Cu bicicleta pe Culmea Canicei

Cum să NU stai acasă în weekend

Deja începea să devină  plictisitor, două weekend-uri petrecute acasă şi în casă "speriați" de ploile de la sfârşit de săptămână ce se tot anunțau pe canalele media.

Tânjeam după o tură în care să ne clătim ochii cu peisajele superbe de primăvară de la munte, așa că ne-am hotărât ca în acest weekend să ieșim, indiferent de vreme. Eram deciși să ignorăm orice ne-ar fi putut reține în casă. Totuși, unde să mergem? Alegerea nu era tocmai ușoară, deoarece destinația pe care o aveam în minte se afla destul de departe. Recent văzusem câteva imagini de la Pietrele Elișovei. Știam din experiențele anterioare că este o zonă deosebită, așa că am stabilit că acolo va fi ținta noastră. În plus, gândul de a ne sui din nou pe Culmea Cănicei nu putea decât să mă bucure. Mai străbătusem această culme de la un cap la altul cu trei ani în urmă. Voiam să refac traseul și anul trecut, dar din cauza ploilor am fost nevoiți să renunțăm și am urcat atunci la Pietrele Albe – un traseu extrem de frumos și acela, pe care sper să îl repet cândva. Trecând peste amintiri, planul de acum era simplu: vom urca pe Culmea Cănicei pe drumul dinspre Teregova, vom ține creasta spre Pietrele Elișovei, iar apoi vom căuta o variantă de întoarcere către mașini. Drumeția către Piatra Elișovei este destul de lungă în varianta ei inițială, însă poate fi adaptată ușor prin coborâri în diverse sate de pe văile din zonele Cornereva sau Domașnea. Varianta de a urca din Teregova mi se părea cea mai interesantă. Zis și făcut: sâmbătă dimineața, în jurul orei 9:00, ajungem în localitate (exact cum s-a stabilit în descrierea evenimentului). Parcăm mașinile într-un loc sigur din centrul satului, într-o parcare de lângă o terasă, unde nu deranjam pe nimeni. Pregătirile noastre dinaintea plecării stârnesc imediat curiozitatea localnicilor din preajmă. Fără să cerem nimic, oamenii ne oferă cu amabilitate informații utile despre accesul spre Cănicea și ne urează drum bun. Deși suntem într-o zonă cunoscută în care am mai fost, un sfat local este întotdeauna binevenit; chiar și atunci când ai impresia că știi drumul, detaliile proaspete te pot ajuta sau, uneori, îți pot schimba perspectiva. Pentru a retrăi întreaga aventură alături de noi, te invităm să explorezi fotografiile de mai jos și să descoperi micile povești ascunse sub fiecare imagine în parte!

Micile pregătiri de dinaintea plecării.

Pornind din Teregova de la circa 400 m altitudine pe Dealul Criva, pe drumuri de pământ , drumuri cu acces la grădini, livezi, apoi pe drumul ce ține matematic linia culmii Cănicei, ajungem spre cel mai înalt punct prin șaua de sub vf Poiana Mare (1364 m) - pe sub vf Padina (1268m) - vf Piatra Elișovei - Izvorul Pământului Roșu - apoi pe drumul ce coboară spre Globurău, și de acolo retur în Teregova pe drumul de asfalt DJ608 prin Pogara -  Cornerova - Cireșel - Zbegu -  Pogara de Sus - Gruni - Arsuri - Obița - Baraj Poiana Ruscă - Rusca.

După ieşirea din sat începe urcuşul propriu-zis. Drumul de tractor urcă frumos pe culme și este aşa cum îl ştiam, cu reprize de push-bike pe o serie de pante destul de prohibitive, peisajul începând să se deschidă spre munţii din jur şi după circa 7-8 km de la plecare, cotim larg spre stânga şi facem joncţiunea cu un drum bine conturat, ce vine de undeva din dreapta, din vale. De aici, nu vom mai avea dificultăţi de orientare pentru că drumul ne va conduce mereu pe culme.

Pe urcări ai tot timpul să mai schimbi o vorbă, să mai spui o glumă sau să faci haz de necaz. La coborâre concentrarea e mult mai mare și cumva ai mai puțin timp să înregistrezi ce se întâmplă în jurul tău. Aici oprim! Şi prima regrupare.

Ţinem urma de tractor câștigând uşor uşor altitudine (push bike).

Vremea e perfectă pentru pedalat - nu e urmă de bălţi sau de noroi, iar soarele începe să încălzească împrejurimile.

Drumul ne poartă o bună parte printre fânețe și livezi.

Dintr-acolo venim. Efortul ne menține încălziți și moralul e sus.

Într-acolo mergem și încercăm să nu ne abatem pe nici una dintre potecile locale şi ţinem mereu drumurile în urcare, printre livezi. Alegem să fim insistenți, căci oricum ajungem rar prin zonă.

Satele sunt mici și depărtate unele de altele

Ajungem şi dăm în drumul de care aminteam mai devreme ce vine de la pasul Poarta Orientală (de la releu), cunoscut și sub numele de pasul Domașnea. Aveam în planurile mele și acest drum.

Totul în jur e plin de optimism. Totul e plin de viaţă, şi mă bucur de fiecare amănunt pe care îl sesizez. 

Contempland urcușul spre culmea Cănicea.

Cu zâmbetul pe față sau cu agonia efortului întipărită la fel de adânc, venim în toate formele și dimensiunile.

Îmi place să văd cum serpentină cu serpentină câştig altitudine. Este cel mai solicitant sector al drumetiei noastre şi ne va duce spre culmea care domina întregul peisaj dintre Teregova şi Domaşnea etc.

După o pauză în care ne-am mai adunat forțele stând la umbra lăsată de un copac, continuăm să urcăm încă vre-o 3 km până la atitudinea 1200 m pe panta ce-a mai dură din acest traseu.

Probabil unul din cei mai fotogenici copaci întâlniţi până acum pe cărările pe care le-am străbătut până acum.

La o vorba și la o odihnă după o urcare pe cinste, apoi continuăm încă puţin şi pedalatul va fi mai plăcut.   

Drumul a fost destul de bun insă mult mai rău faţă de acum 3 ani când am mai fost pe el. Sunt porţiuni cu şanturi adânc săpate de ape dar şi urmele adânci lăsate de tractor pe la inceputuul treseului, ne-a ingreunat pe alocuri urcarea.

Kilometrii se scurg incet iar timpul trece parcă mult prea repede. Mai impingem la biciclete, mai mergem putin pe ele si ajungem intr-un final la 1200 m. De pe aici incepe partea frumoasă pană pe la Piatra Elișovei, de unde va trebui o atenție sporită la coborârea pe drumul foarte bolovănos până in Globurău

Avem şi o pană

Daca alegeți să mergeti pe acest traseu să aveți mare atenție la câinii de la stâne, câinii de acolo sunt foarte periculoși.

Răzbim până la urmă şi ajungem pe culme, iar de aici drumul e absolut superb. E fain în primul rând că ai deschidere și poți vedea tot ce înconjoară.

Urcarea până aici a fost destul de susținută și nu a fost ușoară, căci am împins mult bicicleta, ce făcea parcă să urc cu frâna de mână trasă. Dar totuși am împins mult mai puțin decât m-am așteptat și am ajuns sus mult mai repede.

Priveliștea e fantastică, în dreapta ni se întinde panglica șoselei cu Domașnea și Cornea, iar de cealaltă parte a culmii ni se așterne valea Bela Reca cu satele gugulanilor Cornereva și Bogăltin și puzderia de sătuce și cătune de la poalele crestei Cernei iar în depărtare Godeanu inzăpezit.

Norii de deasupra noastră aleargă cănd pufoşi când prăpăstioşi  și fac ca locurile să pară și mai interesante, dar am încredere în prognoza care ne-a promis o zi perfectă.

Acum vine partea frumoasă după ce am urcat atâta! Am depășit cel mai înalt vârf al culmii, vf Poiana Mare (1364 m), coborâm pe sub vf Padina (1268 m) până la Piatra Elișovei, și coborâm...și coborâm.

“Si acolo este?” - zărim stâncile sure ce se îngrămădesc şi formează Piatra Elisovei. Goneam la vale pe poteci bucurându-ne de scurtele momente de coborâre.

Peisajul e destul de sterp cu stâncăriile ce se înmulțesc tot mai mult cum ne apropiem de cel mai emblematic loc al zonei, Pietrele Elișoavei

Ooo da!!! Piatra Elișovei. Peisajele se deschid larg către Muntii Cernei, pe întreaga lor creastă de la Arjana la Vlascu.

Vânt nervos din faţă-laterală mai să te dea jos de pe bicicleta, pe care nu ştii dacă să te superi sau de care să te bucuri căci e o sâmbătă toridă şi căldura mă doboară! La propriu, simt că nu mai pot!. Fireşte ca-i importantă şi hidratarea, iar la capitolul ăsta stăm cam prost.

La poalele Elișovei  (1152m)

Pedalăm cot la cot pe drumuri de iarbă

Culmea e uşor valonată cu mici suişuri şi coborâşuri. Un noian de drumuri și poteci incep să se treacă prin fața noastră. Drumuri care ne îmbie, toate faine de coborât. Noi vrem să coborâm spre Globurău.

Oprim la o stână după o coborâre foarte tehnică pentru că cineva a făcut pană. Profitând de acest moment, căutăm şi găsim un izvor la doar câţiva zeci de metri de la drum pe partea dreaptă în faţă. Majoritatea ne umplem bidonaşele cu apă proaspătă din locul numit, izvorul Pământul Roșu apoi plecăm mai departe.

Pornim la vale spre capătul de jos al satului Globurău de pe valea Belarecai, spre răsărit, pe un drum ce devine destul de repede un fel de ogaş. Coborâre presărată cu miros de flori de salcâm.

Până aici tura a fost perfectă, mai exact până in momentul in care am coborât in Globurău părăsind traseul de offroad iar mai departe  pe asfalt pe valea  râului Bela Reca .

Globurău

Izvor

Privire spre coada lacului Rusca.

Ultimile momente de lumină şi Barajul Rusca.

Epuizat, ajungem în cele din urmă în Teregova cu farurile aprinse. Ultima geană de lumină am avut-o la Rusca, dovadă că a reuşit să ne prindă întunericul. Week-end-ul acesta a fost week-end-ul perfect. A fost în final acea tură pe care am căutat-o. Ieşirea pe care am visat-o.

Unul dintre cele mai frumoase trasee de mountainbike din zona noastră.