Totul a pornit de la o zi care amenința să fie una de monotonie urbană. Inițial, am urmărit cu atenție rețelele de socializare, sperând că vreunul dintre colegii de pedală va anunța o ieșire sau va propune un traseu pentru weekend pe grupurile noastre. Când am văzut însă că e liniște totală, împreună cu Roxana, fiica mea, care nici ea nu voia să-și petreaca ziua acasă, am hotărât să ne creăm propria aventură. Am ales rapid o destinație care să ne scoată complet din rutină: Munții Poiana Ruscă, cu obiectivul clar de a cuceri Vârful Rusca. Traseul ar fi fost asa: Valea lui Liman - Valea Sasa - Cornul Ruschii - Vf. Rusca - Tăul Ursului - Valea Stâlpului și Luncani de jos. O tură de mountain bike pe acest masiv este o adevărată aventură în doi, unde efortul urcărilor lungi este răsplătit de bucuria de a împărtăși muntele. Prognoza nu era de partea noastră; se anunțaseră ploi care pe mulți i-ar fi făcut să dea înapoi. Însă de data aceasta nu am mai ținut cont de avertizări. Experie...
Încă un weekend de vreme bună, o zi parcă de inceput de vară in care arșița avea să ne chinuie pentru următoare ore. Mult mai suportabil parcă a fost în prima parte a traseului când vântul bătea binișor din față. O plecare mai matinală poate ar fi fost mai recomandată, însă tot nu am fi scăpat de arșița din miezul zilei. Întâlnirea pentru această tură am stabilit-o la Muzeul Satului, pentru ora 10 am. Ne-am adunat 12 bicicliști și am plecat să traversăm Pădurea Verde. Din spate ne-au mai ajuns incă 3, intârziaseră putin, dar e bine că au reușit să ne prindă urma. La ieșirea din pădure am continuat pe centură și pe E 671 pân'la la Cornești unde am făcut și prima pauză la cunoscutul magazin din centru. De aici pe drumuri de pământ (agricole) pân'la Seceani unde am facut a doua pauză, dupa care ne-am continuat călătoria oprindu-ne pe o pășune aflată intre satele timișene Seceani (comuna Orțișoara) și Fibiș (comuna Pischia), la doar câțiva kilometri de Timișoara.
Apa bolborosea fără oprire intr-un crater (găsit de noi doar la câtiva metri de la podeț in stânga sensului nostru de mers), de dimensiune destul de mică, singurul stiut de mine. Li se zic vulcani deoarece sunt mai multe astfel de cratere spectaculoase, unele de dimensiuni chiar și mai mari (cred ca sunt in jur de 9) pe care eu nu i-am găsit pâna acum, e adevărat că nici nu am insistat pentru acest lucru insă promit că la următoarea vizită pe care o voi face in aceste locuri va fi să găsesc cât mai mulți dintre ei. Vulcanii noroioși din Banat, denumiți de localnici ,,Forocici'', se află itr-o vale in care natura se impletește perfect cu istoria. La doar câțiva kilometri, se găsește renumita fortificație a celei mai mari cetăți din Epoca Bronzului de la Cornesti, locul unde am avut prima pauza. Nu am mai pierdut timpul sa vizitam și acel loc deoarece nu cred că am fi vazut mare lucru care sa ne impresioneze. Pe cealaltă latură a vulcanilor se află mlaștinile de la Murani, un alt loc prea putin cunoscut și promovat.
Se poate intra pe doua părți la vulcani, ori de la Orțișoara, traseul așa cum noi l-am făcut, ori de la dispre Pischia, insă din ambele parți se merge pe câmp, nerecomandat in perioade ploioase. Drumul până acolo este relativ, poate dura aproximativ trei ore dacă se pleacă de la Timișoara. Este un traseu destul de usor foarte bun de parcurs pentru o zi de weekend și nu cred că se adresează unei anume categorii de bicicliști, însă totul depinde și de perioada in care se vizitează acești ziși vulcani. Atât timp cât sunt plini cu apă sunt spectaculoși deoarece apare fenomenul de bolborosire ce dă acest efect de vulcan, dar daca este vară și secetă, atunci nu prea se văd acești vulcani pentru că apa e secată. Valea unde se află vulcanii cu bule este străbătută de pârâul Măgheruş, şi se întinde practic intre două coline. La o tură anterioară prin 2014 îmi aduc aminte cum ne distram scăldându-ne cu tot cu haine, ăncercând să ne răcărim, dar şi să spălăm noroiul de pe noi.
A fost o tură cu mult noroi la aceea vreme, care se pate vedea AICI
Multumesc celor prezenți la acestă tură și sper că impreună vom mai găsi și alte locuri la fel de atractive pe care să le parcurgem pe biciclete Filmul
Videoclipul este limitat pe unele dispozitive din cauza melodiei (dreptul de autor). Acestea include telefoane mobile, console de jocuri sau dispozitive set-top box. De pe un calculator se poate vedea
„Stonehenge-ul” de la Uzina de Apă din Timișoara are o vibrație aparte, aproape mistică, ideală pentru a marca începutul unei aventuri. „Aceasta este imaginea victoriei noastre: șase prieteni, șase biciclete și o zi de neuitat care s-a încheiat exact așa cum trebuie. Dar, ca să ajungem aici, la acest zâmbet colectiv de pe malul apei, a trebuit să începem de undeva mult mai „pietros” și cu o formulă incompletă.” Totul a început sub semnul unei dimineți înorate, cu acea nerăbdare tipică plecărilor care promit libertate. Locul ales pentru plecare nu putea fi unul mai simbolic: Pietrele de la „Stonehenge”, în parcul de lângă Uzina de Apă din Timișoara. Acolo, printre coloanele de piatră ce par să păzească parcul, ne-am adunat cinci. Era acea forfotă plăcută, a glumelor matinale și a strângerilor de mână care pecetluiau planul zilei. Plecarea a fost pură, pe două roți. De la „Stonehenge”, ne-am urcat pe biciclete și am ales libertatea digului de pe malul Begăi. Primul popas strategic a...
Peste culmile dacice între Boșorod și Târsa Uneori, cele mai frumoase călătorii încep cu un plan eșuat. Totul trebuia să fie despre o tură alături de un grup de prieteni vechi. Însă, cu ceva timp înainte de momentul plecării, am primit vestea care m-a lăsat pe dinafară: «Nu am fost invitat». Pe moment, gustul a fost amar. Am înțeles, poate au vrut o echipă mică, sau nu a fost loc în mașină, deși invitația inițială a fost clară. Dar, în loc să las bicicletele în casă, fără km, am decis că acea zi nu va fi pierdută. Mi-am reorientat planurile pe ceva mult mai ambițios decât o simplă rulare pe asfalt: o incursiune în inima dacică a Hunedoarei, pe un traseu dur, autentic și spectaculos, între Boșorod și Târsa. Așa s-a născut această aventură de 55 de kilometri și 1848 de metri diferență de nivel. Din dorința de a transforma un refuz într-o victorie personală și din ambiția de a le arăta celor dragi că 'aurul' muntelui se găsește acolo unde drumul devine greu. Cei care nu au avut...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.