A r j a n a

Nici de data asta nu ne-am permis luxul de a dormi prea mult și plecăm de dimineață din Timișoara pentru că avem drum destul de lung de făcut. Nu știam ce ne așteaptă, dar am fost precauți, în felul acesta drumul ne-a fost fără ,,surprize". Nu suntem decât trei de data asta (Marcel, Mely și Daciana) și plecăm spre locurile minunate (care trebuie văzute și de altii) pe care le-am văzut din urcarea recent făcută pe vârful Iuții. O nouă abordare dinspre Bogâltin spre Munții Cernei în căutarea Vârfului Arjana. Surpriza a fost mult peste așteptările noastre căci este și acesta unul dintre cele mai frumoase trasee din zonă. Vârful Arjana era o ţintă pentru primăvara în curs, dar vremea frumoasă cu temperaturi de aprilie a făcut să nu mai așteptăm până atunci. Variante de acces sunt multiple! Noi am ales să urcăm dinspre valea Bolvașniței, mai precis din satul Bogăltin, comuna Cornereva, asa că revenim pe aceste meleaguri pentru o nouă aventură chiar dacă ruta preferata de cei mai mulți turiști este cea care urcă din valea Cernei, prin Cheile Prisăcinei către Arjana.

Așadar, acesta este traseul - povestea în câteva imagini

În ziua de sâmbătă, 1 februarie 2020, când coborâm din maşină în centrul satului Bogâltin lângă o biserică şi ne dezmorţim oasele, vremea seamănă mai degrabă cu o primăvară timpurie. Am ajuns la Bogâltin, pe un drum judetean destul de rău, care se ramifică din Plugova (localitate aflată la 16 km nord de Gara Băile Herculane, pe DN6 - E70).

De aici continuăm pe jos. Parcăm pe dreapta, ne luăm rucsacii şi la deal spre vârful Arjana

Ne punem în mişcare, după ce ne întărim cu ceva provizii de la un magazin din apropiere.

Cu privirea de pe ulița Bogâltinului... pe culmea de la orizont cu Piatra Elișovei (ca o gâlmă), am fost cu bicicletele.

Reușim să pornim la drum doar la o jumătate de ceas după ce am ajuns în Bogâltin - la 9.30.

Astăzi vom urma o potecă nemarcată, și avem ceva mai mult de mers, dar avem toată ziua la dispozișie. Apucăm spre stânga urcând pe o uliță ce se strecoară printre casele construite la drum, după tradiția întâlnită peste tot în Banat.

În sfârșit avem parte de o zi cu soare încă de la sosire. Munţii Cernei ne-a primit cu multă lumină încă de la primele ore ale dimineții.... 

O vacă pe potecă tresare când mă vede de parcă mă așteaptă, doar ea umblă slobodă.

Văcuța mă urmărește și dă să vină spre mine, dar o potolesc din vorbe și privire. Curiozitatea ei îmi pare cam impulsivă astfel că prefer să să mă opresc.

Lăsăm în urmă ultimele case din satul Bogâltin și urcăm în munte pe traseul propus

Traversăm pârâul și admirăm câteva capre chiar pe malul ei. În continuare drumul începe să urce ușor, înălțându-ne deasupra cătunului Bogâltin.

Deja e superb tura asta! Dincolo de sat drumul devine unul de potecă, și ne angajam într-o urcare susținută prin pădure care avea să ne scoată pe un plai de unde panta se aspreşte și mai tare. 

Pe măsură ce începem să urcăm dăm de gheață. Parca nu am nici un chef de urcat şi merg fără entuziasm, fără nerv şi fără să forţez în vreun fel.

Înaintăm și trecem pe lângă un sălaș de piatră.

Inspectăm puțin locul, apoi plecam.

În prima fază mergem pe deasupra pârâului. Treptat, pârâul urcă și ajunge la un moment dat la nivelul potecii; pășim printre bolovani direct prin albia lui, trecând pe malul stâng, și îl urmează apoi fidel. 

În urma noastră Culmea Cănicei. Luăm înălţime şi perspectivele spre Cornereva sunt tot mai largi. 

Urmează o porțiune destul de abruptă

Începem să urcăm printre bolovanii din ce în ce mai mari. Apa se scurge nevazuta pe sub ierburi.

Accesul dinspre Cornereva la culmea principala a muntelui este relativ dificilă! Traseele de pătrundere în zona somitală a muntelui pot fi numărate pe degete. 

Valea pavată cu bolovani pe care înaintăm pare tot mai sălbatică, iar poteca cotește în mod hotărât, la dreapta, ogașul făcând aici un unghi foarte clar spre sud. Nu ne plângem deoarece arată foarte bine și este o adevărată plăcere să o străbatem.

Fără să ne lase să ne plictisim (nu că am face-o vreodată), traseul ne conduce spre o peşteră la care aruncăm și o privire.

... în spatele meu, o vedere cuprinzătoare spre locurile din care venim, iar dincolo de Bogâltin (se vede Culmea Cănicei şi Piatra Ilișovei

După o urcare abruptă în care "e mai comod să urci pe aici decât să cobori", ieșim în golul alpin și constatăm că am câștigat altitudine destul de repede. În teren se devedeşte a fi mult mai înclinat decât se vede in poză. De aici mai mergem câteva zeci de metri, tot în urcuș și ne avântăm apoi spre stânga, pe pantă foarte abruptă a unei padine înierbate.

Apucăm direct spre creastă, prin pășunea alpină, pe o pantă destul de dură care ne scoate după alte 15 minute pe un platou, după ce depășim un pâlc de copaci. Urcarea mă cam stoarce de puteri, parcă nu mai am vlagă nici să înjur.

Vizibilitatea redusă și lipsa unei poteci bine conturate te-ar face să bâjbâi un pic pe aici, până când regăsești direcția bună (asta dacă nu ai un gps).

 Pentru prima oară zărim Vârful Arjana în stânga, de care ne apropiem tot mai mult. Pulsul își mai revine, respirația nu mai e atât de accentuată.

Aici suntem la începutul urcuşului mai dur spre creasta Arjanei. Zăpada este deosebit de putină.

Vântul bătea cu destulă putere în zonele mai expuse ale crestei și parcă ne dă un ușor sentiment de nesiguranță...deci nu putem spune că adia ca o mângâiere...

Cu pași mărunți înaintăm pe lespezi de piatră şi printre porţiuni mari de teren pârjolit spre creastă. Încă puțin şi ieşim într-un loc din care chiar vedem că Vârful Arjana e la doi paşi... Cu cât înaintăm cu atât pare mai aproape.

 Urcăm pe lespezi şi depășim o porțiune care necesita uneori și ajutorul mâinilor, dar nu sunt dificile. Hai, că se poate! Conştientizez că greutăţile întâmpinate la fiecare pas urcat mă fac mai rezistent, şi accept efortul pentru satisfacţia ce vine o data cu el.

Minunea nu ţine mult, căci norii o acoperă şi descoperă într-o agitaţie continuă. Ba e soare, ba e ceață. În câteva secunde se face schimbul. Vântul parcă vrea să mă salute și să-mi comunice ceva despre schimbara vremii. Gata nu mai e cale de înseninare, se lasă răcoarea. Soarele de iarnă nu prea mai are putere în fața ghețarului din aer și-a vântului însoțitor

De pe vârf privirea poate zbura până departe, peste munții păduroși ai Banatului.

Arjana (1511 m alt.) Un vârf cu un aspect foarte impunător și impresionant. Nu e nicio problemă că pe vârf nu scrie ,,2511m”… Vârful e la fel de frumos ca unul din Retezat. E cel mai frumos vârf din Banatul Montan pentru că de pe el se văd toţi munţii de la orizont. Un alt aspect al Muntelui Arjana e acela că profilul său semeţ nu poate fi văzut nici din Valea Cernei, dar nici din depresiunile intramontane dinspre Mehadia. Ca să vezi Muntele Arjana e nevoie să-l urci...

Este într-adevăr o victorie să ajung pe vărf. Locul e marcat de o țeavă scurtă și o tablă din lemn căzută jos, înconjurat de o grămadă de pietre. Aici întâlnim marcajul bandă roşie, care vine dinspre Godeanu şi se sfârşeşte în apropiere de gara Băile Herculane, la confluenţa Cernei cu Belareca.

Vântul bate cam tare dinspre Cornereva, astfel că ne grăbește plecarea. Stăm câteva minute apoi continuăm traseul spre Vârful Dosu Cerbului unde descindem spre pasul Prislop... Între cele două vârfuri distanța nu este prea mare, însă relieful este total diferit.

Incendiul din toamna trecută a lăsat urme adânci și pe aici. Cam toată vegetația de sub vârf e arsă, inclusiv jnepenii. Locul arată ca o scrumieră a lui Dumnezeu cu multă cenuşă pe jos.

Dincolo de Vârful Arjana, mai spre Zascol, creasta are acelaşi profil alpin, cu versanţi abrupți.

Zascolul Arjanei (1496 m) și vârful Biliana (1362 m)

Privirea ni se duce departe, la nord, unde pe lângă creasta principalâ a Cernei, se văd culmi din Munții Țarcu, Godeanu.

...vârful Dosu Cerbului

Către est se întinde abruptul munților Mehedinți. O privire amplă spre ei.

Sus în creastă avem o priveliște de vis la 360 grade. Destul de pustiu pe aici, aproape  zero turiști. 

Din vârful Dosu Cerbului ușor dreapta avem priveliști către Dobraia, și vârful Fertiana 1129 m

Tot din vârful Dosu Cerbului avem priveliști și către Prisăcina și Cracu Mare

Am văzut destule pentru o zi și aici e rost de întors. Începem să descindem prin pădure către Pasul Prislop

Privire în spate spre vârful Dosu Cerbului. Plănuisem cumva să fac mai multe poze pe coama muntelui, dar bătea vântul.

Urmeaza o coborire rapidă cu trecere pe la stâna din Șaua Prislop.

Intrăm în pădure și urmăm un marcaj destul de proaspăt (bandă roșie), iar zăpada accentuează frumusețea acestor locuri.

În pădure e liniște și bine, iar vântul se domolește. Fiindcă timpul nu ne-aleargă chiar în ultimul hal, decidem să facem un popas în pădure. Mai e mult până la asfințit, de aia nici nu ne grăbim prea tare. Și în pregătirea mesei, adunăm niște vreascuri uscate să prăjim un cârnaț.

O dată potolită foamea, ne repunem în mișcare, iar traseul ne uimește în continuare prin naturalețea sa. Această bucată până în Prislop e înzăpezită și fiecare coboară în stilul lui ajutați de betele de trekking.

Continuăm pentru scurtă vreme prin pădure şi în curând ieşim în Șaua Prislop

Șaua Prislop alt. 1270 m. Poienile cu stâne îmbie la bicicleală cum se topește zăpada. Aici se află o stână mare și cu siguranță activă, însă oile n-au urcat încă la munte.

Din șa creasta continuă cu vârful Cușmița, pe care noi nu vom mai urca, deoarece vom cobori spre Bogâltin pe drumul marcat cu triunghi roșu. Dincolo de el se află vârful Iuţii și ar fi fost faină o abordare dacă am fi avut mai mult timp, în fine....decidem să facem stânga (pentru că asta era sensul de mers) și puțin mai jos dăm și de marcaj. 

De acolo din pădure am venit. 

Și pe aici mergem. Trecem de stână, ţinându-ne în continuare de marcaj, mângâiați numai de gândul că trecem printr-o adevărată pădure de fagi

 Avem o panoramă frumoasă spre munții Mehedinți și din Șaua Prislop

Deseori vedem și marcajul forestier care ne ghidează la vale însă panta este abruptă, iar după un timp urcăm din nou. 

După această porţiune foarte frumoasă de pădure, ieşim la Cracu Ciumena. Spre dreapta (raportat la direcţia din care venim noi) duce către vârful Iuții, iar spre stânga la Bogâltin. Noi vom merge spre stânga.

Tot mai putină zăpadă. De la poteca marcata coborâm putin pentru a vizita un sălaș în perfectă stare.

Aruncăm o privire apoi ne vedem de drum, deja vedeam lumina apusului

Nu mergem prea mult și intrăm din nou pe traseu după ce urcăm puțin.   

La finalul zilei un apus frumos. Se apropie ora 5:30 seara și întunericul. Intenționăm să scurtăm și intrăm pe scurtătură și coborâm spre Bogâltin iar în 45-50 de minute ajungem jos înapoi în sat.

Un pic mai jos de locul în care cele două poteci se despart, e și un izvor amenajat cu jgheab.

Aproape de sat întunericul a venit repede peste noi și frontalele noastre au devenit utile. Pare lungă calea de întoarcere, mai ales de pe la ultima curbă, Mergem tot mai încet, și oprim la mașină. A fost o zi reușită! Eu apreciez că ne-am mișcat bine, şi am reuşit să ne îndeplinim planul propus de acasă. Ar fi păcat să uit că mi-a fost greu să reuşesc să ajung până acolo, ar însemna că am obţinut ceva nemeritat. Dacă nu luptăm, dacă nu facem puţin efort, măcar pentru ceea ce ne place în viaţă, atunci nu merită să ne bucurăm de nimic. Sper să mai revin pentru a face și alte vârfuri al Munţilor Cernei, pe lângă cele făcute deja.