Noi Orizonturi-Saua Iepii (Mtii Țarcu)
Iarna în Șaua IepIi – traseu minunat de o zi dinspre Baraj Gura Apelor. La final de ianuarie s-a pus o zăpadă cam peste tot la munte. Zilele se precipită și iarăși am ajuns într-o zi de sâmbătă. Prognoza era una de vreme bună, astfel că un gând bun ne îndeamnă să ieșim și să vedem locuri noi, să trăim momente unice și să luăm cu noi câte o părticică de prin locurile umblate. Deși am mers în Țarcu de multe ori, niciodată nu am urcat din Gura Apelor, de cele mai multe ori din Șaua Jigoriei și Poiana Mărului. Așadar, începem ziua de azi 28.01.23 cu o călătorie spre Barajul Gura Apelor. O tură pe care mi-o doream de multă vreme. Alarma sună la o oră la care în ultimul timp nu prea m-am mai trezit decât foarte rar. N-am dormit decât vreo 5 ore și ceva, și alea destul de prost. Dar nu a fost greu decât primul moment de trezire. Mă pregătesc, mănânc ceva cât de repede și ies în liniștea dimineții cu rucsacul în spate în fața blocului așteptând să vina mașina după mine. Plecăm cu 2 maşini...
