine, nu era o problemă să rămân desculț. După o săptămână în deltă, am supraviețuit și Transfăgărășanului și chiar mai avem încă puterea să zâmbim. Știam că o să fie o experiență unică. Recomand oricărui biciclist să facă acest traseu, deoarece senzația este super tare. Și efortul este pe măsură, dar și satisfacția este maximă! Drumul până acasă a fost lung și moleșitor, parcă și mașina era obosită de pe transfăgărășan.

Comentarii

< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner


AM FOST ȘI AICI

Cleantul Ilovei

Pe poteci inzapezite spre Varfurile, Babei si Boldoveni