Am tot căutat un loc de vis de unde să admirăm peisaje, și am găsit. Astăzi ne-au plimbat pașii pe vf Piatra Iorgovanului (Retezatul Mic) într-o superbă zi de iarnă. Mi-era dor să încerc zone noi de plimbare! Hotărârea de a urca muntele a venit firesc. Am zis să încercam marea cu degetul și ne-a ieșit... de multă vreme îmi doream să mă bucur de această experiență. Așa că în această mini vacanță am avut grijă să pun în practică. Mai exact Roxana (fiica mea) a venit cu această minunată idee... Am început traseul urmând o potecă marcată printr-o frumoasă pădure de foioase care, în urcare continuă și abruptă, ne-a condus până la capătul pădurii. Ieșind din pădure am continuat urcușul, printr-o vegetație de jnepeni, până la vf Piatra Iorgovanului.
Drumețiile de iarnă pe traseele marcate sunt o provocare, dar și o recompensă, datorită priveliștilor spectaculoase asupra crestelor înzăpezite.
Am pornit devreme din Timișoara, și iată-ne, de data aceasta dimineaţa ne găseşte pe drumuri noi. Ajungem la Camping Valea larului (Hunedoara) undeva după ora 10:00, circa 4 ore si jumătate de mers cu mașina. Drum lung, deci recomandat să porniți de dimineață pentru a avea timp să admirați frumusețea și să va luați pauzele de tras sufletul.
Având în vedere că nu am făcut traseul niciodată şi era destul de solicitant, abordarea o facem dinspre popasul de la cabana de vânătoare Câmpușel... Imediat cum se trece podul peste Jiul de Vest, pe partea dreaptă a drumului (venind dinspre Câmpu lui Neag), avem un loc de campare, cu foișor și indicatoare.
Lăsăm mașinile undeva la marginea drumului și identificăm intrarea în traseu.
Suntem patru: eu, Roxana, Flavius și Cristi... o trupă mică și hotărâtă. Nu știu prea multe lucruri despre traseu dar o sa le descopăr pe parcurs. Ne echipăm şi la ora 10:30 pornim spre Piatra lorgovanului - Distracție să fie!
Necunoscutul se aşternea la picioarele noastre sau, mai bine zis, se ridica deasupra capetelor noastre, că erau nişte dealuri înalte de jur-împrejur. Pornim de la 1300 m alt. și trebuie să ajungem la 2014 m alt. pe o distanță de cca 3,5 km. Așadar avem de urcat o diferență de nivel de +714 m ceea ce e foarte solicitant.
Pornim spre camping, și după câțiva pași, cotim spre dreapta pe marcaj triunghi roșu. Spiritul de drumeție din noi a ochit imediat traseul ce urcă prin pădure.
Odată intrați în pădure, ne trezim instantaneu cu panta în piept. Inițial am început pe o potecă domoală după care virăm la stânga și începem o urcare mai abruptă până ieșim în golul alpin.
O luăm în sus, si urcăm cuminței, încet și sigur!! Urcarea este continuă încă de la șosea și până pe vârf, iar marcajul triunghi roșu apare foarte des, dar nici nu ar fi nevoie, căci nu ai unde te duce
Traversăm mai întâi pădurea de foioase, apoi încet apar coniferele, pentru ca mai târziu să avem și jnepeniș și nu putem decât spera că soarele își va face datoria și va arunca o rază peste noi, sau măcar că... în gol alpin, norii se vor împrăștia și vom avea priveliștile pentru care am venit.
Existența urmelor ne ușurează mult urcarea. Uneori urmele existente sunt cel mai bun ghid pe traseu.
Câștigăm repede altitudine pe porțiuni cu pantă mare care alternează cu urcări mai domoale, și încet încet încep și punctele de belvedere. Un ochi în fata, un ochi în spate și un ochi la plafonul de nori care este destul de jos..
Panorame spectaculoase asupra masivelor vecine. Deși norii sunt amenințători, nu ne-a plouat, nu ne-a nins. Chiar dacă întotdeauna verific prognoza meteo, nu mă bazez sută la sută pe ea, pentru că pe munte vremea se poate schimba rapid și dramatic. Am măsurat cerul cu privirea și am decis să ne continuăm traseul.
Nu ne facem probleme pentru orientare. În golul alpin panta se mai domolește și ne putem trage răsuflarea.
Avem în prim plan o stâncă masivă, dar vârful este undeva în spatele ei, așa că înaintăm încet și sigur, căci panta chiar dacă s-a mai domolit pe alocuri, nu ne dă nici un fel de pauză.
Ne oprim pe platoul dinaintea crestei și admirăm priveliștea în vecini. Peisajele sunt spectaculoase.
După această oprire, poteca traversează o zonă pitorească de jnepeni, întreruptă ici-colo de mici poieni.
Drumețiile de iarnă pe traseele marcate sunt o provocare, dar și o recompensă, datorită priveliștilor spectaculoase asupra crestelor înzăpezite.
Alegem să urcăm spre dreapta, în serpentine largi având drept țintă jnepenii de sus.
Din păcate pentru noi urcușul adevărat de abia acum începe.
Din loc în loc trebuie să trecem de jnepenis care ne mai dau de furcă. Găsim urme printre jnepeni și ieșim fără efort mai sus, așa că nu avem probleme.
Deși nu e soare vedem până departe
Creasta Oslea din munţii Vâlcan - pe fundal.
Peisaje superbe am surprins și în Retezatul Mic... Priveliștea este incredibilă.
În golul alpin jnepeni răzleți își etalează crengile pe deasupra zăpezii, dar este ușor de ținut direcția.
Priveliștea spre creasta Oslei a fost mai frumoasă decât am putut visa vreodată.
Pe măsură ce jnepenii se răresc, ajungem sub Vârful Iorgovanului. Traseul triunghi roșu ocolește ușor spre dreapta pentru a ajunge pe vârf, pe o pantă mai lină. Micul ocol intersectează și traseul bandă roșie ce parcurge creasta Retezatului Mic.
Ultima provocare este urcușul pe versantul stâncos a Vârfului. O stâncă, frumos sculptată și rotunjită. Pe vreme senină, Vârful Iorgovanul oferă o priveliște de neuitat, cu peisaje ce îți taie răsuflarea și îți răsplătesc din plin efortul depus. Urcăm și tot urcăm și abia după 3:00 ore ajungem pe vârf. Am bătut poteca până în vârf cu mici abateri pentru a ocoli zonele cu jnepeniș, greu accesibile din cauza stratului de zăpadă ce nu ii acoperă în întregime, majoritatea fiind culcați la pământ sub greutatea omătului, adevărate bariere naturale.
Poteca ne conduce până la stâlpul Vârful Piatra Iorgovanului ce marchează altitudinea de 2014 m. Trebuie să recunosc că a fost mai greu de urcat decat am anticipat, unele porțiuni fiind mult mai abrupte, dar peisajul de sus face să merite cu siguranță experiența.
Ajungem toți pe vârf unde vântul bate mult mai rece.
Înconjurați de liniștea și frumusețea naturii! Panorama de pe vârf te lasă fără cuvinte. Suntem pe unul dintre acele vârfuri frumoase pe care le-am văzut. Pentru mine toate vârfurile sun frumoase.
Facem poze fără oprire, în ciuda vântului rece
Ne retragem din vârf din cauza vântului și rămânem în zona platoului sa mâncăm că aproape întotdeauna, facem pauza de masă pe vârf, unde vremea ne-a făcut cea mai frumoasă surpriză.
Lăsăm planul circuitului pentru o dată viitoare și coborâm la mașini pe unde am urcat! Dar așa se întâmplă mai mereu la coborâre – panta pare mai mare decât este – în mod normal, la urcare, se fac cam 3 ore până pe vârf, ceea ce înseamnă că traseul nu este foarte dificil.
Soarele și-a făcut timid apariția aruncând lumină calda pentru circa 15-20 min (asupra muntelui) suficient cât să ne mai încălzim. Atâta frumusețe și energie ne-a oferit natura, încât cu greu ne-am putut despărți de ea.
Înaintăm vitejește. Căldura luminii apusului, împreună cu zăpada imaculată și cu brazii sunt o combinație irezistibilă pentru orice fotograf.
Și astfel ne luăm „la revedere” de la Piatra Iorgovanului, unul dintre acele vârfuri frumoase pe care am urcat (noi l-am redenumit vârful prieteniei). Un traseu nici prea greu nici prea ușor, a fost cum trebuie să fie. O zi de marți muncită dus întors de la Camping Valea larului, pe Vârful Piatra Iorgovanului, în care ne-am luptat cu zăpada. Nu au fost necesare rachetele de zăpadă, doar colțarii i-am folosit la coborâre!
Toate s-au potrivit atât de bine încât a ieșit o zi de poveste! Vremea excelentă, noi ca echipă, zăpada proaspăt căzută, ceaiul cald și bun din termos, toate au rimat la unison pentru o zi-frumoasă, ce ne rămâne impregnată pe retină până la următoarea reîntâlnire cu Retezatul și ale lui frumoase păduri și priveliști.
Drumețiile de iarnă pe traseele marcate sunt o provocare, dar și o recompensă, datorită priveliștilor spectaculoase asupra crestelor înzăpezite.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.