Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr
Încă un weekend de vreme bună, o zi parcă de inceput de vară in care arșița avea să ne chinuie pentru următoare ore. Mult mai suportabil parcă a fost în prima parte a traseului când vântul bătea binișor din față. O plecare mai matinală poate ar fi fost mai recomandată, însă tot nu am fi scăpat de arșița din miezul zilei. Întâlnirea pentru această tură am stabilit-o la Muzeul Satului, pentru ora 10 am. Ne-am adunat 12 bicicliști și am plecat să traversăm Pădurea Verde. Din spate ne-au mai ajuns incă 3, intârziaseră putin, dar e bine că au reușit să ne prindă urma. La ieșirea din pădure am continuat pe centură și pe E 671 pân'la la Cornești unde am făcut și prima pauză la cunoscutul magazin din centru. De aici pe drumuri de pământ (agricole) pân'la Seceani unde am facut a doua pauză, dupa care ne-am continuat călătoria oprindu-ne pe o pășune aflată intre satele timișene Seceani (comuna Orțișoara) și Fibiș (comuna Pischia), la doar câțiva kilometri de Timișoara.
Apa bolborosea fără oprire intr-un crater (găsit de noi doar la câtiva metri de la podeț in stânga sensului nostru de mers), de dimensiune destul de mică, singurul stiut de mine. Li se zic vulcani deoarece sunt mai multe astfel de cratere spectaculoase, unele de dimensiuni chiar și mai mari (cred ca sunt in jur de 9) pe care eu nu i-am găsit pâna acum, e adevărat că nici nu am insistat pentru acest lucru insă promit că la următoarea vizită pe care o voi face in aceste locuri va fi să găsesc cât mai mulți dintre ei. Vulcanii noroioși din Banat, denumiți de localnici ,,Forocici'', se află itr-o vale in care natura se impletește perfect cu istoria. La doar câțiva kilometri, se găsește renumita fortificație a celei mai mari cetăți din Epoca Bronzului de la Cornesti, locul unde am avut prima pauza. Nu am mai pierdut timpul sa vizitam și acel loc deoarece nu cred că am fi vazut mare lucru care sa ne impresioneze. Pe cealaltă latură a vulcanilor se află mlaștinile de la Murani, un alt loc prea putin cunoscut și promovat.
Se poate intra pe doua părți la vulcani, ori de la Orțișoara, traseul așa cum noi l-am făcut, ori de la dispre Pischia, insă din ambele parți se merge pe câmp, nerecomandat in perioade ploioase. Drumul până acolo este relativ, poate dura aproximativ trei ore dacă se pleacă de la Timișoara. Este un traseu destul de usor foarte bun de parcurs pentru o zi de weekend și nu cred că se adresează unei anume categorii de bicicliști, însă totul depinde și de perioada in care se vizitează acești ziși vulcani. Atât timp cât sunt plini cu apă sunt spectaculoși deoarece apare fenomenul de bolborosire ce dă acest efect de vulcan, dar daca este vară și secetă, atunci nu prea se văd acești vulcani pentru că apa e secată. Valea unde se află vulcanii cu bule este străbătută de pârâul Măgheruş, şi se întinde practic intre două coline. La o tură anterioară prin 2014 îmi aduc aminte cum ne distram scăldându-ne cu tot cu haine, ăncercând să ne răcărim, dar şi să spălăm noroiul de pe noi.
A fost o tură cu mult noroi la aceea vreme, care se pate vedea AICI
Multumesc celor prezenți la acestă tură și sper că impreună vom mai găsi și alte locuri la fel de atractive pe care să le parcurgem pe biciclete Filmul
Videoclipul este limitat pe unele dispozitive din cauza melodiei (dreptul de autor). Acestea include telefoane mobile, console de jocuri sau dispozitive set-top box. De pe un calculator se poate vedea
S-a așternut iarna și aici cu ale ei veșminte înghețate, și pline de mister. Prin urmare am luat iarăși drumul muntelui. Planul e destul de simplu, sâmbătă dimineața pornim spre Ilova, până la capătul satului (mai aproape de poalele munților). Frig aici în această dimineață -20 °. Și totuși asta nu ne-a împiedicat absolut deloc să ne bucurăm de o tură de trekking în natură. De îndată ce oprim maşina, căutăm să nu pierdem prea mult timp și să plecăm. Pornim la drum pe traseul desenat spre dealul Piatra Ilovei, situat în partea sud vestică a munților Țarcu din apropierea satului Ilova. Relieful regiunii este accidentat, vârful fiind situat la 874 m altitudine. Colegi de tură: Mely și Liviu Călătorii în pandemie Suntem la altitudinea de 490 m, la poalele vârfului Piatra Ilovei, şi suntem decişi să urcăm până în vârf. Ilova: strada principală Așadar, ne-am stabilit plecarea de aici De la ieșirea din sat se cotește la stânga și se intră pe un drum posibil plin de noroi, am avut noroc că er
Munţi, munţi, munţi! Altceva? Tot munţi. Ultima ieşire din luna Ianuarie ne poartă paşii spre Vârful Babei (1833 m alt.) din Munţii Cernei, o tură care s-a desfăşurat în condiţii de iarnă primăvăratică. Din nou provocare, descoperire și distracție. M-a mâncat tălpile să încerc ce nu am reuşit în urmă cu două săptămâni. Vorba aia! Vrei traseu ? Îl faci ca lumea, de la cap la coadă, pricipalul e să ai vreme bună, nu mai contează când te întorci dacă ai frontală. Am aşteptat, fără nicio grijă, să văd cum vremea se anunţă faină cu câteva zile înainte de weekend. Şi chiar aşa a fost. Zic băi...nu se poate, cât noroc pe capul meu! Asta a fost! Pentru că aveam intenţia de a face traseul, pornim de dimineaţă din Timişoara, şi iată-ne în Cornereva, sâmbătă la 9:30, departe de oraşul zgomotos. Parcăm maşina ca de obicei în Zmogotin, cătunul îconjurat de dealuri supebe dar şi de un alb care îşi clăteşte prospeţimea în soarele cald, şi împeună cu alţi 11 începem să urcăm pe un crac ce ies
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.