Fugitul de acasa - Centura de sud și ceva'n plus!!!

M-am apucat de cel puțin 9 ori să scriu articolul ăsta și de 8 ori a intervenit ceva, lipsa timpului, faptul că n-am scris imediat după tură etc etc. Este doar o plăcere să împărtășesc impresii cu alții.

Uneori aleg conștient și asumat să merg singur. E greu să nu te raportezi la tot ce vezi în jur și să nu simți o competiție permanentă în care trebuie să ținem ritmul. Ne trăim viața în weekend-uri și supraviețuim în celelalte zile ale săptămânii. Un lucru e clar:  nu-i ușor de găsit echilibrul. Suntem oameni. Cu zile bune și zile rele. Cu momente în care vedem soarele, dar și zile în care ne apar numai nori. Uneori reușim, alteori nu. E greu să dai pur și simplu ‘deconectare’ de la stresul de la job, de la gânduri, planuri, ambiții…Ce fac atunci când stau acasă? Mă documentez în permanență despre traseele ce le-as putea face în weekend-uri. În restul timpului, adică de luni până vineri, sunt angajat responsabil! 

Provocarea zilnică e să mă scutur de stresul de la muncă, de tot ce îmi consumă timpul și energia mai mult de 8 ore pe zi, iar seara să reușesc ca puținul timp acasă să fie timp liniștit, timp de calitate. 

Și uite așa, încerc să pus în practică, nu în fiecare zi, dar atunci când am ocazia o fac. Așadar, când vine vorba de o plimbare, eu prefer să-mi încep plimbările cu drumurile de pe lângă oraș. După ce mi-am stors mult mintea în prealabil, îmi calculez că nu am timp decât de un traseu scurt, și, decid totuși că e mai bine să o iau din loc.

Înspiraţia m-a lovit către varianta de ocolire Timișoara Sud (26 km), deși nu mă atrage foarte tare ideea. Am tot fost pe acolo. Pentru asta am luat-o spre Ghiroda, apoi o pistă de biciclrete m-a dus către subiectul principal. Sunt o mulțime de drumuri înaintea mea și parcă as fi mers prin altă parte dar aveam siguranța că ajung acasă până la lăsarea întunericului, așa că centura să fie. 

! 

De pe pistă direct pe centură! Şiii… ia să te vedem! Bineînţeles că abia aşteptam să dau pedală, pe un drum parțial asfaltat, care apoi se transformă în drum de pământ, dar de bună calitate, şi-am făcut-o cu simţ de răspundere. Şi cu maximă plăcere. O ieșire pe bicicletă reușește întotdeauna să mă motiveze și să mă rupă de tot tumultul din restul zilei. 

Nu am stabilit un obiectiv anume, dar pe traseu mă voi opri în câteva locuri. Mă strădui să țin pasul, și încerc să adun cât mai multe momente, timp de calitate și amintiri frumoase…

Pe drumuri deschise. Asfalt nu este peste tot. Era ba cu pietre, ba cu pământ, ba cu asfalt, așa că la un moment dat asfaltul s-a terminat ca să socializez și cu pietrele și cu pământul. 

Ochiul îți este răsfățat cu o mulțime de culori, care cu siguranță mie mi-a pus un zâmbet pe față. 

Soarele de toamnă târzie m-a întâmpinat c-o temperatură de primăvară timpurie, numai bună de ameţit pedalele.

Acum c-a venit toamna, soarele s-a cuminţit, vara ascunzându-mă de furia-i dogoritoare pe sub umbra pădurilor... 

Verdeaţă cu tupeu. 

Drum nepracticabil după ploi! Anumite porțiuni sunt blagoslovite cu niște pietriș, altele sunt doar decopertate, scos pământul și atât. Cred că mai avem de așteptat muuult până se vor termina lucrările. Darămite să putem călători cu mașina de la un cap la altul. Până atunci însă se mai pot face mici călătorii cu bicicleta în împrejurimile Timișoarei.

De-a lungul timpului am avut destule momente de meniu complet cu nămol și cu roți încărcate. Ar fi fost si acum si acum dacă erau ploi. Ei, un pic de noroi n-a făcut niciodată rău nimănui. Ba chiar a făcut şi face bine, dacă mă gândesc că pentru mulţi nişte băi sănătoase cu nămol sunt o terapie cum nu e alta!

Ziua era absolut perfectă pentru pedală, cu nori de vată agățați de albastrul limpede al cerului…

Câteodată am chef doar de-o plimbare fără complicații și de data asta socoteala de acasă s-a potrivit cu cea de pe... traseu. Lipsa ploilor a făcut posibila continuarea, altfel continuarea nu ar mai fi fost atât de prietenoasă pe aici.

Oricât de mult am mers, la un moment dat mai trebuia să mă mai și opresc. Am făcut-o la un magazin din apropiere.

Vegetația și varietatea de plante îmi îndulcește drumul!

După cum se vede,  am ajuns din nou pe pistă. Cum turele astea sunt mari consumatoare de energie, am avut grijă să mi-o refac.

Zis şi făcut! De pe pistă, undeva mai aproape de Sânmihaiu Român se poate face o oprire pentru o bere. Un indicator și un drum spre dreapta m-au condus către Plaja Nouă.

După atâta efort, mă încarc cu energie pe malul apei.

Și e o plăcere să vezi că poți profita de toate astea și că sunt multe locuri în care să stai la un pahar și chiar să mănânci ceva bun.

Este un loc minunat pentru a sta câteva ore sau chiar pentru o zi...Iar după atâta activitate, chiar și o bălăceală e binevenită în zilele însorite din timpul verii.

Fără să stau prea mult pe gânduri, m-am așezat la o masă. Relaxarea a durat maxim 20 de minute, timp cat am savurat o bere, apoi am plecat mai departe... 

De acolo m-am pus iar pe treabă, și am început să bântui pe drumuri de pământ.

Drumurile sunt clare, fără dubii, de pământ în multe locuri și nu prea ai cum să te rătăcești.

Departe de orice zgomot produs de o așezare umană, liniștea capătă profunzimi nebănuite și neașteptate. În afară de mine, nimic nu mişca.

Am pedalat ore pe câmpuri fără să văd ţipenie de om, căci la un moment dat mi s-a părut că se mişcă miriştea. Evident că nu de la ierburi era mişcarea, ci de la patru picioare care-au zbughit-o cum numai o căprioară poate să o facă. Până la intrarea în oraș, am văzut vreo şapte-opt în total iar două dintre ele au ţâşnit năluci în fața mea, la nici douăzeci de metri de mine. Am încercat să trag câteva fotografii dar fără succes.

Şi-am mers şi-am tot mers, că dacă n-ar fi, nu s-ar mai povesti, până-am ajuns la… (surprizăăăă!!!)… o casă părăsită! 😉 Am mai văzut-o eu și în celelalte dăţi când mai învârteam roţile pe aici.

Seara deja începea să-și accelereze prezența dar tot am mai prins un loc cu puțin soare, numai bun pentru foto.

Finalizez această zi perfectă la ceas de seară într-o incredibilă fereastră de linişte din care pot să admir apusul de soare, care a venit ca un bonus. 

Bineînţeles că am câştigat mai mult decât nişte imagini care încântă ochiul. A fost o ocazie perfectă să mă scald în razele dulci ca mierea ale soarelui prietenos.

M-am bucurat de drumurile uscate cat am putut, iar dacă ai crezut cumva că am scăpat de bălți și noroaie, ei bine… au fost câteva chiar spre finalul turei.

Restul călătoriei ce a rămas până acasă, l-am finalizat pe pista de biciclete.

La final

Orele înaintate au pus punct traseului mai devreme decât intenționam dar întotdeauna mai există o altă zi, nu? 🙂 Una peste alta, ce începe se mai și termină, și uite cum, și singur, am avut condițiile perfecte pentru o relaxare activă cu roți în meniu. Până la urmă, cel mai important este să știi de unde-ți vine liniștea și mai ales ce anume are defapt valoare. Apropierea de natură, măcar din când în când, oferă organismului detașarea de care are nevoie. O scurtă plimbare, o drumeție, un weekend în natură, timpul petrecut în aer liber sunt alternative ce ajută la deconectare. Încă un weekend din octombrie cu vreme bună. Cu toate opririle, am petrecut 5 ore dintr-o zi excelentă de octombrie, blând și prietenos.