Din nou la drum! Sâmbătă dimineață, după o săptămână de odihnă ca la carte, plecăm spre munții Șureanu. Am mai fost în urmă cu cinci ani și mi-am dorit foarte mult să mă întorc. De ceva timp este din nou prezent în capul meu, și iată că în acest weekend am hotărât cu colegii să reedităm traseul din toamna lui 2020 (aici). Sincer să fiu, nici nu am observat când a trecut timpul. Îmi amintesc adesea această drumeție. Traseul pleacă dintr-o parcare prin situl Sarmizegetusa Regia și urcă spre castrul roman de mars Vârful Muncel, apoi se face dreapta și se continuă spre vf. Godeanu. Având în vedere condițiile meteorologice favorabile, caracteristice primăverii, dar surprinzător de prezente în mijlocul iernii, munții Șureanu oferă o combinație de trasee accesibile și panorame spectaculoase pentru orice drumeț. Prin urmare, drumeția pe acest vârf nu a fost, o apucătură, a venit treptat, pe rând…și e potrivit pentru o excursie de o zi.
Acest traseu de drumeție foarte atrăgător cu vederi spectaculoase spre Parâng și Retezat, începe de la Sarmisegetuza Regia și urcă spre Godeanu. Face parte din Via Transilvanica pe ultimii 4 km, traseu nemarcat pe care ne-am întors.
Punctul de plecare pentru vf Godeanu. Nu prea am reuşit să dorm în noaptea de dinaintea plecării. Poate pentru ca eram cu gândul la tură, poate la drumul lung, departe, mult prea departe – cert este că nu m-am odihnit foarte bine. Sper să fiu totuşi suficient de apt pentru traseul de astăzi – vârful Godeanu. O să mă descurc eu cumva !
Începem aventura din parcarea sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, în timp ce marcajul Cruce Roșie l-am văzut prezent abia la baza urcării în pădure.
Prezentul traseu este unul care are startul şi sosirea în acelaşi punct.
Am făcut echipă cu Ovidiu, Mely, Robi, Daciana, Mircea, Ion. Urcam când, în doi timpi și trei mișcări ne trezim cu câțiva dulăi de stână lângă noi. Nu i-am auzit decât cu câteva secunde înainte de a-i vedea aproape.
Plecarea în traseu se face prin situl Sarmizegetusa și a trebuit sa explicam ce și unde mergem unui paznic, care ne-a condus până la ieșirea din site.
Ei ne-au lătrat și acum sunt prietenii noștrii și... vor fi ghizii noștri în această drumeție
E chiar frig în dimineața asta dar începem urcarea și ne încălzim rapid. Rucsacul mi se pare prea greu, nu am avut inspiratia înaintea plecării să las rachetele de zăpadă la mașină. Nu mai contează. Mă concentrez și refuz să fac pe plac grijilor și gândurilor negre...
Luam ceva imagini din sit si pornim la drum.
Depășim zona și ne bucurăm de priveliști..
Marcat prin Cruce Roșie, traseul începe la baza abruptului.
De-aici ne angajăm pe o potecă îngustă și susținută (spre nord-est). Avem de urcat o pantă abruptă care brusc se simte și mai abruptă, cu câinii în fața noastră.
Pădurea nu este foarte deasă, iar un pic de zig-zaging pentru a evita câteva obstacole vă vor ajuta să treceți. Iarna, când este mai puțină verdeață, este și mai ușor.
Odată intrați pe traseu, descoperiți că acesta este bine marcat.
Urcam din greu poteca, strecurandu-ne printre fagasele facute de drumeti
Ajungem curând într-o poiană. După nici o jumătate de oră de la plecare ne m-am încăzit și a trebuit sa dau geaca jos
Bucata dintre sit și golul alpin e prin pădure. Nu sunt priveliști nici în stânga, nici în dreapta. Mai sus se deschide larg. Cum luăm înălţime, apar şi primele peisaje încântătoare spre versant.
Pe cuprinsul poienii se intersectează mai multe drumuri. Ne tragem sufletul în acest loc așteptând să ajungă toată lumea. În continuare marcajul e prezent pe cel din mijloc, adică tot în sus.
Poieni frumoase din care, printre crengii copacilor se pot observa crestele munților din împrejurimi.
Urcam din nou, pe taietura drumului acoperit de zapada și menținem marcajul spre culmemea golașă la circa 1564 m alt.
Este esențial să nu uităm să privim înapoi...!
Ajunși în golul alpin, oprim pentru câteva cadre după care ne continuăm drumul de unde începe o urcare susţinută spre culme. Mai avem un hop până la castrul roman de marș vârful Muncel 1564 m.
Merită urcușul, pentru că de sus priveliștea e superbă
Până acum ne-a fost ușor pe zăpada cu crustă, pe care pășeam de voie. M-am desprins de grup în dorința de a merge cât mai mult fără oprire (în ritmul propriu) și a ajunge mai repede pe vârf... mă atrăgea atât provocarea de a ajunge sus, cât și perspectiva diferită pe care o aveai de acolo.
Și iată-ne, ajunși la vârful Muncel Cruce. De-aici menținem marcajul la dreapta spre Est. Vârful nu este numit cu adevărat de niciun indicator sau chiar de multe hărți. De fapt, este doar o mică „denivelare” si o cruce.
Privire în spate. Menținem marcajul spre Est şi trecem cu uşurinţă printr-o șa, urcând din nou până ajungem la următorul punct de interes, Vârful Godeanu (1656m)
Avem o ultimă urcare până pe vârf.
După ce am parcurs porținea de creastă circa 1,5 km, ni se dezvăluie în toată splendoarea vârful Godeanu (1656 m)
Vârful Godeanu este finalul traseului pentru majoritatea celor care aleg să facă acest traseu.
După vreo două ore de urcat, un traseu de aprox. 6km, cu o diferență de nivel de 670 metri (cu câteva „pauze pentru povesti”) am ajuns pe vârf. Am fost singurii oameni pe traseu, doar pe vârf am întâlnit o persoană din Sibiu, ce a făcând același traseu împreuna cu cățelul ei...
Pe tot parcursul urcării am avut parte de compania lor
Aici am făcut o pauză! Am stat sus cam jumatate de oră... Era o pauză scurtă, dar prețioasă, luată chiar acolo, pe vârf.
Uiţi de oboseala acumulată, de alunecări pe pante şi de frig. Pur şi simplu e de vis.
Priveliştea din acest vârf, situat deasupra culmii principale a munţilor Sureanu (asemeni unui foişor), este de o frumuseţe rară. O variantă diferită de cea pe care am urcat se poate alege la coborâre.
Lăsăm în urmă Vârful și ne întoarcem respectand acelasi traseu până la vârful Muncel Cruce. Trecem cu uşurinţă printr-o șa, urcând din nou până ajungem la următorul punct de interes.
Natura își dezvăluie splendoarea în cele mai delicate forme. Acum privirea strabate coastele înalte, fără opreliște. Imaginea Parângului și-a Retezatului în față-priveliștea de care m-am bucurat, a fost un plus. Menținem poteca de culme, admirând marea de nori din fața noastră care este undeva mai jos.
Cum spuneam, o să coboram pe o variantă diferită de cea pe care am urcat. Drumul se continuă pe un traseu nemarcat și la un momentdat se înfige în Via Transilvanica. E varianta mai lină și implicit mai lunga...
Aproape de Cer...O priveliște absolut uimitoare, mai ales în zilele senine. Aici, munții se îmbrățișează cu cerul.
Privire în spate. Avem soare din belsug ((de se putea face plajă) si cer senin, atat de albastru cum nu mai vazusem de mult.
Șerpuiri ale culmii principale. Fiecare pas te poartă într-un peisaj spectaculos.
Potecile ce par să ducă spre alte lumi. Din fericire ultima parte a fost doar coborare ce oferă o vedere frumoasă asupra văii de dedesubt, precum și asupra altor vârfuri din jur. Fiecare colț ne așteaptă cu frumusețe autentică și trăiri de neuitat.
În cale dăm de stane, unele sunt bune de adăpost, altele sunt subrezite de trecerea timpului. Este un loc unde timpul își pierde graba, iar sufletul se regăsește în frumusețea simplă, dar copleșitoare, iar fiecare clipă se transformă într-o poezie..
Ne lasam pașii purtați prin peisaje de vis, și ne bucuram de liniștea locurilor, şi după o uşoară curbă pătrundem în pădure pe un drum forestier bine conturat...
Ne regrupăm şi intrăm în pădure pe latura nord-vestică a muntelui. Mai întâi în ocol pe la nord-vest, apoi din nou spre sud.
De aici până până la Sarmizegetusa Regia avem doar o „plimbare prin pădure” Ne rămâne doar să coborâm, urmând drumul forestier care duce la punctul nostru final pentru azi.
Această parte a drumului este mult mai bună
Traseul ne-a scos la Via Transilvanica, de unde a trebuit sa mai mergem aproximativ 4 km pana la mașină.
Înapoi unde am început... parcarea Sarmisegetuza Regia.
Oooo...tură faină!!!! O zi în munți cu un alb subțire și întărit, cu creste ridicate deasupra norilor asemeni unor temple străvechi, cu soare pe saturate și vânt pentru toți cei care l-au căutat, cu câini jucăuși și cu bucuria de a respira liber și de a împrumuta puțin din măreția munților pentru a-ți înțelege limitele. Visele devin realitate doar când se aliniază astrele, urci pe vârful Godeanu și cobori împreună cu soarele pe Via Transilvanica. Ce ne va rămâne la sfârșit, dacă nu experienta? Revenim la mașini după aproape 9 ore de la plecare, cu sufletele încărcate de frumos, și cu o lungime totală de 15 km din care aproape jumătate pe un drum forestier (nemarcat) bine conturat... iar ultimii 4 km pe Via Transilvanica, ocazie cu care am admirat 4 superbe borne din andezit.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.