Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr
Iată că zilele trec repede de la ultima tură în Retezat. Reântâlnirea cu impresionantul lanţ muntos devine o realitate din ce în ce mai palpabilă. Începem anul prin zăpadă cu o tură ce pornește din Cârnic, având ca destinație Cabana Gențiana, însă din nou trebuia să bătem drum lung de la Timișoara, așa deci pornirea se dă dis-de-dimineață de la Hotel Baron Timișoara, aflat pe Calea Dorobanților. Pornim către Cârnic luând micul dejun, în Oţelu Roşu, iar pe la 11:00 suntem deja în traseu pe drumul de la Cârnic spre Cabana Genţiana (banda albastră) trecând pe la micuţa cascadă Maria Magdalena (triunghi albastru), nu şi pe la cabana Pietrele (o să ajungem acolo la întoarcere). Este un traseu de dificultate ușoară, fără să pună probleme de orientare, într-o ascensiune cu aprox. 650 de m diferențe de nivel, accesibil tot timpul anului. De la Cârnic la Gențiana se ajunge în aproximativ 2 h pe potecă prin pădure. Urcare abruptă prin pădure, zăpadă mare, si porțiuni cu gheață până la întâlnirea cu marcaj banda albastră.
Povestea unei ture de iarnă în Munții Retezat la început de an 2020 - Galerie Foto
Atmosfera de weekend la munte
Trecând prin zona depresionară a Hațegului, cea fără de zăpadă, e pur și simplu spectaculos să vezi dintr-o dată brusc atâta zăpadă.
Cârnic este una dintre porțile de intrare în Parcul Național Retezat. Se ajunge foarte ușor, cu mașina pe drumul asfaltat (DJ 667A) ce se desprinde din DN 66 (Ohaba de sub Piatră)...trecând prin satele Sălașu de Jos, Sălașu de Sus, Mălăiești și Nucșoara. Zona a mai fost străbătută de noi iar traseul ne este deja cunoscut din martie 2018. Vă invit să citiți aventurile din zonă despre care deja am scrisaici, dar și de la ultima noastră vizită când am vrut să ajungem pe Valea Rea aici.
După echiparea și verificările de rigoare, trecem direct la treabă: 😏pornim la deal pe drumul forestier Cârnic-Cabana Pietrele, închis circulației publice.
Drumul forestier este suficient de decent pentru o mașină normală, dar cu toate acestea nu e voie pe el. Pentru noi tura asta a fost cu atât mai interesantă cu cât ne-am întâlnit și cu alți pasionați de călătorii care coborau, iar alții tocmai urcau 😊 Acest drum l-am parcurs de mai multe ori
În primă fază un urcuș susținut fără menajamente 😏 o urcare pe potecă prin pădure scurtează drumul, scutind o serpentină.
E un pic solicitant, dar urcăm ușor și ne îndreptăm spre Cascada Lolaia ce se află la altitudinea de 1050 m, în valea Nucșoara.
Nu am mai mers pe scurta deviație până la cascadă fiindcă oricum nu aveam ce să vedem, totul fiind acoperit de zăpadă și gheață şi am continuat pe drumul forestier.
Urcare constantă chiar dacă la început mai blândă, atât pe forestier, cât și în pădure.
Din când în când ni se permite să vedem și să fotografiem frumusețile Munților Retezat 🙂
La aproximativ 3,5 km amonte de Cârnic, drumul marcat cu banda albastră face o curbă mare la dreapta (curba Soacrei), variantă care ocoleşte pe la Complexul Pietrele, însă se poate ajunge direct, urmând marcajul triunghi albastru ce urcă spre Genţiana.
Ne mai hodinim din loc în loc în special în rarele momente de la începutul traseului în care avem indicatoare spre diferite direcții.
Trecem Valea Stânişoara în apropiere de confluenţa cu Valea Pietrele şi începem urcuşul direct prin pădure pe lângă pârâul Pietrele urmând marcajul triunghi albastru ce urcă spre Genţiana. O urcare ce conține câteva porțiuni destul de abrupte pe unde se urcă în zig - zag.
Traseul merge în mare parte prin pădure și până la primul punct de belvedere mai avem destul. La această altitudine pădurea prin care ne începem urcușul e o pădure de molid, atât de deasă și frumoasă încât nu ne mai săturăm să privim
Drumul forestier către Cabana Pietrele
Atenție la indicatoare. Locul în care începe marcajul triunghi albastru spre Cabana Genţiana.
Începem o urcare constantă prin pădure în urma indicatoarelor iar poteca se îndepărtează de vale, dar păstrează un parcurs paralel cu valea pe care o auzim mereu în stânga.
Trecem pe o stâncă mare aflată chiar în potecă şi care necesită atenţie deoarece sunt porţiuni de gheaţă şi poate fi alunecoasă.
Poteca se apropie din nou de vale, loc unde putem admira o cascadă mică (Cascada Maria Magdalena).
Până la cabană avem constant priveliști foarte frumoase.
Continuând urcarea, ajungem la o bancă unde mai multe indicatoare ne îndrumă spre diferite direcţii. Spre dreapta se face o altă potecă ce duce la Cabana Pietrele, poteca marcată cu bandă albastră. Urmăm Poteca încă circa 30 de minute până la Cabana Genţiana, conform indicatorului.
Deja începem să avem primele priveliști frumoase spre impunătoarea cume Stânișoara.
Iar la depărtare de câteva minute, vom da de cabană şi de o privelişte superbă, încununând cu succes un “asalt” de aproape 2 ceasuri şi jumătate, pe o diferenţă de nivel de aproximativ 650 de metri.
Furaţi de peisaj nici nu realizăm când am ajuns. După nici jumătate de ceas de mers de la locul unde ne-am intersectat cu poteca spre Cabana Pietrele, ajungem acolo unde vom poposi.
În mijlocul Muntilor Retezat, pe Valea Pietrele, la cabana Genţiana… Aici avem prima panoramă într-adevăr frumoasă cu creasta Stânișoara, plină de zăpadă de un alb imaculat 🙂
Traseul marcat cu banda albastră continuă spre creasta principală a masivului trecând pe lângă lacul Pietrele, de unde privirea se va delecta cu Vârful Peleaga (2509m) în stânga, Vârful Curmătura Bucurei în faţă şi Vârful Bucura II în partea dreaptş, iar dincolo de creastă, spre sud, se află Lacul Bucura, cel mai mare lac glaciar din ţară.
Aşadar, Cabana Gențiana despre care toţi au auzit câte ceva, este cabana aflată la cea mai mare înălţime în acest masiv muntos, la altitudinea de 1672m, imediat după ieşirea din pădure, la 2,5 / 3 h de mers din Cârnic.
Aici ne facem mai comozi, pozăm și să filmăm să ne bucurăm pe îndelete.
Cabana oferă condiţii de bază, însă dacă nu eşti pretenţios, cu siguranţă te vei simţi minunat si vei pleca de acolo cu experiente plăcute.
Sala de mese este încăpătoare iar domnul cabanier, ne-a întâmpinat cu ceai cald şi cafea. Am poposit cel puțin jumătate de oră pentru a mânca și odihnă căci de aici ne întoarcem... nu mai continuăm până la Bordul Tomii și Tăul Pietrele pentru că nu toţi îşi doreau, preferând să mergem şi pe la Cabana Pietrele. Traseul de întoarcere e același cu cel de urcare.
Pornim la drum în cea de-a doua etapă a zilei și nu putem să nu mă gândesc că mai avem doar puțin ca să ajungem la Tăul Pietrele… Mi-am dorit să revăd Lacul şi vârfurile ce-l înconjoară, vizibilitatea fiind mai bună acum decât data trecută.
Revenim până în acest loc iar de aici am decis să nu ne întoarcem folosind aceeași potecă, și mergem pe la Cabana Pietrele pentru a mai lungi puțin și pentru a evita zonele alunecoase cu gheață.
Ceea ce găsim aici este un loc foarte pașnic, și o cabană închisă, la fel ca ultima dată.
Natura pe care o putem vedea aici ne-a făcut să ne dorim să nu părăsim prea repede locul și luăm o pauză pentru băut ceai.
Fostul centru de informare Pietrele, acum totul este închis - părăsit.
Atmosfera generală este bună, de final de tură. Trăim moment de relaxare totală, dezmierdaţi fiind de un peisaj magnific!
Înapoi spre Cârnic. Destul de repede după ce trecem de căsuțe, observăm şi o cabană de care nu am ştiut, şi pe care scrie mare salvamont. O construcţie din lemn nouă, şi așa cum bănuiam, găsim mai târziu şi tractoru ce aproviziona Cabana Pietrele, abandonat pe margine de drum. Continuăm să coborâm pe această vale și revenim în traseul pe care am urcat de dimineață, însoţiţi de o ploaie măruntă, motiv pentru care întindem pasul până la mașini. Sfârşitul unei zile lungi şi frumoase prin Retezat îl avem la Caransebeş. Am oprit să mâncăm la Pizzeria Roberto. SFAT: folosește rachete de zăpadă iarna fiindcă au câteva avantaje importante: timpul de parcurgere e mult mai scurt, te afunzi mult mai puțin, iar glezna e mai stabilă evitând dureri și majoritatea rachetelor au colți de oțel care împiedică alunecarea pe gheață. Aici este filmul
Unul dintre aceste locuri de vis se află la doar două ore de mers cu mașina de Timișoara, în apropiere de oraşul Anina, Caraș-Severin. Vorbim despre Cheile Gârliștei, de departe aceste chei sunt cele mai sălbatice din câte am avut privilegiul să străbat până acum. Ele impresionează datorită unor porțiuni cu Versanții foarte abrupți care se ridică din apa râului cu acelaşi nume şi au o lungime de aproximativ nouă kilometri. Încep de la ieșirea din orașul Anina, și se termină cu aproximativ un kilometru înainte de a intra în satul Gârliște. Pot fi accesate din orașul Anina sau din satul Gârliște. Cheile Gârliştei, de-o frumuseţe aparte cu locuri mirifice și peisaje unice. Mely, cel care mă pune în temă cu vreo trei-patru zile înainte că ar fi veme frumoasă de o drumeție. Întrucât nu am alte planuri iar vremea se arată a fi una frumoasă chiar şi pentru bicicletă, accept şi mă gândesc la un traseu inedit în Munții Aninei. Ce altceva poate fi mai frumos în această perioadă a anului
Zi de vineri, evident însorită pentru a face în ciudă celor care se duc la muncă... Mely vine și de data asta cu ideea să mergem cu cortu peste noapte, că știe el un loc frumos și liniștit unde a mai fost. Printre aceste locuri se găsește și Poiana Mărului, locul unde se spune că se respiră cel mai curat aer. Eu am preferat mereu locurile liniștite în care mă pot bucura cu adevărat de timpul petrecut acolo, iar ideea unei excursii cu cortul, în aer liber, este întotdeauna binevenită, pentru că vreau să mă bucur de vremea de afară, de soare. Vreau să mă bucur de lucrurile spontane și nu programate. Nu te-ntâlnești prea des cu șansa să te poți deconecta de freamătul cotidianității. Nu toata lumea se dă în vânt după contactul apropiat cu natura. Mulți nu și le permit. Iar și mai mulți nu le considera o prioritate, sau nu le vad ca pe un obiectiv de bifat pe lista lucrurilor de făcut până la o anumită vârstă. Alteori, motivele sunt dintre cele mai neașteptate. Toate se concentrează în jur
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.