Semenic Iarna

 Un altfel de ianuarie!

Începutul lui 2025 începe cu un nou traseu, ale căror poteci le străbatem cu bucurie în orice anotimp, fie vară sau iarnă 🙂 Este o lună splendidă de iarnă pentru plimbările pe munte: zilele nu sunt lungi ca în iulie, și nici temperaturile, dar  sunt agreabile iar verdele pădurii s-a transformat în alb care îți poate încărca bateriile sufletului pentru o vreme îndelungată. Dacă mai ai norocul să prinzi o fereastră cu soare cum a fost astăzi la noi, deja poți să-ți consideri escapada un mijloc excelent de terapie interioară și nu numai. De la marginea oraşului Reșița, şoseaua duce prin serpentine strânse, până la Lacul Gozna. Lăsăm mașinile la coada lacului și pornim pe drumul forestier aproximativ 3,5 km până la Vila Clauss, locul în care începe propriu zis urcarea, oferind peisaje de vis și o provocare pe măsură. Că ne e drag Semenicul, și când oamenii de bine sunt hotărâți, ies lucruri frumoase, pe care cu drag vi le prezentăm și vouă – un nou traseu în Semenic, al doilea pt mine, Roxana, și Flavius după ce în prealabil am urcat pe pârtie până pe vârful Goznei (vezi aici). Acum am fost nouă : eu, Roxana, Flavius, Cristi, Mely, Daciana, Mircea, Mihai și Paul din Arad.   

Transformă-ți drumeția într-o experiență de neuitat. Fă-ți timp pentru o escapadă liniștită și lasă-te cucerit de frumusețea acestui colț de rai.

Plecăm către Resița! Pregătirile le-am făcut în orele târzii ale nopţii dinanitea plecării. E ziua ideală să lași grijile deoparte și să te bucuri de o nouă tură.

Escapada noastră este una de înălţime și pornim practic pe varianta cea mai ușoară din punct de vedere fizic a drumeției, după aceea devine mai solicitant. Traseul fiind circuit, ne va aduce înapoi la start.

Pregătirile la o tură de iarnă trebuie să fie minuţioase, bagajele grele (adică să cuprindă mult mai mult decât strictul necesar). Ceaiul cald, colțarii și rachete de zăpadă nu trebuie să lipsească

A venit iarna cu adevărat pe Semenic !!! Și totuși aceeași vreme superbă ca acum două săptămâni (de pe muntele Țarcu). Știam că a nins proaspăt și vremea e însorită. Zăpadă cât vezi cu ochii, raiul iubitorilor sporturilor de iarnă și a naturii!

Pădurile îmbrăcate în matia albă a iernii, transformă peisajul într-un tablou de vis. Iarna ne cucerește mereu cu farmecul său unic.

Drumuri forestiere. Pe acesta am urcat in perioada verii, cu bicicleta

E acel moment magic al iernii când totul pare desprins dintr-un basm: cerul senin, soarele care strălucește și zăpada care sclipește printre brazii înzăpeziți. Nu putem decât spera că soarele își va face datoria și ne va încălzi.

După circa o oră de mers întâlnim o săgeată ce ne direcționează spre stânga – intră prin pădure și continuă pe marcajul cruce roșie ce ne va duce până în gol alpin. 

Cealaltă variantă (pentru parcurgerea în sens invers) ar fi o urcare pe bulina albastră până la pârtia apoi la dreapta (spre vârful Gozna ) 

De aici printre crăcile pomilor, traseul urcă și urcă susținut pe un picior de munte până în apropiere de vârful Nedeea. 

Vila Clauss (din lateral)

Poteca este neumblată cu zapadă destul de cosistentă dar înghețată. Trecem prin pădure deasă, și  prin luminișuri, amestecuri de foioase și conifere.

Urcam și chiar cu toate fermoarele de la geacă deschise, simțeam că încep să transpir, lucru care nu e deloc indicat. Și e totuși destul de rece la cei 900 m altitudine la care ne aflăm. Continuarea necesită puțină improvizație deoarece se pierd marcajele. Privim în sus, dar nu mai vedem drum. 

Am urcat brusc. Ajungem la un drum forestier ce merge pe curba de nivel, paralel cu creasta. Marcajele sunt foarte proaste, greu vizibile și orientarea pune probleme. Slavă gps-ului, aventurile sunt tot mai simple în zilele noastre.

N avem nici măcar o poză bună, din vreo 3 încercări! Știți ce înseamnă asta, nu? Că n'a stat nimeni să și studieze postura, preferând doar să se bucure de moment.

După o regrupare, și o scurtă recunoaștere a terenului, am continuat pe drumul forestier. 

Reușim să rătăcim traseul din cauza marcajelor rare, dar ne revenim curând datorită aplicatiei GPS. După cum vedem pe hartă, traseul ar trebui să urmeze creasta, nu să coboare așa mult. Revenim spre locul unde ar fi trebuit să dăm de potecă sau marcaj. Ne uităm în toate direcțiile, pe copaci, pe trunchiurile căzute dar nu se vede pe nicăieri... 

Urcăm în sus iar după un timp se conturează și drumul, e marcajul cruce roșie, pe care îl căutam mai jos. 

Oricum, experienta unica de care am avut parte, nu era de ratat. Apropo, uite marcajul!

 Vremea este perfectă, cerul albastru și mai ales liniște.

Avem numeroase momente în care ne oprim așteptăndu-i pe cei din urmă. Am parcurs deja vreo nouă kilometri, ce păreau că se lungesc cu fiecare pas făcut, mai ales că zăpada creştea şi creştea. 

Înainte să ieșim în golul alpin ne oprim să mâncăm puțin, pentru a nu mai simți golul care ne-a umplut stomacul.

Ieşim treptat din pădure în gol alpin, admirând platoul înzăpezit. Pădurea ne-a îngustat frecvent orizontul vizual, așa că ne bucurăm când ieșim în golul alpin și admirăm peisajele mult așteptate. Vântul, însă, ne taie repede răsuflarea. Aerul e din ce în ce mai rece. Simt frigul cum își croiește drum prin materialul impermeabil al gecii

Poteca ne scoate suficient de aproape de vârful Nedeea. Având în vedere ora întârziată și cu noaptea pe aproape, nu prea ne venea să  pierdem timp și continuăm ușor spre stânga, ținând linia stâlpilor (important punct de reper pentru cei care devin dezorientaţi) până se ajunge la stația meteo de lângă vârful Goznei. Știm zona destul de bine, așa că nu ne facem probleme pentru orientare, în creastă.

Prin golul alpin-avem priveliștile pentru care am venit.

Semenicul în toată splendoarea

Dacă am fi reușit să scoatem un timp mai bun până pe platou, poate  am fi ajuns și la Vârful Piatra Nedeei. Am lăsat așadar pentru altă dată.

Luna și eu 🌜

Din loc în loc, scurte opriri pentru admirarea peisajului sunt inevitabile. Ne adăpostim de vântul geros și admirăm frumusețea simplă a naturii. Peisajele spectaculoase se reflectă în liniștea naturii, iar razele soarelui care se pierd printre vârfuri și creează un tablou de poveste.

Apusul pândea cuminte. Ai surprins vreodată un apus acolo? Călătorește, descoperă, trăiește, Semenicul te așteaptă!

Într-un târziu ajungem și la Baia Vulturilor care acum este înghețată, apoi în apropiere de vârful Goznei.

Aici regăsim obiective foarte cunoscute precum vârful Semenic, Gozna sau Nedea, ceea ce ne bucură nespus, dar există o multitudine de alte trasee. Înălțimile vălurite ale Semenicului sunt, ca de obicei ispititoare, mai ales în perioada verii!

Vântul, dușmanul cel mai crunt... Ne biciuește și ne taie răsuflarea!  -8 grade, dar se resimțea ca la -15! Iarna totul e mai aspru, așa că și tu trebuie să te înăsprești. 

Cerul se îmbracă în nuanțe aprinse, luminând întinderile muntoase din jur.

Așa a fost pe Platoul Semenicului! După cum se poate vedea în imagini, am avut parte de un apus perfect.

"Și când nu mai poți, mai poți puțin." Când nu-ți programezi corespunzător tura pe munte, poți avea probleme. Asta i s-a întâmplat colegului nostru din Arad. Urcarea în forță în prima parte, prin pădure... a dus la epuizarea fizică, și la multe pauze (la jumătatea turei insista tot mai mult să solicite ajutorul salvamontului) dar, n-am lăsat asta să ne descurajeze. Ajunși pe platoul Semenicului, am reușit să îl trimitem în siguranță cu o mașină până în primul sat. Epuizarea nu are neapărat legătură cu terenul, ci poate să vină și din lipsa condiției fizice, combinată cu eforturi susținute timp de mai multe ore, fără pauze. De aici misiunea noastră e mai simplă, intrăm pe pârtie și încheiat ziua cu o coborâre la frontală...Luminițe, luminițe...Frontale – Mă fac să mă simt în siguranță pe fiecare coborâre. În păduri, întunericul se instalează mai devreme decât în oraș. Alegem să coborâm pe traseul clasic, marcat cu bulina albastra, spre Axial Barzava. Nu este prima dată când coborâm pe aici, dar uitasem cât este de abrupt. Pășim cu grijă căutând tot timpul locurile prin care să avansăm mai ușor. Nu era noaptea prietena mea, dar începea să devină! Până la urmă am fost bucuroși că am bifat cu bine și acest traseu, chiar dacă natura ne-a făcut să ne adaptăm din mers. Am parcurs întreg traseul în 9 ore cu tot cu pauzele luate, în total 19 km cu o diferență de nivel de peste 1000 m... Un traseu aparent lung în condiții de iarnă, care ne solicită suficient încât să putem încheia ziua în forță.